251 matches
-
mai crescut, tata mă lua la meci și puteam vedea atunci o priveliște tipică anilor '60: un stadion întreg plin cu bărbați în cămăși albe, cu mânecile suflecate. Parcă trăiam într-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbaliștii în tricouri mohorî-te, aducea oarece culoare. Și uriașul cer azuriu de deasupra. Era o lume muncitorească, relativ benignă, cu țipi neciopliți și hazlii, pe care curgea sudoarea, cu coifuri de ziare pe cap, cu "huo"-uri și "dă-i la oase" lipsite
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
revenit” ceea ce ea își dorea foarte mult „ce are să-i spună”, ea nu-l cunoștea, nu mai vorbise niciodată cu el. Renunță la acest gând, rugându-se ca cineva să-i aducă vestea cea bună despre el. Era o dimineață mohorâtă cu ceață deasă, picau ultimele frunze, căzând câte una pe capota trabantului, făcând-o să tresară, cuprinsă fiind de gânduri sumbre. Ce surprize îți face viața, se gândi ea, așa într-un moment să fiu smulsă din carapacea mea, unde
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
din partea lui. Îi înmână lucrurile pe care mama le considerase indispensabile unui elev intern, schimburi curate, cearșafuri, șervete, ciorapi și mâncare. Auzind de bursă, bărbatul oftă ușurat. Încercă, de mai multe, ori să-i spună ceva. Neîndrăznind până la urmă, mohorât de sfiiciunea care-l încurca, plecă la gară, după ce văzu școala și ferma. Ioan îl însoțise, ghicind că tata îl voia întors la Mateuți, dar n-o putuse spune, fiindcă sclipirea din ochii lui, pe când îi arăta sălile de clasă
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
în ceardac, rezemat de dereg șî aștepta.. Anton își mai aruncă o dată privirea pe „Ordinul de chemare“, și, parcă, abia acum îi pătrunse înțelesul... Ograda, casa, pământul... pădurea... se porniră să se legene, iar văzduhul limpede ca lacrima, deodată se mohorî. Bătrânul poștaș se îndepărta cu căluțul lui în trap spre pădure, pe drumul Șuletei... Când Anton se dezmetici, îi răspunse murmurând... - Mergi sănătos, moș Bălăuță!.. dar poștașul era departe. - Ci scrie, măi, Antoani în țâdula „ceia, ha?.. în sfârșit i
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cameră de dimensiunile unui teren de tenis. Nu după multă vreme, un bărbat Înalt și subțire, Îmbrăcat În uniformă de ofițer de la Luftwaffe, ne-a anunțat că Goering se schimbă și că ne va primi În zece minute. Palatul era mohorât: apăsător, grandios, afișând un aer bucolic care contrasta cu situarea lui urbană. Rienacker s-a așezat pe un scaun cu aspect medieval și nu a scos o vorbă cât m-am uitat eu În jur, ci doar m-a urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
-ți petreci următorii douăzeci de ani! Luară Range Roverul mizer al inspectorului Insch, cu ferestrele mânjite și pătate acolo unde cockerul său spaniol Își frecase nasul de geam. Insch Îi conduse pe străzile cu urme de zăpadă din Rosemount. Privind mohorât pe fereastră, Logan se uita la terasele de granit pe lângă care treceau, cu mintea pe jumătate la Hoitar, pe jumătate la conversația rigidă pe care o purtase cu agenta Jackie Watson când conduseseră pe exact același drum. Când Insch trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cunoscute - era un aspru oraș artificial construit pentru război. Inginerii militari îl înconjuraseră cu ziduri solide, îl dotaseră cu bombarde și catapulte plasate pe povârnișuri, îl izolaseră printr-un șanț exterior, îl întăriseră cu turnuri de apărare. Într-o zi mohorâtă de iarnă din timpul domniei lui Tiberius, micul Gajus Caesar se cățără, urcând pe lungile scări de lemn, până în turnul pătrat ce domina partea de apus. Dincolo de șanțul de apărare curgeau, puternice și calme, apele de culoarea fierului ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
corăbii, să merg din port în port... Zâmbea. Bătrânul se îndepărtă scârbit, căci tânărul de șaptesprezece ani, nepot de împărați, era prins de un vis mărunt, care părea să fie cea mai mare speranță a sa. Manuscrisele autografe În zilele mohorâte de februarie, tânărul Gajus descoperi că pe raftul din mijloc, în spatele unor gratii, asemenea unor obiecte de preț, se aflau scrierile autografe ale lui Octavianus Augustus. Fu cuprins de o emoție puternică, de parcă acea umbră imensă ar fi intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un râset mâhnit. — Al dracului de original, știu. Am cumpărat locul ăla în noiembrie, anul trecut, chiar când începuse să se facă frig. Am fost întotdeauna anti-Hamptons, probabil că nu te miră ce spun, dar locul ăsta era altfel: era mohorât, izolat, locul ideal în care să mă încui cu un calculator și nimic altceva. Nu vedeam țipenie de om zile la rând, când — zbang! — apare și soarele o fracțiune de secundă în luna mai și tot Upper East Side năvălește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
