338 matches
-
nu se uita la Nicodim Fomici, ca și cum se temea că ar fi găsit confirmarea în privirea celuilalt. § Funcționarul șef Zamiotov îl aștepta pe Porfiri la ușa biroului său. Porfiri nu avea niciun chef să aibă de-a face cu insubordonarea mucalită a lui Zamiotov. Cu toate acestea, simți o anumită reticență - poate chiar umilință, ar spune el - în comportamentul acestuia. ă Porfiri Petrovici? începu Zamiotov cu deferență amară. Mă întreb dacă s-ar putea să vă deranjez pentru o clipă, domnia voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
căreia ți-ai dedicat viața. Asta facem și noi. Este afacerea noastră. ă Nimic nu este mai nobil decât a-ți dedica viața unei activități futile. Aceste cuvinte fură rostite după o pauză scurtă, pe un ton jucăuș și aproape mucalit. Porfiri își concedie ghidul cu o plecăciune adâncă și păși în prag. Bătu ușor cu degetele în ușa deschisă, iar cei doi bărbați își ridicară privirea. Acești arătau exact cum și-i imaginse că ar fi după vocile lor. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cât îi place. Negreșit, am avut eu și cu regele tău câteva neînțelegeri, dar acum merge strună...". Într-o formă poetică, regina își povestește viața de după moartea fiicei; totul se face prin confidențe între ea și munte. Păsările, șopârlele, șerpii mucaliți, urzicile, țațe răutăcioase care înțeapă și sfâșie ceea ce ating (aluzie la o campanie calomnioasă: "deodată-mi adusei aminte de un măgăruș, pe care-mi puneam in gând să-l trimet să-și facă o masă gustoasă din aceste ierburi uricioase
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
la fiecare cotitură, smulgând movilițe de pământ, pietre, brazi și fagi care se lasă duși nu se știe unde. De pe toate înălțimile se reped cascade, iar spuma lor îngheață în cădere". Priviți acest șarpe care doarme pe munte: "Un șarpe mucalit, mai subțire și mai moale decât un fir de mătase, dormea încolăcit în singurul colțișor luminat ce era printre stânci. Era ca o brățară de argint, alb și strălucitor peste tot; ochișorii lui străluceau de deșteptăciune". Pădurea ce freamătă de
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
al unor personalități ilustre, prin evocarea unor gesturi și moduri de a fi revelatoare: izbucnirile subite ale „vulcanului” Iorga, neașteptatele entuziasme ale tăcutului Blaga, umorul sfidător al lui Valeriu Braniște, generozitatea lui Vasile Goldiș ascunsă sub un chip impenetrabil, spiritul mucalit al tribunului O. Goga. Sobrietatea nu cedează nici o clipă locul efuziunii, proza e de jurnal intelectual discret, păstrând doar amănuntul semnificativ și impunând amprenta unui spirit auster. SCRIERI: Figuri reprezentative la noi. Vasile Goldiș, Cluj, 1934; Al. Papiu-Ilarian în fața problemelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286301_a_287630]
-
și interogațiile lui B. spumegația cioraniană, exasperată de România din prea înfocată pasiune pentru ea, după cum e limpede oscilația autorului, așa-zicând, între Cruce și Sabie: „Mi-a dispărut orice pasiune pentru România. Mă gândesc la ea cu acea duioșie mucalită cu care mă gândesc uneori la iubitele din școala generală. Dar numai o țară netrebnică, bolnavă, degenerată poate fi iubită cu pasiune” (Tentația mizantropiei, 2000). Din asidua frecventare a ideii creștine ruse, paralel cu venerarea profund simpatetică a ceea ce Emil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285539_a_286868]
-
Înarmați” cu toate - aprobări, jurnal și documente de bord, merinde și entuziasm -, am pornit în marș (alt cuvânt marinăresc, pentru a desemna deplasarea) într-o fericită zi de sâmbătă, 28 iunie, cu speranța că în două săptămâni ajungem la Sulina. Mucalit, căpitanul Valeriu Mitrescu din Moldova Nouă ne-a urat calm, răbdare și vânt bun din pupa. Aveam, în curând, să aflăm de ce în colțul buzelor îi juca zâmbetul. La braț cu vapoarele Nici n-am plecat bine din Moldova Veche
