2,283 matches
-
cu mare interes. Genul ăsta de comedie chiar prinde. Știi foarte bine că nu suntem aici ca să le dăm sfaturi cititorilor, ci să descriem ceea ce le place lor. Nu trebuie sub nici o formă să le spunem ce să facă. Bull mormăi nemulțumit. Aceasta era fraza de căpătâi a directorului. O introdusese chiar în programul Get Out!, care fusese distribuit autorilor neinspirați de articole neinspirante sub forma unui cartonaș plastifiat cu cinci idei. De bază era cea de-a treia: „Nu Prescriem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sejurului petrecut pe tărâmurile psihoterapiei, adoptase ideea că toate comentariile cu dublu sens și un conținut sexual mascat erau, de fapt, afirmații subiective și auto-revelatoare. Exista o singură excepție de la regulă - ea însăși. Se știa despre Juniper că, pe la petreceri, mormăie caustică fraza „Nu face decât să proiecteze“ când cineva spunea chestii nevinovate, fără nici o legătură cu psihopatologia vieții cotidiene, de pildă „Fosta Uniune Sovietică e în rahat, să știi“. — Se poate, se poate să fie așa. Din ură de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că se ia În gură cu ei și i-au spus să ia dracului nenorocitul ăla de fotoliu pe de scara de incendiu. Așa că Jerry s-a dus și s-a chinuit să aducă fotoliul Înapoi În casă, bombănind și mormăind ca un urs. Două zile mai tîrziu, a scos iar fotoliul. Asta, zicea el, Înseamnă să te lupți cu sistemul. CÎnd mi s-a vindecat, În cele din urmă, piciorul, am pornit să explorez locul cu atenție, căutînd o ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era insuportabil de intensă - era o linie lungă și fierbinte ce-mi străbea tot corpul. N-am Înțeles niciodată cum de poate să suporte Jerry să se chinuie În așa hal, de unul singur, Într-o lume lipsită de femei, mormăind pentru sine În timp ce dădea din capul mare. Dac-aș fi fost om, aș fi coborît În stradă, aș fi acostat prima tipă atrăgătoare pe care aș fi Întîlnit-o, cu ochi negri strălucitori deasupra unui surîs schițat de un chip fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
curînd de-aici. O să pot fi din nou de folos. Dumneata ce-ai pățit? — Pierderea memoriei, răspunse Digby. — Ai fost acolo? Îl Întrebă maiorul, arătînd cu capul spre insuliță. — Nu, la Londra... o bombă... — Ce fel de război e ăsta? mormăi maiorul. Au ajuns să bombardeze pînă și populația civilă! După tonul lui era greu de ghicit ce anume-l scîrbea - civilii, sau bombele? Părul lui blond și aspru Încărunțise la tîmple, iar ochii, de un albastru senin, te priveau parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vreo atracție. — Vom ști În curînd pe ce lume ne aflăm, spuse domnul Prentice. Dacă nu găsim nimic aici... Silueta lui Încovoiată exprima oboseala și deznădejdea renunțării. Undeva, departe pe șosea, cineva agita o lanternă. — Cine naiba se joacă acolo? mormăi domnul Prentice. Parcă-ar face reclamă!... Își Închipuie că fără busolă nu-ți poți găsi drumul prin meleagurile astea... Mașina o luă Încet de-a lungul unui zid Înalt și se opri În fața unei porți enorme, pe care se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de pe peron, apoi alta ceasului de pe birou. 11:43. Continuă integrama. Avea 54 de ani, o casă, un televizor, părul gri, unsuros, obrajii supți și nerași, dinții galbeni, semăna cu Robert de Niro, dar nu știa asta. - Greu la cântar, mormăi. În cinci, ia să vedem... Nu găsi nici un cuvânt corespunzător în creierul obosit. În schimb, auzi niște pași. Cine putea fi? Gara avea doar trei angajați: pe el, șeful, o femeie de serviciu care avea liber, și fosta lui nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
înainte am băut cu cineva, cu cel care a plecat, o altă sticlă de vin, dar nu sunt pilit. Nici măcar binedispus. Doar puțin trist, puțin resemnat. Persoana care s-a apropiat de mine îmi pune o mână pe umăr. - Salut, mormăi eu fără să o privesc. - Bună, zice. Voce de fată, deci este o fată, deci îmi ridic privirea din întuneric și mă uit la ea. Blondă, sau poate lumina o face așa, părul lung, nespălat, trăsături frumoase. Are și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
