227 matches
-
Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului. s-a născut la 1 martie (?) 1445, în Florența, al patrulea fiu al soților Mariano și Esmeralda Filipepi. Ognissanti, locul unde locuiește familia
Sandro Botticelli () [Corola-website/Science/299640_a_300969]
-
cea desăvârșită, este însuși Dumnezeu. Nici una dintre acestea nu au sens și nici consistență dacă sunt luate distinct: fericirea trebuie să fie totuna cu binele iar ambele trebuie înțelese substanțial, adică sunt Dumnezeu. Ele trebuie înțelese în unitate. Cunoscuta „ecuație” neoplatonică devine la Boethius rezultatul unui raționament demonstrativ: „Ecuație”, într-un sens mai propriu decât acolo, deoarece Boethius conchide: „toate sunt înlănțuite între ele prin raționamente foarte puternice” (Cartea III, proza XI). Unitatea substanțială a lui Dumnezeu este ilustrată prin analogia
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în decembrie 1569. Acolo a citit poemele cavalerești ale lui Ludovico Ariosto și „Dialogurile de amor” ale evreului sefardit León Hebreo, de inspirație neoplatonică, ce aveau să contureze concepția despre dragoste a lui Cervantes. Scriitorul este influențat de stilul acelor autori și de arta italiană în general, fapt demonstrat de una din nuvelele sale „El licenciado Vidriera” (titlul face aluzie la o persoană foarte
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
alfabetizării era considerabil mai mare în Imperiul Bizantin decât în occidentul latin. Educația elementară era disponibilă pe scară mai largă, uneori chiar și la țară. Școlile secundare predau în continuare "Iliada" și alte opere clasice. În ceea ce privește educația superioadă, o școală neoplatonică a existat în Atena până în 526, când a fost închisă pentru păgânism. O altă școală a rămas deschisă în Alexandria până la cucerirea arabă, în 640. Universitatea din Constantinopol, fondată inițial de împăratul Teodosius al II-lea în 425, a fost
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
anii 202 - 203 și-a dorit să fie și el martir, dar datorită mamei sale, care i-a ascuns îmbrăcămintea, nu a putut părăsi casa și în acest fel a fost salvat de la moarte. Și-a completat studiile intelectuale cu neoplatonicul Ammonius Saccas, iar cele teologice cu Clemente Alexandrinul. Manifestă multe asemănări cu filosofii neoplatonici, cu Plotin chiar, existând argumente care pot duce la concluzia că Origene și Plotin au fost elevi ai aceluiași maestru (Ammonius Saccas). Era un tânăr genial
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
sale, care i-a ascuns îmbrăcămintea, nu a putut părăsi casa și în acest fel a fost salvat de la moarte. Și-a completat studiile intelectuale cu neoplatonicul Ammonius Saccas, iar cele teologice cu Clemente Alexandrinul. Manifestă multe asemănări cu filosofii neoplatonici, cu Plotin chiar, existând argumente care pot duce la concluzia că Origene și Plotin au fost elevi ai aceluiași maestru (Ammonius Saccas). Era un tânăr genial și entuziast. Avea o inimă înfocată, unde ardea dorința de știință, de ascetism și
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
cum remarcă É. Gilson, spre cosmogoniile gnostice. Totuși, se deosebește net de acestea din urmă prin optimismul său creștin. John Meyendorff apreciază că sistemul lui Origene este cel care are meritul de a fi făcut religia creștină acceptabilă în ochii neoplatonicilor. Puterea lui Dumnezeu este finită și ea trebuie să fie astfel pentru a fi perfectă. Regăsim cu acest prilej un alt element al culturii grecești, familiar din argumentațiile pitagoriciene și parmenidiene. Pentru a fi perfectă (adică desăvârșită) o ființă trebuie
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
accentul pe credință sau pe raționamente, ci pe imaginație și sentimente. Ele afirmă că misiunea omului este să aibă intuiția divinității, susțin reîncarnarea sufletului, propun tehnici de meditație, propovăduiesc datoria jertfirii de sine cu renunțarea la bunurile pământești. În filosofia neoplatonică, teosofia presupunea cunoașterea divină la care omul poate accede doar prin intermediul unei experiențe mistice. Mulți oameni cred ca teosofia modernă este, în mod tradițional, mai aproape de filosofia budistă; dar, în general, teozofia este de acord cu toate doctrinele, cu creștinismul
Teosofie () [Corola-website/Science/303237_a_304566]
-