Agenda2003-29-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281266_a_282595]
-
a caracterelor". Autorul și personajele își coordonează tirul și își acordă reciproc asistență în susținerea unor poziții pe care le împărtășesc solidar. Am văzut în ce privește mitul provinciei (citește al Transilvaniei) creatoare. Iată și în privința lui Caragiale. Jiquidi vorbește, zeflemisin-du-l, despre "mucalitul fugar în Germania, domnul Caragiale - tatăl", iar Mârzea, tocmai el care este un Mitică dublat de un Pirgu al Clujului, se arată dezgustat de "râsul gros al lui Caragiale". Tot el, reflectând la schimbarea vremurilor, constată că cele de acum
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
iar ,magul" de la Cîmpina aproape că a distrus reputația cărturarului. Moare la 25 august 1907, iar D. Sturdza, primul ministru de atunci, dispune o înmormîntare . . . clasa a II-a. Rătăcesc în urma dricului doar vreo șapte - opt persoane, iar I. L. Caragiale, mucalit, interpretează astfel vorbele lui V. Hugo : ,Grands hommes saches mourir ŕ temps", adică să nu moară tocmai în saison morte, cînd nu e nimeni în București. Lui Hasdeu, care-și împingea orice idee pînă la ,subtilități nebune", butada nu i-
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10838_a_12163]
-
fostul președinte nu rezistă a nu se întreba în marginea insuccesului propriu: "ce poate face un om de stat cu un popor de speranțe care a pus uneltele acțiunii în cui?". Preluînd mingea la fileu, Al.Cistelecan răspunde în ton mucalit: "Păi fără îndoială că rămîne cam descumpănit în prima clipă, dar în a doua ar putea cere un popor mai apt pentru misiunea încredințată". Rareori îl putem surprinde pe Al.Cistelecan în beatitudinea unor admirații totale. Avem a face atunci
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
de imemorială descendență colectivă. Rezultatul e un discurs fantast, în care cadența ideilor apare căptușită cu referințe, citate, aluzii a căror sorginte îl constituie atît prezentul intelectualist, uneori scorțos-pedant, solicitat cum grano salis, cît și trecutul amețitor al vorbei mustoase, mucalit slobode, cu folclorică alură; corolar al unei "vesele științe" băștinașe. Cu alte cuvinte, ni se oferă ceea ce cronicarul Nicolae Costin, menționat într-un motto, numea "ospețe pentru dzicături", "ospețe" la care convivilor li se asigură chiar un meniu... cronicăresc, în
"Ospețe pentru dzicãturi" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12906_a_14231]
-
de aberații sociale, impresia volumului fiind de „momente și schițe“ în ton șugubăț. Vintilă Mihăilescu e un pișicher mustăcind la vederea anomaliilor, pe care le înfățișează cu discernămînt, dar fără încrîncenare. Exemplele alese, oricît de sordide, sînt descrise cu umoare mucalită, tot ce cade sub privirea autorului căpătînd o tentă de iremediabilă comicărie. Sub imperiul glumei, aberațiile își pierd asprimea și devin simpatice în latura lor caraghioasă, comedia umană de sorginte românească fiind un bazar de exotisme care stîrnesc zîmbetul. Bucureștiul
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
venea să rîd iar.") e, de fapt, povestea unei "piese" care sare din "angrenaj". Eroul ei "dezertează" în liniște, fără izbucniri revoluționare, pentru că undeva tot trebuie să muncești, oricît ți-ar fi de neplăcut, dar cu o grimasă de "grevist" mucalit, care-și agață, post factum, banderola albă pe braț. Alexandru Vlad, Viața mea în slujba statului, Paralela 45, Pitești, 2004, 138 pag.
