289 matches
-
suntem alături cu ei ori pentru că binevoiesc ei a o combina? Să-i lăsăm dar de o parte pre acești oprimători ai autonomiei Transilvaniei, cu scandaloasele lor stări escepțiunale, cu torturele lor ca în evul-mediu, cu jurămintele sacrilege, oameni ce mistifică unde nu pot contesta și mint unde nu pot combate. Ei nu sunt competinți ca să ni dea nimica; și, de ne-ar da, e datoria noastră ca de la ei să nu primim noi nimica. Să apelăm cu toată vigoarea de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
judecată firească, vor a dovedi gustul literar la români, botează cu numele unei reviste a lui Alexandri secăturile lor și se gerează ca literatori la noi. Deja în n-rul 2 al nouăi "Romînii literare" un domn semnat N. Rozescu, au mistificat redacția toată printr-un articol intitulat "știința în secolul al XX-lea", dar acel articol, nefiind destul de comic, preferăm reproducerea celui din n-rul 3. [11 septembrie 1877] {EminescuOpIX 427} ["GERMANIA, ZICE... "] Germania, zice "Deutsche Zeitung", este hotărâtă a reprezenta programa
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
traducerea "Romînului". [7 octombrie 1877] "ROMÎNIA LITERARĂ" Am publicat în alt rând articolul "Kant și muzica" drept dovadă de temeinicia oamenilor cari îndrăznesc la noi a "face literatură". Deja atunci am spus că un domn semnat {EminescuOpIX 433} N. Rozescu mistificase redacția "Romîniei literare" cu articolul "știința în secolul al douăzecelea". Iată că acum "Romînia liberă" ne descoperă și taina acestei mistificări. [7 octombrie 1877] ["CORESPONDENȚA POLITICĂ" CUPRINDE... "] "Corespondența politică" cuprinde o lămurită dare de samă despre starea lucrurilor dincolo de Dunăre
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cinci lei. Nevasta, până ieri castă, plătește regește lecția nesolicitată titularei și... se apucă la rându-i de treabă. În lumea bună însă. Tariful urcă rapid la 5000 de lei. O scrisoare, așadar, poate schimba viața unui personaj. Chiar dacă e mistificată, așa cum se întâmplă cu vestea morții fratelui său brigand către cârciumarul din În vreme de război. Întrebarea: „Credeai că-am murit, neică?” ar putea căpăta răspunsul legitim: „Dacă așa mi s-a comunicat în scris...” Alteori, depeșa nu are nici o
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
De pildă: „Hot or not - accesorii de vacanță” sau, mai nostim: „Celeb spy - Vai, celulita!”. Vai, cerebelul! De fapt, asemenea magazine ilustrate sunt doar niște vehicule pentru reclamă și conținutul lor este indiferent celor ce le realizează. Câteodată ei mai mistifică și vreo scrisoare de la pretinse cititoare care mulțumesc revistei pentru că le-a deschis ochii și le-a luminat calea. Exact ca în cazul „mulțumirilor” adresate ghicitoarelor în rubricile de mică publicitate. De altfel, nici revistele destinate doamnelor nu ocolesc paranormalul
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Lovinescu știa însă foarte bine ce face atunci când își punea eroul într-o postură ridicolă. Bizu cade, firesc, în capcană, pentru că e înclinat mereu să privească viața ca pe un spectacol de teatru. El citește și interpretează tendențios "realitatea", o mistifică deliberat, transformând-o într-o proiecție a imaginației subiective și a dorințelor nesatisfăcute (așa procedează, vom vedea, și Mili, dublul feminin al lui Bizu). A fost suficient ca prefăcuta femeie să intre un pic în rolul prescris de imaginația bărbatului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bietului agronom, salvată. Dezgustat de toată comedia, Bizu se desparte totuși și de cinstita Rosina, femeia care i-a deschis ochii, hotărând să-și dea demisia de la minister și să plece în străinătate. Imaginația eroului lovinescian n-a izbutit să mistifice, nici de data aceasta, realitatea. De aceea, chiar dacă "dureroasă", Diana rămâne, totuși, o simplă comedie. O comedie a lecturilor infidele și a intenționatelor erori de interpretare. 1.9. Femeia, un suflet pereche Ultimele două romane ale ciclului autobiografic nu se
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu era decât varianta finală a unui text ce suferise în prealabil numeroase prefaceri 150. În altă împrejurare, pentru a-i măguli orgoliul și a-i aduce o bucurie, Eminescu îi recită chiar un poem mai vechi, ajungând să se mistifice singur ("își credea poezia pentru Mite, deși o pornise cu cinci ani înainte"). Fenomenul se explică lesne, deoarece pentru poet mobilul inspirației rămâne nesemnificativ ("Cine i-o inspirase? Nu-și mai aducea aminte"), importantă fiind doar conștiința artistică, acea insatisfacție
