820 matches
-
polițist". Metoda e complicată, desigur, și presupune un joc psihologic neobișnuit. Ar fi foarte simplu, dacă procedând așa, am descoperi toate tâlhăriile, adică "o identificare a intelectului celui care gândește cu al potrivnicului său". Autorul eseului numește această metodă "geniul mimetic" al lui Caragiale care se transpune în ființa precupeților sau a jucătorilor de pariuri la cursele de cai... "ținta geniului său" (p. 161). Explicația acestei identificări este dată de E.A. Poe: "Incapacitatea de a găsi locul inconștientului, al puterii în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în seamă. Postmodernismul ar reprezenta în opinia sa, mai mult o modă decât o paradigmă veritabilă a culturii umane. Se cuvine să facem distincție între manieră și stil, consideră Th. Codreanu, să ne detașăm de o transcendență goală, de reacții mimetice la nivel de epidermă. Nu întâmplător ne reamintește el însuși J.F. Lyotard, care a dat consistență termenului, a renunțat la el, creatorul termenului a renunțat la el, pronunțându-se pentru "rescrierea modernității". Postmodernismul consideră că ființa ca "Dasein" nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
loc întâlnirea cu poezia lui George Bacovia, moment esențial, când se plămădește, de fapt, viitoarea carte de succes, Complexul Bacovia: "Abia acum îl descopăr cu adevărat pe Bacovia. Posedă o uimitoare putere, tristețea lui are densitatea melancoliei eminesciene fără nimic mimetic. Semnul artei mari: tristețea devine la Bacovia chemare sfâșietoare a vieții, o sete enormă de fericire care îndreaptă spre acel farmec depărtat și așteptat toată viața" (1783). Numere în labirint reprezintă, pentru cititorul contemporan, o lectură din multe puncte de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prădătorilor", regimul cleptocratic, fără a se iluziona că "botezul magic" (prin aderarea la U.E.) schimbă radical, peste noapte, datele problemei. În fond, ca țară a formelor fără fond (cum sună un vechi diagnostic), România probează, paradoxal, că sarabanda formelor (preluate mimetic) se însoțește cu rezistența fondului. "Schimbările la față", câte au fost, dovedesc, de fapt, neschimbarea noastră. Soarta "formelor goale" este, vai, chiar soarta noastră. Încât, propunând această situație-problemă, iscând firesc comentarii, ne întoarcem, de fapt, la întrebarea Dvs. de final
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și un blestem... Calea de acces către ființa ideală nu implică aparența, alura sau medierea judecății altuia. Nu-l iubești pe cel despre care spui că-l iubești dacă mai întâi cauți efectele produse de el în privirea celorlalți. Dorința mimetică presupune disprețul unui al treilea, utilizat ca un mijloc de a pune în valoare, o ocazie, un pretext. Lucrețiu vrea o femeie iubită pentru ceea ce este, și nu pentru ce reprezintă. Ceea ce este... adică? Nici locul pe care-l ocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și de aprobare a unui număr de proiecte cu punctaje similare (prin aceasta se înțelege similar de slabe) . Această tendință rațională a universităților poate fi descrisă ca un comportament isomorfic . Powell și DiMaggio (1983) vorbesc despre un isomorfism coercitiv, unul mimetic sau unul normativ (p. 67). Isomorfismul pe care îl identific în cazul de față se situează la intersecția acestora, în special a primelor două, pe de o parte existând constrângerile instituționale impuse de guvern prin instituțiile coordonatoare, care conduc mai
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mihaela Coşescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1824]
-
care conduc mai degrabă spre un isomorfism coercitiv, iar de altă parte, de la o rundă la alta, odată ce informația cu privire la comportamentele anterioare ale universităților devine publică, tendința de imitare a celorlalți competitori considerați a fi de succes conduce la isomorfism mimetic. Competitorii potențiali pentru obținerea de granturi în competițiile analizate se constituie în ceea ce autorii numesc câmp organizațional. Două ipoteze ale autorilor sunt ilustrative pentru cazul analizat în această lucrare: (1) cu cât este mai mare dependența unui câmp organizațional de
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mihaela Coşescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1824]
-
exercitată de informațiile, atitudinile și comportamentul altor persoane cu care se află în legătură printr-o rețea de comunicare. Așa cum observă cei doi autori, teoria contagiunii se fundamentează pe teoria procesării de informații, teoria influenței sociale, perspectivele interacționismului simbolic, abordarea mimetică a proceselor exemplificată prin teoriile instituționale și teoriile sociocognitive. B. Erickson (1988) descrie teoria contagiunii ca explicând baza relațională a atitudinilor. Se dorește astfel o demonstrare a modului în care dimensiuni ale rețelelor de comunicare, cum ar fi frecvența, multiplexitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
