269 matches
-
ora mesei, Carlos mînca Încîntat fiindcă acum avea pe cine lua peste picior o bucată de vreme și, dacă nu-i convenea stîrpiturii, era În stare să-l și atingă, iar Abraham gătea Încîntat, fiindcă șoferul, negru și fercheș, cu mustăcioara Întotdeauna aranjată, era ispita Întruchipată. Arminda nu-și dădea seama de amănuntele astea. Se completau golurile prin angajarea unor noi servitori, dar ea nu mai prindea nuanțele cu care se Îmbogățea viața din noul palat. Prezența lui Julius, de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
casă și prin urmare avea aceleași drepturi și obligații. Carlos era Încîntat de venirea Țanțoșei. Ea Îi spunea don Carlos și cînd stătea la masă avea grijă să controleze ca mîncarea să fie la fel cu a stăpînilor. Șoferul cu mustăcioară se uita la ea zîmbind cu subînțeles, scobindu-se În dinți cu nelipsita scobitoare pe care pe urmă o punea după ureche pentru cină. Daniel pregătea fructiera și vasele de spălat pe mîini și Celso le ducea stăpînilor primele platouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trebuia s-o lase să se odihnească. Susan Încuviință din cap și Țanțoșa sfîșie vălul de frică ce-i acoperea pe toți, izbucnind În hohote și plînsul ei Îi molipsi pe ceilalți. Celso plîngea și el și Carlos Își mușca mustăcioara ca să nu-i dea lacrimile. „Trebuie să-i anunțam pe Universo și pe Daniel“, spuse Susan și Carlos se apropie, mă duc, doamnă, Își puse chipiul, apoi și-l scoase repede, Îl podidi plînsul În timp ce se depărta În fugă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se retraseră despărțindu-se În două grupuri, iar doctorul de pe ambulanță Înaintă urmat de doi Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze groase, cu bărbia ușor teșită, avea o mustăcioară moale și o expresie cam plictisită, arogantă și indiferentă, Întipărită pe chip. Purta o tunică albastră, o bonetă albastră cu cozorocul ridicat pe frunte și, În timp ce Înainta pășind Încet și indiferent pe pardoseala de ciment, Își vîrÎse deja În urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să-l chemăm aici să-i dăm și lui o gustare și să-l vedem cum arată. Așa că domnul Gates a plecat și În scurt timp s-a Întors cu șoferul - era un tînăr cît se poate de drăguț, avea mustăcioară și purta scurtă și șapcă, și toți l-au privit cu atîta atenție și și-au dat coate că l-au pus Într-o situație tare penibilă. Dar tata știa să se poarte cu oamenii, așa că l-a ajutat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Și că amprentele din buricele degetelor vor deveni cel mai bun mijloc de recunoaștere a răufăcătorilor care-și schimbă înfățișarea cu mustăți noi. Se auziră tot felul de comentarii încrucișate, unii se uitară la Dan și la nou crescuta lui mustăcioară, și câțiva își priviră cu interes degetele. Iulia, care era penultima, rămase așezată, și Alexandru ciocăni cu lingurița în paharul lui, ca s-o ajute. Spre mirarea tuturor fata se întoarse spre Dan: — Domnule Crețu, cum traduceți Vanity Fair? — Păi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
spuse. Ce fel de tort? Întrebă ospătărița vădit ofuscată. Cu cremă, cu ciocolată, Sacher, cremșnit? Părul doamnei Buonocore sau Tempesta Îi gâdila degetele. Întâlni privirea unui tip cu piele măslinie care cerceta lista de prețuri afișată la intrare. — Unul cu mustăcioară, stil Che Guevara, șopti Emma. Tipul nu corespundea descrierii. Era un turist cu aparatul de fotografiat atârnat de gât. Considera probabil că era prea scumpă cafeneaua aceea, căci Întoarse spatele și plecă. Stați liniștită, nu e nimeni, spuse Sasha. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămân aici și să vorbesc cu dumneavoastră despre criza din Învățământ și despre Italia. Sasha se Întreba dacă mama Valentinei Încerca să-l ia peste picior. Se Întreba dacă avea obiceiul să-l ia peste picior și pe bărbatul cu mustăcioară tip Che Guevara, care tocmai Îi spărsese buza. Plăti ceaiul, sandvișul și capucino, lăsă bacșiș o mie de lire și luă de pe jos geanta Emmei. Observă că avea mânerul rupt și, când ea Întinse mâna să Își ia geanta, eșarfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acasă - poate pentru că nu reușea să se debaraseze de bunele maniere pe care i le inoculaseră părinții. Sau poate pentru că, contaminat de neliniștea Emmei Buonocore sau Tempesta, Îi părea și lui că simte Într-adevăr prezența amenințătoare a tipului cu mustăcioară din spatele lor. Chiar dacă nu se luase niciodată la pumni cu nimeni, Îi plăcu să-și