imediat, îmi cer mii de scuze, promit că nu se va mai repeta. - Nu, eu îmi cer scuze pentru deranj... - Dar nu e nici un deranj, mă puteți suna oricând... I-am dat telefonul mustăciosului, bănuind că el e Vlăduț. A mormăit de câteva ori în receptor că-i pare rău, că o să-și ceară scuze, că una-alta. După ce a închis, a urlat puțin la polițistul care mă adusese și a început să-mi explice că stresul, familia... - Nu face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să nu îl sugrum. - Sigur, Lynn, am zis, intră... M-a privit mirată. - Sau... adică stai, vin eu, chiar voiam să mă uit prin bucătărie ce e de mâncare, m-am bâlbâit eu. Vrei și tu ceva, Carl? - Nu, a mormăit el dând înapoi pe MTV. Am ieșit pe hol cu Lynn și am luat-o pe scări în jos înspre bucătărie. - Ce te frământă? am întrebat-o cu o voce care se voia șăgalnică. - Nimic, îmi făceam lecțiile la Fred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
sigur, îmi place chiar. Avea două albume foarte bune, Whiplash Smile și Charmed Life mi se pare. Îi luasem piuitul cu sumedenia mea de cunoștințe. Se citea pe fața lui că n-avea decât Best Of-ul. - Da, așa e, mormăi el totuși, după care tăcurăm amândoi. „Hot in the city, hot in the city tonight“, cânta Idol - și cald și era. Dar în cântec era vorba despre New York. Nici nu începuse bine cântecul următor, White Wedding, că șoferul și opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
un jucător, un spaniol frumușel cu părul negru, nu mai știu cum îl cheamă. - Raul? - Poate, nu mai știu. - Adică i-ai văzut pe Real și ai uitat? exclamă Shuoke. - Da, nu mai... de ce, ești gelos? - Nu, de ce aș fi, mormăi Shuoke. - Ba ești gelos! - Puțin. Cum, i-ai văzut pe Zidane, Roberto Carlos și Ronaldo și ai uitat? - Ha-ha, ești gelos! Suki se amuză, dar pentru Shuoke era de neînțeles. „Așa-s femeile, își zise, nu înțeleg nimic. Pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dumneavoastră. Mma Potokwane bătu din palme. — Mergeți să vă faceți bagajele, copii, îi îndemnă ea. Spuneți-i educatoarei să vă împacheteze niște haine curate. Fata întoarse scaunul cu rotile și ieși din cameră urmată de fratele ei. — Ce-am făcut? mormăi domnul J.L.B. Matekoni cu un oftat. Mma Potokwane îi oferi răspunsul. — O faptă foarte milostivă, zise ea. CAPITOLUL NOUĂ Vântul trebuie să vină de undeva Ieșiră din oraș în dubița albă a lui Mma Ramotswe. Drumul prăfuit era accidentat, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
goală. A plecat toată lumea. — Știu asta. Dar, dacă tot am venit până aici, aș vrea să văd cum e înăuntru. Nu trebuie să veniți cu mine dacă nu vreți. Mma Potsane tresări. — Nu pot să vă las să intrați singură, mormăi ea. Vin și eu. Împinseră ușa de plasă de la intrarea principală. Lemnul fusese șubrezit de termite și cedă la o simplă atingere. — Furnicile astea or să mănânce tot ce există-n țara asta, comentă Mma Potsane. Într-o bună zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Ramotswe îi aruncă o privire rapidă, apoi se uită în ochii domnului J.L.B. Matekoni. Deci, zise ea, ai fost de acord să-i iei pe copii. Iar acum ei cred că vor rămâne la tine. — Da, bănuiesc că da, mormăi el. — Pentru cât timp? se interesă Mma Ramotswe. Domnul J.L.B. Matekoni trase aer în piept. — Atâta timp cât vor avea nevoie de un cămin, răspunse el. Da, le-am promis asta. Pe neașteptate se simți din nou stăpân pe sine. Nu făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu samurai dându-și poalele peste cap în posturi războinice și mileurile de la mă-sa, primite ca dar de cununie, Carina contempla peisajul și, după momente de intensă reflecție, îmi arunca: - Nu merge, acum simt mai mult vibrațiile... - Simți o... mormăiam eu fără prea multă convingere, în vreme căpșorul drăgălaș, cu zulufi roșcăței - pe care l-aș despărți câteodată de corp și l-aș pune bine, într-o cutie de la bocanci -, turuia nestingherit despre unde nocive, respirația pământului, nevoia de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
