496 matches
-
de ales și i-am mâncat cum erau, dregându-i cu apă și oțet, și fără putință de a ne spăla pe mâini. Ochii mi se obișnuiau treptat cu penumbra aburoasă, și am reușit chiar să-i disting pe ceilalți mușterii. Oameni de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea o figură de negru, pe care și-o ascundea în umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Gundo, în timp ce eu îl țineam de vorbă pe cel de la poartă, spunându-i că nu izbuteam să dorm, le-a făcut de petrecanie celor din turnuri. N-au zis nici pâs, de vreme ce pumnalul le fusese înfipt la baza cefei. Nici mușteriul meu nu s-a plâns. Lama pumnalului i-a străpuns capul prin urechea dreaptă, gura fiindu-i astupată. Ne-a trebuit ceva timp să întredeschidem poarta, având grijă să nu scârțâie. Afară, cu spinarea lipită de ziduri, opt bărbați mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
foarte mici, a adăugat el. Dar oricând Adina Dabija 194 În acest sezon putem să dăm nas În nas cu un viscol care să ne blocheze câteva zile Într-un loc. mare greșeală. Pronunțând fraza asta a pierdut instantaneu trei mușterii : pe Nick, pe Zaide și pe Antoin. Comentariul lui Nick a fost : „Ar trebui ca șansele să rămânem fărĂ apă sau orice alte resurse să fie reduse la zero. Ar trebui să existe radare care să anunțe din timp schimbările
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
vechi. Tokichiro era un client mai mult decât obișnuit. De fapt, dacă apărea acolo când se adunau oameni, colegii și prietenii lui Îi simțeau lipsa - ca un zâmbet care dezvăluie un dinte lipsă. Căsătoria lui Tokichiro era motiv suficient pentru ca mușteriii să Închine În cinstea tovarășului lor favorit de băutură. În timp ce prietenii se Înghesuiau prin perdeaua din ușa cârciumii, cineva dădu vestea În marea sală de la intrare: — Doamnelor și domnilor, personal din Nunokawa! Poftiți de Întâmpinați un oaspete! Am adus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
toate culorile”, alături fiind trecut numărul de telefon al cafenelei. Dis-de-dimineață, s-a așezat lângă telefonul din cafenea, răspunzând întrebărilor venite de la clienți și explicându-le cum să ajungă în Strada Zahărului și Lămâii. Spre amiază a apărut și primul „mușteriu”. Pe uliță și-a făcut apariția un Mercedes mare, negru, din care a coborât un bărbat cărunt, impunător, de vreo șaizeci de ani, îmbrăcat într-un pardesiu de stofă neagră. Avea fața roșie, ca englezii, așa că Fawwaz și-a închipuit
ALAA AL-ASWANI Aș fi vrut să fiu egiptean by Nicolae Dobrișan () [Corola-journal/Journalistic/4148_a_5473]
-
latină pe tejghea. Curajos, voia să se reapuce de teme. Dar cînd să moaie tocul în călimară, vîrful peniței se lovea de o pojghiță de gheață. Cei doi comisionari săreau pe loc ca să se încălzească, trăncăneau, rîdeau pe înfundate. Veneau mușterii, intrau, ieșeau, stăteau de vorbă. Glasurile răsunau în încăperea scundă. Nici vorbă să poți învăța în asemenea harababură, nici măcar visa. Înghețat pînă în măduva oaselor, Anton știa că avea de așteptat cîteva ceasuri pentru că, atunci cînd se ducea pe la prieteni
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
mirosea a gaz, iar orezul avea iz de seu. Pe firma neagră de deasupra ușii, stătea scris cu litere de aur Ceai, zahăr, cafea și alte produse coloniale - pentru acasă sau de consumat pe loc. Această din urmă precizare poftea mușteriul să bea vodcă într-o săliță de lîngă prăvălie. Cîțiva obișnuiți transformaseră acest loc puturos și plin de praf într-un soi de club. ș...ț Prăvălia era deschisă de la cinci dimineața la unsprezece seara. Closetul se afla pe un
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
nu știe unde să-l găsească pe Tartagă. Nu cred că polițistul român e atît de lipsit de minte pe cît vrea să pară în acest caz. Un sectorist mai insistent afla într-o jumătate de oră unde se află mușteriul său, dacă avea chef și, mai ales, ordin să-i dea de urmă. Iar dacă n-ar fi vuit presa, cine știe câtă vreme ar mai fi trecut pînă ar fi catadicsit Tartagă să se predea. N-aș fi scris despre această
O viață de om la ultima strigare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15256_a_16581]
-
nu d-nii Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Cosmâncă, Gușe, ci deasupra tuturor, dumnealui dl Ion Popescu... O dată desființat OTV-ul nu vom mai ști adevăratul nume al conducătorului nostru, deloc nu vom afla din ce tainice motive iubea cu fierbințeală un alt mușteriu, Irakul, pe unde se tot perinda. Dar, mi se va atrage atenția, este limpede că postul a fost suspendat pentru obrăzniciile fără seamă emise, ore de-a rândul, de către senatorul, și până foarte curând reprezentantul României într-un important for
