275 matches
-
mâini, metru cu metru, până ajunse în dreptul meu și mă depăși. Abia când se îndreptă de mijloc pe buza cuibului văzu fiara. Rămase încremenit, cu ochii măriți, obrajii contractați și gura căscată într-un urlet neauzit și cu atât mai neomenesc. Păianjenul zvâcni înainte. Se roti rapid în jurul femeii-bărbat, înfășurîndu-l, înfășurînd-o în fire subțiri și cleioase. Aș fi vrut să privesc în jos ori în altă parte, sau să-mi pun palmele peste față, și totuși mâncam din ochi spectacolul atroce
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
nu era de observat, între cele două trupuri de copii. Jos, pe ciment, erau așezate într-o ciudată ordine hainele lor. I-am văzut cum se priveau, fără nici un sentiment care ar putea fi definit, pentru că fețele lor aveau expresii neomenești. Expresii de statui... și nici de statui. Când fetița a ridicat un braț și l-a atins pe băiat cu vârful degetelor pe umăr, Sandu s-a smuls de la geam și a luat-o la fugă înapoi, prin sala cazanelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu ceva greu: zdup! Incredibil cât de tare a putut să țipe câinele ăla. Nu era nici chelălăit, nici lătrat, nici urlet, era durere pură, țâșnită dintr-o bucată de carne. Un chiuit, ai zice, necîinesc, așa cum zici uneori "urlet neomenesc". Mașina a dispărut, iar câinele a rămas în mijlocul străzii, învîrtindu-se repede în jurul cozii, țipând la fel de tare și tîrîndu-se doar pe labele din față. Cele dinapoi paralizaseră, inerte. Țipa continuu, până când s-a apropiat o altă mașină, din aceeași direcție. L-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
m-am apropiat de ea și am îmbrățișat-o plin de teamă că am să leșin. „Se poate“ îmi spuneau ochii ei închiși în istovire. M-am aplecat și i-am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da totul, și inima, și sufletul, și viața, cândva, foarte demult, mucenicii uscați de posturi și asexuați atingeau icoanele cu buzele. - Dragul meu, șoptea rugătoare Sonia, desfăcându-și buzele din sărut și apoi apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu libertatea lor neașteptată, cu posibilitatea transgresării oricărei motivații concrete, omenești. Având în atenție astfel de chestiuni, am considerat că este bine să le ilustrez pe cât posibil, să le dau chip și nume. Există destule situații omenești - și, întrun fel, neomenești - care fac loc celor ce exced sfera comună a sensului. Am invocat, în această privință, paginile unor filozofi sensibili la așa ceva, precum Cicero și Tertulian, Pascal și Kant, Nietzsche și Kierkegaard, Heidegger și Wittgenstein. Dar și paginile unor scriitori pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ceea ce „se spune“ în cazul lui Erostrates a luat forma unui adevărat destin. Deține ceva din natura gravă a fatalității. De altfel, în lumea greacă și mai târziu, destinul înseamnă ceea ce deja se spune. Se anunță el însuși prin vocea neomenească a unui vizionar, e asemeni unei decizii atemporale ce irumpe în timp. La vremea respectivă gestul lui Erostrates a fost socotit de greci un act de gravă impietate. Drept urmare, acest lucru i-a determinat să interzică pentru totdeauna pomenirea numelui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu-și imaginase nimeni până atunci. După ce i-au dezlegat lanțurile, a fost părăsit acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută a unor vaste pustietăți. Aș remarca în legătură cu aceste două labirinturi din povestirea lui Borges că ele comportă ceva neomenesc. Cel care se trezește în fața lor nu mai are la îndemână nici o soluție omenească, se vede deodată în fața propriei morți. Iar ceea ce se petrece după aceea nu depinde în nici un fel de voința omului. Să revedem fiecare labirint în parte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
acest gen. Ei ajung să întrevadă în chiar proximitatea lor - dacă nu cumva în ei înșiși - hăul ca atare. 5. În proximitatea miracolului: edificii și pustietăți După cum am văzut mai sus, cele trei labirinturi despre care vorbește Borges comportă ceva neomenesc. Faptul e vala bil nu doar cu privire la pustiul în care e părăsit regele trufaș, ci și la edificiile ridicate de oameni. Neomenescul lor le aduce în vecinătatea celor mirabile. Aflăm ceva în acest sens despre edificiul din Babilonia: „Această lucrare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
