618 matches
-
devină singurul arbitru al relațiilor umane. Mulți au avertizat că noțiunea de democrație era Întoarsă cu susul În jos și că opțiunile politice, care În mod tradițional se realizau prin vot de către cetățeni, depindeau din ce În ce mai mult de consumatorii pe piață. Neoliberalii și libertarienii favorizau exact această cale, argumentând că mecanismul pieței era mult superior procesului politic ca modalitate de a reprezenta voința colectivă a oamenilor și de a asigura bunăstarea viitoare a societății. Rețelele de politici guvernamentale au fost văzute ca
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a face față ratei accelerate de schimbare și densității crescute a schimburilor Într-o lume conectată global. Sociologul Andrew Barry arată că rețeaua a devenit În Uniunea Europeană... O modalitate atât de a transcende conflictul politic dintre adepții statului bunăstării și neoliberali, cât și de a dezvolta un mecanism de intervenție publică care să animeze actorii sociali și economici, În loc să creeze o relație de dependență sau de protecție Între stat și clienții săi24. Trebuie adăugat că rețelele de politici publice sunt de
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
programe sociale, noi probleme sociale apăreau. Cursa „noi programe sociale/nevoia de noi resurse bugetare” a generat o criză financiară a statului bunăstării. În acest context, politica social-democrată, dominantă în anii ’60-’70, a fost înlocuită violent cu o politică neoliberală. Dacă programul social-democrat cerea mai mult stat, politica neoliberală cerea mai puțin stat. Margaret Thacher, noul prim-ministru al Marii Britanii în acea perioadă, a lansat o formulă șocantă: „Statul nu este soluția problemelor, ci e problema însăși”. Soluția crizei este
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sociale/nevoia de noi resurse bugetare” a generat o criză financiară a statului bunăstării. În acest context, politica social-democrată, dominantă în anii ’60-’70, a fost înlocuită violent cu o politică neoliberală. Dacă programul social-democrat cerea mai mult stat, politica neoliberală cerea mai puțin stat. Margaret Thacher, noul prim-ministru al Marii Britanii în acea perioadă, a lansat o formulă șocantă: „Statul nu este soluția problemelor, ci e problema însăși”. Soluția crizei este „dezmembrarea statului”, micșorarea rapidă a acestuia, economia trebuind să
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fie eliberată de jugul impozitelor și al reglementărilor. S-a presupus că economia, intrată într-un ciclu rapid de creștere, va rezolva ea însăși problemele sociale mult mai eficient decât statul bunăstării. După mai puțin de un deceniu de politică neoliberală a dat semne de criză. Eliberată de presiunea impozitelor și a reglementărilor, economia nu a dat semne de creștere miraculoasă, cum se prevăzuse. Pe de altă parte, economia nu a reușit să rezolve problemele sociale, sărăcia crescând din cauza creșterii polarizării
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
crescând din cauza creșterii polarizării economice. Statul bunăstării, în loc să se micșoreze, s-a menținut. Critica statului bunăstării s-a dovedit însă a fi solidă. El este risipitor, slab eficient și, mai ales, sursă a corupției. Unele noi prinicipii promovate de programul neoliberal s-au dovedit a fi necesare: este nevoie de dezvoltarea unor noi mecanisme de control al finanțelor publice pentru a crește eficiența programelor sociale; un nou parteneriat public-privat s-a dovedit a fi productiv. „Marketizarea” unor servicii sociale s-a
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unor noi mecanisme de control al finanțelor publice pentru a crește eficiența programelor sociale; un nou parteneriat public-privat s-a dovedit a fi productiv. „Marketizarea” unor servicii sociale s-a demonstrat a fi o cale de creștere a eficienței. Strategia neoliberală promovată de Banca Mondială și FMI în statele europene în tranziție, dominantă în anii ’90 și axată pe retragerea statului, s-a dovedit a fi o eroare, fiind ea însăși sursa principală a crizei economice și sociale cu care acestea
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
vizau identificarea și evaluarea noilor structuri și instituții moderne cu prioritate în termeni de rezultate de succes ale proceselor de dezvoltare sau de patologii ale schimbărilor. După răspunsurile oferite, putem desprinde câteva tipuri de strategii ale dezvoltării sociale românești. Proiectul neoliberal etatist. Unul dintre cei mai prestigioși teoreticieni ai procesului formării și evoluției burgheziei românești a fost Ștefan Zeletin (1882-1934), care a elaborat o lucrare de referință pentru analiza teoretică a modernizării societății românești (1925/1991). Analiza sa ține seama de
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a clasei burgheze față de deciziile și resursele controlate de birocrație, o burghezie care nu interesată de câștigarea autonomiei afacerilor sale pe piața liberă, nici de descentralizarea administrativă, ce i-ar diminua accesul la resursele controlate central. După unii analiști, modelul neoliberal etatist se perpetuează și după 1989 (Tănase, 1995, p. 3). Cele două reprezentări tipice de proiecte de dezvoltare socială au în comun finalitatea procesului modernizării și caracterul raționalist al schimbărilor sociale în vederea sporirii inteligibilității și controlului fenomenelor sociale, prima reprezentare
