585 matches
-
parcă vorbind în numele lui Ariel, se arată părtaș la o mai largă cuprindere cosmică: „Ce sunt oare zburătorii? / Vin din rumenirea serii, / Și din fundul sfânt al mării“, „Uitându-se norilor / Calea zburătorilor“ / „Căci îi vede / Cine-i crede, / Le năzare / La oricare / L-a chemat din noaptea mare“, „Iese din senin cu ploaie / Și din ploaie cu senin / Și din lacul cristalin, / Și din ceruri și din mare“, „Al lui suflet e o scânteie / Din luciri de curcubeie“, „Ci eu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
a universului cosmopolit 140, molipsita de toate viciile marelui oraș: "tu aș mordu à toutes leș pommes", observă Maxime despre Renée. Pe de altă parte, Renée incarnează miturile primitive asemănătoare cu cele ale zeilor adulterini și incestuoși care i se năzăresc în timpul plimbării prin pădurea Boulogne 141. Personajele din prim-planul românului La Curée Saccard, Renée și Maxime, puse în abis, "interpretează figuri mitologice" [Sarbu, 2004, p.118] ale scenariului incestului. Iubirea Parizienilor este înlocuită cu dorințe, în care transpare animalicul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
preșcolari (Rici-rici, 1948, Lacul cu rațe, 1951, Dacă numeri pân-la zece..., 1953, Ursul, 1954). Extazul, în nota festivismelor de comandă ale vremii, constituie dominanta reportajului de călătorie De la Tian-Șan la munții de jasp...(1958). Uimit de „belșugul” care i se năzare, vizitatorul, executând obișnuitele plecăciuni dinaintea icoanelor ce îl însoțesc pretutindeni - comuniștii, poporul rus -, se regăsește atunci când, cătând la „minunile Kazahstanului”, se lasă impresionat de priveliștile fabuloase („poezia sălbatică a unor râuri”, „grandoarea” Tian-Șanului) ale unei țări unde trecutul se însuflețește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
tot ale noastre, dar de altă dată. Înainte chiar cu câțiva ani - să zic zece - timpul era generos. Trăgeai de el și se lăsa Întins. Acum a devenit atât de rigid și neîncăpător că mă sperii. Mi s-o fi năzărind numai mie? Cu mult drag, Melanica 763 PAPADIMA, Ovidiu 249 1 București, 26.XI.1972 Mult Stimate Domnule Dimitriu, Primind cu bucurie scrisoarea Dvoastră, Vă comunic că - așa cum am stabilit cu prilejul vizitei cu care m-ați onorat - Vă voi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
întreb. Mi-au transmis doar să vă zic să vă prezentați imediat afară. Părea urgent. Urgent sau nu, oamenii aceștia nu sunt zdraveni la cap ? Am un spectacol de ținut, nu pot să mai întârzii pentru că nu știu ce li s-a năzărit lor. N-au văzut că sala e plină ? Ce probleme atât de grave să fie, încât nu pot aștepta până mâine- dimineață și trebuie rezolvate la miezul nopții ? Ei, asta-i culmea ! Anunță-i la fel de politicos că, dacă vor să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
ceața gălbuie a asfințitului. Imensul bol al mării sclipea într-un albastru foarte palid, pe care jucau miraje argintii și fulgerări de lumină. Tufișurile încărcate de trandafiri răspândeau un parfum dogoritor. Soneria, pe care o apăsasem tocmai când mi se năzărise ideea că poate domnul Fitch nu avea habar că o cunosc pe soția sa lucru care ar fi justificat panica lui Hartley, scoase un clinchet dulce, pătrunzător, ca acela al unui diapazon ciocănit în fața unui cor de îngeri. Dinăuntru se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru citirea scrisorilor folosisem un pince-nez, acum reușeam să disting foarte clar bungalovurile. În odaia de zi de la Nibletts se vedea o lumină slabă. Probabil că cina se terminase și acum se uitau la televizor. În tăcere? Mi s-a năzărit gândul că, eu, pur și simplu nu puteam concepe viața de om căsătorit. Cum era posibilă o asemenea stare de lucruri? Mă simțeam mânat de irezistibila dorință de a urca dealul și a bate la ușă. Ce-ar fi să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
asta sare în ochi, nu-i așa? Nu dorim să venim la petrecerile dumitale și să-ți cunoaștem prietenii și să-ți bem băuturile, n-are rost. Și nici nu dorim să dai buzna aici la orice oră ți se năzare. Îmi pare rău dacă-ți vorbesc cam dur, însă e mai bine să punem lucrurile la punct, o dată pentru totdeauna. Eu nu știu ce fel de viață duci cu prietenii din lumea dumitale, dar noi nu ducem asemenea viață, suntem niște oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
