834 matches
-
mi se dăduse unul vărgat, și în locul căciulii, o bonetă. Deși fusesem prevenit (vezi, mi se spusese, că liftul ăla nu seamănă cu cel dintr-un bloc, e puțin mai rapid), totuși crezui că leșin când deodată se smulse din nemișcare și mă pomenii în întuneric. Ala fusese un glumeț când se exprimase zicând că "e puțin mai rapid". Pur și simplu se prăbuși în adâncuri cu o viteză de cădere ai fi zis liberă, dar nu era departe de așa ceva
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ne părăsește, ba chiar nu ne părăsește deloc, ne însoțește până în ultimele clipe ale vieții, când sîntem curioși să vedem: ei, cum murim...?! Ce ni se întîmplă, ei, ia să vedem, chiar e adevărat, murim?! Da, văzusem acest lucru, înțepeneala, nemișcarea, forma fără viață, gura tăcută a poetului care încetase să ne înjure, având doar viziunea nasului său mare de care noi aveam să râdem după moartea sa și iubita la care se gândea ca un borfaș la ceasul unui lord
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se liniștesc. Nu se liniștesc, dorințele rămân, cum mi-am dat seama din starea de spirit a bunicului. Nu se desprind. Se desprind ca să vadă ce? Dincolo de viață e neantul, nimicul, spun ticăloșii. Ce să contempli? (Se ia drept contemplare nemișcarea bătrînilor.) Adâncimea infinitului mic? Vastitatea infinitului mare? Nici vorbă, bătrânul contemplă tot viața, a lui și a altora, e mândru că a atins o asemenea vârstă și și-a trăit bine viața, sau e deprimat dacă nu și-a înțeles
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
solidificând ceea ce cu doar câteva clipe în urmă fusese suplu și agil, gustul metalic în gât, setea. Marina își amintește că i-a fost sete aproape imediat după ce totul a paralizat. O sete implacabilă ce făcea parte din tăcere și nemișcare și care n-a putut fi potolită nici măcar atunci când a simțit mâinile care-i desfăceau centura de siguranță, chipul femeii planturoase și roșcate, celălalt glas bărbătesc: "Nu-i atinge capul, las-o așa cum e, nu-i atinge capul." Ea a
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
care a prezentat-o și în Amprenta sa bucureșteană, a avut premiera, tot în acest an, la Oslo. Ca și Manuel Pelmuș și Brynjar Bandlien este preocupat de punctul de pornire al mișcării, chestionând și explorând, nu atât mișcarea cât nemișcarea. Trei siluete, trei interpreți, chiar Brynjar Bandlien, care semnează direcția artistică, și alături de el Pedro Gómez Ega×a și Thomas Conway, au pornit de la podea, ca trei corpuri întinse pe paviment, care, ridicându-se la un moment dat, în timpi
Amprenta - al treilea episod - by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/8318_a_9643]
-
statui. Mâinile lui Adam erau, în continuare, pe umerii mei. Ne uitam unul la celălalt. Eram atât de conștientă de prezența lui, de puterea și de vulnerabilitatea lui. Între noi se instalase o formă de tensiune care vibra ușor în nemișcare. Apoi Adam s-a îndepărtat de mine. Extenuat și complet epuizat, a rămas cu brațele atârnându-i vlăguite pe lângă corp. —Adam, m-am aventurat eu să redeschid discuția. El nici măcar n-a ridicat ochii spre mine. Stătea cu capul plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
se află dincolo de locul În care sunt acum. Prietenii mei au avut și ei această intuiție la un moment dat. În boarea În care plutesc o sută de cărăbuși de smarald. În ecourile care urmează fiecărei bătăi de tobă. În nemișcarea absolută când toate mințile devin una singură. Nu pot spune mai mult de atât, pentru că trebuie să rămână un mister, unul care nu se sfârșește niciodată. tc "" Sinceră recunoștințătc "Sinceră recunoștință" Le mulțumesc tuturor celor care poate nici nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
poartă, drumul se Întindea spre lunca Jijiei, despărțindu-se În două: spre satul din care nu se vedea decât turla mănăstirii și spre Cetatea de Scaun a Sucevei, cotind spre pădurea care ajungea, pe coama dealurilor, până În spatele casei lor. Nemișcarea caldă a după-amiezii stăpânea Însă pretutindeni. Oană luă cu greu hotărârea. Dacă era pericol de sabie, atunci el nu se putea Îndrepta decât asupra Sucevei. Domnia lui Ștefan era Încă proaspătă și neașezată. Trecuse abia un an de la Înscăunarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
