416 matches
-
său, Iorgu”3. Deși sincer prețuitor al prietenului, Șerban Cioculescu evită sistematic tonul encomiastic: „Fire complexă și aparent contradictorie, Vladimir Streinu pendula între mari expansiuni juvenile carel făceau încântător în societate, și între prelungi închideri în sine, ale unui solitar, neîmpăcat cu semenii săi, uneori chiar nesuferit, distant și 1 ibidem, p. 614 2 Șerban Cioculescu - Amintiri, București, Editura Eminescu, 1975 3 idem, p. 139 90 disprețuitor.”1 Rolul său în scoaterea revistei „Kalende” (noiembrie 1928 - martie 1929Ă a fost important
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
pe bailul Veneției, ce-și va găsi moartea în timpul asediului. Dacă basileul, urât de popor din pricina unirii conjuncturale cu credința latinilor, exprimă prin chipul său melancolia nesfârșită a apusului Cetății, a sângelui vechi, amiralul flotei Lukas Notaras pare furios și neîmpăcat cu proclamația citită de cardinalul latin Isidor. Personajele istorice reale prind viață, dar și mulțimile, între care călugării mânăstirești primează prin număr și vehemența refuzului adăugirii din Crezul latin. Ei strigă: "Fără "...și Fiului"!", preferând "turbanul turcilor tiarei pontificale". O
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
C. Ramadan. Apelând, ca un cercetător scrupulos ce era, la date culese din publicațiile vremii și de prin arhive, precum și la alte mărturii, folosite cu discernământ, B. încearcă să reînvie, atât cât se mai poate, reprezentații de succes de altădată, neîmpăcat, s-ar spune, cu efemeritatea lor. O prețioasă lucrare, doldora de informații, este Dicționarul actorilor Teatrului Național din Iași (1976), galerie de portretizări precise și nuanțate, la care se poate apela oricând. Aceeași temeinicie se vădește și în suita de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
Gândirea”, 629-632; Valeriu Cristea, Ca Fortinbras, RL, 1977, 5; Ovidiu Ghidirmic, Lirism muzical, RL, 1978, 23; Ov. S. Crohmălniceanu, Lirism și evocare, RL, 1980, 37; Lit. rom. cont., I, 191-195; Virgil Nistor, Alte semnificații lirice, ST, 1981, 12; Vlad Papu, „Neîmpăcata cântare” a poetului, VR, 1983, 7; Rodica Florea, Vlaicu Bârna - 70, RL, 1983, 49; Leon Baconsky, Vlaicu Bârna, ST, 1983, 12; Steinhardt, Critică, 94-97; Gabriel Stănescu, Sfârșit de spectacol, VR, 1986, 2; Leon Baconsky, Vlaicu Bârna, „Monotonia metronomului”, ST, 1986
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
dual’’. Fără să se reducă la locul comun dualitatea nu se poate aplica acestui scriitor de anvergură, care nu poate fi cuprins într-o formulă, într-un portret-robot. Șablonul unui Caragiale, în care ar exista două personalități total diferite, de neîmpăcat, este evident nepotrivit. Paginile care încalcă frontierele fantasticului, ivite destul de târziu, au însă o calitate care explică tentația criticilor de a construi în jurul lor tot felul de interpretări cutezătoare. În Spațiul mioritic, Lucian Blaga ilustrează două tipuri de influențe culturale
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Bois, în cartea sa The Souls of Black Folk (1903), vorbea despre dilema dureroasă resimțită de frații săi de culoare, pe jumătate americani, pe jumătate negroes, despre "această dualitate, un american, un negru (negro); două suflete, două cugete, două năzuințe neîmpăcate; două idealuri antagonice, un trup negru" (în Adeleke: 4-5). Percepția de către majoritatea populației și influența în societatea americană au suferit schimbări considerabile în ultimele decenii, în special în perioada de după succesele mișcării drepturilor civile din anii cincizeci și șaizeci. S-
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
se năpustește asupra Țărilor de Jos cu o armată de 27 000 de oameni. Severitatea represiunii pe care o practică aici înspăimîntă Europa. Un tribunal al tulburărilor, înființat la Bruxelles, înmulțește execuțiile (mai mult de 8 000). Devenit un dușman neîmpăcat al lui Filip al II-lea, prințul de Orania trece în Germania unde recrutează mercenari și unde, fără greutate, face să fie detestat numele călăului din Țările de Jos. Pe lîngă teroare, exploatarea financiară exercitată de Spania îndepărtează definitiv pe
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
dur, ridicînd în slăvi spiritul de toleranță. Această critică a aspectelor vremelnice ale Bisericii creștine ajunge foarte repede la o punere în discuție a dogmelor esențiale ale religiei. Începînd cu sfîrșitul secolului al XVIII-lea, rațiunea și creștinismul apar de neîmpăcat. în privința religiei, părerile filosofilor nu sînt totuși unanime. Odată dogmele religioase îndepărtate, majoritatea gîndi-torilor păstrează o credință vagă în Dumnezeu, un deism care nu are nevoie de o religie organizată. Acesta se manifestă la Rousseau printr-un sentiment de dragoste
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