singuri. Și vorbeam despre toate, de parc-am fi fost de-o vârstă, și tânjeam după prezența lui, de parcă îmi nutrea sufletul. Și apoi, într-o bună zi, părinții mei trebuie să fi văzut, sau poate că li s-a năzărit că era ceva în neregulă cu unchiul Peregrine, și pur și simplu l-au izgonit. Nu l-am mai văzut niciodată. Niciodată. — Ce s-a întâmplat cu el? — Nu știu. Mult mai târziu am aflat că s-a sinucis. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îi era înnegrită de barba care-i creștea nestăvilit, și de acel nor curios, care părea întotdeauna să plutească asupră-i, probabil ca efect al ochilor foarte închiși la culoare. Părul brun îi era răvășit și neîngrijit. Mi s-a năzărit dintr-o dată gândul că, dacă nu mai era în armată, de ce a trebuit să aștepte o zi de sărbătoare ca să-mi facă o vizită, zi când circulația e atât de aglomerată? — Te ocupi cu ceva? l-am întrebat. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acela este extrem de atrăgător. — O! M-am îndepărtat, făcându-i un semn cu mâna. Aș fi dat orice pentru o înregistrare pe bandă a acelei „fantastice discuții“, dacă avusese într-adevăr loc. {i atunci, pentru prima oară, mi s-a năzărit în minte întrebarea dacă nu cumva Hartley și Ben erau uniți prin atracție sexuală? — Charles! Rosina alergase câțiva pași după mine, lipăind desculță prin iarbă, cu roba albă fluturându-i în vânt. Am așteptat. — Charles, iubitule, spune-mi, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pat cea mai mare parte a acelei zile. Îmi aduc aminte că m-am deșteptat în toiul nopții și am văzut luna strălucind. A doua zi dimineața am coborât devreme și mi-a venit deodată ideea - sau poate mi se năzărise peste noapte - că, din moment ce renunțasem la înot, era cazul să fac o baie. Nu-mi surâdea gândul să car oale cu apă clocotită în baia de la etaj. Am reușit de astă dată să disloc vechea cadă de fontă a doamnei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt nebun? În mod sigur sunt beat, și adineauri chiar am moțăit. E mai târziu decât ora mea de culcare. Statuile lui Buddha s-au închis în ele. La culcare, la culcare! Tot gândindu-mă la James, mi s-a năzărit în minte un gând distinct. James nu a murit, s-a dat numai la fund. Întreaga șaradă fusese organizată de Serviciul de Informații. Pe moment fusesem prea mâhnit ca să-mi dau seama cât de ambiguă era toată treaba. În fond
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și legam ața și, dom’ne, așa pârghie mi-o ieșit... și așa de frumos le manevram acolo... Nu m-o mai interesat nici paznicul de-afară, nu m-o mai interesat absolut nimic... Ei, lor cine știe ce li s-o năzărit. Ce faci tu aici? Spun: Dom’le, uite, am făcut un plan, ca să treacă timpul. Zice: Păi, de ce nu ai spus chestia asta, că îți puneam la dispoziție hârtii, sau de ce-ai nevoie, și puteai să le faci aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Fie cît de multe, scrisorile către un redactor (mă refer la mine și la cei de „talia” mea) nu schimbă rangul acestuia, indiferent de complimentele pe care le conțin. El nu e personajul central, cum ar putea să i se năzare de la o vreme. Expeditorii sînt cei ce dau valoare unei atari corespondențe. Printre cei pe care i-am avut s-au numărat academicieni, profesori universitari, profesori de liceu, doctori, scriitori, editori ș.a. Norocul de a intra în contact epistolar cu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Un „punti-punti” di șăpti kile. - A-u ! Hal de elev !... Dacă în loc de „puntipunti” ar fi citit chiar cuvântul din bilet, lectura ex-catedra n-ar fi dobândit asemenea efect. Din cauza contrarietății bietului bătrân, clasa răgea de râs. Altădată i s-a năzărit directorului de internat să facă ordine în cantină, destinând cele două uși, una, intrării, alta, ieșirii. Când toată suflarea se așezase la masă, moș Tăutu a ținut un speach: - Elevule, o vezi? Pe aici intră numai cel care iesă. Profesorul
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