imagineze că era În stare să-l Înfrunte, să-l neutralizeze și să o apere. Spuse că avea sentimentul că nu o putea lăsa singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i venea ciclul. Își spuse că-i mai bine așa. Nu fu nici o problemă: tatăl lui David cunoștea un medic, un militant de la Planning familial, care opera În Marsilia. Era un ins de vreo treizeci de ani, entuziast, cu o mustăcioară roșcată, pe nume Laurent. Ținea ca și Annabelle să-i spună pe nume: Laurent. I-a arătat diferitele instrumente, i-a explicat mecanismul aspirării și chiuretajului. Ținea să stabilească un dialog democratic cu pacientele sale, pe care le considera mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-o călcătură de bărbat încă tânăr, c-o pălărioară de vânător și-o mustăcioară ce le înnebunea și scotea, uneori, tot bâzdâcul din muierile trecute de 40 de ani, colindase așezările, dinspre Satu-Mare, către Dâmbovița. Se băgase prin case de văduve. Înnoptase prin gări. Se întreținuse cu drojdierii și navetiștii ce creșteau, viguroși și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atât de mărginită a man sardei. Eram cu toții în vârsta aceea în care urli arii din opere, declami pasage din autorii clasici, faci poezii de amor, vrei să treci de ștrengar și de vițios, îți închipuiești așa de mult despre mustăcioara d-tale, ești convins că zâmbetul d-tale e fermecător și ochiul săgetător - în fine, în vârsta cea pedantă și nesuferită căreia nu știi ce nume să-i dai. Pe când colegii jucau cărți, râdeau, beau și povesteau anecdote care de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fel de sport absurd, divertiv («faceți-mi ce vreți, pot să mor de-acum, m-am distrat bine astea trei zile»; «nu-ți fie frică măi soldat, nu tragem în tine. Ne distrăm și noi puțin!»; un altul, înalt cu mustăcioară cochetă, rănit și arestat la Radiodifuziune, a fost legat cu mâinile la spate. A zâmbit, s-a încordat puțin și a rupt legăturile: «Domnilor, nu ați putea să mă legați mai bine?»). Dezumanizarea care, fie că începea dintr-o copilărie
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
proximitatea morții. În schimb, aici se simte în largul său Lică, Don Juan-ul care cucerește femeile "luându-le pe toate de gușă", cu familiaritatea-i caracteristică, Lică, mahalagiul simpatic (similitudinea cu personajul din ciclul Halippilor nu-i doar onomastică), cu mustăcioara lui irezistibilă de erou de melodramă 68. Profitând de slăbiciunea femeii, ministrul încearcă să o domine psihologic și-i dezvăluie mobilul ascuns al comportamentului ei (iubirea pentru Bizu). Pozează chiar în victimă a frigidității soției, a cărei atitudine glacială, de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
formau un aranjament floral, un fel de ikebana nocturnă. În timp ce s-a apropiat bujorul de colegul de cameră, pentru a lua "lumină din lumină", s-a produs un scurt-circuit între petalele florii încă nedefinit colorate, care s-au înroșit, și mustăcioara neagră care a început să vibreze în neștire. Scurtcircuitul a fost însoțit de un arc-voltaic ce-i topea și îi contopea pe amândoi într-un tot indestructibil. Bidaru era sigur că această contopire, momentan virtuală, duce direct spre Starea Civilă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ar fi transformat în Făt-Frumos? Mama lui Alin îl oglindea, în afară de faptul că purta, în loc de costum, fustă în culori țipătoare. Două șiruri de mărgele mari și colorate curgeau printre straturile de grăsime. Și mai era o deosebire: ea avea o mustăcioară deasupra buzelor strident rujate. Tatăl lui Alin se bărbierea. Seara făceau întrecere care are țîțe mai mari și mai lăsate. Mama așeza gulerul cămășii lui Alin și-i netezea cutele hainelor. Alin încerca să se desprindă din brațele ei de
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
parcurs un drum al inițierii: "de-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău". Portretul fizic: "Gheorghiță era un flăcău sprâncenat", nu prea vorbăreț, cu ochi adânci ca ai Vitoriei, cu mustăcioară, având un farmec deosebit. Era inteligent, sfios și supus, dar îi ghicea gândurile mamei. Inițierea începuse din copilărie, dar acum în călătoria cu mama sa simțea că "a intrat în slujbă grea și la năcaz". În râpă, veghează osemintele tatălui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de demult, am luat obicei să întemeiem sfaturi și să ne îndeletnicim cu vin din Țara-de-Jos". Fântâna dintre plopi Fântâna dintre plopi este o idilă dintre Neculai Isac, un căpitan de mazili, și țigăncușa Marga. Protagonistul avea "obrazul smad cu mustăcioară tunsă și barbă rotunjită, cu nas vulturesc și sprâncene întunecoase", iar ochiul drept stătea "stâns și închis". După ce îl cinsti cu o ulcică de vin nou, comisul Ioniță îl roagă să povestească "întâmplarea de demult", petrecută în tinerețe, "cu vreo
