334 matches
-
prinsă de baston, se afla cheia enormă a capelei. Dar picioarele nu îl mai ascultau, voia să alerge, s-o ia pe mama în brațe și să o ducă înapoi în camera ei de la conac, dar nu reușea. Lângă el, năucit, servitorul lega unele de altele hățurile ambilor cai, în tăcere. Dona Filipa înainta încet. Sub dantelele vălului trebuie să fi avut ochii ațintiți asupra lemnului roșu de la poarta capelei Caselor Noi. Octávio ar fi vrut să scoată un țipăt care
José Viale Moutinho - Casele noi by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7555_a_8880]
-
Dumitrache în articolele lui Rică Venturiano din „Vocea patriotului naționale”: „«Era modul lui prezent de a fi. Erau casa lui, locul lui. Era cochilia care îl proteja». Brusc, corpul ei e cuprins de un frison intens și scurt. Privirea fixează năucită un cuvînt din text. Cîteva clipe întîrzie în starea asta. Apoi, fremătînd se ridică și căută în raftul cu cărți. Ia dicționarul, găsește cuvîntul care nu-i dă pace, îi află înțelesul pe care și-l notează cu creionul pe
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
mai neplăcut decît un asemenea timbru pe care să ți-l maimuțărească toți în fel și chip, ori de cîte ori deschizi gura, urmînd să iei întreg coșmarul de la cap, odată cu primul întîlnit. Nu-nțeleg nimic, îmi spune ofițerul ușor năucit în urma detalierilor mele, deci ai fost sau n-ai fost strangulat acum, asta am vrut să știu, nu, n-am fost, îi răspund, știi situația în care ne aflăm, zice el, voi sau eu, îngaim intrigat, noi, spune el, aș
Răpitor și ostatic by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/3578_a_4903]
-
și al minții. Un bărbat stătea sprijinit de peretele nordic, abia vizibil. Oamenii intrau câte doi sau trei, stăteau în întuneric și se uitau la ecran, apoi plecau. Uneori abia de treceau de pragul ușii, grupuri mai mari hoinărind, turiști năuciți, se uitau și își mutau greutatea de pe un picior pe altul, apoi plecau. În galerie nu erau scaune. Ecranul nu se sprijinea de nimic, era cam de trei pe patru metri, neînălțat, amplasat în mijlocul încăperii. Era un ecran translucid, iar
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
Imaginea idealizată a lui Andersen despre sine îi contrazice complexele și temerile, îl motivează. în realitate, "lebăda din Odense" nu e nici armonioasă, nici echilibrat-maiestuoasă - în nici un moment al vieții sale, din nici o perspectivă. Scena grotesc-hilară a "audiției" improvizate în fața năucitei Doamne Schall (prim-solistă la Teatrul Regal din Copenhaga) este epitomul iluziei compensatoare; aspirant la rolul de suavă Cenușăreasă, în cele din urmă adolescentul Andersen apare, ce-i drept, pe scenă - ca... trol (și este foarte încîntat de aventură). înfățișarea
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]
-
săptămîni i se ruga fierbinte lui Dumnezeu, și cu sinceritate, să-i dăruiască o singură zi sau un singur ceas cu necunoscutul călugăr de la strană. Mi-am simțit obrazul mîngîiat de o mînă tremurîndă și am fugit pe strada goală, năucit, spre poarta mînăstirii. De atunci nu am mai văzut-o. Din această întîmplare adevărată avea să crească, mult mai tîrziu, Iovanca din piesa Meșterul Manole." Remarcăm, încă de acum, că existența lui Valeriu Anania pare croită după modele literare și
„Ce straniu poate fi destinul unui om!“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7617_a_8942]
-
Dacă unii dintre andaluzi și-ar putea da seama ce pierd, ar opri ruina, ar apăra cu corpurile lor casele împotriva barosului ucigaș. Acum cîteva zile, am văzut într-o fotografie un colț din Vejer de la Frontera și am rămas năucit. Și fericit că încă mai există așa ceva și că mă pot duce într-o zi să-l văd. Am trăit mereu îndrăgostit și, de la un anumit moment încolo, am început să și doresc, dar dorința și amorul mergeau pe drumuri
Gonzalo Torrente Ballester by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4975_a_6300]
-
Dan Coman: poemul de vară). Elanul douămiiștilor resuscitează întîi de toate scriitura șocantă a avangardei interbelice: ,te înconjoară zece perechi de picioare/ zece perechi de pulpe roșii, baby/ zece secretare furibunde cu vulpi în jurul gîtului cu/ bufnițe pe umăr/ galopînd năucite pe o plajă cu hoituri/ zece secretare fierbinți răspund la telefon/ pentru tine/ cu gurile deschise pregătite/ cu dinții spălați/ zece regine cabrate în fața tejghelei/ încordîndu-și fesele gîfîind" (Domnica Drumea: }ara mea). Mai mult, un precursor mai vîrstnic al grupului