caută să fie izomorfe în structura și domeniile lor de activitate, ținând cont de anumite dimensiuni existente în mediul lor (Scott, 1995, p 44). Tipuri de izomorfism instituțional În literatură au fost identificate trei tipuri diferite de i.i.: coercitiv, mimetic și normativ. Izomorfismul coercitiv rezultă din „presiunile formale și informale exercitate asupra organizațiilor de către alte organizații de care depind” (DiMaggio și Powell, 1991, p. 67). Coerciția este rezultatul unor presiuni precum cele ale unui mandat guvernamental sau ale dependenței de
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
sau ale instituțiilor deja existente. Ținând cont de aceste aspecte, factorii de luare a deciziei sau cei ce stabilesc aranjamente instituționale nu ar trebui să împrumute o instituție fără a se raporta la specificul mediului în care va funcționa. Izomorfismul mimetic, cunoscut și sub denumirea de mimetism instituțional, implică faptul că instituțiile se modelează pe fundațiile altor instituții ori de câte ori intră în contact cu un mediu nesigur, scopuri ambigue sau alternative neclare (DiMaggio și Powell, 1991, p. 69). Nesiguranța încurajează imitarea, avantajele
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
formale și informale exercitate asupra partidelor de către alte organizații de care partidul este dependent (grupuri de interese ce finanțează) și de așteptările culturale din societate (un partid își alege deseori strategiile politice și electorale adaptându-se la aceste așteptări); izomorfismul mimetic prin modelarea partidelor în funcție de instituțiile cu legitimitate crescută, promovarea valorilor altor organizații respectate în societate (mesaje religioase, structuri descentralizate); mimetismul normativ prin profesionalizarea instituției partinice (din păcate, destul de slab dezvoltată). Cazul partidelor este unul ilustrativ pentru situația multor organizații și
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
Pedagogic al Universității din Iași ar fi însemnat un moment de meditație, o sugestie de a pune în balanță Legea Învățământului a lui Haret, preocuparea pentru „educația omului întreg, fizic, intelectual, moral, religios, estetic” cu ceea ce devenise sistemul de învățământ, mimetic și dirijat, în ultimii ani. Mă mai gândeam că nu va rămâne fără efect cunoașterea operei de culturalizare, întreprinsă de universitatea interbelică, prin Extensiunea Universitară sau cea realizată prin Serviciul Social întemeiat de D. Gusti. Educația socială nefiind încă bine
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
atributul de productivă) este aceea de a realiza ceva nou, și anume un obiect individual impregnat de subiectivitatea autorului. Ei bine, această acțiune a imaginației nu mai este comensurabilă cu realul, pentru simplul motiv că ea nu ține de ordinul mimeticului, ci este, dimpotrivă, instituire În sensul puternic al cuvântului. Ca urmare, nu contează, pur și simplu, dacă opera de artă (căci, evident, nu putem fi, aici, decât În domeniul esteticului) propriu-zisă diferă În mod radical de obiectele preexistente ei; nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un principiu care nu mai stă În scheme, care are o spontaneitate și o putere de autogenerare necontrolabilă de către idee. Aici aș trimite Înapoi la o spaimă a lui Platon. Este posibil cumva ca realitatea să nu fie În Întregime mimetică? Este posibil cumva să existe În existențial un nucleu generator care să nu se subordoneze ideilor, care să ne facă incapabili să privim realitatea prin transparența ideilor platoniciene? Tocmai acest nucleu ireductibil este regăsit de Humboldt și de romantici. Este
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de adâncime, congruente). Pentru a fi comunicabile, Împărtășite În absență e nevoie de text, de semnificație, de lege. Orice discurs estetic tradițional pierde Însă timpul splendorii pentru că mizează pe concepte intradiscursive; jocul Înțelesurilor e predominant unul sistemic (formalist) sau referențial (mimetic). Discursul pe care Îl construiesc În această carte propune și utilizează conceptul-vedere. El nu este departe de cunoașterea poetică stănesciană sau de proiectul unei hemografii ce pornește de la scrierea cu sine avansând spre o scriere cu lumea și cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
se produce căderea, plină de nostalgie, căutând stabilitatea, căutând regăsirea În istorie, În cuvânt, În discurs a ceea ce e perceput acum ca pierdut. Abia apoi se Înțelege că se poate reveni În timpul splendorii prospectiv și nu retrospectiv, constitutiv și nu mimetic (la fel cum În Phaidros accesul la Idee poate fi atins nu doar dialectic, prin discurs filosofic, ci și prin nebunie poetică, creatoare). Ultimele elegii desfășoară o ascensiune din timpul credinței În cel al nădejdii (unde sfârșește alergarea către Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Toate Într-o naștere a discursului, mimetică, reprezentare a ceea ce a fost pierdut. Și apoi, Învățând mișcarea odată cu a șasea elegie, Înapoi, ascendent, constitutiv, din timpul credinței În cel al nădejdii și apoi, prin textul-evanghelic (care nu mai e nici mimetic, nici constitutiv), În timpul splendorii. Într-un limbaj al cailor: calul a trecut prin grădină. Semnul potcoavei lui Îi susține absența, detașarea, dar și existența. Îl caut Înapoi așa cum În evenimentele mari ale istoriei ne amintim Întotdeauna ce făceam și unde
