213 matches
-
se cheamă și astăzi Vallaska, de la etnonimul vlah, la fel ca și fostul județ Vlașca de la noi sau pădurea Vlăsiei. Prin acest nume populațiile germane și slave au indicat, din antichitate, pe neamurile vorbitoare de limbă latină, apoi de limbi neolatine. De prin secolele XVI-XVII, în special la sud de Dunăre, etnonimul de vlah, dată fiind asimilarea, în mare parte a românilor, a ajuns să însemne și o ocupație, aceea de păstor, și nu doar un popor. De acest fapt se
Societatea culturală „Ținutul Herța” București, România. In: Curierul „Ginta latină” by Emil Petru Rațiu () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2232]
-
în majoritatea limbile europene, numele acestei țări este construit cu referire la teritoriul însuși, iar nu la etnia locuitorilor lui). Eroarea vine probabil dintr-o confuzie între termenii „gal” și „galez”, înlesnita de asemănarea fonetica. Numele „Wales”, transpus în limbile neolatine, suferă o transformare prin care W e înlocuit cu G (în același fel în care numele Wilhelm sau William este Guillaume în franceză și Guillermo în spaniolă): "Pays de Galles" în franceză, "Galles" în italiană, "Galeș" în spaniolă și portugheză
Țara Galilor () [Corola-website/Science/296826_a_298155]
-
lirice scurte dar complexe dădeau glas sentimentelor personale, mai ales iubirii dintre bărbat și femeie. Poeții francezi din Evul Mediu care scriau despre dragoste și cavalerism se numeau trubaduri. De regulă erau de proveniență nobilă și scriau într-o limbă neolatină. Poezia lor diferea foarte mult de genurile epice ce erau la modă în nord. Datorită Eleonorei de Aquitania, fiica unui trubadur devenită în 1137 soția regelui Ludovic al VII-lea, acest lirism și cultul dragostei cavalerești se răspândește rapid în
Trubadur () [Corola-website/Science/307555_a_308884]
-
Ripoll și Francisco Pi y Margall, și dramaturgul Manuel Tamayo y Baus. În deceniul următor călătorește în Grecia, Elveția, Italia și Imperiul German. În anul 1858, la Madrid, Urechia încerca, în paginele gazetei La Discusion, să argumenteze necesitatea unității popoarelor neolatine din orientul și occidentul Europei, formarea unui curent panlatin, în contrapondere cu cel pangerman și panslav, concurente pentru dominația Europei. Se întoarce la Iași la începutul anului 1858 unde este numit asesor la secția a doua a tribunalului, profesor de
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
imediat în ocean și este prezent și în biosferă. Forma stabilă a potasiului este creată în supernove, în urma procesului-r. Potasiul elementar nu a fost cunoscut în Roma Antică, iar numele lui nu derivă din latina clasică, ci mai degrabă din neolatină. Numele "kalium" a fost împrumutat de la cuvântul „alkali”, cuvânt de proveniență arabă, "al qalīy" = „cenușă calcinată”. Denumirea de "potasiu" derivă de la cuvântul „potasă”, substanță al cărei nume uzual este dat carbonatului de potasiu și care putea fi obținută din resturile
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
pharmacum"). Geto-dacii aveau cuvinte proprii pentru a denumi vrăjitoria sau vrăjitorul, unele ajunse până astăzi nemodificate, de exemplu: "boscorodeală", "boscănitură" sau "vâlfă". Cuvântul "farmec" este sinonim cu peste 48 de cuvinte, din care 19 de origine latină, 10 din limbile neolatine, 6 autohtone, 6 cu etimologie necunoscută, 5 din limbile slave, unul din turcă, unul din ungară. Din limba slavă cuvântul "vrajă" are o utilizare integral națională și tinde să înlocuiască cuvântul "farmec". Ceremoniile de inițiere a vrăjitorului cuprindeau adesea, la
Vrăjitorie () [Corola-website/Science/303308_a_304637]
-
ocuparea Basarabiei, teoriile eliberării poporului moldovenesc de sub jugul otoman de către ruși, a trădării naționale a burghezo-moșierimii moldovene reprezentate în Sfatul Țării, care a proclamat Unirea din 1918, a ocupației românești, ca și teoria aberantă a existenței a încă unui popor neolatin în răsăritul Europei (ceea ce ar fi implicat existența a încă unei limbi romanice, limba moldovenească), născut prin romanizarea separată a dacilor și a geților, au fost ridicate la rang de politică oficială în RSS Moldovenească. Diferiți reprezentanți ai lumii științifice
Istoria limbii române în Republica Moldova () [Corola-website/Science/303624_a_304953]
-
editat un "dicționar latin-român-maghiar", care data de prin anul 1700, cunoscut sub numele de "Lexiconul marsilian". O lucrare cvasi-obligatorie în orice bibliografie a contribuțiilor în domeniul romanisticii din secolul al XX-lea este cartea profesorului Carlo Tagliavini, "Origini delle lingue neolatine" (Originea limbilor neolatine), tradusă în românește în 1977 la Editura Stiințifică și Enciclopedică. Traducerea - în acel moment istoric - și publicarea scrierii au constituit un act de curaj și de demnitate națională. În "Cuvântul introductiv", se afirmă că „Lucrarea profesorului Carlo