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
personalităților de faptă sau de caracter”. Normalitatea versus nelegitimitatea dezvoltării sociale Punctele de vedere prezentate mai sus ridică problema evaluării procesului de dezvoltare a societății românești din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Proiectele raționalist liberale, neoliberale etatiste tratează dezvoltarea socială ca proces legic, corespunzător logicii capitalismului, legii sincronismului, „legii orbitării”. Celelalte proiecte analizează procesul de dezvoltare în termeni de inadecvare, absență a normalității, excepție de la modelul general acreditat și lipsă de legitimitate. În sprijinul tezei dezvoltării
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
acțiune colectivă sau prin participarea beneficiarilor la evaluarea nevoilor și la planificarea, gestiunea și implementarea acțiunilor de acoperire a necesităților colective. Chiar dacă este un rezultat indirect al retragerii statului bunăstării și poate fi, astfel, suspectată ca purtătoare a unui program neoliberal ascuns, dezvoltarea participativă are, dincolo de soluționarea crizelor, efecte benefice care o fac extrem de interesantă pentru problematica dezvoltării sociale: capacitarea indivizilor și a familiilor beneficiare, sporirea caracterului democratic al guvernării prin participarea cetățenilor la aceasta și o evidentă economie de resurse
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Explicația acestei inconsistențe, cred cercetători precum A. Wood (1967, apud Williamson, 2002), rezidă în specificul contextului internațional la momentul la care țările optează pentru deschiderea economiei, respectiv intensitatea competiției pe segmentul de piață pe care acestea intră. Din perspectiva paradigmei neoliberale performanța economiilor asiatice certifică faptul că aceasta este calea spre creșterea bunăstării, în timp ce în cealaltă situație responsabile pentru eșecul integrării în sistemul mondial sunt considerate performanțele economice scăzute ale politicilor naționale (Mkandawire, 2002). Autori precum Wade (2001) observă că fluxurile
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
economiștii clasici a libertății ca autonomie care susține o ,,ordine naturală”, rezultat al reglării automate, spontane a raporturilor dintre indivizi. Ca reacție la caracterul utopic al acestui model a apărut tipul ideal al ,,modernității organizate” sau etatiste, construit de teoreticienii neoliberali ca Șt. Zeletin, E. Lovinescu, D. Drăghicescu, D.P. Marțian, P.S. Aurelian, M. Manoilescu. În locul mecanismelor spontane, noua imagine a modernității este centrată pe ideea de ordine construită socialmente, Îndeosebi prin mecanismele statului care uzează de formalizare, instituirea unor convenții, clasificări
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Titu Maiorescu, M. Eminescu, N. Iorga, C. Rădulescu-Motru), ai poporanismului și țărănismului (C. Stere, V. Madgearu, M. Ralea, Dem. Comșa). În consens cu ideile romanticii germane, narodnicismului rusesc, literaturii agrariene europene, această orientare reprezintă o critică a modernității liberale și neoliberale și o centrare pe solidarități specifice, culturale, etnice, naționale. Al patrulea tip de modernitate a fost de orientare marxistă, susținut de C.D. Gherea, Ș. Voinea, L. Pătrășcanu, L. Rădăceanu. A doua componentă fundamentală a tradițiilor sociologice românești o constituie sociologia
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
în Romania, Editura AnA, București. Boudon, Raymond, 1993, Efecte perverse și ordine socială, Editura Eurosong & Book, București. Boudon, Raymond, 1986, L’Ideologie ou l’origine des idées reçues, Fayard, Paris. Bourdieu, Pierre, 1999, Contraofensive: argumente în sprijinul rezistenței împotriva invaziei neoliberale, Meridiane, București. Bourdieu, Pierre (ed.), 1993, La Misère du monde, Editions du Seuil, Paris. Braudel, Fernand, 1993, Grammaire des civilisations, Editions Flammarion & Champs, Paris. Braudel, Fernand, 1985, Jocurile schimbului, Merdiane, București. Burckhardt, Jacob, 1960, The Civilization of the Renaissance in
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
datele statistice care vorbesc despre extraordinara prosperitate declanșată de transformările pieței capitaliste din Occident. Cert este faptul că Biserica le-a vorbit în aceeași măsură săracilor (ispitiți de patima invidiei) și bogaților (ispitiți de avariție). O critică teologică a ideologiei neoliberale s-ar cuveni înrădăcinată așadar nu într-un etos de tip marxist, ci mai degrabă într-o continuitate cu tradiția filantropică a Bisericii dintotdeauna 2. Critica amoralismului economic revine așadar nu neapărat la o poziție de stânga, ci mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pur seculare. Aflată în dialog cu diversele doctrine politice sau economice ale veacului, teologia are datoria de a gândi inspirat și a vorbi profetic. Deriva etică și păcatul metafizic care susțin fie strangularea etatistă a libertății individuale, fie amoralismul pieței neoliberale trebuie criticate din perspectiva unei metafizici pentru care compasiunea este ancorată într-o viziune eshatologică. „Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi” (Matei 26, 11) include acest avertisment, care justifică sfatul dat de Guizot contemporanilor săi (enrichissez-vous). Dacă bogăția nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