și vrea să impună justiția socială. O formulă de existență pe care admirabilul, utopicul, tragicul P. o verifică întâi pe propria piele înainte de a o scrie. Adevăratul Pandrea este de căutat în eseurile politice și sociologice, toate străbătute de o neîmpăcată opoziție față de ideologia de dreapta. Cel care în 1932, după întoarcerea din Germania, unde probabil că o influență mai mare decât dialectica hegeliană asupra modificării lui de atitudine avusese spectacolul imund al fenomenului național-socialist, declara „Eu rămân om de stânga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
spionaj, diversiune sau sabotaj) fie ale marilor puteri (Germania nazistă, Rusia sovietică, Anglia, S.U.A. etc.) ce se concentrau pentru dominarea zonei balcanice și sud-estică europeană, interesate și în controlul petrolul românesc, fie al statelor vecine mici (Ungaria, Bulgaria etc.) care, neîmpăcate cu deciziile de la Versailles, doreau cu râvnă revizuirea frontierelor românești stabilite ca urmare a hotărârilor luate după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, consfințite prin rezoluțiile păcii încheiată la sfârșitul primei conflagrații mondiale. În anii treizeci ai secolului trecut, politicienii
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
lipsiți de onestitate, și-ar fi adus laude reciproce, în timp ce pe alte coloane ale articolelor ar fi dezavuat și bagatelizat munca celor de la Luceafărul. Principalul vizat era Mihai Ungheanu, o tânără speranță a criticii literare românești în 1968, un adversar neîmpăcat al revistei și, în opinia lui Eugen Barbu, un om stăpânit de duhul subiectivității, părtinitor cu apropiații săi: "Tovarășul Ungheanu este liber să creadă că urmașul direct al lui Călinescu este N. Manolescu, poate numai pe criteriul că au colaborat
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
nu poate reproșa unui copil idealismul. În cazul „Labiș” răspunsul este clar: a fost - cât timp a fost -, din generozitate, comunist. Nu din obediență și nu din oportunism. Mai mult. Obediența și oportunismul au avut în poet un dușman de neîmpăcat. De asta ele s-au și unit ca să-l doboare. Inocență copilărească Dacă ipocrizia interesului creează legături durabile, felul acesta de legături nu țin de prietenie. Condiția prieteniei e inocența, poate de asta cele mai frumoase prietenii pornesc din vremurile
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
va răsări în față, mă voi strădui din răsputeri să-mi amintesc, în cele mai mici amănunte, clipa inițială, de "mică revelație", care se amplifică pe zi ce trece, încât mă întorc iarăși și iarăși la ea. Așa străbat eu, neîmpăcat, timpul, spațiul, străzile, parcul cu gândul la ce a fost și la ce va fi. Și le străbat cu o nonșalanță reținută, întorcându-mă în acele locuri unde am trăit sentimentele și presimțirile cele mai profunde și adevărate... Parcul de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
salutare, chiar vital necesare". Const. Călin este și mai tranșant: "Probabil că am să produc mirare spunând că unul dintre cei mai curajoși și mai buni prozatori români de azi e o femeie: Magda Ursache". C. Stănescu o consideră "critic neîmpăcat cu maladiile spiritului critic, pe care nu contenește, într-o manieră sinucigașă s-ar putea zice, să le denunțe". Și tot același comentator: "incoruptibilă și incorigibilă ca orice mare idealist, incapabilă să fie, ca un comis-voiajor, pe placul tuturor clienților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
nu este atât frumusețea, cât misterul erotic pe care-l emană alteritatea : „De aproape Însă, fără ca frumusețea ei să-și piardă din strălucire, dânsa avea ceva respingător, În ea se simțea, mai mult decât În alte femei, Eva, străina, dușmana neîmpăcată și veșnică, Împrăștietoare de ispită și de moarte”, ca „o floare neagră de tropice, plină de otravă și de miere” <endnote id="(794, pp. 16-19)"/>. Cam În același stil este descrisă senzuala Ghenea (Golda) Kersanova, „fiica unui evreu bogat, fabricant
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
puțin probabil, având În vedere părerea lui Petre P. Carp). Semnarea Convenția cu Rusia, la 4 aprilie 1877, a stârnit vii polemici În rândul oamenilor politici care se pronunțau Împotriva acesteia. Alături de Ghica și Sturdza Împotrivă a fost și Carp, neîmpăcatul dușman al Rusiei, cel care toată viața a trăit cu grija și oroarea Colosului de la Nord, cel care, fiind la Început de partea tuturor, când toți cereau neutralitate, a rămas aproape singur când toată lumea s-a schimbat, fiindcă el nu
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
dreptatea pe pământ; este un mesianism asemănător celui care domina spiritele evreilor pe timpul lui Iisus, dar și ale unor creștini de mai târziu. Între cele două ramuri ale islamismului există, încă de la apariția lor (secolul VII e.n.) o dușmănie de neîmpăcat, iar conflictul lor amintește foarte bine de sângeroasele și absurdele războaie religioase din Europa secolele XVI-XVII. În Irak majoritatea este șiită, dar Saddam era sunnit, iar cât a fost dictator i-a favorizat pe sunniți spre furia șiiților. Azi, situația
