1,712 matches
-
prozatorului presupunea, între altele, și informări despre prozele acestuia, citite și discutate la Cenaclul Uniunii Scriitorilor din Timișoara. Autorul acestor informări este sursa „Alexandru Coresi”. Iată ce relatează respectivul domn: „Autorul tratând perioada copilăriei, după concepția modernă sau mai degrabă modernistă la extrem în Apus, de altfel după modele mărturisite de autor și de alți comentatori - Joyce, Desnos, Faulkner etc. a înșiruit sub așa zisul «joc al memoriei» bucăți de frază, propoziții în mod cu totul întâmplător, rupând o logică a
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2627_a_3952]
-
București, 1901, condusă de Vlahuță și Coșbuc, apoi (din 1905) de N. Iorga, Luceafărul, Budapesta, 1902, la Sibiu, din 1906, editată de Octavian Goga, Viața românească, Iași, 1906, sub conducerea lui G. Ibrăileanu, Sburătorul, revistă literară, artistică și culturală, publicație modernistă editată la București, în 1919, de către E. Lovinescu, Gândirea, revistă literară, artistică, socială, de orientare tradiționalistă, ortodoxă și autohtonistă, tipărită la Cluj, apoi la București (1921-1944), sub conducerea lui Cezar Petrescu și apoi a unui comitet format, printre alții, din
Raportul dintre jurnalistică şi literatură [Corola-blog/BlogPost/92600_a_93892]
-
ceva barbian cu absența ritmului, a muzicalității brutale. Mi-a arătat apoi un fel de atlas cu "vederi" din lumea infinitului mic. De unde pornește arta abstractă, de la imaginile fantastice ale lumii vii și anorganice, privită la microscop. De unde și poezia modernistă. E necesară o schimbare totală a intuiției, o pătrundere mai subtilă a realului... - Crezi că poeziile mele nu au căldură? - m-a întrebat. Am ezitat. - Ba da, i-am răspuns, au un fel de căldură, dar ascunsă - e ca și cum ai
Prospecții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8238_a_9563]
-
pentru a obține și a vedea jumătatea goală a paharului. Astfel, lirica poeților interbelici e încă "umană, personală, tandră, cuminte, sentimentală" și nu se rupe cu adevărat de tradiția secolului 19. Arghezi, Barbu, Bacovia, Fundoianu, Voronca și ceilalți nefiind realmente moderniști, nici conceptul de modernism, forjat în jurul lor, nu se susține. Abia al doilea val suprarealist aduce modernitatea în spațiul poetic românesc. Autorii dinainte ar fi, cu toții, premoderni... Mi-e greu să cred, totuși, că Eugen Negrici a putut vedea în
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
și micilor exemple, pentru a nu știrbi cumva teza iluzionării continue și în proporție de masă. Are numai pe jumătate dreptate. Modernismul nostru interbelic este unul "impur" și, așa zicând, simultaneist. În el se regăsesc influențe romantice, simboliste, parnasiene, pur moderniste, dar și avangardiste. Și aceasta fiindcă literatura română, în uriașul ei efort de recuperare a decalajului, calchiază formule și poetici aflate, în Vest, în succesiune istorică. Așa cum Eminescu este, simultan, romantic și clasic (ceea ce, într-un alt spațiu cultural, ar
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
un infern al impulsurilor pshice și fizice inexplicabile. Henry James aspiră la onestitatea ființei, mutând centrul de interes al romanului de la real la verbalizarea lui deficitară, transformând acțiunea (incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
mintea personajului. Rămâne din Fluxul conștiinței interesul pentru gândurile eroului (amintiri din trecut, în special), dar revolta împotriva modernismului static readuce acțiunea, incidentul, suspansul. Autorul Desperado a înțeles de la modernism că eroul e în primul rând o inteligență. Esența revoltei moderniste era transformarea eroului picaresc în erou reflexiv, trecerea de la istorie la meditația în marginea incidentului. În loc să gonească prin peripețiile realului, personajul era o uriașă inteligență statică. Pentru el nu exista trecutul-prezentul-viitorul incidentului, ci fluxul conștiinței, indiferent la trecerea timpului. Eroul
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado - venind cu moștenirea lui modernistă - se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
operează romanul nu mai e destinul (trecut-prezent-viitor), ci ziua. Procesul a început cu romanul unei zile (Ulysses, Mrs Dalloway), în modernism. Tânjind, fără să-și dea seama, după tiparul premodernist (după cronologia premodernistă) în spiritul căruia au fost educați, autorii moderniști au o legătură subterană cu sursa revoltei lor. Lectura intuiește că modelul lor e tradițional. Legătura autorilor Desperado cu tradiția, însă, s-a rupt. Ei se nasc în convenția revoltei împotriva tradiției. Ziua, ca unitate narativă, se eliberează de vechea