omul închis în camera lui. - Foarte puțini sunt bărbații care știu și pot să doarmă cu o femeie, nu să bage cornul în pernă după ce-au făcut amor, cu picioarele atârnând, cu gura căscată. Ai o mobilă lângă tine, mormăie „dă plapuma, dă-te mai încolo...”. Te uiți și te apucă jalea. Dar cred că și femei sunt puține... Se-ntoarce crăiasa după ce-a suspinat și ți-a strigat numele, cu masca hidratantă cu sâmburi de struguri pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că, dacă era nevoie ca Însuși centrul planetei să fie făcut bucăți numai pentru ca el să nu se poată bucura de o clipă de liniște, avea să fie făcut bucăți. „Dar n-o să mă azvîrliți voi pe mine de-aici, mormăi el, mușcîndu-și cu furie cuvintele. Nici marea, nici focul, nici cutremurele, vulcanii sau cataclismul nu-mi vor veni de hac, pentru că eu sînt Oberlus, Iguana, și voi domni pe insula asta chiar dacă va fi Înghițită de măruntaiele pămîntului, fiindcă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strîngă pînzele și coasta de lavă se zărea Înaintea lui cu maximă claritate, Încît aproape că se puteau distinge trăsăturile bărbatului care, În picioare pe stîncă, nu Înceta să-și agite brațele, cu disperare. — Te-am văzut! Te-am văzut! mormăi ciufut căpitanul, acceptînd cana de cafea pe care i-o oferea ospătarul. O salvă de tun În chip de salut, ca să stea liniștit, porunci el, Întorcîndu-se spre secund. Poate că e englez... Ecoul exploziei Îl trezi pe Oberlus. Vela mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie din dreptul ei și alergă spre pămînt cu apa pînă la mijlocul piciorului, pufnind și mormăind, pentru că frînghia udă Îi zdrelea umărul. Trase apoi cu putere, o putere care părea să-i țîșnească din măruntaie, și profită În cele din urmă de impulsul unui nou val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera greoaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu ceva în cap înainte de a se dumiri cu cine are de a face. "Cine-i?" Vedea cine este, dar nu știa ce vrea. "Vin de la gară și aș vrea să mă găzduiți. Sînteți domnul Ali, proprietarul hotelului, nu?" Turcul mormăi ceva și pînă la urmă deschise. În mînă nu ținea nimic primejdios, era tocmai cheia. Vorbea curat românește, poate doar avea o intonație mai ciudată, parcă se răstea, parcă lătra. "Eu sînt proprietarul, numai că nu prea știu ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aer vechi, cu miros stătut, nu era grețos, dar te amețea și te făcea să moțăi pe picioare. "Vreau o cameră. Mi s-a spus de la București că la dumneavoastră e foarte curat", încercă să-i cîștige bunăvoința. Ali Mehmet mormăi ceva, nu puteai decît să bănuiești că i-a făcut plăcere, "o să vă dau una la etaj, cu vederea spre înlăuntru. Jos e praf, sînt muște, acum dorm, dar ziua, ah, cîte muște sînt, nici nu vă închipuiți. Și dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și a rămas în așteptare. Trebuia să hotărască doarme ori stă de povești. S-a gîndit că-l așteaptă zile grele. Mi-e cam somn, domnule Ali, și nu știu cînd o să mai pot prinde un pui de somn." Turcul mormăi iarăși ceva, de fapt bolborosea în gura lui fără dinți, din cauza asta avea obrajii supți, se făceau două scobituri că puteai să-ți vîri pumnul în ele, "somn ușor atunci, somn ușor." Dar nu se dădea dus și atunci și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai insistentă a suferințelor prințului, după cum spunea K.F. nu trecea săptămînă să nu aibă o criză de isterie, e drept fără mare scandal, mai trîntea cîte un scaun, spărgea o oglindă ori o vază, se plimba de ici-colo ore întregi mormăind ori scoțînd sunete nedeslușite, ca un animal, chiar așa, ca un animal prins în lanț, toate astea petrecîndu-se în odaia Sofiei, nu a lui, relatarea mai mult sau mai puțin detaliată a acestor scene nocturne i-au format convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]