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Descifrarea exactă și completă a fizionomiei caracteriale a oamenilor este aproape imposibilă, pentru că apare fenomenul de mascare, de tăinuire a unor fațete, așa numitul cameleonism. Stă în puterea multora dintre semenii noștri de a-și cosmetiza caracterul, de a-i mistifica unele trăsături. De aceea, inițiativele, afirmațiile, promisiunile acestora trebuie privite cu rezervă, cu prudență. În orice structură caracterială pot exista unele minusuri (trăsături negative). Om perfect din acest punct de vedere nu cred că există. Important este să nu lipsească
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine, întotdeauna altul. Chiar și atunci când minte și mistifică, sau mai ales atunci, Cioran spune adevărul despre sine. Tocmai în măștile pe care el le poartă, în ipostazele sub care se înfățișează trebuie căutat adevărul. De aici, neputința și disperarea sa, de aici nevoia de a se recunoaște și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate de „drăguțul de eu”. Nu există, decât prin colateralitate, vreo altă temă în scrisul cioranian. Ceilalți, de fapt, nici nu contează. Omul, cu atât mai puțin. Cum am văzut deja, teama că s-ar putea să aparțină celor care mistifică îl macină nu o dată pe Cioran. „Cât îmi urăsc poltroneria, lipsa ereditară de demnitate!” (II, 57), exclamă la un moment dat. Iar ceea ce urmează ține de atitudinea pe care Cioran o manifestă cu consecvență față de sine însuși: „Azi după-amiază am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
omul în general, dar îmi lipsește curajul în fața unui individ. Mă tem grozav să nu rănesc, și desigur să nu fiu la rândul meu rănit. Poți fi poltron și din prea multă sensibilitate” (I, 156). Iată-l, deci, pe Cioran mistificând și din neputință și lașitate, nu numai din „eroism”, ca și cum s-ar abandona pe sine. Și în acest abandon de sine, urlând ca să nu mai urle. Poate că nu-i la mijloc decât o lașitate în plus. Dincolo de toate motivele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Aș vrea să mă retrag undeva să scriu o lungă meditație asupra rugăciunii, vreau să spun asupra tragediei de a nu te putea ruga” Ă I, 185), căci, în afara lumii, Cioran n-ar mai fi în situația de a-și mistifica prezența: „Orice om, indiferent de înzestrare, de îndată ce dobândește importanță în ochii semenilor săi, devine sclavul lor, în orice caz, își pierde libertatea. Și nu-și mai poate păstra poziția în fața lor decât frizând impostura la fiecare pas” (I, 249). Abia
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
loviți de soartă. Explicația prin Nenoroc e cel mai mare șiretlic din câte sunt în lumea aceasta. Niciodată nu se va inventa unul mai bun” (II, 286). După o astfel de mărturisire, nu-ți rămâne decât să spui că Cioran mistifică: deși face apologia eșecului, se lasă în voia sorții din neputința de a-și construi propria prezență. E fatalist, asemenea neamului său, pentru că se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi și neterminați, să ne statornicim în ratare și să ne istovim la nesfârșit într-un extaz embrionar” (III, 23). De altfel, ce face altceva afrodiziacul decât să mistifice?! Dar, finalmente, acest altul, mistificat, devine eu însumi. Cioran se declară obsedat de „ratații Deșertului” (III, 398), acei călugări de la începutul erei noastre care, după o vreme, ar fi obosit să-l caute pe Dumnezeu. E obsedat de ei pentru că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
El n: Da, așa e... numai că, vezi, eu cred că nu-i bine să luăm lucrurile totdeauna așa cum sînt ele... mai luăm și cum vrem noi să fie... E mai practic. El 1: La prima vedere. De fapt ne mistificăm... și, fâcînd asta mereu, ne pomenim că mergem pe drumuri false, că vorbim, că iubim, că trăim fals. El n: Ești exact așa cum am bănuit totdeauna că ești... Nu-i bine așa, frate, nu le lua pe toate în piept
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dozajul ei de comic și dramatic și replica dură, bărbătească, jocul luminii și al întunecimii nu se sfîrșește cu una, cu două. De ce să-și recunoască unii fapta odioasă, cînd pot veni cu justificări de tot felul, cînd pot să mistifice trecutul, cînd pot da vina pe alții. Și tot așa, pînă ți se face greață. Dar, poate că alegoria nu-i o zădărnicie. Poate că, mărunt, pidosnic, "Salonul" e un soi de purgatoriu. Dincolo de orizontul tulbure și incert, dramaturgul arcuiește
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îi arată cine este din ce în ce mai neclar. Vine aici în sala de lectură a dosarelor salon de bolnavi mintal sperînd că într-o zi își va identifica chipul moral... Numai că după ce o bună parte din viață s-a obișnuit să mistifice realitatea și sinele, după ce a fost silit să reevalueze conținutul unor principii morale și etice și se admite că noul conținut "de partid" este cel valabil, după ce a uitat cum este să fii curajos, solidar, demn și onest, acum este
