1,303 matches
-
zice alt tip, — i-aș tragio șiio! Du-te-n măta puțoi pervers, rîde Meldrum. — Nema, spune tipul mai mare, io păpușică pizdoasă. Numa fiincă voi, puțoi ce sînteți nați avut tupeu săi dați ontîlnire. Nu contiazun picior prost. De mutră, țîțe și pizdă tresă vă pese. Micuța Rhona, iubițel... Meldrum Încă se holbează la tine: Cii cu mutra ta Robertson? Tia respins? Respirația lui cu aburi de vin e pe fața ta. Nu ca parfumul Rhonei. Auzi cum ploaia lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mai mare, io păpușică pizdoasă. Numa fiincă voi, puțoi ce sînteți nați avut tupeu săi dați ontîlnire. Nu contiazun picior prost. De mutră, țîțe și pizdă tresă vă pese. Micuța Rhona, iubițel... Meldrum Încă se holbează la tine: Cii cu mutra ta Robertson? Tia respins? Respirația lui cu aburi de vin e pe fața ta. Nu ca parfumul Rhonei. Auzi cum ploaia lovește acoperișul stației de autobuz de deasupra ta. — No s-a dus, nu mai ie... terenul de golf... — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
l-am evitat. Părea umpic cam sperios. Dupaia Gillman s-a dus la el și l-a pus la punct, În stilul inconfundabil al lui Dougie. Așa că m-aș mira ca domnul Blades al nostru să-și mai arate vreodată mutra pe la masoni. Hai noroc! Îmi face Ray cu ochiul, scoțînd un păcănit din colțul gurii pe cînd se cară. Pac pac pac Sar de la un canal la altul. Pacapac pa00000000000000000000000 Te-ai făcut mare și ai Începutgreață ca un cîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
cumințit totuși, pari spășit. -Ei, pe dracu par spășit! Sunt obosit, nu mai am forță. Când strâng În pumn un bănuț, mă doare carnea. Înainte Îndoiam un ban de metal dintr-o singură mușcătură, iar pumnul meu când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încât nu știu, zău cum am scăpat cu viață. Mama și-a luat Într-o zi lumea În cap și dusă a fost. Îl uram și-i doream moartea, Îl uram și-mi venea să-i zdrobesc cu un pietroi mutra lui de bețivan. Mătușa mea, sora mamii, s-a luptat amărâta să mă crească cinstit, să devin și eu cineva, dar ți-am mai spus, eram de-acuma Înrăit. Fugeam de oameni sau le provocam numai rău. Un animal sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
are senzația că trupul lui levitează deasupra acestei mulțimi În mișcare, privind-o patern, și Înțelegător. Îl trezește din starea asta o Înjurătură neaoșă, de mitocan și mai neaoș, care este atât de puternică, Încât acoperă zgomotul străzii. Bărbatul cu mutră de gorilă, stă cu picioarele depărtate și cu mâinile În buzunarele pantalonilor, aproape de intrarea metroului și scuipă printre dinți, Între două Înjurături, amenințând cu pumnii lui noduroși o biată femeie cu figură de gospodină chinuită. Femeia, concubină sau nefericită soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fost niciodată eu însămi în totalitate. Situația în care mă aflam nu-mi dădea voie să exist. Minciuna infecta totul. Trebuie să evadez un pic. Înțelegi? — Da, da, da. Nu contează, am spus. — Nu mai spune asta întruna, și lasă mutra asta nenorocită. Ce dracu'! spuse Georgie. — Oricum, timpul minciunilor a trecut, am spus. Oricum o să spunem tuturor. Georgie nu răspunse. Am ridicat ochii spre ea. Mă privea ciudat, fața ei, purtând încă urme de lacrimi, parcă suspendată în aer și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Sunt eu, vechiul tău prieten, Martin. Vasăzică, impetuosul meu frate te-a cucerit? — Da, răspunse Georgie, tot fără a se uita la mine. Și tu ai noroc, am zis. Așezați-vă aici lângă foc, să bem o șampanie. Și lăsați mutrele astea vinovate, de parcă ați fi fost prinși făcând ceva îngrozitor. Am tras-o pe Georgie de mânecă și am dus-o spre canapea. De data asta am fost convingător. S-au așezat amândoi. — Peste puțin timp n-o să mai arătăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sau, treacă de la mine, trei! Având, însă, dinaintea mea perspectiva morții iminente, am început, de fapt, să stabilesc noi recorduri personale. Înainte de masă. După masă. În timpul mesei. La prânz, numai ce sar de la masă, mă apuc de burtă cu o mutră tragică - am diaree! strig eu, m-a apucat diareea! - și, odată ajuns