postmodernist francez în anii ’90, ca Chantal Mouffe (între altele, admiratoare a lui Carl Schmitt dinspre extrema stângă) și alții, cei ce au prefațat trecerea către teoreticienii-activiști ai unei globalizări alternative (altermondialisme) între noul mileniu, în vehementă opoziție față de globalizarea „neoliberală”, noul „stadiu cel mai înalt și ultim al capitalismului”. E vorba, așa cum sugeram mai sus, de o dinamică tipică - de la inovație la dogmatism și autoapărare agresivă -, pe care postmoderniștii înșiși o divulgă atunci când analizează toate curentele, modele, stilurile și paradigmele
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
apropiat al lui Ion Iliescu, afirmase, de altfel, că „era preferabil să-i apărăm pe noii proprietari”, Întrucât foștii proprietari se obșnuiseră deja cu ideea pierderii definitive a bunurilor lor. Chiar și În 1999, Democrația socială asocia restituțiile unei măsuri neoliberale, considerându-le drept politici „aventuriste”, implementate pentru „restaurarea claselor exploatatoare”. Etatism economic și reticență față de economia de piață Prezentat drept o mișcare de masă care apăra solidaritatea socială, „interesele clasei muncitoare industriale, ale țăranilor și ale tututor celor ce voiau
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
alături de voința politică, lucru pe care noi l-am repetat până la sațiu În cărțile de convorbiri: voința politică este cheia succesului tranziției. Nu Îl citez des pe Václav Klaus, actualul președinte al Republicii Cehe și fost prim-ministru de orientare neoliberală... Mircea Mihăieș: Nu este neapărat eroul nostru favorit, după cum ziceam! Vladimir Tismăneanu: Îl țin Însă minte spunând clar la Washington care sunt criteriile ce trebuie urmate În drumul spre reformă. A dat vreo șase, cel mai important fiind ultimul: voința
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
prin spargerea monopolului statului, prin privatizarea secvențială a învățământului etc.). Un pic de concurență nu strică învățământului. Ea poate stimula grija față de educat, inovația didactică și, în genere, calitatea. Rămâne să se structureze un echilibru între filosofiile acționale de tip neoliberal, cele autoreglatoare și cele dirijiste și intervenționiste, în funcție de circumstanțe și evoluții particulare. E bine ca în instituțiile de învățământ să aibă acces nu numai cei cu bani, ci și cei care pot, au nevoie și merită să fie educați într-
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
problema fundamentală a bunurilor publice, numită și problema „blatistului” (free rider). În cazul bunurilor publice, această situație face ca respectivul bun să se producă Într-o cantitate mai mică decât cea necesară și devine o problemă a guvernării. Prin politicile neoliberale promovate Începând cu anii ’70-’80 În țările occidentale sau, după 1990, În fostele state comuniste, asistăm la o „retragere a statului” (prin privatizare) și la reducerea numărului de bunuri publice pe care statul le produce. Cu toate acestea, deși
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
pe când În alt stat aceeași circumstanță nici nu se Înregistrează pe radarul amenințărilor la adresa securității (Ayoob, 1997, pp. 142-144). Păstrând statul ca obiect referent al securității, Lord, Keohane, Wallander și Haftendorn construiesc un argument din punctul de vedere al abordării neoliberale a relațiilor internaționale. Ei pun accentul pe importanța resurselor economice În relațiile Între state și pe efectele pozitive pe care instituțiile internaționale le pot avea În Întărirea securității. Din punct de vedere economic, o condiție dificilă la acest nivel poate
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
anii 1994-2001 constituie un bun exemplu În acest sens. Odată cu venirea la putere a diferitelor administrații, strategia de securitate a statului s-a schimbat, variind de la o abordare realistă la o abordare liberală și, În cele din urmă, la una neoliberală (Stoicescu, 2003, pp. 87-89)1; ultima versiune (2006) a strategiei românești de securitate este diferită și inovatoare nu atât prin conținutul său, cât mai ales prin procesul consultativ cu reprezentanți ai societății civile și academice, care a introdus un factor
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
bazei teoretice a politicii de securitate națională. Deși aceasta rămâne, În esență, una fundamental neorealistă, identificând statul ca principal actor internațional, dar și ca principal referent al conceptului strategic de securitate, ea este din ce În ce mai mult infuzată de elemente liberale și neoliberale (Miroiu, 2002). Dacă, potrivit Strategiei de Securitate Națională din 2001, principalul interes vital al României Îl reprezintă „menținerea integrității, unității, suveranității și independenței statului roman” (Strategia de Securitate Națională a României, 2001, p. 3.) În condițiile specifice ale aderării la
Politica de securitate națională. Concepte, instituții, procese by Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean () [Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]