Menuet cu primul-ministru by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14710_a_16035]
-
nostru, - nu mai văzuse iarnă ca aia... Și, plimându-se el astfel pe strada 52, a văzut o dugheană deschisă. A intrat înăuntru, și înăuntru era cald. Un negru tânăr dansa singur în prăvălia goală, un fel de step. Nu avea mușterii. Nu era frig... Și să ții deschis în prima zi de Crăciun... Or să fi fost musulman?... Comerțul, în America, nu-i ca-n Europa... ții deschis și când răsună solemn cele douăsprezece bătăi de orologiu ale Revelionului... Cu ce
A doua bătălie crâncenă de pe strada 52 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7201_a_8526]
-
în același timp și din coate, cu bustul aplecat, în poziția clasică a dansatorilor de step. Cetățeanul român se uita uimit în jur. Erau de toate. Ce să fi ales?... Banane, că nu prea mai văzuse... Cât dorește onoratul client... Mușteriul a stat, s-a gândit și a zis: Două! - Două kilograme? imediat! a exclamat vânzătorul, încetând să mai țopăie. - Nu, a murmurat, românul... două... bucăți... - A, două bucăți?... a făcut negrul, două?! se miră el, - nu-i venea să creadă
A doua bătălie crâncenă de pe strada 52 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7201_a_8526]
-
propune prin cel mai recent titlu publicat, Prizonierul cerului, o reîntoarcere în Cimitirul Cărților Uitate. În Barcelona anului 1957, personajul central, Daniel Sempere și tatăl său se pregătesc de Crăciun și încearcă să ademenească în anticariatul lor cât mai mulți mușterii. Printre aceștia se numără și un individ ciudat și respingător, care cumpără un volum din Contele de Monte Cristo pentru o sumă uriașă, doar pentru a lăsa pe pagina de gardă o dedicație ciudată pentru unul dintre cei mai buni
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
sentimentale, pentru prea multe articole binevoitoare, trageri la fit și dare după cireș aș putea fi condamnat ca, într-o altă existență să devin analist politic la televiziune, chestionat de blonde atotștiutoare sau de vreun gâde tânăr, între alți trei-patru mușterii, aduși să-și spele păcatele. Și să trăncănim, în eternitate, ce-a vrut să spună președintele ieri la cinci după amiază, ce a răspuns premierul, dacă e adevărat că procesul d-lui Năstase se va prelungi și pe parcursul secolului XXII
Infernul cotidian by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9346_a_10671]
-
mai tare. Fără minciună, n-ar exista adevărul, fără rău binele n-ar lua formă, fără criminali n-ar mai apărea sfinți. Binele e aleatoriu, răul necesar, n-am spus-o eu." Tânăra mă lăsă baltă, cu ochii după alt mușteriu. Fulgi de absolută puritate aterizau în băltoace, dispărând cu grațioasă spontaneitate. Dintr-un difuzor gigantic, acoperind jumătate din urbe izbucniră sunetele unei manele: da, da, da și nu, nu, nu.
Da, da, da și nu, nu, nu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10896_a_12221]
-
Barbu Cioculescu Doi bătrâni își vând casa, ca să poată plăti dările restante, apoi se aruncă de la etajul ultim al unui bloc, murind îndată - sinuciderea care nu necesită nici o investiție. Câteva mii de mușterii care și-au ipotecat casele pentru a putea, din generoase dobânzi, ieși la socotelă cu cheltuielile crescânde, asediază instituțiile centrale ale statului, pretinzând despăgubiri de la buget, iar când trec prin dreptul bisericilor, cad în genunchi. Și, într-adevăr, doar o
Feluritele chipuri ale nemulțumirii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16943_a_18268]
-
craiului”? Se naște, oare, în acești slujbași de duzină, omul de altă stofă, care nu va mai suporta, cu ușurință, compania? Un strămoș involuntar al pretinșilor lui Mateiu? Poate. Când încearcă să se afilieze, alăturându-se unei perechi de amici, mușteriul din C.F.R. se introduce cu întrebarea „vorbeați ceva secret?”. I se infirmă, și începe, odată primit în conversație, să toarne la detalii care nu au nici o relevanță pentru comeseni, alta decât aceea că bănuiesc ceva. Secretul, care nu exista, se
Ceva secret by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4269_a_5594]
-
Leibovici. “A, domnul Stelian, poftim, poftim!” îl întâmpină evreul, cu vechea-i afabilitate. Bucuros de revedere, omul nu se mulțumi doar să-i strângă mâna, ci-l îmbrățișă călduros, ca pe un frate. “Credeam că iar v-am pierdut de mușteriu”, vorbi el vesel. “Așa-i spuneam și neveste-mii, Avram să-i dea sănătate și să n-o-ndepărteze de la sânul lui: “Să știi, dragă Salomio, că domnul Stelian și-o fi găsit vreun Ivan ceasornicar, de când și-a luat
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