Douămiiștii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11385_a_12710]
-
-n timpul nostru. Constantin Cojocaru l-a jucat pe Cioranul cu Alzheimer ca pe o frenezie dusă de viitură. Mersul, trenciul, părul, culorile, ba chiar și privirea "acelea știute" erau. Îl caut pe interpretul norocos al lui Cioran, îl găsesc năucit și fericit și-l întreb, galbenă de invidie: R.M.: Cum a fost? C.C.: Cel mai greu lucru - Limba. A trebuit să fac din limba franceză limba mea maternă ca să pot exista pe scenă. Trebuia să fiu un mic Napoleon cu
Mărturisirea unui actor by Rodica Mandache () [Corola-journal/Journalistic/7322_a_8647]
-
de puncte. Cum e posibil așa ceva? În fond, Grecia e o țară de vreo zece milioane de locuitori, cu un turism înfloritor, cu o climă fără ierni lungi. Cum de însuși leagănul civilizației europene și occidentale se năruie sub privirile năucite ale lumii întregi ce nu-și amintește că tinerii care spărgeau geamurile instituțiilor publice o făceau exact în locul în care cel mai ilustru dintre greci, Socrate, înghițea acum două milenii și jumătate cucută? E posibil, pentru că economia planetară e un
E noapte și e frig, finanțiști! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6321_a_7646]
-
un apartament într-un bloc din centru, la etaj. Ii deschide o femeie care îl ține la ușă. Dl Iosif nu mai era. Fusese, dacă nu vă supărați, călcat de un camion militar acum două săptămîni. Iese Haikis din bloc năucit. Se urcă în Fiatul lui mititel și înainte de a o lua din loc apasă îndelung pe claxon, într-un fără rost semn de adio.
Un semn de adio by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7030_a_8355]
-
cu o cruzime mocnită de aisberg depozitare fără scrupule ale unei subtile amenințări torcînd înăbușit undeva în fundal dar pentru așa ceva trebuie să te obișnuiești să adăstezi dincoace de porți ca și cum mîinile și picioarele n-ar mai avea nicio trebuință năucit azvîrlit sub soarele cu dinți ca după o externare subită demodat și decadent deopotrivă glifă de veghe zgîlțîită de friguri după ce s-a perpelit în cuptoarele istoriilor unde nu și-a găsit locul glifă în lumina amorțită întărită ca mierea
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
nu am cui să ofer flori. Sare că arsă. „Cum, conașule, să n-ai cui?... Da mâna la babă să-ți ghicească! Trebuie să ai pe cineva...” Devenise agasanta, am repezi-t-o să plece. Probabil aveam o privire foarte năucita pentru că florăreasa renunța și se depărta. După numai câțiva pași se opri parcă amintindu-și ceva. Îmi strigă, pierzându-se în întuneric: „Ai s-o găsești curând și ea te caută! și dacă nu pe ea pe alta!” Dar de ce
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
mă prinde de mână și-mi cere să fugim, altfel totul va deveni îngrozitor. Fugim coborând scările în trombă. Jos mă îmbrățișează, o sărut că un apucat; dispare în imobil nu înainte de a-mi lega la gât o eșarfă. Rămân năucit. Îmi trebuie timp ca să-mi revin. Orice insistența nu mai avea rost. Memorez poziția imobilului și plec direct spre casă. Acasă adorm că doborât de fulger. Mă trezesc razele soarelui mângâindu-mă prin geam. Pentru o clipă am convingerea că
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
veni portărelul de la Ferd să preia atelierul. - Bine, dar... bâigui Fara. Portărelul preciza: - Compania Atelierelor de Reparații Atomice Automate a preluat împrumutul dumneavoastră de la bancă și execută ipoteca. - Bine, dar e nedrept, spuse Fara. O să mă adresez justiției. Se gândea năucit: Dacă află vreodată Împărăteasa o să... o să..." Judecătoria era o clădire mare, cenușie și Fara se simțea tot mai golit și mai înfrigurat, de la o clipă la alta, în timp ce străbătea coridoarele sumbre. La Glay, hotărârea lui de a nu se preda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
când-o în câine. M-a răsturnat, urcându-se ea pe mine. — Ești un mincinos netalentat, mi-a mârâit printre dinți. Te pretinzi ocultist, dar n-ai ghicit nici măcar că peste o lună mă mărit. Remora a hăulit la tavan. Năucit, am simțit cum se declanșează ceva electric în mine. I-am gâfâit că nu-mi pasă. Am telefonat după pizza și șampanie. După care am sunat înapoi la restaurant, cerând să ne trimită și ciorbă de pui pentru cățea. A
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
