1,904 matches
-
adevărata putere diriguitoare și creatoare a omenirei și ea se realizează, se exteriorizează prin fapte. Cuvîntul nu e decît trăsătura de unire, un intermediar între ele; prin cuvînt numai poate ajunge gîndirea la faptă, asociind toate ființile gînditoare într-o năzuință, într-o acțiune comună. Cuvîntul neprecedat de gîndire și neurmat de faptă e numai un sunet deșert de orice valoare morală. Vorbe, vorbe, vorbe!... Și unul din semnele caracteristice ale dezechilibrului acestui sfîrșit de veac este tocmai acea ruptură între
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
numește esențialul acestei aspirații în căutarea unui "paradis activ" și în faptul de a consemna "chinul... acestui divorț dintre lenevia lumii și reabilitatea ei energică". În absența unei asemenea energii, universul devine fad și lânced, chemând reacția de respingere și năzuința unui paradis renovat, trăit că o altă experiență inaugurală, ce presupune abandonarea stării de așteptare pasivă: "Nu nu vreau lâncezeala acestei lumi frumoase /.../ Nu vreau teroarea de-a fi, de-a nu fi/ printre mii de obiecte, frumuseți convergente/ a
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
ca și vinurile care ritmează călătoriile oaspetelui francez, la venire și la plecare. Și Paul de Marenne, ca și vinul șătrarului Griga, este un Caron, un psihopomp, adică un intermediar între lumi și un catalizator, în prezența căruia se limpezesc năzuințele și conținuturile sufletești ale eroilor: așa cum vinul bun îngreuiază picioarele și limpezește capul, prezența și conversația cu abatele francez face ca lucrurile să devină limpezi pentru eroi, chiar dacă ei nu observă acest lucru, îndrumându-i către destinul lor. Ei își
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
pasiv al mediatorului în cadrul strategiilor de cooperare și comunicare este concretizat prin acest canal de legătură care este cunoscut sub denumirea de naveta diplomatică. Lipsa comunicării și cooperării dintre părți stopează totul: părțile nu pot să-și cunoască fiecare nevoile, năzuințele și interesele, si nu pot interrelaționarea între ele în vederea identificării intereselor comune, care sunt puncte importante de apropiere între ele. Aliniatul 2 - Comunicarea poate fi: verbală, care poate îmbracă forme diferite că: metalimbaj, paralimbaj etc.; nonverbală sau limbajul corpului și
Primul cod orientativ privind procedura medierii conflictelor de la A la Z by Mihaiu Șanța () [Corola-publishinghouse/Law/705_a_993]
-
de mediere. Stima de sine a unei părți din conflict constă în convingerea intimă a acesteia despre propria persoană, despre pregătirea și competența profesională, calitățile și aptitudinile cu care este înzestrata de la natură sau prin educație, aspectul fizic, dorințele și năzuințele ei, precum și crezul că îi este cu putință autodepășirea în tot ceea ce face pentru a deveni din bun și mai bun. Aliniatul 6 - Stima de sine se impune a fi respectată pentru că este o valoare pentru fiecare dintre părțile din
Primul cod orientativ privind procedura medierii conflictelor de la A la Z by Mihaiu Șanța () [Corola-publishinghouse/Law/705_a_993]
-
oficiul unde avea un pat pliant moștenit de la predecesorul său, despre care auzise că se îndurase să iasă la pensie după mai bine de patruzeci de ani petrecuți în post. Povestea asta parcă ar fi dat să răscolească în el năzuința după o astfel de împlinire, un dar și pînă la urmă o răsplată a sorții, tîrzie, dar cu atît mai meritată: să facă umbră pămîntului cu folos cincisprezece sau douăzeci de ani de-acum încolo, coborînd și urcînd străduța cu
Diavolul tot mai sigur pe viața lui by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/4228_a_5553]
-
mă doară capul, durerea devenind intolerabilă, ori de câte ori căruța dădea de o piatră ori alt obstacol, era aruncată cu violență în aer, făcând să mi se zdruncine creierul, dându-mi amețeală și întunecându-mi vederea. Simțeam că nu mai pot răbda”. Năzuințele românilor, de înnoire socială și de emancipare națională, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, și-au găsit expresia în mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu(1821). Deși reprimată, revoluția a avut ca urmare înlăturarea fanarioților și