în spatele ușii încuiate de la baie, îmi trag peste cap o pereche de chiloți de-ai soră-mii, furați din șifonierul ei, pe care i-am ținut ascunși într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mai am destule, doctore. Berechet. Doar îți vorbesc despre mama și tatăl meu. Da’... da’... da’... stai puțin, să m-adun - îmi vine-n minte și imaginea lui ieșind din baie, masându-și sălbatic ceafa și înghițindu-și cu o mutră acră un râgâit. — Bine, hai, zi, ce-aveai să-mi spui așa de urgent de n-ai mai putut s-aștepți până ies? — Nimic, răspunde mama. S-a rezolvat. Mă privește dezamăgit la culme. Eu sunt rostul vieții lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
casă, răcnind în gura mare. Pălăria, că întârzii, unde mi-e pălăria? Între timp, maică-mea intră în bucătărie și-mi servește privirea ei de sfinx, răbdătoare, eternă, atotștiutoare... și așteaptă... în curând el revine în antreu, gemând, cu o mutră chinuită, de-a dreptul apoplectică: — Unde mi-e pălăria? Unde-i pălăria aia? Într-un târziu, blajină, din străfundurile sufletului ei omniscient, ea îi răspunde: — Nătărăule, e pe capul tău. Pe moment, ochii lui par să se golească de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care o admirau toți când eram în cărucior, la care nu se mai săturau să se uite, mijlocul feței mele a început să se înalțe spre Dumnezeu. „Porte-Noir și Parson din părți, băi, puștiulică, îți stă scris E-V-R-E-U pe mijlocul mutrei - ia uite ce ditamai trompa ai, pentru Dumnezeu! Ăsta nu-i nas, e contrabas! Hai, roiu’, ovreiașule! Cară-te de pe patinoar și lasă fetele în pace!“ Și ăsta-i adevărul gol-goluț. Îmi aplec capul spre tăblia mesei din bucătărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ca de frâne - iar Maimuța se repede furioasă la portiera din spate. — O să zic, o să fac și-o să port ce-am eu chef! Trăim într-o țară liberă, ’re-ai a’ dracu’ de sulă scorțoasă jidănească! Să fi văzut ce mutră a făcut la coborârea noastră din mașină domnul Manny Shapiro, șoferul. — Scârnăvii îmbuibate ce sunteți - urlă el. Târfă nazistă! După care demarează în trombă. De pe banca pe care stăm în parcul Carl Schurz vedem luminile de la Vila Gracie; urmăresc sosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cât de mic care să nu fie în regulă la mine! De parcă n-aș fi și așa destul de nesigură pe mine, de parcă nesiguranța nu mi-ar da și-așa întruna dureri de cap, cum deschid și eu gura, imediat faci mutra aia - vreau să zic că n-apuc să-ți spun nici cât e ceasul că, deja, hop, privirea aia: căca-m-aș, iar scoate din ea vreun text tembel și tâmpit, pizdulicea asta cu creier de bibilică. Îți zic „e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
expresie, „Bună dimineața“ sau, cel puțin, așa mi s-a spus; expresia asta nu mi-a fost niciodată de vreun folos. De ce să-mi fie? Acasă, la micul dejun, pentru ceilalți clienți ai pensiunii nu sunt, de fapt, decât „Musiu Mutră Acră“ și „Măru’ Pădureț“. Când, deodată, aici, în Iowa, imitându-i pe localnici, mă transform într-un veritabil gheizer de bună-dimineți. Atâta știu să zică toți cei ai casei - simt razele soarelui căzându-le pe obraji și acestea declanșează un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de o sută cincizeci și opt de puncte și încă polemizez cu autoritățile pe tema regulilor și regulamentelor! încă polemizez în legătură cu măsurile ce ar trebui luate! încă pun la îndoială legitimitatea comisiei de concurs! Da, mamă, „măr pădureț“, bine zis! „Mutră Acră“ e perfect, numai bine îi dai peste nas lui musiu Nas! „Domnul Hachiță“ - c’est moi! Iată un alt cuvânt despre care în copilărie am fost convins că e „evreiesc“. Hachiță. „Hai, dă-i ’nainte cu hachițele“, mă sfătuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zis „futu-i“ în prezența ei (și a prietenei ei Pietricică, cu gulerașul ei de Peter Pan și cu jacheta ei de lână, bronzată ca o indiancă după atâta tenis pe terenurile de la Chevy Chase Club), Pelerinul a făcut o mutră atât de chinuită, de-ai fi zis că literele alea i se înfipseseră în carne. De cum am rămas singuri, m-a întrebat necăjită de ce, de ce trebuie să fiu așa de... „neatrăgător“? Ce plăcere mi-o fi făcând să fiu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