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
latin-român-maghiar", care data de prin anul 1700, cunoscut sub numele de "Lexiconul marsilian". O lucrare cvasi-obligatorie în orice bibliografie a contribuțiilor în domeniul romanisticii din secolul al XX-lea este cartea profesorului Carlo Tagliavini, "Origini delle lingue neolatine" (Originea limbilor neolatine), tradusă în românește în 1977 la Editura Stiințifică și Enciclopedică. Traducerea - în acel moment istoric - și publicarea scrierii au constituit un act de curaj și de demnitate națională. În "Cuvântul introductiv", se afirmă că „Lucrarea profesorului Carlo Tagliavini este singura
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
numai Renania, ci și celelalte regiuni de frontieră ale Imperiului Roman din Europa (ca Pannonia), Africa și Asia nu mai sunt astăzi romanice. Deci, româna nu numai că este continuatoarea unei latine militare de frontieră, ci este și singura limbă neolatină care conservă vestigii ale limbajului de castru ("sermo castrensis").». Cuvintele românești comune cu cele albaneze, despre care s-a stabilit că aparțin substratului autohton/preroman, întrucât au participat, alături de evoluțiile fonetice ale cuvintelor latine - ca, de exemplu, trecerea "l" latin
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
ca un întreg; părțile occidentale au fost germanizate, cele din mijloc maghiarizate și numai cele din est și sud (România) și-au menținut latinitatea Tot de la sfârșitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină. La formarea acesteia, rolul principal l-au jucat cele trei componente principale: stratul romanic, substratul presupus daco-moesic (format în mare parte din vocabular împărtășit de limba albaneză, cel puțin aproximativ 160 de lexeme) și adstratul slav. Repartizarea vocabularului de proveniență
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
piesele sale în prețioase documente folclorice. Don Afonso al V-lea și nobilii din suita să manifestau un anumit interes pentru umaniștii italieni. Aceștia vin în Portugalia că mentori. Don Joao al II-lea întreține legături epistolare cu marele poet neolatin Angelo Poliziano. Mulți portughezi vor învăța dreptul și limbile clasice în Italia, la Florența, Bologna, Padova, iar mai târziu la Universitatea de la Louvain. Don Joao al III-lea (1521 — 1557) l-a angajat pe umanistul flamand Nicolau Clenardo ca profesor
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
(numele grecizat al lui Philipp Schwarzerd - în germană „pământ negru”, n. 16 februarie 1497 în Bretten - d. 19 aprilie 1560 în Wittenberg) a fost un filolog, filosof, umanist, teolog, autor de manuale și poet neolatin. A fost cunoscut că "Praeceptor Germaniae". Prieten foarte apropiat cu Martin Luther, reformator el însuși, s-a distanțat, în cele din urmă de acesta, când a început să politizeze Reforma. Tatăl său, Georg Schwartzerdt era originar din Heidelberg și lui
Philipp Melanchthon () [Corola-website/Science/306143_a_307472]
-
numai Renania, ci și celelalte regiuni de frontieră ale Imperiului Roman din Europa (ca Pannonia), Africa și Asia nu mai sunt astăzi romanice. Deci, româna nu numai că este continuatoarea unei latine militare de frontieră, ci este și singura limbă neolatină care conservă vestigii ale limbajului de castru ("sermo castrensis").» Altă ipoteză explică trăsăturile latine atât de manifeste dar atât de puțin savante, ale limbii române, prin existența unei îndelungate latinități preromane în Dacia, această latinitate difuzându-se prin comerț, prin
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
desprins ulterior idiomurile considerate de unii lingviști limbile romanice de est actuale: româna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna, sau, după alți lingviști, dialectele limbii române: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân. Această limbă este reconstituită pe baza trăsăturilor comune limbilor actuale romanice (neolatine) orientale și pe baza toponimelor, deoarece singurele două documente care s-o ateste sunt cronicile lui Teofan Spovednicul și ale lui Teofilact din Simocatta. Protoromâna consta dintr-un amalgam de dialecte și graiuri care proveneau direct din latina rustică provincială
Limba protoromână () [Corola-website/Science/305812_a_307141]
-
este în mare parte de origine latină, dar fiindcă limbi romanice de est s-au dezvoltat aproape fără contact cu restul limbilor neolatine, se pot observa atât dezvoltări neobișnuite de semnificație cât și împrumuturi care nu se pot găsi în nici o altă parte a lumii romanofone. Datorită substratului vocabularului de origine posibil dacă, există și cuvinte fără echivalent în limbi romanice occidentale, dar