se va lucra fără încetare”<footnote Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia...; a se vedea pe larg la Dumitru Stăniloae, „Sfânta Treime, plinătatea existenței și deci a iubirii”, în: Îndrumător bisericesc, misionar și patriotic. footnote>. Într-o analiză detaliată a cadrului neoplatonic și a dimensionalității filosofice a repausului mișcător la Sfântul Maxim, Paul Plass a demonstrat modul în care Mărturisitorul prelucrează categoriile de timp, extensie și existență eonică în efortul de a descrie o stare indescriptibilă. Acest repaus mișcător presupune un tip
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
De asemenea, Varlaam respingea posibilitatea unei cunoașteri empirice a lui Dumnezeu, spunând că aceasta poate fi numai propozițională. Palamas răspunde acestor opinii construind, în timpul polemicii, o solidă sinteză dogmatică a ortodoxiei. Tradiția filozofică a acestui curent conține elemente din gândirea neoplatonicilor. Ideile lui Platon - mai ales interpretările date de neoplatonici - au revenit periodic în atenția filozofilor și teologilor bizantini, altfel cunoscători exemplari ai tezaurului filozofic elin și utilizatori ai lui, în limitele îngăduite de credința creștină. Mișcarea isihastă a cărei nume
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
lui Dumnezeu, spunând că aceasta poate fi numai propozițională. Palamas răspunde acestor opinii construind, în timpul polemicii, o solidă sinteză dogmatică a ortodoxiei. Tradiția filozofică a acestui curent conține elemente din gândirea neoplatonicilor. Ideile lui Platon - mai ales interpretările date de neoplatonici - au revenit periodic în atenția filozofilor și teologilor bizantini, altfel cunoscători exemplari ai tezaurului filozofic elin și utilizatori ai lui, în limitele îngăduite de credința creștină. Mișcarea isihastă a cărei nume vine de la monahii "isihaști" adică aceia care preferau, în locul
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia. Învățăturile lui Averroes l-au
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
bogată cultură și având aplecări filosofice, a fost unul dintre personajele tragice ale antichității târzii. Având pasiune pentru filosofia greacă și admirând vechea Roma, a renunțat la credință, reconvertindu-se la păgânism, și a încercat să elimine creștinismul, instaurând un cult neoplatonic dedicat Soarelui, Nu i-a persecutat pe creștini. A murit bătălia de la Maranga, în războiul cu perșii în 363, iar cultul Soarelui s-a destrămat și a fost denumit „Iulian Apostatul”. Trupele îl proclamă împărat pe Flavius Iovianus, care prin
Dominat () [Corola-website/Science/299488_a_300817]
-
atins de la Aristotel. Planul de lucru al lucrării este unul monumental, comparabil, ca semnificație, cu arhitectura catedralelor gotice. O comparație destul de „romantică”, după părerea lui M.D.Chenu, care constată că planul de lucru al Summei conține mai degrabă un scenariu neoplatonic. Tratatul este astfel construit încât să respecte scenariul platonian al lumii ca emanație divină: prima parte vorbește despre Dumnezeu ca principiu, partea a doua tratează despre Dumnezeu ca scop final și Hristos ca partener al omenirii pe traseul de întoarcere
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
von Hohenheim) (1493-1541), părintele iatrochimiei. Acesta dă o nouă direcție alchimiei eliberând-o de ocultism și se îndreaptă spre experiment și observație științifică, mai ales pentru a înțelege corpul uman. Respinge tradițiile magice și gnostice, îndreptându-se spre filozofia ermetică, neoplatonică și pitagoreică. Susține că alchimia ar trebui să producă elemente compuse utile pentru omenire. Conform teoriei sale iatrochimice, corpul uman ar fi un sistem chimic în care elementele de bază - sulf, mercur, sare - joacă un rol primordial. Consideră ca boala
Alchimie () [Corola-website/Science/310969_a_312298]
-
episcopul eretic (monofizit) Sever al Antiohiei încearcă să argumenteze unele opțiuni doctrinare pe baza lor. Nu este lipsit de importanță nici faptul că doctrina pseudo-areopagitică a ridicat unele probleme dogmatice. S-a spus, uneori, chiar că ea ar conține influențe neoplatonice dinspre Proclus (412-485), ultimul conducător al Școlii neoplatonice ateniene, înainte ca aceasta să fie închisă de către împăratul creștin Iustinian și ca ultimii ei reprezentanți să se mute în Persia. Unii exegeți susțin chiar că există pasaje pseudo-areopagitice care redau fidel
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