neregulă cu vocea mea, am șoptit, nu are nici o legătură cu sexul. Încerc doar să aflu ce s-a întâmplat în seara aceea. Ați vorbit? Sau v-ați culcat imediat? M-am culcat. — Și soția dumneavoastră? Burghezii din Calais luceau mohorâți în lumina slabă. Trebuie să fi costat cel puțin 10 lire. Brațul ridicat al lui Pierre de Wissant putea să scoată ochiul cuiva. —A citit. Obișnuiește să citească înainte să adoarmă. —Vă deranjează? Faptul că citește? Faptul că citește după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de lână cu un deget, am zărit plăcile de gheață împinse sub mine spre mal. Se stivuiau singure, cu marginile și vârfurile ridicate în sus, se stratificau unele peste altele, alcătuiau șiruri muntoase. Unele aveau un luciu sticlos, altele erau mohorâte, zăpada umpluse văioagele și se adunase în spatele brazdelor. Iar eu priveam de sus de tot la această priveliște arctică, așa cum o cunoșteam din pozele unei cărți. Kabluna - așa se chema cartea. În limba eschimoșilor nitsilni, numele ăsta denumea străinii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și Îndreptându-l spre cea mai apropiată bancă, fiindcă subiectul părea prea grav pentru o conversație purtată din mers. Cred că știu la ce te referi. Mi-a vorbit cineva despre ghinionul tău Îngrozitor, atât de crud. Du Maurier Înclină mohorât din cap. O umbră urâtă i se așternuse pe chip În timp ce retrăia clipa aceea. Chiar și Chang, observând că cei doi se așezaseră, se Întoarse săltând din tufa pe care o investiga și se Întinse la picioarele stăpânului, privind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o vadă pe Helen sau pe mama, dar mama nu era acasă, așa că am strigat-o pe Helen. —Helen, Jim e la ușă. Helen a coborât pe scări cu o privire nedumerită. —A, bună, Conor, i-a spus ea tânărului mohorât de pe trepte. Apoi s-a întors către mine. —Unde e Jim? m-a întrebat. —Păi... aici... nu-i așa? am răspuns eu surprinsă, arătându-i-l pe băiatul cu pardesiul lung și negru. —Ăsta nu e Jim, ăsta e Conor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
E 6:28. În două ore, doar trei sferturi de pagină, Mar azul, atît am scris. Așa că Într-o bună zi mi-am Îndesat Într-o mapă galbenă cele mai bune povestiri, iar Sorin l-a Înghesuit Într-o duminică mohorîtă pe Mircea Martin și i-a pus-o-n brațe, i-am telefonat, m-am scuzat, prezentat, am făcut o plecăciune, deoarece era seară, și-am Început să aștept verdictul. Aveam o senzație pustiitoare de examen. Una, două, cinci săptămîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
făcea altceva decît să-și ofere serviciile celui care Îi plătea ipoteca pe casă. Ed Îi zîmbi unei femei Înalte, care Îi Întoarse spatele. — Felicitări, căpitane! Ești curat ca lacrima. Gallaudet se așeză - tensionat, nervos. — Atunci de ce ești așa de mohorît? Haide, Bob, doar sîntem parteneri! Tu ești curat, dar Inez a fost pusă sub supraveghere de două săptămîni. O chestiune de rutină. Ed... Fir-ar al dracului... Tipa se culcă cu Bud White. *** Ceremonia, văzută ca prin ceață. Parker ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
antibioticele ieri-noapte? — Cine ți-a spus asta? — De aceea erați atât de furioasă azi-dimineață? — Ar fi o idee bună să bem ceva, spuse ea. Pentru că era Vacanța Băncilor și mijlocul după-amiezii, toate cârciumile erau închise. Ne aflam într-un fundătură mohorâtă din South West London. Până la urmă, ce-am găsit mai de Doamne ajută a fost o micuță cafenea jalnică și lipsită de personalitate, cu atât mai vulgară cu cât fusese menită să-i păcălească pe clienții neavertizați că făcea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost treabă serioasă. Ne-am reîntîlnit cu Cabrera Într-o cameră aflată de cealaltă parte a palierului. Ușa dispăruse, suptă În văzduhul noptatic de un vîrtej de combustibil În flăcări. — Asta era camera nepoatei, Anne Hollinger, ne explică inspectorul, privind mohorît la carcasa golită de conținut. Continuă să vorbească pe un ton mai coborît; Îi dispăruse aerul de conferențiar la academia de poliție și părea că experiența vizitării acestor Încăperi ale morții Îl secase de puteri la fel ca pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