Tău/ Care n'a făcut în viață decât bine/ Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău?". Împinsă la extrem, sinceritatea devine necreditabilă, trece în poză. O poză din cîteva hașuri, făcută la comandă, ca picturile de chei mușteriilor nerăbdători. Prețioasă prin parcimonie, dedicația devine bagatelă, facondă prin risipirea ei în toate zările. Prieten cu-ntregul univers, din cei disprețuiți, odinioară de Moličre, Minulescu își administrează bine o popularitate pe care n-o ascunde, îngroșînd rîndurile burtă-verzimii literare. Aceea
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
înfricoșată i s-a pus dinainte omul a trebuit mânios să o alunge. de acum era sigur: când ea va reveni, toate vor fi sub zăpadă. și-a scufundat fața în palme. se făcea mai frig. își dorea să adoarmă. mușterii întărâtați scrijeleau cu briceagul metri cubi de snoave. Naufragiul 1. încă de dimineață mă așezasem lângă ferestruică. îndepărtasem praful de pe sticlă și în lumina aceea ca de lampă șopârlele se desfătau pe zidul cald. urmăream cum o femeie își aranja
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
să ți-o aduc vorbindu-ți despre lucruri învățate din cărți. Moartea o să te așeze într-o poziție ridicolă, fără-ndoială. Vei înțepeni repede, iar gura ta larg căscată va deveni întâi adăpost pentru muște. Serioja cârciumarul va avea un mușteriu mai puțin - sau poate îți voi lua eu după ceva timp locul: tătucă, cineva trebuie s-o facă și pe-asta.
Poemele cu Tătuca - o poveste basarabeană pentru Ruslan by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/10571_a_11896]
-
bunicul în Vară. De la Muzeul Cotcodac a trebuit să mergem la Arhivele cu morți. Aici o Matroană romană, cu gușă și obezitate spontană, a căutat până l-a găsit cu chiu cu vai. Locuia în mormânt cu încă vreo patru mușterii, dar pe cel mai important îl chema Aloizie. Sub pulpana lui, meșter cândva în chestiuni bisericești, stătea bunicul meu, Vasile Cesereanu, stingher, sfios, stâlpnic și înfoiat bărbos. Locuia la Străini, trebuia să urmăm linia portocalie de pe asfalt, printre capele, cavouri
Căutarea bunicului în Vară by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/11133_a_12458]
-
decât cei mai mulți dintre contemporani. Schițele sale nu sunt prin urmare altceva: o suită de fotografii, înregistrând fidel (stenografic de multe ori, la propriu) - dar totodată cu mult farmec și cu o subiectivitate vie - gesturi, atitudini, fraze, faze, reacții, poze, strigăte, mușterii, pierde-vară, rumorile străzii etc. Stahl are astfel impresia că face o „literatură folositoare”, adică documentară. Dar observația cotidiană intră frecvent în alianță cu licența poetică. Nici o contradicție: autorul, spre a observa cât mai bine, devine vilegiaturist în propriul oraș, numit
LECTURI LA ZI by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Imaginative/13591_a_14916]
-
cum îl vede Anca Manolescu. O fantă destul de îngustă, populată de oameni care-și trăiesc, în micul Babel fericit, ,constrîngerea" de-a admira. Fermitatea conturului de grup se vede cel mai bine în ,portretul" pe care-l face, locului și ,mușteriilor" lui, Anca Manolescu: ,Ce înțeleg printr-o instituție a admirației? În primul rînd, o instituție întemeiată pe proiectul unui om care îi dă, evident, proiectul de ansamblu, dar mai ales stilul: stilul de lucru care, la rîndul lui, selectează, destul de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11106_a_12431]
-
coșmarul portarilor. A fost și a rămas singurul din lume care știa să dribleze la pas, aproape cu încetinitorul, avea apoi un demaraj scurt, cu care își prindea adversarii în contratimp, după care iar se oprea brusc în așteptarea altor mușterii și de-abia după ce îi strîngea lîngă el urma pasa de gol sau încă un dribling și șutul nepăsător și neiertător spre poartă. Dacă n-a putut juca la Real Madrid, n-a plecat de la Pitești, unde a dezmințit prostia
Dobrin by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9130_a_10455]
-
limba actuală, pentru că aparțin unor texte vechi (de la inscripții votive - "dumnealui dohtoru Silvestru", "cu ajutorul dumneaei jupânesei Stanca" - pînă la citate din clasici, de pildă din Caragiale: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!.."; "că dumneaei n-are nici o politică vizavi de mușterii"; "foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe..."). Ca și în cazul lui dumneasa-dumisale, de care am vorbit săptămîna trecută, nivelul stilistic al acestor forme e preponderent cel familiar; doar în Republica Moldova ele par să fie încă acceptate (trăsătură
"Dumnealui" și "domnia sa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15158_a_16483]