uitaseră. Uitaseră ce aveau de făcut, erau locuiți de vraja luminii. Și, până la urmă, plămânii se umplură cu aer. Începu, firav, respirația. Cel mai greu era cu ochii. Ochii erau cu totul vrăjiți de lumină și de liniște, și de nemișcare. Ceea ce vedeau ei era miraculos, era de o frumusețe imposibilă, fascinantă. Nu voiau să plece. Nu voiau să se zbată iarăși sub asaltul mișcării și al culorilor, și al urâțeniei de afară. Dar, târziu, ca și cum ar fi trecut prin straturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
era importantă, ci inversul ei, Împăcarea. Comunicarea. Ființa nu trebuie să se izoleze, să refuze, să se opună, să fie Încordată În raporturile sale cu universul. Ci trebuie să fie deschisă, ca să poată primi lumina, energia, ritmul. Nu efortul, ci nemișcarea este calea spre adevăr. Practica Zazen este cea a nemișcării, care Înseamnă trezire. Nu trezire a simțurilor, căci simțurile Înșală. Trezire a conștiinței hishiryo, care adună Într-o singură străfulgerare Înțelegerea, intenția și acțiunea. Oamenii fără darul acestei conștiințe separă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să se izoleze, să refuze, să se opună, să fie Încordată În raporturile sale cu universul. Ci trebuie să fie deschisă, ca să poată primi lumina, energia, ritmul. Nu efortul, ci nemișcarea este calea spre adevăr. Practica Zazen este cea a nemișcării, care Înseamnă trezire. Nu trezire a simțurilor, căci simțurile Înșală. Trezire a conștiinței hishiryo, care adună Într-o singură străfulgerare Înțelegerea, intenția și acțiunea. Oamenii fără darul acestei conștiințe separă lucrurile și intră În conflict cu ele. Stabilesc unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
liniște grea, plină de moarte. Kenzo se Îndepărtă, Îngenunchind și el la zece pași de prietenul său. Oan-san nu se mișcă. Nu se mișcă nici Kenzo. Nu se mișcă nici unul dintre luptătorii care vegheau În jurul satului. Timpul alunecă Încet peste nemișcarea lor, iar pădurea deveni, Încet, un templu. Și apoi, după sute sau poate mii de clipe de așteptare și de luptă dincolo de universul vizibil, pleoapele fetei se zbătură. Mâna dreaptă Îi tresări. Inima Începu Încet să bată. - Vino, Midori... șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mână care se putea Însănătoși, poate, În câteva săptămâni. Cealaltă rămânea inertă. La fel picioarele. Dar Își putea mișca ceafa. Ridicarea capului de pe pernă Îl costă un nou leșin. Dar, cel puțin, știa că că e posibil. Mai știa că nemișcarea duce la atrofiere. Deci, chiar dacă doar unu la sută din corp putea fi mișcat, trebuia să fie mișcat În continuare, indiferent de dureri. Încordă din nou degetele mâinii stângi, simțind că principalele dureri erau În zona articulației și a umărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
scris, adecă fără tractat, de alianța austro-germană. Nu zicem asemenea că alianța de doi, sporită prin al treilea, ar fi avut numaidecât un înțeles războinic. Precum la cumpănă două greutăți egale așezate în discuri opuse se neutralizează și rămân în nemișcare, tot astfel atârnă de la gruparea alianțelor și înclinărilor de alianță pacea. Îndată ce o parte a greutății dispare dintr-un disc, cumpăna începe a se mișca, cătând un nou echilibru. În cestiunea aceasta ne permitem a ținea seamă de cele spuse
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
rămâne ipotetică. Teoria Kant-Laplace, teoria cosmogonică astăzi acreditată, stabilește fazele prin care a trebuit să treacă sistemul nostru planetar de la întîia mișcare până în stadiul actual. Ea ne dă probabilități despre succesiunea fenomenelor de trecere din starea amorfă și de absolută nemișcare, prin starea chimică anorganică, în starea chimică organică, cu cele trei stadiuri ale acestei stări din urmă, stadiul de coagulare celulară, stadiul vegetal și cel animal. Teoria darwiniană amplifică și continuă teoria cosmogonică întru cât privește dezvoltarea acestor stadiuri și
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
pungă umplută cu apă. Apoi s-a prins de balustradă cu o mînă și s-a aplecat mult în afară. A cercetat trotuarul, constru-indu-și strategia. A rămas așa un timp care i s-a părut lung lui Cornel înghesuit în nemișcarea lui. Cornel a avut impresia că Radu urma să cadă, să-și ia zborul înspre trotuar, atît de instabilă era poziția lui, dar Radu își încleștase cu putere degetele de fierul balustradei, nu avea să cadă atît de ușor. Cornel