tari se smucesc afară. Între picioarele mele e o băltoacă de sudoare. Cu dinții încă încleștați, mă îndrept rapid de șale. Ofițerul se uită la degete și zice: — Credeam că acolo mi le las. Își miroase degetele și face o mutră scârbită. Perfect, zic, trăgând adânc aer în piept, cu ochii închiși. Mai întâi pune stăpânire pe mine, acum mai am și grija că Helen pune stăpânire pe toți cei din jurul meu. Și polițaiul zice: — În după-amiaza asta am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
gând că ar putea să bea alcool îi făcea greață. Și cum ar fi putut să se ducă într-un bar? Bull revăzu interiorul de la Cerbul. Era întunecos și plin de fum acru. Peste tot erau bărbați în costume, cu mutre de porci, care se sprijineau de ce apucau. În clipa în care Bull ar fi intrat pe ușile batante, ochii lor căprui și stinși s-ar fi pironit asupra lui și ar fi început să-l dezbrace din priviri... Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ieșit întărit. Vorba „nea Mitică” nu l-a apropiat pe Geoană de mase, dar l-a făcut să pară mai „domn” pe acest vârcolac bulbucat al tranziției, care nu s-a străduit să treacă drept altceva decât este, dimpotrivă. Peste mutra lui Mitică Dragomir, candidatul PRM a pus masca chinezească a lui Mitică Dragomir: ochii și mai ieșiți din cap, rânjetul și mai căscat, vocea și mai croncănitoare. Traian Băsescu i s-a adresat și el lui Dragomir cu „nea Mitică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și să intre, braț la braț cu el, În sala de dans. Rămase cîteva ore În stradă: erau acolo o sumedenie de fețe pașnice, familiare: farmacistul cu nevasta lui, fata institutorului, directorul băncii locale, dentistul cu bărbia vînătă și cu mutra lui de om trecut prin multe... Sala era Împodobită cu serpentine colorate - albastre, verzi și roșii - mica orchestră locală cînta cu foc, și totul Împrăștia o senzație de viață Îndestulată, liniștită și trainică, tulburată doar de ghimpii unui dulce neastîmpăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai vrut să-l cunoască. Numai bietul Henry Wilcox, prostănacul, i-a rămas prieten, repetînd oribila formulă, prea des folosită În legătură cu el: „Știu că ești nevinovat, tu n-ai fi În stare să omori nici o muscă“. Își aducea aminte ce mutră făcuse Wilcox, Într-o zi cînd Îi răspunsese „Nu sînt deloc nevinovat. Eu am omorît-o!“ După aceea dispăruse și Wilcox, cu despotica lui nevastă pasionată de hochei (pe consola căminului se Înșirau trofeele de argint pe care le cîștigase). Afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Încet astfel Încît nu putea fi sigur că Înțelesese bine. Pe poarta „Pavilionului special“ ieși un individ Îmbrăcat Într-un halat alb, aidoma celui purtat de Johns cînd era de serviciu, deși mai puțin curat. Era un omuleț cu o mutră arogantă și niște umeri diformi, uriași. La iaz! Îi spuse Johns. Omulețul clipi din ochi, dar rămase locului, măsurîndu-l pe Digby cu o curiozitate obraznică. Făcea parte, desigur, din personalul „Pavilionului special“, nu din cel al grădinii, căci mîinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la licitație. Pe asta, cel puțin am prins-o? șopti domnul Prentice. Întreaga casă era Învăluită În liniște. Un individ În negru, cu o mutră de cioclu, Îi Întîmpină În vestibul și le deschise o ușă. Intrară pe ușa aceea Într-o mică sufragerie În care se vedeau o mulțime de scaune urîte, rînduite În jurul unei mese enorme, și un birou. Nu, nu era salonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cloroform. „Ce dorești, Johns?“ Îl Întrebase furios doctorul, care părea tare nervos. Iar Johns, care Încă mai credea În puritatea fanaticului doctor, socotindu-l doar indus În eroare, văzuse o singură soluție: să-l Împuște! Zărind apoi sus pe scară mutra vicleană și umerii diformi ai lui Poole, trăsese și În el, cu o furie sporită de sentimentul că ajunsese prea tîrziu ca să-l mai salveze pe Stone. După aceea, apăruseră, firește, polițiștii. Johns le ieșise În Întîmpinare, căci toți servitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]