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
la nivelul prin care să vă sterilizați ființele voastre, să nu vă topiți în momentele atingerii cu cei ce doriți să vină la voi! Nu marii pustnici au fost pătrunzătorii Universului, ci oamenii corecți, cinstiți cu ei, cu gândurile și năzuințele lor.” (Iisus Hristos, „Cercetări în lumea nevăzută”, George Văsâi, Ed. Solteris, P. Neamț, 2002, pp. 210, 211, 213) Iași - 10.03.2004 Așa cum am promis, ne întâlnim iarăși la o vorbă. Că o să fie mai lungă sau mai scurtă, nu
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
nivelul prin care să vă sterilizați ființele voastre, să nu vă topiți în momentele atingerii cu cei ce doriți să vină la voi! Nu marii pustnici au fost pătrunzătorii Universului, ci oamenii corecți, cinstiți, cu ei și cu gândurile și năzuințele lor.” (Iisus Hristos, „Cercetări în lumea nevăzută”, George Văsâi, Ed. Solteris, Piatra. Neamț, 2002, pp. 210, 211, 213) Iași, 10 martie 2004 Așa cum am promis, ne întâlnim iarăși la o vorbă. Că o să fie mai lungă sau mai scurtă, nu
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
alții. „Autentic” trimite la relevarea programatică a zonei subconștientului individual. Personalitatea construită mai mult pe obișnuințe și reguli învățate se întregește cu acest „capital natural”, încât imaginea omului devine mai expresivă, mai interesantă. Aici, în aceste pagini, se observă ușor năzuința naratorului de a se regăsi în toată „goliciunea” simțurilor și în toată libertatea eului scăpat din „lanțurile rațiunii”! Dar, aș spune, rareori în chip excesiv. Să fie acest caiet al lui P.H.L. un exercițiu în marginea propriului „roman” erotic (trăit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul cu tristețea metafizică, cultul realității cu năzuința de eliberare. Ca atare, poezia a fost dintru început reflexivă, o meditație asupra depășirii finitudinii și prizonieratului ontic. In fața muțeniei misterului a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unirea Frumosului cu Binele văzute în proiecție universală, concept care va constitui cultura matricială a Europei; Binele, înțeles ca ordinea universală cea dreaptă, constituia suprema valoare, astfel încât, cultura elenă trebuie receptată în termeni de etică unită cu frumosul, baza și năzuința întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele inimi. În ceața însorită a orelor grele de dor, Ce imensă viziune despre Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul Balaka Lebăda, această năzuință de evadare dintr-o lume în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Căci plină de înțeles sublim, Plină de o putere mută, marea Natură Îl îmbrățișează pe om, cel care presimte, Pentru ca el să dea lumii o formă. Și pentru a chema, Spiritul său urcă în el Din rădăcini adânci Această puternică năzuință. Și el poate mult, și splendid Este verbul său schimbând lumea... (Empedocle, versiune II.a, actul I, scena III) Rostirea poetică preschimbă spiritul în verb, în imagine vie și, prin această magie, poetul poate dezlega taina vieții: Nu știam, copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viața, Cum sunt anii, cum timpii năzuiesc spre mai înalt, Astfel, deși schimbarea există, Un prisos de mulți ani rămâne să fie lăcaș, Căci durata se petrece în feluriții ani. Desăvârșirea atinge o atare unitate în această viață Că nobila năzuință a omului consimte la viață. În primul vers Hölderlin afirmă că în lumea unde este oaspete, omul se întâlnește cu viața, deci viața nu este una și aceeași cu entitatea umană. În acest contact apare conștiința esenței realității de model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate atinge năzuința nobilă, cea a realizării perfecțiunii, adică a contopirii cu "sfânta Natură". Și realizând această unitate, omul consimte la viață. O ambiguitate se află la originea lucrului poetului, afirmă Hölderlin în poemul Figură și Spirit, despre care am vorbit și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să trăim poezia ca suprem adevăr uman exorcizând transfigurator tragicul vieții. "Puterea poeziei nu are margini", afirmă Shakespeare în Doi tineri din