KorAP: Find »[drukola/base=năvălire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...32 >

780 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

său de viață, ceea ce infirmă susținerile mai vechi că, în fața năvălirilor, românii s-au retras în munți, unde au trăit multă vreme ca păstori.27 Romanitatea răsăriteană compactă, de o parte și de alta a Dunării, a fost dislocată de năvălirea și colonizarea slavilor de aceea anul 602 constituie o piatră de hotar în istoria noastră. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, slavii cuceritori au început o "colonizare cu obștii agricole" (Panaitescu), în nordul Dunării, unde s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latini, care se numeau moro-vlahi (vlahii negri), iar slavii au început să construiască întărituri și să locuiască în țara cucerită. Pe unii dintre locuitori i-au ucis, iar pe alții i-au adus în stare de șerbie". Creștinii, "tulburați de năvălire (slavilor), au început să fugă în munți, unde alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28 Cronica prezintă icoana vieții romanicilor sud-dunăreni din vremea năvălirii slavilor (secolele VII-IX): o parte a populației latine se retrage la munte, iar cei de la câmpie s-au supus. Constantin Porfirogenetul, în secolul al X-lea, scrie că romanii din sud alcătuiau o singură masă până la Dunăre. În concluzie, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dăinuit numeroase așezări rurale anonime. Elemente de continuitate s-au păstrat, în secolul al IV-lea, chiar și în unele așezări urbane din Dacia și Sciția (Dobrogea), deși orașele au decăzut și cu timpul s-au ruinat cu totul -după năvălirea hunilor, orașele au fost definitiv părăsite de locuitori. Resturile populației urbane s-au refugiat în mediul rural, de aceea numele orașelor a dispărut și s-a pierdut până și noțiunea de oraș, dar nici proprietățile (fermele) agricole (villae) n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regiunile de munte și deal, unde trăiau în anonimat de secole, de-aici și tăcerea izvoarelor istorice, apoi s-au contopit cu grupurile împrăștiate în regiunile de silvostepă și cu o parte din romanicii veniți aici, pe malul nordic, în urma năvălirii slavilor în sud. Datorită numărului lor, a unui potențial biologic și economic superior, a unei organizări sociale și religioase (creștine) închegate, daco-romanii au învins și au asimilat pe slavi. Procesul de asimilare poate fi considerat încheiat, în linii generale, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prăbușirii stăpânirii hunice, de către cetele de războinici supuse anterior lui Attila. În urma acestor hoarde au rămas numai ruine fumegânde și o populație sărăcită, fugită prin munți și văgăuni, care n-a mai îndrăznit să întemeieze sate în locurile deschise, expuse năvălirilor, ci a trăit în cătune risipite prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se să umble cu turmele pe plaiurile munților, evitând drumul primejdios din văi. Sub oblăduirea relativ blândă a gepizilor, romanicii vor fi încercat o coborâre din munți în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în cătune risipite prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se să umble cu turmele pe plaiurile munților, evitând drumul primejdios din văi. Sub oblăduirea relativ blândă a gepizilor, romanicii vor fi încercat o coborâre din munți în văile mănoase, dar năvălirea slavă, întinzându-se cam în același timp (cca 600), atât asupra teritoriilor romanizate de la nord de Dunăre, cât și asupra celor din sud, a alungat populația romanică, pentru multe secole, din câmpii și din văile largi, în văile înguste de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii nu năvălirea slavilor i-a împrăștiat pe români în cele patru grupuri (dialecte)fără însă ca influența limbii slave asupra românei să dateze din timpuri prea îndepărtate". Am avut o conviețuire îndelungată și intimă cu ei (slavii), dar ar fi greșit să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra teritoriilor extra-carpatice ce au încăput în mâinile nomazilor. Populația autohtonă românească nu se putea opune încă forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar acalmia de la Dunăre n-a însemnat un răgaz pentru Imperiu, deoarece la hotarele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Imperiului. Acțiunea de "reconquistă" a Bizanțului, sub dinastia macedoneană, a vizat și spațiul sud-est european-balcano-dunăreano-pontic. În acest context al ofensivei bizantine s-a înscris revenirea Imperiului la Dunărea de Jos pentru următoarele două secole (970-1185), la frontierele pierdute după marea năvălire slavo-bulgară. Spațiul sud-est european și și regiunea carpato-dunăreană s-au aflat constant în atenția conducerii politice a Imperiului. Flota bizantină a fost activă pe Dunăre, în secolul al IX-lea, în timpul expediției lui Constantin V împotriva bulgarilor, când reședința flotei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
căile continentale. În legătură cu prezența și rolul precumpănitor al coloniștilor germani, trebuie spus că sașii n-au adus viața orășenească în Transilvania, ci au cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Țara Românească este Câmpulungul (1300), conform inscripției latine de pe mormântul comitelui Laurentius, așadar înainte de descălecare. În Moldova, întemeierea Episcopiei cumanilor, în 1227, a dus la apariția unei curți și a unui târg-un act al papii amintește cu prilejul năvălirii mongolilor de "civitas de Mylco" (Milcov), civitas, adică orășel întărit, aflat pe drumul din Moldova de Jos. Alte orașe amintite după aceea, în urma pătrunderii franciscanilor, în 1345, înainte de descălecarea Moldovei, sunt Siret, Suceava, Hotin, Baia. Orașele de la est de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Aceste așezări urbane incipiente se numesc urbs, civitas, oppidum, forum (în documentele latine) și târguri (în cele slavone).13 Structuri politice la Dunărea de Jos Contactele politice și culturale ale populației autohtone românești din nordul Dunării cu Imperiul, întrerupte prin năvălirea slavo-bulgarilor, în secolul al VII-lea, au fost reluate odată cu revenirea acestuia în regiunea dunăreană. Instalată solid în sudul fluviului, la începutul secolului al XI-lea, stăpânirea bizantină s-a extins și la nord de Dunăre, nu numai prin pătrunderea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai multe lupte, de "ducele" acesteia, Constantin Diogene. Începând cu 1032, atacurile pecenege s-au deplasat spre Balcani și s-au repetat până în 1036. În primăvara acestui an, sub împăratul Mihail IV, asupra teritoriului Dobrogei s-a abătut o întreită năvălire cu grave urmări: năvălitorii au distrus tot ce le-a ieșit în cale, oamenii tineri prinși au fost uciși, iar prizonierii au fost supuși la chinuri cumplite, cinci strategi ai armatei au fost capturați. În urma invaziei pustiitoare din 1036, așezările