miracolului: edificii și pustietăți După cum am văzut mai sus, cele trei labirinturi despre care vorbește Borges comportă ceva neomenesc. Faptul e vala bil nu doar cu privire la pustiul în care e părăsit regele trufaș, ci și la edificiile ridicate de oameni. Neomenescul lor le aduce în vecinătatea celor mirabile. Aflăm ceva în acest sens despre edificiul din Babilonia: „Această lucrare era un adevărat scan dal, pentru că miracolele și confuzia sunt lucruri ce țin numai de Dumnezeu, și nu de oameni.“ Sa voit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se pot spune, căci nu e vorba de un înțeles ascuns ce așteaptă să fie dat la iveală. Cât privește celelalte două labirinturi, aflăm că sunt ridicate de oameni și la porunca unor oameni. Cu toate acestea, fac vizibil ceva neomenesc. Dacă în realitate a fost posibil așa ceva, sau dacă istoria a consemnat ceva de acest fel, nu are acum importanță. Cuvântul scriitorului le arată exact așa cum sunt. Unul dintre ele, înălțat în insulele Babiloniei, exprimă un imens orgoliu. Se voia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
am trăda cu totul lumea din paginile scriitorului, teribil de însuflețită și viguroasă, o lume a voinței de viață. Stranietatea labirintului se descoperă, cred, în alt chip. Aduce în față ceva care, deși ține de lumea omului, comportă un element neomenesc. Anunță deodată ceva care excede puterile omului. Cel părăsit în lumea deșertului nu are cum săl străbată, căci se vede singur și fără nici un reper. Iar cel care poruncește să se ridice un labirint din piatră și bronz se vede
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de sete. Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Regele părăsit în deșert are în față propria nimicnicie și, deopotrivă, ceva mai presus de viață și de moarte. O asemenea experiență lasă să se întrevadă, în definitiv, ceea ce e neomenesc în viața și în moartea omului. 54 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Secțiunea a doua LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 7. Vanitatea unui argument Firesc până la un punct, logica sancționează în chip sever orice enunț ce ratează sensul ca atare. Merge mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cazul său, pare să fie valabilă credința că adevărul - legea, de această dată - este în altă parte. Nu neapărat dincolo, separat de lumea acestei vieți, însă în altă parte. Altfel nu ar fi așteptat întreaga viață, cu o răbdare aproape neomenească, să intre în edificiul legii. Paznicul îi va tot spune că nu este încă timpul să intre. Nui spune că nu are voie să intre, sau că nu are acest drept, sau că nu va putea niciodată să intre. Ci
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
160-163 ~ contradictoriu 79-80, 80 (n. 67), 102, 132, 137 ~ hiperbolic 84 ~ imposibil 79, 81, 109 (n. 100) ~ indeterminat 105, 110, 117 omenesc limite ale celor ~ști 35, 37- 38, 53, 67, 83, 130-131, 152, 155, 163 (vezi și „limită“) ~ și neomenesc 31-32, 36, 42-46, 52, 54, 122, 129- 130, 151-152, 187 ostentum 74 P paradox ~ absolut 150, 153, 159, 164- 165, 168, 173-175 ~ al clipei 129, 171-172, 177-180 ~ al cunoașterii 165-172 ~ al gândirii 28, 64- 67, 84, 164-172 ~ al iubirii 169-170
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
faci cu un fel de scârbă agresivă, amestecată cu oroarea față de o specie care ți se pare așa de străină, încât în repulsia pe care o resimți se amestecă elementul „crud“, cruzimea stranie și înfiorătoare față de ceva străin, cu totul neomenesc, față de ceva care depășește sfera acelor specii față de care omul nu se simte străin și cu care poate intra în relații de familiaritate și domesticire. Or, față de ceea ce refuzi prin cruzime, ca fiind de o specie străină de a ta
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ea îl instituie. Astfel, noi credem că putem fi noi înșine, când de fapt nu facem decât să executăm un gest ereditar, înscris în noi. În alt ev al istoriei formelor de viață și de realitate s-a petrecut ceva neomenesc (titanic) care prefigurează sălbăticia organică de care omul nu se poate desprinde. Devenim ceea ce am fost; și nu putem deveni decât când recunoaștem în noi înșine „ceva“ care a fost înainte să fim, un fel de viață anterioară pe care
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
putere de a îmbrățișa larg lucrurile, de care nu mă simțeam străin. Și ce altceva vrea, în fond, să spună numele de ciclop decât o ființă dependentă de actul vederii, de dimensiunea acesteia? Dar aici există două variante: o privire neomenească, o forță a naturii care nu ține seama de forțele prea mici ale omului; sau o privire ațintită spre depărtări, care nu se împiedică în lucruri mărunte. În sfârșit, mai există și o a treia variantă, compusă din primele două