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
de pustiu, de parcă un farmec ar fi oprit acel du-te-vino al mulțimii care, la orice oră a zilei, se revărsa pe sub arcade. Doar țâșnirea iute a câte unui șobolan care fugea sau umbra câte unui câine vagabond mai curma acea nemișcare bolnavă. Era o tăcere perfectă, curmată doar de strigătul unui pescăruș ce ajungea până acolo dinspre mare. Dante putea auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o suprafața de sticlă În cealaltă. Iată razele despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă nu a mișcării, ci a eternei sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acordă cățelului o privire mai mult decît simpla remarcă a prezenței începe să-și verse necazul: Ce noapte! Ce lume! Un ochi n-am închis. Individul cu pălăriuță e dubios rău. Toată noaptea l-am păzit. Prea a dormit în nemișcare ca să fie în toate mințile. Femeia saltă dintr-un umăr și-și vede de-ale ei. Am! se aude dinspre intrarea în grupul sanitar vocea unuia din gemeni, scăpat din mîinile mamei, venit în fugă, cu un picior de pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
drept, pentru cine a început-o cu hei-rup-ul e greu să admită perioadele neproductive ale acumulărilor cantitative, tăcerea unui birou plin, tensionat de cafea, învăluit în fumul țigărilor, obsedat de rezultatul ieșit din calcul, ce nu se verifică în instalație; nemișcarea proiectantului în fața planșetei, plimbatul încet al cercetătorului în jurul mesei cu aparatură, ce-l așteaptă să mai facă o probă, dar care?, cu ce elemente?, în ce condiții?, că le-a epuziat pe toate cele propuse inițial iar concluzia se lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pliate, Arhanghelul psiho-pomp pornește în josul căii luminate a giorno, strecurându-se cu dexteritate pe aleile rectilinii, pavate cu materie stelară, ale complexului arhitectonic greco-latin, care se întrezărește la numai o azvârlitură de băț, încremenit ca și un Sphinx, într-o nemișcare atemporală senină, nobilă și grandioasă. Silică, bietul sau doar spiritul său, proaspăt decorporalizat, păstrând reminiscențele firii omenești, urmându-și Călăuza, își mai răsucea capul către foștii săi amici de-o viață, prelungind la extrem năuceala și tristețea de neîmpăcat, de la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
privi cu intensitate. ― Ce-ai descoperit? întrebă Hardie, aflat în stânga lui Gosseyn. Thorson îi făcu un semn grăbit, ordonându-i să tacă. Gestul fusese de o surprinzătoare brutalitate și Thorson nici nu păru să-și dea seama că îl făcuse. Nemișcarea tensionată în care rămăsese îi punea brusc în evidență personalitatea, conferindu-i o profunzime fără egal. Acum era un cu totul alt om. Căci sub aspectul impasibil, se dovedea a fi un uragan de energie nervoasă, o ființă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ușoare ale țărmului înaintau și se retrăgeau metronomic peste ea, vreme în care-și mișca, alternativ, în unghi drept picioarele, sau mult spre ea, și aplecându-și capul își atingea cu vârful degetelor de la picioare, fruntea, apoi totul reveni la nemișcarea dintâi, culcată pe spate, câteva minute, când ai fi jurat că a înmormântat-o nisipul ajutat de briza milenară a mării, după care, asemeni unui arc destins brusc, se ridică la cea mai corectă verticală. De data aceasta începu mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei, îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zâmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atât de mult că-i simții suflarea. - „De ce te uiți?” vorbi; ne îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „Până când?” - și iată-ne pe canapeaua cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu grohotișurile încremenite de un miracol pe căderi în pantă. Simțea reușita lui ca pe o abilitate de gimnast sau de jongleur perfect care-și exersa talentul sau geniul cu un neasemuit aer de demnitate, ce zidărea asemenea solemnitate, prin nemișcarea ce și-o impuse în cea mai mare parte a acelei dimineți, se strecura în conversații, rar, grijuliu la alcătuirea și tonalitatea vorbirii, și, într-adevăr, efectul se dovedi cel dorit, căci Ana fu, nu peste mult timp, capacitată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]