494 matches
-
Doi ani mai târziu, când s-a întors, a păstrat tăcerea asupra acelorași chestiuni. Lecția învățată între timp este că mulți arabi, când li se dă libertatea să aleagă, nu aleg așa cum am face-o noi. În loc să se pronunțe în favoarea moderniștilor înclinați spre Occident, ei tind să îi prefere pe extremiștii care urăsc Occidentul. Astfel, aceeași administrație care a pretins că era o eroare istorică să îi sprijini, în vederea stabilității, pe liderii arabi nealeși s-a întors acum spre liderii arabi
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]
-
necredincioși. Această tendință este încă neuniformă și rămâne departe de un consens. Unii lideri vorbesc cu fermitate de modernizare; alții merg pe coji de ouă. Diferența dintre acum și, să spunem, 2004 este sentimentul că există o direcție. Reformiștii și moderniștii se uită în jurul lor și încep să vadă cât de mulți sunt din fiecare. Tendința este globală, înglobându-i pe musulmanii de pe fiecare continent, Indonezia, națiunea cu cea mai mare majoritate musulmană din lume, fiind deosebit de vocală. S-a stabilit
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]
-
naștere - a pus capăt epocii democratice. După restaurația Meiji și, mai ales, după cel de-al doilea război mondial, viața politică din Japoniaxe "Japonia" s-a caracterizat printr-o concurență înverșunată între două tabere opuse: de o parte se aflau moderniștii, ce voiau să vadă țara industrializată, modernizată și integrată în comunitatea internațională, iar de cealaltă parte, tradiționaliștii, ce se opuneau modernizării și doreau să mențină valorile și instituțiile feudale de tip patriarhal, considerate de ei ca fiind sursa puterii pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
Cărtărescu), susținătorii p. ideologic tind să afirme că p. literar ar fi reprezentat integral și exclusiv de o fracțiune a generației optzeciste și să ignore - cu unele excepții - premise sau anticipări postmoderniste prezente în scrierile antecesorilor și ale contemporanilor lor moderniști. Dar încă în „Caiete critice” din 1986, într-un studiu dens și documentat, care viza cu precădere modernismul și p. literar occidental, Ștefan Stoenescu semnala drept exemple de opere postmoderne din literatura română contemporană poemul Ziua în care îl înmormântează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
noastră necondiționată va merge către aceia care, oricum și-ar intitula școala din care pretind că fac parte, vor exprima în opera lor sufletul nou al veacurilor.” În ianuarie-decembrie 1930 scoate revista lunară „Îndreptar”, care găzduiește simboliști români și prezintă moderniști francezi mai puțin cunoscuți. Sub cupole de vis (1913) reprezintă prima carte a lui R., cu versuri de factură simbolistă, prin atmosfera lor contemplativă și tonalitatea nostalgică. Sunt detectabile motivele proprii simbolismului, cât și influența, între alții, a lui Albert
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
i-a precedat. Recunoscând influența pe care a avut-o Greenberg asupra sa în anii '60, Fried susține că în 1966 nu s-a mai putut lăsa convins de teoretizările cu privire la modernism (mai ales așa cum au fost ele prezentate în Modernist Painting și After Abstract Expressionism), în particular de concepția greenbergiană potrivit căreia modernismul artistic ar fi implicat un proces de reducție a convențiilor dispensabile până la identificarea unei esențe atemporale și ireductibile în pictură, cum ar fi planeitatea (flatness) și delimitarea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Immanuel, Critica facultății de judecare, trad. de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1981. Kivy Peter (ed.), The Blackwell Guide to Aesthetics, Blackwell Publishing Ltd, Oxford & Cambridge, 2004. Krauss Rosalind E., The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 1986. Kwon Miwon, One Place After Another: Site-Specific Art and Locational Identity, Cambridge, MIT Press, 2002. Leeuwen Theo van și Jewitt Carey (ed.), Handbook of Visual Analysis, Sage Publications, Londra, Thousand Oaks, New Delhi
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Richard J. Sclafani (editori), Aesthetics. A Critical Anthology, St. Martin's Press, New York, 1977, pp. 438-460. 138 Hal Foster (ed.), Discussions in Contemporary Culture # 1, Dia Art Foundation, 1997. 139 Rosalind E. Krauss, The Originality of the Avant-Garde and Other Modernist Myths, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, Londra, 1986. 140 Jean Baudrillard, "L'hiperréalisme de la simulation", în Charles Harrison, Paul Wood (editori), Art en theorie 1900-1990, Editions Hazan, 1997, pp. 1142-1144. 141 Craig Owens, "The Allegorical Impulse: Toward a Theory of Postmodernism
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
dintre care cel mai cunoscut a fost Ernest Gellner, susțin că națiunile și sentimentele naționale sunt fenomene recente, apărute și afirmate, În general, În ultimele două sute de ani. Dacă În această privință există un dezacord fundamental, care Îi opune pe moderniști „perenialiștilor” (respectiv cei care consideră că națiunile sunt realități mult mai vechi, datând cel puțin din epoca medievală, dacă nu chiar din Antichitate) În ceea ce privește noțiunea de „ideologie naționalistă”, majoritatea autorilor sunt de acord că avem de-a face cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