Arta fugii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11647_a_12972]
-
melodia din tautofonii: "ca în Virgiliu. - Beau amar/ și cred că lacrimile n-au gust;/ și cred că lacrimile,-n august,/ ca în Virgil, iubeau amar." Invidiabila stare de pre-absurd... Zigzagată cu anecdote, care fac inocența spectaculoasă a unui poet mucalit: "Cutăruia, ajuns director/ din mic șofer de Volgă mare,/ Ce-l luase, cu aplomb de rector,/ la întrebări, că de ce n-are/ o diplomă (nici el n-avea,/ dar sta-n fotoliu de meșină),/ Dimov (cu glas de catifea):/ "Pentru că
"Scrie visul de poet..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10319_a_11644]
-
rostește, în verbul ațîțat al unei prefețe, Alexandru Paleologu, „de moftologii puritani și maoiști, de iacobinii teoretizanți, (...) «actanți» ai structuralismului, neostructuralismului, textualismului, transtextualismului, postmodernismului”, dînd ca exemplu scrisul unuia dintre „plicticoși”, Jean Ricardou. Regman înțelegea a se feri cu grijă mucalită de o asemenea capcană. Din care pricină nu puține din „contrele” sale umorești au caracterul unui „haz de necaz”. Maliția criticului semnifica o strategie cu resorturi temperamentale, extrem de eficace, cu un scop al defensivei bine centrat. Spicuim cîteva din numeroasele
Hazul lui Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4861_a_6186]
-
și dibuie intuitiv porți spre sine însuși. În fața abisului produs de marele mister, ne concentrăm în noi înșine, ne mobilizăm identitatea. În cazul de față, identitatea e cea scriitoricească. Dumitru Augustin Doman se prezintă în fața morții cu un aer degajat, mucalit, ostentativ plantat într-un mediu marginal pentru a desfide incognoscibila autoritate: "Stau aici,pe strada Vlad }epeș din marginea orașului, și achiziționez melancolii, tristeți mai mari, tristeți mai mici, nostalgii mărunte și neînsemnate. Mi-e sufletul plin de melancolie". Intervine
Un cimitir vesel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8010_a_9335]
-
bun; dar mărturisiți păcatul vostru înaintea publicului, ca să scăpați de mustrarea cugetului și de înfricoșata critică a înaltului tribunal al literaților." Așa suna un îndemn Cătră autori scris de Ioan Penescu în deschiderea unei traduceri pe care a intitulat-o mucalit Hoție din ideile unuia din Visurile lui Lebruin, apărută la Brăila în 1840, an după care începe să se discute și la noi tot mai frecvent despre plagiat. O dată cu răspândirea tiparului și mai buna circulație a cărților a făcut ca
Cui îi e frică de plagiat? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12128_a_13453]
-
Cronicar Decalog sprințar Amuzant interviul lui Gheorghe Erizianu, directorul Editurii Cartier din Chișinău, din numărul 466 al OBSERVATORULUI CULTURAL. Mucalit și inteligent, Erizeanu pune la `ndem`na editorilor un decalog de sfaturi de piață. Iată-l: „1. Fii sigur, nu cunoști piața de carte, chiar dacă ai senzația că o știi ca pe Tatăl nostru. Piața de carte e imprevizibilă. 2. Evită
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2514_a_3839]
-
transcris de Kunisch "karuzze"). Urmează descrierea căruței: "Căruță este un foarte mic car cu loitre, atît de încăpător încît să intre în el doar vizitiul și călătorul care sade, printre bagajele sale, pe paiele împrăștiate pe jos și care, observă mucalit italianul, trebuie să se lase strîns legat căci drumurile șunt abominabile". A fost găsită o trăsura. Și i s-a spus că șase căi sînt prea puțini, închiriindu-se șaisprezece. Iată o schiță de portret a Giurgiului: "Potrivit cu ideile apusene
Călătoria lui Kunisch by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16451_a_17776]
-