era obosită. Ca o putere pe care o simți în coaste, Bătrânul se ridică și cu mâna rupse pâsla groasă și neagră de deasupra lor. O lumină albă, galbenă, roșie, albastră, jucăușă îi învălui pe cei doi bătrâni. Se priveau năuciți. Zâmbeau. Bătrâna îi sărută mâna celui de lângă ea, iar el lăsă să se așeze din nou pâcla. În întunericul ce îi cuprinse se vedeau sticlind picături mici de lacrimi sparte. Erau ale Bătrânei, care atingea timid mâna celui de lângă ea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
se zbătea în lanț, zgrepțănând pământul cu ghearele, horcăind gata să se stranguleze! Ajutor! Oameni buni! Fraților! Salvați-ne! Anunțați familiile noastre..." Glasurile erau ascuțite, tremurate, înăbușite de bătăile de pumni în pereții vagonului... Fugea și-și ciulea întruna urechile năucit de vocile acelea îndepărtate, rămânând mereu parcă îndepărtate și de horcăielile apropiate ale câinilor. Încetini fuga, să asculte mai bine, apoi se strecură grăbit și atent prin rambleurile înalte. Peste față și mâini, frunze reci, aspre și zimțate. La lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mâna pe la târgurile de carte, el ca atent redactor la Editura All, eu ca nevinovat samsar de carte. Ce ne-a apropiat frățește (aproape de lacrimă) cale de un sfert de ceas a fost telefonul pe care i l-am dat năucit, după ce i-am citit un text devastator despre moartea câinelui de la țară. Vezi bine că ne-am întrebat (și) atunci: „Bătrâne, oare de ce n-am stat și noi odată la un pahar de vorbă?!?“ N-a fost să fie. Așa că
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
aer ca niște dirijabile enorme, apropiindu-l de fețele lor late, zbârcite, nerase, cu dinți de fier, cu broboade cu flori, rotindu-l și azvîrlindu-l de la unul la altul, pe când Mircișor râdea și plângea în același timp, fericit și înspăimîntat, năucit ca Abu-Hassan de puterea totală a neputinței lui. Victonța, hoața, angajată o vreme la o grădiniță, îi aducea rahat și biscuiți, dosite de ea pe sub fuste. Rahatul era moale, sticlos, verde și roz, pudrat cu zahăr. Nu era nimic mai
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ți dau trei încercări să ghicești cine vor fi primii oamenii care se vor întîlni cu Dumnezeu, dacă amintirile lui se vor trezi în băiatul ăla. Tare mi-e teamă de eventualitatea asta. Airam îi aruncă sorei ei o privire năucită. Se întoarse apoi spre Abate și îl întrebă: - Crezi că s-ar putea așa ceva? Radoslav aprobă încet din cap. - Da, e chiar destul de probabil. Faptul că băiatul pare să aibă deja abilități de quint nu e în favoarea noastră. - Atunci e
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
apoi spre tânărul care nu mai termina de recitat. Îl întrerupse cu un gest și întrebă pe un ton bolovănos: - De ce crezi că se teme Dumnezeu, băiete? Că își va atinge nemărginirea sau că nu-și va afla niciodată limitele? Năucit, novicele îl privi deznădăjduit pe Abate. Dogmele se învățau abia la zece ani de la consacrare și nu puteau fi nicidecum subiectul unei conversații scolărești. Pentru câteva clipe, Isidor spera că Starețul încercase o glumă pe seama lui. Ochii stăpânului său străluceau
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai mari onoruri, spuse. Era un războinic minunat și era și... — Un mare prieten, completă cu tristețe Balamber, ridicându-se. — E ciudat, totuși, observă scutierul. Balamber se întoarse spre el. Privirea sa era ca de plumb. — Ce anume? întrebă ca năucit. E mort, Mandzuk. Ce e așa de ciudat? — Războinicul care l-a ucis: avea voce de femeie. — Cum... ce spui? — Da, se indignă Odolgan. Khaba, ucis de o femeie? Ești nebun! Continuând să-l privească pe Balamber, scutierul întări: — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mi-am amintit cum a găsit Adrian, un coleg de-al nostru, apartamentul după ce-i dăduse cheia lui Johnny pentru o întrevedere: dezastru. Patul rupt, dulapul dizlocat, caloriferul smuls din perete și chiuveta îndoită. Ne povestea ăla cu o moacă năucită, iar noi ne tăvăleam de râs. ― Și mitocanul ce-a zis? se informează Ovidel. ― Ce să zic, mă, spune Johnny ( mitocanul, de!), era al dracului de sălbatică persoana, iar eu nu puteam să o tratez cu refuz. ― Bine, mă, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și adorat. Din acea primă perioadă a dialogului nostru Îmi amintesc și acum o senină noapte de primăvară În gara Ploiești-Sud. Mă Întorceam dintr-una din frecventele escapade În capitală și când am ieșit de pe peron am stat o vreme năucit sub magia cerului Înstelat de aprilie. Când m-am trezit, am Înțeles că la ora aceea, după miezul nopții, nu mai avea rost să aștept vreun autobuz. Am pornit fără grabă, drum lung, spre gazda mea ploieșteană. L-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]