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
celor doi parteneri, dar și de istoria încărcată a relațiilor dintre ei. Câteva secole după nașterea ei, Biserica Rusă a stat în umbra Bizanțului, respectiv a Patriarhiei de la Constantinopol. După Marea Schismă din 1054, ea a devenit un adversar de neîmpăcat al Bisericii Catolice, mai radical chiar decât Biserica-mamă de la Constantinopol. Încercările de reunire făcute de Bizanț, sub amenințarea crescândă a turcilor, concesiile făcute Vaticanului pentru a-i obține sprijinul în lupta cu aceștia (secolul XIV, apoi 1439 Florența) au fost
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
cred că nici aceștia nu sunt toți de acord cu acest curs nou. Cei din Gaza condusă de Hamas -, membrii Hezbollah și ai multor altor organizații de refugiați pe care numai Allah și Dumnezeu le mai știu rămân dușmani de neîmpăcat ai evreilor. Ura anti-Israel a devenit deja o parte organică a culturii și sufletului colectiv ale acestor oameni. De mai multe decenii, copiii lor, înainte de a pricepe orice altceva, sunt educați în spiritul acestei uri. Ea nu poate fi ștearsă
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
de minune lui Ahmadinedjad și adepților lui. La fel, ceea ce se întâmplă în Irak și Afganistan a sporit ura iranienilor față de americani, în primul rând, ceea ce se reflectă direct în popularitatea crescândă a președintelui. Dacă mai amintim și dușmănia, de neîmpăcat, față de Israel aliatul fidel al americanilor în zonă -, atunci se înțelege de ce este greu ca oamenii lui Ahmadinedjad să piardă alegerile. Și totuși lucrurile sunt mai complicate. Situația economică a țării nu este deloc bună. Prețurile cresc de la o lună
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
Primăverii de la Praga. Dușmanul cel mare era NATO. Ani în șir, prin toate mijloacele propagandei moderne, NATO a fost diabolizat. El era chintesența răului. El încarna imperialismul și spiritul revanșard în ceea ce aveau ele mai rău. El era dușmanul de neîmpăcat al celui care muncește, al clasei muncitoare, în general. Scopul lui era războiul împotriva țărilor socialiste, în primul rând, dar și dominația mondială într-o lume a capitalului nemilos și a muncitorului îngenuncheat. În caricaturi era reprezentat, de cele mai multe ori
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
au strecurat nenumărați fripturiști și chiar oameni certați cu morala, făcând cel mai mare rău Legiunii. În același timp, toți cei ce nu erau primiți în cuiburi, socotind această măsură drept o primejdie pentru situația personală, au devenit cei mai neîmpăcați dușmani ai noștri -, neputând înțelege că nu toată lumea poate și trebuie să fie primită în Mișcare, iar cei noi-admiși trebuie bine verificați. Din categoria celor grăbiți să se înscrie într-un cuib, pentru a-și apăra situația personală, citez pe
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
să nu particip la această luptă, mai ales că aș putea spune că activitatea mea politică a rezultat în chip organic din însăși firea mea, nepotrivită cu o contemplare aproape impersonală a lucrurilor și a oamenilor. Am fost întotdeauna un neîmpăcat adversar al ideii exprimate în celebrele versuri ale lui Baudelaire : „Je hais le mouvement qui déplace les ligne[s] Et jamais je ne pleurs et jamais je ne ris”, Pe care de mulți ani le-am modificat pentru mine în
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Hiena, le-a „întins „o mână de ajutor” editându-le revista, cine? - cei de la Editura Ramuri, care își pun amprenta pe coperta editoriatei: LITO RAMURI, Craiova, dându-le posibilitatea reapariției regulate a reviste „care bravează ipocriziile democrației, care este dușmană neîmpăcată a omului politic, sinteză de ignoranță și incorectitudine”, Ramuri înlesnindu-i „o nouă luptă pe care o începe”... „Începem” concluziona preambulul: „Semănăm uri ca să culegem bucuria adevărului spus fără nici o reticiență.” Așa că, de la 20 octombrie 1923, cu subtitlul schimbat în
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
de existența elementelor alogene „în organismul nostru de stat”, care lucrează în favoarea intereselor străine sau așteaptă doar momentul potrivit să acționeze. 2. Prin propaganda agresivă revizionistă desfășurată neîntrerupt s-a dorit ca fiecare maghiar din România să devină „un dușman neîmpăcat” al acestui stat. 3. Ungaria s-a axat pe utilizarea congenerilor din România, care au primit misiuni subversive în funcție de locul de muncă: funcționarii statului să saboteze serviciile publice și să creeze nemulțumiri ale populației; angajații din industrie să saboteze producția
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]