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe restructurarea conștiinței. Astfel, criminalii devin reformați mental, evident, dacă sunt integrați într-un proces al recuperării, și nu unul al perfecționării, precum în Franța începutului secolului al XIX-lea74. Lucrurile sunt într-o ordine a lor, deși filosofia dialecticii ne mistifică și ne face să înțelegem și să acceptăm că... devenirea realității trece prin opoziții, prin contradicții și prin confruntări de forțe. Etica sexuală și cea politică a Europei Occidentale nu a fost dăruită de Ceruri. Ea s-a constituit gradual
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
enunțuri ale specialiștilor și experților construiesc un adevăr despre om prin discursuri-instrumente; adevăr ce este luat ca atare de o întreagă societate. Discursul e o coajă 160, spunea Foucault. Ceea ce contează sunt faptele, emergența lucrurilor și cum această emergență este mistificată lingvistic și instrumentalizată politic. Pentru gânditorul francez, trecutul formează "un cimitir de adevăruri"161. A intra în acest cimitir nu e o treabă tocmai plăcută, mai ales când anumite adevăruri mistificate ideologic și lingvistic, camuflate de o ordine (represivă) a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sunt faptele, emergența lucrurilor și cum această emergență este mistificată lingvistic și instrumentalizată politic. Pentru gânditorul francez, trecutul formează "un cimitir de adevăruri"161. A intra în acest cimitir nu e o treabă tocmai plăcută, mai ales când anumite adevăruri mistificate ideologic și lingvistic, camuflate de o ordine (represivă) a unei ierarhii social-politice, antagonizează o lume intelectuală și politică. Foucault e un gânditor rar al istoriei. Pentru el nu există adevăruri "transistorice"162. În opinia lui Foucault ar exista trei tipuri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și intenții. Cele trei entități discursive (idei, evidențe și intenții) sunt diferite ca funcție în cadrul cunoașterii istorice. Războaiele foucauldiene sunt împotriva instrumentalizărilor lingvistice, înainte de a fi "antistorice". Una dintre trăsăturile "revoluționare" ale scrierii istoriei este faptul că aceste istorii sunt mistificate lingvistic, sub raport epistemologic, și mitizate politic, prin tehnicile discursive ale guvernării. Arhivele i-au conferit o bază istorică "operei" lui Foucault. Ele sunt cartierul general de unde Foucault își pregătește "strategiile" pentru luptele sale prezente și viitoare; lupte ce spun
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Discursul este o formă sau o îmbrăcăminte mentală pe masa datelor, faptelor, evenimentelor și activităților din trecut. Ceea ce contează sunt faptele și utilizările publice ale acestora. Aceste utilizări, instrumentalizări ne arată relații de putere și de cunoaștere. Limbajul intelectual, întotdeauna, mistifică aceste date ale istoriei prin propensitatea sa de a interpreta versus a analiza datele din trecut. Interpretările devin un ersatz de la un autentic al înțelegerii lucrurilor și oamenilor, care, de fapt, compun realitățile trecute. Cercetarea istorică, pe care Foucault o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lipsa văzului slăbește puterea înțelegerii. Victima este oricum într-un spațiu devenit avanscenă...Ce se întîmplă (sau se "petrece") alături, dincolo de spațiul vizibil, deplasează accentul, controlează, deformînd-o, atenția protagonistului. În ordinea textului, dubla scenă oferă concursul simultaneității unor forțe inegale, mistificate prin malentendu. Cînd implicarea "fandacsiei" și a ...puseului interpretativ (irepresibil în lumea caragialiană) este comică, îi auzim pe Leonida și Efimița. Cînd același efort concentrat auditiv pe scena invizibilă slăbește dramatic puterile eroului, ne aflăm în plin scenariu de groază
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
părea el însuși convins de rațiunile sale, încît căuta să le consolideze. Întrebă superfluu la ce oră era ceaiul..."), ironia satisface intelectual un singur partener al dialogului: pe Ioanide însuși. Pretextele sale, pe bună dreptate "absurde", ocrotesc dacă naratorul nu mistifică, la rîndu-i un motiv caduc, îmbrăcat în construcția fastuoasă a retoricii personajului: cravata potrivită unei astfel de împrejurări "i se rupsese în mînă". În relatarea ulterioară a victimei, motivațiile arhitectului culminează hilar cu aceea că "îl supără apusul soarelui". Desfășurate
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]