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
nu are margini față de care „ceva“, orice, să poată fi situat „dincolo“. De ce, atunci, să facem din om „centrul“, factorul predilect al experienței spirituale? Nu suntem oare constrânși să urmărim prin om o pistă îngustă, egoistă, care împiedică „lumea“, restul neomenesc al lumii, să fie la fel de ceresc ca și cerul? Să aibă și lumea puterea cerească, întrucât face și ea parte din „ceruri“? Pentru că cerul este peste tot, nu numai deasupra! Nici un popor n-a avut sensul teatral al lucrurilor așa cum
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
vieții: ea își vede eroul preferat, încordat în executarea perfectă a actelor sale, dar mai lasă să se simtă, în mod simultan și invizibil, și privirea zeului care stă la pândă și examinează de sus, cu o privire largă și neomenească, precizia faptelor, judecata de dincolo de fapte, precizia lor spirituală. Nu ajunge să te zbați, cu ochii răvășiți - poate de groază și durere - și cu părul ridicat sălbatic deasupra capului, și să-ți rupi cămașa la piept strigând: iată, sunt ținta
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
dimensiune divină, nu stă în puterea lui omenească să trăiască, atunci când vrea el și prin propriile sale puteri, experiența divină - aceasta i se dă ca un „dar“ care, astfel, nu este pus la dispoziția puterilor omenești decât printr-o intervenție neomenească. Te cunoști prin divin, dar nu descoperi sensul divinului decât atunci când recunoști că sensul uman, înțeles singur și exclusiv, este gol de sens. Sau: ceea ce este plin de sens trebuie căutat nu în sfera naturală a umanității, ci într-o
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
verticală și se întinde pe orizontală. Calul e cal, nu e om, are regula de a nu respecta regula de mișcare a celorlalți, a nici unei piese; el are ceva zvâcnit, sare într-o parte la fiecare săritură - el este elementul neomenesc și neregulat al jocului de șah, partea de instinct a mișcării. Regele, săracul, e prizonierul propriei sale neputințe - el este singurul pion care se poate retrage la nevoie; el se găsește inițial în situația de a fi „încolțit“, căutat cu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
sentimente. Și brigandul, și asasinul, și bruta care violează sunt în stare de sentimente, iubesc și plâng, se închină la icoane și au dureri sufletești. Dar dacă este așa, cum mai deosebim omenescul din sentimente de ceea ce credem că este „neomenesc“ în ele?... Oricum ne-am învârti în jurul acestor întrebări, va trebui, pentru un răspuns mai adânc și mai corect, să intrăm în „inima“ sentimentelor și să vedem, cu pătrundere și prevedere, ce pot ascunde ele, ce sentimente mai adânci stau
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lacrimi și muci și sugându-și două degete, adormise. Doi cercetași veniți chiar în urma mea au încercat să ridice femeia. S-au oprit însă, fie îngroziți de sângele ce i-a izbucnit deodată gârlă de sub fuste, fie de răcnetul ei neomenesc. Tot chinuindu-se să aprindă o lumânare pe care mereu i-o stingea vântul, bătrâna a trezit bietul copil care, privind nedumerit în jur, a început iarăși să urle. Am mers mai departe, pierzându-i din raza vederii mele, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
al vieții, din care este firesc să se răsfrângă sensurile ei cele mai adânci, pe el care se mirase cum de nu a învățat omenirea cultă, de șapte mii de ani încoace, să moară, pe el care mă uimise prin neomenescul sau supraomenescul lui, prin tot ceea ce făcea sau simțea altfel decât se face sau se simte îndeobște, l-am descoperit tremurând, pălăvrăgind, chicotind, amenințând și plângând - bătrânește și omenește deopotrivă. Și se mai ridica acum în el o finală nevoie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sunt nehotărâtă ?... Voi pleca deci ? Sau să ascult sfatul oboselii ? (III 2) ; Unde așteaptă liniștea ? (III 5) ; unde este ziua și luminile clare ? (IV 3). Sfaturile acestei făpturi de o bunătate fără măsură, între o iubire și un dispreț aproape neomenesc (III 13) dovedesc chiar lipsă de prevedere. La sugestia ei, Agamemnon o eliberează pe Clitemnestra pe care el, mai clarvăzător, o simte primejdioasă (ți se pare că trebuie să te jertfești... ca să alini o suferință care... e cu totul alta
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]