joacă, mai degrabă) cu valurile. Da, vede silueta înotătorului ridicându-se din valuri. E o fată. Ce curaj să intre în apă pe vremea asta încă destul de rece! Eduard dă din umeri și se uită cu ochii lui cenușii și mohorâți la mare, care aruncă spre el mănușa albă a unui val semeț. Ar vrea să răspundă la provocare și să se arunce în duel. Dar e neputincios. își concentrează privirea cenușie asupra valului alb care se azvârle pe mal cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apoi se ridică și o porni înapoi spre casă. Pe stradă treceau cete de copii pălăvrăgind fără grijă - doar intraseră în vacanța de primăvară! Nimeni nu se uita la el, ca și cum el, Bobo, nici n-ar fi existat. Asta îl mohorî, dar nu-și mai făcu sânge rău, ca altădată. Căută un moment când nu era nimeni prin preajmă și scoase din buzunar briceagul de care nu se despărțea niciodată. Se opri în fața unui Moskvici răpciugos și meșteri la portiera din
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
stenici venirea și plecarea iernii ale cărei zile le numărau după scăderea și apoi, Încrezători, după creșterea, minut cu minut, a luminii pînă la echinocțiul de primăvară. Asta acum de cînd domnul Pavel era pensionar, dar numai cînd timpul era mohorît, căci În zilele cu soare cît de cît dezmorțitor, pleca la obișnuita lui plimbare În centru În jurul micii grădinițe și pe strada principală, strada „Republicii” cum Îi spunea acum, obișnuită și În după-amiezile mai blînde ale neîndurătoarei părți a anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
care numai destinul o poate zămisli), aici pe bulevardul acesta, la căpătui căruia se află grădina publică unde am cunoscut-o pe Keti... Cum trec anii, Îmi spuneam, cum rămînem prizonieri, cărui destin? cărei finalități anume? 24. Era o zi mohorîtă de noiembrie cînd tatăl Anei bătu la ușa birou lui meu, la tribunal. Total neașteptat; trecuse vreme de cînd nu ne mai văzusem, cîteva scrisori ținuseră punte peste golul de timp, și el veni În chiar una din zilele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
într-adevăr, să "stea". 15 Gosseyn spuse: - Ai ajuns departe, domnule Blayney, de când ne-am întâlnit ultima oară. Prim-ministru și comandant-șef al formelor armate. Nu primi un răspuns imediat. Bărbatul care-l privea de sus avea o expresie mohorâtă pe fața netedă, cu o undă de nedumerire. Blayney părea mai în vârstă decât îl amintea memoria Gosseyn pentru Gosseyn Trei. Și trupul, care fusese mai solid, era mai suplu. De parcă mai multe mese fuseseră sărite sau poate avusese loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
care trăiește în mine, în locul meu. Citesc asta în fiecare zi în doi ochi îngrozitori, care mă privesc permanent, chiar și atunci când nu sunt în fața mea. Acești ochi tac acum (tac mereu), însă eu le cunosc taina. Casa lui e mohorâtă, urâtă și taina e în ea. Sunt sigură că are ascuns într-un sertar un brici înfășurat în mătase, ca al ucigașului aceluia de la Moscova; și acela locuia în aceeași casă cu mama lui, și el și-a înfășurat briciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
E cazul să nu mai aruncăm cu pietre în nimeni, dragii mei. N-avem voie, le judecă Dumnezeu pe toate. Și-acum o să termin cu începutul: cum au ajuns primii vasluieni la Giurgeni. La sfârșitul toamnei trecute, într-o după-amiază mohorâtă de duminică, părintele Antonie privea pe geamul de chilie. A văzut un grup mare de oameni care se îndreptau spre biserică. Veneau de la mănăstirea Petru-Vodă, de la părintele Iustin Pârvu, și au văzut la drum indicatorul „Spre mănăstirea Giurgeni". Părintele Antonie
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
pe tarlale arate în negru, cenușiu, maro, lumina estetică este transcendența lumina neapropiată, să comute singurătatea păcatului cînd cerul aderă, chiar dacă este de pămînt, cenușiu de nori, tapițeria zilei, săltați în fire, fiilor, cerul ia ființa norilor, cele lumești sînt mohorîte, Cerul a dat semn! superbă ieșire, din zi în imn! INTERVENȚIE ÎN TEXT Lucrurile ce ne determină ne constituie. Text palimpsestul teandric versetul. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT Halta Rateș-Cuza la traducerea brută: (indiciu de modalizare feroviară), (arhaism), cazarea în mit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]