se Îngrețoșează instantaneu. Ea e o ciumă și eu un cancer și nu vom conteni să ne infectăm reciproc până ce unul din noi nu va da ochii peste cap. * La vreo două săptămâni după ce a plecat Laur, i s-a năzărit lui moș Victor să recondiționeze Buceagul Unității ca să-și tragă te miri ce profit. Chiar nu-mi dădeam seama cum de reușea fiu-său să miște de colo-colo jafu’ ăla de camion, iar după ce a Înțepenit În curte cu obloanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-l urmă rește cineva, și această spaimă i-o dă omului Necuratul, carele se ține de umărul lui cel stîng, pe cînd de umărul lui cel drept se ține îngerul; de aceea, privind îndărăt peste umărul drept, nu i se năzare nimică. Să nu pui cureaua la cap noaptea, că vine dracul și te spînzură cu ea. Să nu te juri că ai să te spînzuri ori că ai să te împuști, că dracul te-a scris la condică, și de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
o formulare ce împletește frica, revolta împotriva situației și durerea pentru toți cei sacrificați pe șantierele canalelor comandate de Stalin, autorul se adresează tiranului responsabil de toate nenorocirile: "O, tiran solitar! O, dement noctambul! În ce aiurare ți s-au năzărit toate astea?"260. Aspectele de genul acesta trec documentul în sfera literaturii. Mulți dintre comentatorii lui Soljenițîn au remarcat verva ironică specifică și umorul 261, de găsit în toate scrierile sale literare. Considerată de Philippe Hamon una dintre cele mai
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
s-au dus... Începuse să le spele frecându-le cu infinită atenție. Așa-i venea, să le spele, nu se întreba exact de ce-o face. Când a auzit ușa de la intrare deschizându-se tânguitoare, a crezut că i se năzare. Cine să fie? Au răsunat apoi pași cunoscuți, apropiindu-se: nu se înșela, erau pașii lui Vlad. Cum, Vlad se întoarce, e cu putință o asemenea minune? E drept că toată noaptea se rugase, dar nu se așteptase ca rugăciunile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost, toropit de căldură, s-a întins pe spate și, înainte de a ațipi, i s-a năzărit să-l întrebe pe Gămălie: -Bă, Gămălie, de ce-ți zice ție Gămălie? Ăsta n-a catadicsit să răspundă, ci a întors întrebarea spre Spaniolu: -Da lu Spaniolu de ce-i zice Spaniolu? Spaniolu, cu burta plină, avea chef de istorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acest scandal spre a trage turta pe spuza sa este de înțeles. Dar că dl Băsescu și consilierii săi dau declarații din care nu poți înțelege altceva decât că dl Radu Călin Cristea e un somnambul, căruia i s-a năzărit că a fost invitat la o discuție despre posibilitatea de a prelua conducerea TVR, este o porcărie gigantică, aproape de tonajul Biruinței, vasul amiral al înecatei flote românești. Profesionist impecabil și om de caracter, dl Cristea și-a permis „obrăznicia” de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
În loc să accepte că a calculat greșit, dl Breban continuă să creadă că restul lumii - fie ea lumea românească, fie ea lumea occidentală - a fost în eroare. Chiar și incapacitatea de a duce până la capăt crucea pe care i s-a năzărit că o alesese în 1971 este trecută pe lista slăbiciunii celorlalți. Câtă vreme dl Breban nu reclamă merite imaginare, nici un om de bună-cuviință nu-i poate reproșa că, după întoarcere, a tăcut mâlc, rezistând „numai” prin cultură. Cei mai mulți am ales
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
om întreg” (ca să folosesc expresia bogziană) nu trăiește exclusiv în sfera politicului, în umbra istoriei. Fericirea individuală plutește deasupra oricărei epoci. Dovadă, nu de egoistă abstragere, ci de forță a personalității umane. Înainte de căsătorie, suferind de dureri de cap și năzărindu-mi-se că aș fi grav bolnav, i-am cerut lui Dumnezeu un an, un singur an de fericire. Mi-a dat douăzeci și cinci*. Ce mai vreau? Am avut o premoniție, am visat cândva că va fi atât de frumos? La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să iasă din orice încurcătură și care nu puteau fi păcăliți, binevoitorii ca oglinda cu două fețe, silențioșii care pândeau prada ca vulturii, cei care se puneau de acord cu alții, șarlatanii care erau niște escroci, scandalagiii cărora li se năzărea câte ceva și începeau a face scandal, căciularii cărora nu le plăcea să muncească ci să se căciulească, să cerșească, cartoforii erau cei împătimiți ai jocurilor de noroc și lingușitorii erau cei ca o otravă în suflet. În timp ce se deplasau dintr-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]