este tipărită în 1998. Versurile târzii sunt percepute de autorul însuși „ca niște flori suferinde”, în care critica sesiza un tragism livresc, augmentat de vârsta adolescentină a eului liric. Totul este imaginar și reverie de sorginte romantică, filtrate în retortele moderniștilor simbolisto-decadenți, suprapunându-se unui alt imaginar, al cărților, al muzicii, al picturii și arhitecturii de burg. Interferența celor două zone ale fanteziei nu duce la o intensificarea sentimentelor, ci la volatilizarea lor, subțiind „mușchii și nervii” expresiei poetice. În Incunabule
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
420-435, 440-446, III, 43-56, 196-200, 252-265, IV, 319-324, V, 263-267, VI, 50-54, VII, 107-108, 232-233, 329-330, IX, 55-78, 282-287, 379-384, X, 78-84, 126-132, 159-163, XII, 527-528, 561; Constatinescu, Scrieri, III, 305-462, IV, 259-263, 365-367; D. Caracostea, Un mare critic român modernist: domnul Eugeniu Lovinescu, București, 1927; Cioculescu, Aspecte, 329-339, 563-574, 698-700, 704-705, 721-723; Camil Petrescu, Eugen Lovinescu subt zodia seninătății imperturbabile, București, 1933; Streinu, Pagini, I, 136-149, 162-179, 202-208, IV, 111-114, 186-201; Călinescu, Ist. lit. (1941), 715-724, Ist. lit. (1982), 799-808
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
Anton Golopenția, Ionel D. Gherea, Constantin Floru, Nicolae Bagdasar, Gabriel Negri. Lipsa discriminărilor este evidentă: sunt împreună democrați filoamericani (Petru Comarnescu) sau filofrancezi (Mihail Sebastian), „burghezi de centru”, „stângiști și dreptiști, țărăniști și liberali, nihiliști și mistici”, plasticieni, literați - clasicizanți, moderniști, avangardiști -, sociologi, filosofi, gazetari. Publicarea arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociației pe secții (cu subsecții) - cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director; au mai funcționat secțiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică și literatură”, „Spectacol”, dotate cu un secretariat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
revirimentul romantismului”, altă formulă pentru a numi pe sămănătoriști. Autorul evită terminologia lui E. Lovinescu (sămănătorism, poporanism, tradiționalism), cum o evitase și G. Călinescu, introducând titluri noi. Poporaniștii sunt cuprinși în capitolul Realismul democratic (G. Călinescu îi spunea „tendința națională”), moderniștii capătă o calificație nouă: „sincronism și diferențiere”, iar tradiționaliștii, ortodoxiștii (grupați în două încăperi ale spiritului liric de G. Călinescu) ilustrează în istoria lui P. „tendința de resuscitare a spiritului etnic”. E. Lovinescu găsea și alte diviziuni (poezia de fantezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
lăsându-le în urmă, subiectivitatea se poate înstrăina și separa de crimă și de Holocaust. Criticul Edmund Wilson adoptă același punct de vedere în Castelul lui Axel apărut în anul 1931. Acesta l-a pedepsit aspru pe Elliot, pe lângă alți moderniști esteticieni, pentru promovarea "unei păreri despre poezie, conform căreia poezia este văzută ca o esență estetică pură și rară, fără a fi legată de valorile umane concrete de care numai tehnica prozei este apropiată, dintr-un motiv inexplicabil" (119). Pretenția
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
atât, este evident că "stilul gazetăresc" era lipsit de "valoare", așa cum arată prefixul latin "de". Această idee despre jurnalismul incapabil să devină o formă de artă transcendentă, ar putea fi o modalitate bună de a descoperi motivul pentru care Hemingway, modernistul estetic, pe de o parte, și pe de altă parte, jurnalistul literar, decide, în spiritul modernistului estetic, să înlocuiască titlul jurnalismului literar narativ realizat pentru The New Republic și inclus în colecția sa de nuvele, din Italia, 1927 în Ce
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
idee despre jurnalismul incapabil să devină o formă de artă transcendentă, ar putea fi o modalitate bună de a descoperi motivul pentru care Hemingway, modernistul estetic, pe de o parte, și pe de altă parte, jurnalistul literar, decide, în spiritul modernistului estetic, să înlocuiască titlul jurnalismului literar narativ realizat pentru The New Republic și inclus în colecția sa de nuvele, din Italia, 1927 în Ce îți spune țara?. Cu excepția titlului care s-a schimbat, textele sunt identice. Totuși, printr-o îndemânare
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a îmbina caracterul subiectiv cu ceea ce în mod obișnuit a fost caracterul obiectiv. Acest lucru nu poate duce decât la o confirmare a subiectivității, a cărei limite trebuie să reflecte incertitudinea - toate acestea fiind exprimate prin incertitudinea limbii. Totuși, încercarea moderniștilor literari de a pune în valoare esența estetică este doar o parte din motivul pentru care jurnalismul literar a fost respins în cea mai mare parte a secolului al XX-lea. Teoreticienii jurnalismului și academiei de comunicare de masă s-