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
așezările de pe malul drept al Dunări, de la Capidava până la Dervent, au fost complet distruse, încheindu-și definitiv existența.-așezarea de la Dinogetia-Garvăn a fost incendiată, dar locuitorii s-au refugiat în mare parte. Până în 1046, n-au mai avut loc alte năvăliri ale pecenegilor, iar în acest interval de timp, orașele de pe malul drept al Dunării au cunoscut o nouă prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
face referire la împrejurările de la Dunărea de Jos. Cadrul istoric al evenimentelor înfățișate de "toparh" este asemănător cu acela descris de cronicarii bizantini despre revolta din zonă. Astfel, autorul arată că populația aflată pe malul Dunării era tulburată mereu de năvălirile pecenegilor și conducătorii locali au apelat la "stăpânitorul de la nord", mai ales că "cei ce locuiau la sudul fluviului nu se deosebeau prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al XI-lea, în ciuda îndelungatului conflict

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În secolul al XI-lea, în ciuda îndelungatului conflict bizantino-peceneg, linia Dunării era bine apărată de trupele din garnizoanele de pe malul drept și de flota fluvială. Însă, în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în urma năvălirilor tot mai frecvente și mai violente ale populațiilor turanice, apărarea graniței nordice, din zona Dunării și Dobrogei, a fost dezorganizată încât, în secolul al XII-lea, cumanii treceau fluviul fără teamă: 1114, 1122, 1148, 1150, 1154,1159. Aceste năvăliri erau însoțite de jafuri, distrugeri, luarea de captivi și ucideri. Incapacitatea cronică a Imperiului de a asigura securitatea frontierei dunărene și, implicit, a populației locale (românii) se reflectă și în izvoarele vremii. Astfel, Ioan Cinnamus, referindu-se la năvala cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a apropiat, încă o dată, de împăratul ortodox de la Niceea. Indignat, papa a propus organizarea unei cruciade împotriva lui și, la îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său Serbia, ca și ținuturile românești din nordul fluviului. El a dus lupte înverșunate cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împotriva rudei sale "schismatice", țarul Ioan Asan II al Bulgariei, punând însă condiția ca episcopatul catolic instalat în Țara Severinului să se afle sub ascultare regală. Dar invazia mongolă din 1241-1242 (vezi cap. X) a năruit aceste planuri. Ulterior, după năvălire, pentru a învinge criza, adică starea gravă a regatului în urma cuceririi mongole, regele Ungariei, Bela IV, precum tatăl său Andrei II, în 1211, a apelat la călugării-ostași, ospitalierii Sf. Ioan din Ierusalim, ordin cavaleresc francez, cavalerii ioaniți ! Ioaniții erau prezenți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
presupune că, în secolele XI-XIII, s-au constituit în regiunile est-carpatice și alte formațiuni politice prestatale și uniuni de obști, dar acestea nu au fost consemnate în izvoare. Aceste conglomerate politice-teritoriale precedau invazia mongolă, iar unele dintre ele au supraviețuit năvălirii. Existența lor în spațiul răsăritean carpato-nistrean, așa cum erau cele de la sud de Carpați, este absolut verosimilă, doar că ne lipsesc datele doveditoare. Arheologia medievală a furnizat o serie de elemente pentru reconstituirea realităților politice de la est de Carpați. Sunt reliefate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]