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
Rădăcinile complicatei strategii Desperado cresc din confruntarea a două tehnici narative: pe de o parte avem tehnica prezentului în așteptare (care stă la baza romanului pre-modernist); pe altă parte, avem tehnica străfulgerărilor din trecut, care prind prezentul din urmă. Lecția modernistă îl învață pe autor să se refugieze în Fluxul conștiinței, (dezordinea ființei). Autorul Desperado născocește o ordine ulterioară: el încearcă să explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
lectorului nu se produce, prin urmare, nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri, prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
în care suspansul era pur și simplu întrebarea ‘și? și?'). Fluxul conștiinței pune în discuție necesitatea viitorului pentru intrigă; el descoperă că nu e nevoie de love interest, de încheierea ne/fericită a prezentului în viitor. Cu toate acestea, textul modernist e plin de istorisire, iubire și cronologie. Cei care se tem de viitor și îl mută, în fond, în trecut, sunt autorii Desperado. Viitorul Desperado nu mai este o extensie a prezentului, o promisiune că prezentul duce undeva precis. El
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
sau textualist) de domeniul evidenței. Marin Mincu realizează o antologie a poeziei românești din secolul XX, despre felul cum ea înaintează, dintr-o perspectivă postmodernă, mai clar definită ca experimentalistă. Criticul distinge patru modele de poezie în secolul XX: tradiționalistă, modernistă, avangardistă și experimentalistă. Dacă acceptăm ideea călinesciană că tradiționalismul e o formă de modernism și ideea că experimentalismul e un avangardism constructiv, structura cvadripartită se reduce la una bipolară, esențială: dihotomia modernism-avangardism. Poezia experimentalistă ca "fapt scriptural" care relevă mecanismele
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
Capitală care, spunea, își construia o "fazenda" exact ca aceasta și la Soci, orașul său natal, fără să-și facă nici un fel de griji că va fi cândva băgat la pușcărie. Dar dacă nu-l bagă? În dreapta se înălța palatul modernist al unui celebru regizor de teatru, îmbogățit din munca cinstită întru propășirea eroticii. În teatrul creat de el, orice plătitor de bilet putea să vadă pe viu organe genitale de ambele sexe chiar și în piesa lui N.V. Gogol "Revizorul
Evgheni Popov în căutarea spiritualității pierdute by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/8639_a_9964]
-
viața din Piața Romană și de pe bulevardul Magheru. „Ca marea majoritate a oamenilor care și-au exprimat opinia, sunt împotriva pasajului de la Piața Romană, pentru că omoară viața din piață și de pe bulevardul Magheru, care în perioada interbelică era un bulevard modernist, cum puține erau în Europa, aici fiind în acea perioadă centrul Bucureștiului. Acum Magheru este capătul unei autostrăzi, pe trotuarele căruia sunt farmacii, case de schimb valutar, shaormerii și sex-shop-uri. Să faci din Piața Romană pasaj subteran pietonal înseamnă să
Pasajul de la Romană, motiv de harță între Primărie și ONG-uri. Nicușor Dan: Omoară viața din Piață. Să termine proiectele începute! by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/79950_a_81275]
-
2000: 14). E vorba, în fapt, de o violentă și insistentă "negare a sufletului uman", de acceptarea de către umanitate a tehnicilor disolutorii experimentate în secolul al XIX-lea, prin gândirea lui Nietzsche, și care au prins corp odată cu triumful doctrinei moderniste. Când individul devine echivalentul unui obiect, când e redus la un număr sau la un simbol, e limpede că tot ceea ce constituise efortul de a menține a umanului cade înfrânt. Intrat pe mâna psihiatrilor și a psihanaliștilor, doliul a fost
Mic tratat despre doliu (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6900_a_8225]
-
stângi, care vor fascina segmente tot mai mari din tinerimea intelectuală a epocii. Retranșat pe o poziție moderată și democratică (în pofida faptului că "tirania majorității" îl sperie), el se prezintă ca un burghez cuminte și serios, față cu rătăcirile unor moderniști vitaliști și anarhiști. O poziție echilibrată și justificată, corectă din unghiul istoric, dar cu totul inconvenabilă în planul disputelor de idei și de imagini. Între cel care contestă nu importă ce, apelând la întregul arsenal de mijloace permise și nepermise
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