Verona. Neliniștea (Sorge) lui Hölderlin constă în faptul că suntem singuri, iar Dumnezeu rămâne dincolo de noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice numire o putem face, numai prin cânt. Dar asemenea neliniște nu aparține oricui, ci este purtată de poet, nu și de către ceilalți. Căci doar poetul poate intra în comuniune cu Spiritul Suprem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc cu totul nemărginirii, Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea. Deci aceeași eternă idee profund umană a liricii: poezia perfect arhitecturată, cu deschidere ideatică finală infinită, satisface esențiala năzuință a ființei omenești: eliberarea din limite, din finitudine către eliberarea metafizică. Rainer Maria Rilke în Sonetul către Orfeu II,13 dezvoltă ideea naturii muzicii de a constitui renaștere perpetuă, "veșnicia în mișcare", afirma Platon. Mirajul orfic înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o intuim în momente de iluminare. Eliberarea noastră constă numai în a o concepe și a o întrezări fulgurant. Și atunci suntem, adică devenim acel Niciunde. Ca și în viziunea lui Hölderlin și Rilke, Deschisul constituie pentru Rabindranath Tagore suprema năzuință: " Sfarmă lacătele porților tale,/ Părăsește-ți măruntele sentimente/ Și aruncă-te în Marele Deschis." În viziunea poetului indian, deschiderea supremă este figurată de zborul fără răgaz, zi și noapte. al unui stol de lebede: Nu aici! Nu aici! În altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de noi au învăluit în uitare multe știri din viața lor și puține sunt datele biografice care au înfruntat timpul. Darul cel mai de preț pe care l-au transmis posterității a rezistat însă: mesajul luminos al operei lor. Prin năzuința spre Adevăr, Bine și Frumos, ei au devenit creatorii unei arte monumentale, ce a înfruntat secolele și a inspirat artiștii din toate timpurile.
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
o va mai ierta vreodată pentru păcatele făcute și, din acest motiv, nu mai urmează calea binelui. Nădejdea este o virtute teologică ce conferă încredere în Dumnezeu și în valorile Sale prin care se va atinge fericirea veșnică. Este o năzuință spre Binele suprem, spre iubirea fără de margini a lui Dumnezeu. Totodată, nădejdea constituie calea spre dobândirea tuturor celor făgăduite și, în special, a mântuirii. Datorită unor factori externi, de presiune socială, nădejdea poate lua o traiectorie greșită sau poate dispare
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
ce-și face munca precum o mașină îi va crește în piept o inimă de mașină; iar cel ce poartă în piept o inimă de mașină își va pierde naturalețea (simplitatea). Acela ce și-a pierdut naturalețea devine nesigur pe năzuințele sale interioare. Nesiguranța năzuințelor interioare este ceva ce nu se împacă cu simțul corectitudinii/onestității. Problema nu este că nu cunosc astfel de metode; mi-e rușine să le folosesc” (Morgan, 1986, p. 19). Întrebare: Cum vă afectează mașinile, mecanismele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
precum o mașină îi va crește în piept o inimă de mașină; iar cel ce poartă în piept o inimă de mașină își va pierde naturalețea (simplitatea). Acela ce și-a pierdut naturalețea devine nesigur pe năzuințele sale interioare. Nesiguranța năzuințelor interioare este ceva ce nu se împacă cu simțul corectitudinii/onestității. Problema nu este că nu cunosc astfel de metode; mi-e rușine să le folosesc” (Morgan, 1986, p. 19). Întrebare: Cum vă afectează mașinile, mecanismele, tehnica în general, personalitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
dintre modalitățile de recunoaștere a statusului cuiva și sunt foarte importante pentru cei care au ajuns la acest nivel. Nevoile de autoactualizare sau autorealizare sunt cele mai complexe și greu de atins. Ele se referă la împlinirea profesională, la atingerea năzuințelor ascunse, la autodepășire. Pentru a atinge acest nivel, angajații au nevoie de oportunități, de a fi creativi, de a-și valorifica ideile și potențialul încă nefolosit. Maslow a plasat nevoile pe o scală ierarhică deoarece satisfacerea lor are loc, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]