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
agru", "câmp", "falce", "a ara", "grâu"), numele animalelor ("cal", "șa", "taur", "pește"), numele părților și elementelor corpului ("păr", "frunte", "ochi", "piept", "sânge") și terminologia religioasă ("Dumnezeu", "biserică", "cruce", "Paște", probabil "Crăciun"). În alte domenii, sunt adesea mixte cu împrumuturi, atât neolatine cât și alte. Este interesant de observat că româna nu a reținut niciun cuvânt legat de administrație statală, unica excepție fiind "județ" (< , "cetate" este de origine latină , dar și-a schimbat sensul de la "stat" la "fortăreață"), înlocuindu-le cu împrumuturi
Vocabularul limbii române () [Corola-website/Science/314835_a_316164]
-
acest domeniu” (Inta Ciacla, Riga, 1986). În anii 1977-1979 Leons Briedis a frecventat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Briedis este poet, prozator, eseist, publicist și critic literar, traducător din latină, engleză și, în mod special, din limbile neolatine - română, spaniolă, italiană, portugheză, catalană. Autor a peste treizeci de cărți originale (poeme, proză, eseuri, cărți pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. În prezent editează revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”. Din limba română
Leons Briedis () [Corola-website/Science/320394_a_321723]
-
pe valori comune (federalismul și democrația directă) și pe simbolistica alpină. Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională. Denumirea în limba română provine din cea latinească, de "Helvetia", asociat termenului neolatin de "Confederatio Helvetica". Termenul folosit în limbile locale provine de la termenul alemanic "Schwiizer", utilizat pentru a-i denumi pe locuitorii din "Schwyz" și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de "sărbătoarea Născutului" (tot de origine latină), așa cum se constată în "Evanghelia învățătoare" din 1642 și în "Cazania" lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) - și nu numai - au derivat numele sărbătorii (, , , , ). Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt ("in")"carnationem" (Lexiconul de la Buda), "crastinum" (Hasdeu 615) și "Christi ieiunium" (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual
Crăciun () [Corola-website/Science/296839_a_298168]
-
și alte limbi romanice, reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America, spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume. Spaniola s-a dezvoltat din dialectul latin vorbit în zonele limitrofe dintre Cantabria, Burgos, La Rioja și Álava, provinciile de nord din actuala Spanie, devenind cel mai popular idiom al Regatului
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
i sunt un popor european din familia popoarelor indo-europene, vorbitor al limbii române, o limbă neolatină din familia limbilor indo-europene. Poporul român astfel definit s-a format în urma etnogenezei românești, în spațiul carpato-danubiano-pontic. Este acceptată ideea că românii s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. În accepțiune mai largă, termenul român
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
în linii mari, formate astfel că venirea slavilor din Nord-Europa la sud de Dunăre nu a făcut decât să nuanțeze oarecum caracteristicile limbii române, prin contactul lor cu autohtonii români din spațiul carpato-dunărean. Ca urmare, limba română este o limbă neolatină. După cucerirea romană din 106 în Dacia (dar și înainte de această dată în Moesia) a luat naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele slave în "epoca migrațiilor", dar nu atât de mult încât
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria). Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton (de exemplu galii in Franța, celtiberii în Spania) venirea romanilor a fost urmată și de un al treilea "ingredient" care în cazul popoarelor latine occidentale a fost de
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
unei statornice civilizații germanice, mai importante fiind cele două necropole nobile de la Apahida. Având în vedere acest ultim factor, este evident că în cazul românilor transilvăneni cel de-al treilea element etnogenetic este vechi-germanic, ca și în cazul majorității popoarelor neolatine. Dacii, care probabil atinseseră un anumit grad de romanizare înainte de cucerirea traiană, au dăinuit sub stăpânirea romană și s-au integrat în viața economică și socială a noii provincii, alcătuind totodată suportul influenței pe care imperiul a exercitat-o în
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]