lor va pătrunde în diverse cercuri artistice. Nu mult a lipsit să fie înduplecat de către un muzician să se apuce de muzică. În 1904, va fi admis la Academia de Belle-Arte, în clasa profesorului Rudolf Bacher, un foarte apreciat artist modernist, format sub influența impresioniștilor, cel care a introdus un nou sistem pedagogic, potrivit dezvoltării artistice din acea vreme. Contrar academiștilor, era un adversar declarat al imitației în artă și îndeosebi al trucurilor în expresie. Cum în primii trei ani a
Agenda2006-05-06-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284703_a_286032]
-
fi fost important de știut dacă această idee-pivot este ideea originală a eseistului român. Așa că obsesia oricărui cititor specializat de a vâna originalul este mai degrabă satisfăcută estetic de pasaje precum acesta: „Nu e așadar exagerat să vedem în fervoarea modernistă a lui Faulkner un proces similar infuziei de plante aromate, exotice, puse într-un vas tradițional. Intens colorat, puternic mirositor și având un gust amețitor, produsul metamorfozat urcă irezistibil dinspre bază spre suprafață, oferindu- se într-o identitate radical schimbată
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
și estetic al scriitorului. Ea investighează, pe de o parte, mecanismele literare prin care un autor provincial, localist, nostalgic al unei lumi pierdute, neacomodat la valorile civilizației moderne, a reușit să fie, vreme de câteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste, un stilist de o frapantă originalitate, admirat și imitat ad nauseam. Pe de altă parte, studiul încearcă să determine în ce măsură acele caracteristici - văzute ca un triumf al onoarei, demnității, curajului și suferinței umane - mai spun ceva omului de azi.” Înțeleg
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
Mircea Mihăieș Schimbând ce e de schimbat, Hugo Pratt și-a construit personajul potrivit unui canon care, la mijlocul veacului trecut, era unanim acceptat. Efectele disoluției moderniste și excesele postmodernității nu atinseseră încă apogeul, astfel încât formula, oarecum învechită, dar solidă, propusă de marea literatură moralist realistă a secolului al XIX-lea, nu stârnea controverse. Aparținând unei tipologii bine conturate, Corto Maltese nu putea ieși din chingile prestabilite
Iubitele lui Corto Maltese (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4241_a_5566]
-
prin funcția cognitivă a imaginației”. Despre americanul T.S. Eliot, naturalizat britanic, nu putem vorbi decât în termeni precum centralitate, dată fiind implicarea autorului în climatul social, cultural, filosofic, ideatic și religios al epocii sale, dar și în literatura aparținând curentului modernist, alături de Virginia Woolf, James Joyce, Henry James, W.B Yeats, Ezra Pound și mulți alții, deopotrivă în Anglia și în America de Nord. Ca poetică, modernismul apare, încă din poemul său de debut The Love Song of J. Alfred Prufrock and Other
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
următoare, Portret al artistului la tinerețe arată cât de radical a devenit, în doar câțiva ani, discursul lui Joyce. Monologul interior, fluxul conștiinței și chiar dezarticularea pronunțată din ultima parte a cărții aparțin unui autor care-și asumase tehnicile radicalismului modernist. Transpunerea Antoanetei Ralian a ținut cont tocmai de aceste mutații din creația lui Joyce, beneficiind și de excelenta cunoaștere a experiențelor mistice care, la suprafață sau în profunzimi, modulează proza joyceană. Fără a fi un autor religios, Joyce utilizează religiosul
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
În orele întâlnirilor ratate, Domnul R. se angajează în lungi convorbiri imaginare cu iubita sa. Uneori îi oferă răspunsuri (la întrebările și neliniștile ei) în forma unor poezii de circumstanță. Interesant, P.H.L. „se preface” a scrie în vers liber, sau „modernist”, cum se spunea în vremea sa. Tocmai el, autorul de versuri în stil clasic, tipărite prin revistele vremii. S-ar putea însă ca poeziile pe care le reproduc mai jos să nu-i aparțină. Și atunci, cine este adevăratul „producător
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
artă. Barbu Brezianu (n. la 18 martie 1909) a urmat liceul la București, la renumitul Liceu "Spiru Haret", pe care l-a absolvit în 1928. Încă din anii de școală s-a preocupat de creația literară, atras fiind de literatura modernistă, în curs de afirmare și care era bine reprezentată în România. Să ne amintim doar de rădăcinile românești ale dadaismului. Cel care i-a orientat pașii, de timpuriu, în acest domeniu a fost mustăciosul său profesor de matematică, Dan Barbilian
Un punct de vedere finlandez despre Barbu Brezianu by Profesor emerit Lauri LINDGREN () [Corola-journal/Journalistic/8714_a_10039]