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În toată perioada mea de postmodernist (cum bine zicea Cornel Vâlcu) și care este plenaritatea sau forța experienței estetice. Pornind de aici, cartea mea Încearcă să construiască o teorie care, firește, nu mai poate fi una strict filosofică, deși ea, mimetic cel puțin, vrea să fie o teorie filosofică, folosind conceptele scuturate de tradiționalismul și necesitatea lor contextuală În niște sisteme filosofice, repopulând cu ele acest spațiu al esteticului care este perceput, În general, cel puțin dinspre filologi, dinspre criticii de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ei - altfel spus: deschide ființa Înspre patologia istoriei. Fiindcă, la el, ființa este bolnavă tocmai fiindcă există În istorie, aceasta fiind, ea Însăși, bolnavă. Nuanța mi se pare mai subversivă decât pare la prima vedere și deloc cantonată În perimetrul mimetic, involuntar slugarnic, al „reeducării”. Firește, nu putea spune direct că istoria bolnavă este istoria entuziastă, purpurie din jurul său, dar trebuie citit printre rânduri... Sanda Cordoș: Pe de altă parte, sunt și alte grupuri care Întorc spatele istoriei. Din alte motive
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și un blestem... Calea de acces către ființa ideală nu implică aparența, alura sau medierea judecății altuia. Nu-l iubești pe cel despre care spui că-l iubești dacă mai întâi cauți efectele produse de el în privirea celorlalți. Dorința mimetică presupune disprețul unui al treilea, utilizat ca un mijloc de a pune în valoare, o ocazie, un pretext. Lucrețiu vrea o femeie iubită pentru ceea ce este, și nu pentru ce reprezintă. Ceea ce este... adică? Nici locul pe care-l ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Această combinație ciudată de adeziune și respingere poate fi analizată ca polifonie, dar și ca enunțare paradoxală, autodistrugătoare, în care subiectul își invalidează propria enunțare. Astfel, pentru A. Berrendonner, "a fi ironic nu înseamnă să te înscrii în mod fals, mimetic, împotriva actului de vorbire anterior sau virtual, în orice caz exterior, al altcuiva. Înseamnă să te înscrii în mod fals împotriva propriei enunțări, chiar în momentul în care o realizezi"162. 4.5. Modalizarea autonimică În limbă există și alte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cinstire a zeilor războinici. Încercarea Prudenției, prin măiestria discursului, nu este doar aceea de a readuce pacea în comunitatea vizibil tulburată de un spirit vindicativ, ci, mai ales, de a restaura liniștea în sufletul soțului prea dispus a se conforma, mimetic, normelor unei societăți desuete. Povestirea se dovedește astfel mult mai complexă, pentru că nu dezbate doar răul exterior, ci mai ales pornirile malefice intrinseci, care trebuie înlăturate.769 Prudenția și Sofia devin victime ale violenței masculine, patriarhale. Prudenția ilustrează un exemplu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli senzoriali, astfel, conform teoriei lui Jaspers, forma devine mai importantă decât ceea ce vede pacientul, anume conținutul halucinației. Aceste viziuni-forme creează lumea irealității imediate, prin care naratorul se salvează, reușind să o organizeze coerent, mimetic, la fel ca cea în care obișnuia să trăiască odată. Reprezentată grafic, suferința personajului amintește de tablourile pictorilor expresioniști și suprarealiști. Lumea irealității lui Blecher ne trimite cu gândul la picturile lui Dali: Persistența memoriei, Somnul, Enigma profundă, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în această atracție către lumea bâlciului a naratorului-personaj o ,,nostalgie a autenticității". Abordând transdisciplinar textul lui Blecher observăm că toate aceste locuri reprezintă căi prin care naratorul-personaj poate transgresa limita și trece ,,dincolo". Paradoxal, observarea în detaliu a acestor lumi mimetice îi permite personajului accesul la adevărata autenticitate. Viziunile, halucinațiile și scenariile onirice care se nasc în urma contemplării acestei lumi sunt ,,niveluri ale realității" în care personajul blecherian trăiește autentic, ghidat de propriile sale percepții. Într-un dialog interior ce, cred
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și inovație. In nuce, disputa a vizat, în primul rând, raportarea la Antichitate și repunerea în discuție a principiului imitației. "Cei vechi" susțineau ideea de model, luând drept etalon absolut scrierile greco-latinilor, pe când "cei moderni" respingeau acest tip de aservire mimetică, susținând individualitatea și valoarea scriitorilor contemporani. Astfel, dincolo de nuanțările particularizante pe care le presupune integrarea într-un anumit context literar, social și politic, Disputa concretizează, după cum sugera și Adrian Marino 45, dialectica esențială între tendința spre conformism și canonic și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]