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
neguros, privea țintă în jos, în neagra fântână a trecutului". Neculai Isac era căpitan de mazâli la Bălăbănești, din ținutul Tutovei. Portretul fizic: Era un om ajuns la cărunteță, dar se ținea drept și sprinten pe cal (...). Obrazu-i smad cu mustăcioară tunsă și barbă rotunjită, cu nas vulturesc și sprâncene întunecoase, arăta încă frumuseță și bărbăție, dar ochiul drept stâns și bine închis îi dădea ceva trist și straniu". Comisul Ioniță care i-a fost prieten în tinerețe, și-l amintea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
portretul elogios, idealizat, pe care i-l face, căci mama este capabilă să vadă în feciorul ei întrupate toate calitățile fizice și morale: „Cine-a cunoscut, Cine mi-a văzut Mândru ciobănel Tras printr-un inel? Fețișoara lui, Spuma laptelui, Mustăcioara lui, Spicul grâului, Perișorul lui, Pana corbului, Ochișorii lui, Mura câmpului?” Prezența în acest tablou a diminutivelor accentuează afecțiunea maternă. Disperarea căutării feciorului atinge dimensiunea tragicului, după cum sugerează și versurile: „Pe câmpi alergând Pe toți întrebând Și la toți zicând
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
SCENA I Interior burghez englezesc, cu fotolii englezești. Seară englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul său englezesc și în papucii săi englezești, își fumează pipa sa englezească și citește un ziar englezesc, în fața unui foc englezesc. Poartă ochelari englezești, o mustăcioară cenușie, englezească. Alături de el, într-un fotoliu englezesc, doamna Smith, englezoaică, cîrpește ciorapi englezești. Un moment lung de tăcere englezească. Pendula englezească bate șaptesprezece lovituri englezești**. Eugen Ionescu, Cîntăreața cheală, p. 5 Într-o povestire, întîlnim acest tip de descriere
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
săgeată Chiar pe mîna dreaptă. La fel: Unde ați colindatu Nu m-ați, voi, d-aflatu, Drag Fiuțul meu, Ș-alui Dumnezeu?». - «Noi de l-am văzutu, Nu l-am cunoscutu». - «Lesne de a-l cunoaște: Ochișorii lùiu, Mura cîmpulùiu, Mustăcioara lùiu, Spicul grîulùiu, Sprincenele lùiu, Peana corbuluùiu, Tăiată-n săgeată Chiar pe mîna dreaptă»... Următorul exemplu conține semne de baladă voinicească: - «N-ați văzut Fiul meu Și alui Dumnezeu?». - «Noi de l-am văzut, Nu l-am cunoscut». - «Lesne-i
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în plus, tot de la lacrimă, parcă nu “dă bine”. Apoi: “N-ați văzut pe Fiul meu/ Și alui Dumnezeu?”; “Și pe alui doi umerei/ Scriși-și doi luceferei”. Uneori, parte din vers își asumă și rima: “Ochișorii lùiu,/Mura cîmpuluiu,/ Mustăcioara lùiu,/Spicul grîuluiu”. Este ceea ce ne învață Noica: “Dacă s-ar întreba cineva de ce dăm atîta însemnătate cîtorva cuvinte românești, am răspunde: pentru că aceasta „e partea noastră de cer”. Aș adăuga eu: numai pe aceasta nu ne-o poate lua
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de tip genial (Im. Kant), ce-și justifică ființarea prin propriile ei reguli. Formele sensibile se bucură de prestigiul unicității: viziunea sofianică transpusă în metafore paradisiace; modelul ideal de frumusețe al păstorului realizat prin imagini „imposibile” („Perișorul lui, peana corbului,/Mustăcioara lui, spicul grîului”); alegoria moartea-nuntă, constituită dintr-o formă poetică „răsturnată”; eroismul gîndirii, adică „seninătatea abstractă” în fața morții. Ne aflăm, deci, într-un spațiu al paradoxurilor, specific doar capodoperei. Spunînd că Miorița este o epopee riscăm să recurgem la vocabularul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
parte a șoselei Păcurari, locuia întro căsuță joasă și primitoare cumătrul Aurel și coana Paulina, așa i-am apucat pe părinții mei spunându-le, așa vi-i prezint și eu. Nenea Aurel era un bărbat înalt, frumos, blond, cu o mustăcioară tăiată scurt și cu fața numai zâmbet, venit cândva din prin partea Munteniei și aciuat pe la noi; ea, o femeie cocoșată, brunetă, uscățivă, iar la suflet pâinea lui Dumnezeu. Mai târziu, după ani, am aflat că el ar fi murit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]