impus, de altfel, folosind tocmai acest procedeu. Variind în funcție de conținut, coordonatele ce țin de construcția prozei fac deliciul - adeseori, singurul!- cititorului, dar, în egală măsură, al autorului însuși. Se conturează astfel un pattern al scriitorilor din aceeași familie spirituală, a mucaliților ce flagelează existența la modul cinic, arborând un zâmbet larg, dar cu gândul la inserții subversive ce dinamitează inexistentele armonii universale. Acesta este, de fapt, nucleul paradoxal în jurul căruia gravitează romanele Ego. Prozei: obsesia neantului, eșecului, vidului existențial populat de
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
președintelui Indoneziei/ C-tin Ștefan s-a înecat în cadă/ Vreme frumoasă și caldă" (Sumar Național). Șerban Foarță face intertexte (Andante contabile, Les diammerdes etc.), parodiază filmele TV, reclamele, știrile sau limbajul de cartier. Virtuozitățile cu care ne-a obișnuit mucalitul poet nu lipsesc nici ele, dar efectul este spulberat de finalul întotdeauna crud: "Marmura și hexametru'/ într-un confuz perimetru/ înfumegat de salpetru/ și sângerări, - domnul Petru/ Creția a fost molestat." (Troiță). Ultima poezie a volumului articulează senzația de tragic
Foarță și ziarele by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16330_a_17655]
-
celor care luptă împotriva comunismului după ce el a dispărut. Eugen Simion e un ctitor de proiecte durabile pe care discreția îl oprește de la mărturisiri personale, Nicolae Manolescu, un spirit critic căruia luciditatea nu-i inhibă efuziunile, Alex Ștefănescu, un spirit mucalit excelînd în asociații ingenioase, Ilie Constantin, un receptacul placid așteptînd dicteul divin al ritmurilor poetice, Ioana Pârvulescu, o scriitoare de eleganță a tonului și de precizie a nuanțelor, Ana Blandiana, o candoare vie întruchipată într-o poetă și Mirela Stănciulescu
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
consideră că o stare de fapt sau o situație este ridicolă și grotescă în România folosește astăzi termenul Ťcaragialismť sau Ťca-n Caragialeť". Prin urmare, ceea ce contează pentru a servi teza principală a eseului este nu poetica " în fond, mai curând mucalită, decât violentă " a lui Caragiale, ci efectul de receptare de tipul "ca-n Caragiale", așa cum e acesta prizat în chip superficial și vulgarizator de un public cel mai adesea neavizat. Sau "efectul" (ori clișeul cultural) Eminescu, telescopat și speculat peste
IDENTITATE ȘI VIOLENȚĂ by Laura Pavel () [Corola-journal/Imaginative/12779_a_14104]
-
numai în parte. Și e zadarnic orice studiu care l-ar căuta printre ei; abia toți la un loc îl realizează." Criticul conchide că prototipul este și prin oralitate, Creangă însuși, "cu viziunea lui fabuloasă, cu neîntreruptul joc vocal, euforic, mucalit și de o naivă viclenie." Toate aceste opinii și idei esențiale, care nu și-au pierdut câtuși de puțin vigoarea, sunt reluate, am spus, în amintita micromonografie apărută postum. Antibiografistul de altădată se apropie încă o dată acum de modul călinescian
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
darul credinței, lacună tipică pentru generația de intelectuali din care face parte, scriitorul care a consimțit să-și lase malul Begăi pentru a se așeza în cazanul bucureștean are timbru ironic și înclinație meditativă, din încrucișarea lor ieșind o stofă mucalită de introvertit care gustă plăcerile vieții. Numai că, ajuns în pragul chinului septuagenar, vîrstă cînd degradarea biologică tinde să pună resemnare în colțurile sufletului, Livius Ciocârlie intră în pielea unui observator care descrie cu minuție ravagiile anilor. Judecat după detașarea
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]