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
al XX-lea materializării conceptului de obiectivitate pe seama subiectivității, cât și excluderii lumii nedefinite și experimentale. Phyllis Frus a fost foarte atent și la acest aspect și a spus: "Jurnalismul are același scop - obiectivitatea, care corespunde scopurilor estetice promovate de moderniști" (Politică și poetică, 92). Imediat după Primul Război Mondial, acensiunea utilizării termenului de obiectivitate jurnalistică poate fi caracterizată drept o reînviere a cadrului critic privilegiat. Începând cu anii '20 ai secolului al XX-lea, conceptul care stătea la baza subiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
constantă a acestor rezultate, în cel mai obiectiv mod posibil" (Lippman și Merz 33). Astfel, Lippman și Merz evită problematica subiectivității umane. Prin această modalitate, dau dovadă de o credință oarbă, pe care o îndreaptă spre știință, precum mulți alți moderniști. Scopul a fost reintroducerea practicii jurnalismului în spiritul pozitivist, trecând de la încrederea pozitivistă în fapte la o încredere pozitivistă în obiectivitate. Toate ideile critice ale lui Lippman sunt oglindite în sincera sa afirmație despre necesitatea unei "unități": Există un singur
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
determinată de propria credință oarbă. Ca urmare a ascensiunii conceptului de "obiectivitate", s-a născut un fel de escrocherie critică, prin care jurnalismul bazat pe fapte a fost înlocuit de jurnalismul obiectiv bazat pe iluzii, asemănător, într-un mod ciudat, moderniștilor literari. Curios este faptul că jurnalismul obiectiv este și rezultatul "epocii moderne a jurnalismului" (561, sublinierea autorului), așa cum a spus Paul Many. Ca formă de "obiectivitate", "modernismul" nu ar putea decât să țină la distanță jurnalismul literar obiectiv în încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
senzațional din jurnalismul galben este "reducerea experienței celuilalt la un spectacol... prin care cel care observă, având rolul unui spectator autonom, are parte de o emoție puternică sau de un șoc" (Another Way, 63). În timp ce Academia Engleză făcea progrese spre moderniștii estetici, Academia de Jurnalism se afla în aceeași situație, fiind puternic influențată de Lippmann, având în vedere că era ultima academie de comunicare de masă care a pretins că aici a luat naștere jurnalismul. Acest lucru s-a datorat în
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
adus și pe Schramm alături de el, în cele din urmă. Cum a reușit acest grup restrâns să influențeze includerea studiului jurnalismului literar narativ printre cele mai respectabile programe de comunicare de masă din țară? La fel ca și în cazul moderniștilor literari, dovezile sunt exemplare. Într-adevăr, ar fi nedrept să afirmăm că au existat anumite încercări intenționate de a exclude studiul jurnalismului literar narativ din studiile comunicării de masă. Cu toate acestea, ar trebui menționat faptul că Schramm și-a
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
roșu, cu pielea umedă, pătată de armonia monotonă a bălțăturilor galben-roșcate pe fond de smoală neagră” (Primăvara sălbatică). Icoane șterse „îmbracă pereții cu nuanțe de aur rece”, turnurile unui castel se desenează în brun pe albastrul cerului (Alba). Că insurgentul modernist e dublat, la început discret, de un explorator în arhaic, iată semnul unei mobilități in nuce. Metafore ostentativ prozaice, un senzualism multiform, etalări de pietre prețioase în manieră simbolistă, o retorică minulesciană, o gestică apropiată farsei alternează, în Poemele trupești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
partea științifică). Conform articolului-program Prima vorbă, „numai o literatură națională ne poate asigura o individualitate etnică”, în interiorul unui proces de „reformă în toate direcțiile”, vizând „redeșteptarea geniului latin al neamului”. Poeții, prozatorii și criticii revistei sunt, însă, în mare majoritate, moderniști sau susținători ai curentelor moderniste în literatură. Publică, astfel, poezie: G. Bacovia (Balet, Serenadă), Al. T. Stamatiad, Alice Călugăru, Eugeniu Sperantia, Donar Munteanu, N. G. Rădulescu-Niger, Mircea Demetriade, Mia Frollo (care debutează aici semnând Maria Buzoianu), printre prozatori numărându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285336_a_286665]
-
desemnat și între parlamentarii care reprezintă România în Consiliul Europei. Pe tărâmul scrisului, P. excelează, înainte de orice, prin productivitate. Dintre poeții români, e, poate, cel mai fecund din toate timpurile, având editate zeci de volume, unele de o masivitate neobișnuită. Modernist cu măsură, în primele trei cărți - Ultrasentimente (1965), Mieii primi (1967), Fântâna somnambulă (1968) -, poetul adoptă ulterior mijloace expresive clasice, multe de factură preeminesciană. Străbătând culegerile al căror șir începe cu Istoria unei secunde (1971), s-ar părea că se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]