argumenteze unele opțiuni doctrinare pe baza lor. Nu este lipsit de importanță nici faptul că doctrina pseudo-areopagitică a ridicat unele probleme dogmatice. S-a spus, uneori, chiar că ea ar conține influențe neoplatonice dinspre Proclus (412-485), ultimul conducător al Școlii neoplatonice ateniene, înainte ca aceasta să fie închisă de către împăratul creștin Iustinian și ca ultimii ei reprezentanți să se mute în Persia. Unii exegeți susțin chiar că există pasaje pseudo-areopagitice care redau fidel fragmente întregi din Proclus. Abia în perioada Renașterii
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
inițial, cu rezerva cunoscută. Uneori se folosește „Dionisie Pseudo-Areopagitul”, semn că numele autorului cvasi-anonim ar fi putut să fie foarte bine un „Dionisie”, dar altul decât cel menționat în textul biblic. Dată fiind această situație și, în plus, elementele cert neoplatonice din textele sale, s-a putut spune că Dionisie era un neoplatonic încreștinat. Pe de altă parte, la fel de îndreptățit, se poate susține că avem de-a face cu un creștin „deghizat”, un teolog conștient de misiunea sa, aceea de a
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
autorului cvasi-anonim ar fi putut să fie foarte bine un „Dionisie”, dar altul decât cel menționat în textul biblic. Dată fiind această situație și, în plus, elementele cert neoplatonice din textele sale, s-a putut spune că Dionisie era un neoplatonic încreștinat. Pe de altă parte, la fel de îndreptățit, se poate susține că avem de-a face cu un creștin „deghizat”, un teolog conștient de misiunea sa, aceea de a câștiga teren în fața sectelor neoplatonice. Ceea ce se poate totuși spune este că
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
a putut spune că Dionisie era un neoplatonic încreștinat. Pe de altă parte, la fel de îndreptățit, se poate susține că avem de-a face cu un creștin „deghizat”, un teolog conștient de misiunea sa, aceea de a câștiga teren în fața sectelor neoplatonice. Ceea ce se poate totuși spune este că autorul textelor a trăit probabil în ultima parte a secolului al V-lea, aproximativ în aceeași perioadă cu Boethius. Oricine ar fi acest autor, continuăm să-l numim „Pseudo-Dionisie”, în lipsa unui nume real
Pseudo-Dionisie Areopagitul () [Corola-website/Science/310529_a_311858]
-
Este apropiat de gândirea părintelui teolog modern Gheorghe Florovski, denumind teologia sa „sinteza neopatristică”, în opoziție cu teologia <sophiologică> a lui Nikolai Berdiaev, ori a teologului modern Vladimir Soloviov. De asemenea, raporteză critic dogmatica ortodoxă față de hermeneutica ebraică și filosofia neoplatonică. Subliniază rolul Trinității Divine în teologia răsăriteană, evidențiind Ființa, Ipostasurile Dumnenzeești și Energiile divine necreate. Consideră teologia ca fiind nedesparțită de mistică, altfel spus, prin mistică omul reușind să se apropie de Dumnezeu.
Vladimir Losski () [Corola-website/Science/309398_a_310727]
-
decât sub forma abordării generale a ideilor sale care au raport cu filosofia. Despre sf. Augustin s-a spus că ar fi un "Platon creștin", formulă adevărată nu numai pentru că în opera lui se găsesc teme și motive platonice și neoplatonice, dar și pentru că reînnoiește spiritul creștin cu cercetarea considerată stare fundamentală, așa cum ea trecea și în opera filosofului grec. sf. Augustin a definit scopul propriilor sale cercetări ca fiind sufletul și Dumnezeu. Problematica cercetării, pe lângă scop ca element esențial, este
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
sau chiar imposibilă a lumii de către Dumnezeu, caracterul necesar al evenimentelor particulare), unitatea intelectului universal și imposibilitatea multiplicării inteligențelor, eternitatea lumii create. Una dintre consecințele cele mai importante ale condamnării este reafirmarea omnipotenței divine, a doctrinei creației purificată de elementele neoplatonice și arabe care conțineau tema intermedierii între Dumnezeu și lumea sublunară. Astfel, eliminarea din discuție sau „slăbirea” semnificației cauzelor intermediare a constituit unul din motivele răspândirii ulterioare a nominalismului și, cu toate probabilitățile, a spiritului raționalist modern. De pildă, propoziția
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
divine necreate (gr:"energeiai, dunameis") prin care Dumnezeu comunică permanent cu lumea creată. Oamenii pot cunoaște aceste energii sub forma bunătății, harului, dreptății, ele fiind nivelul maxim la care cunoașterea umană poate ajunge deoarece esența Creatorului rămâne incognoscibilă. Ca și neoplatonicii, Palamas susține că realitatea lui Dumnezeu nu este compatibilă cu creatura, fiind una, simplă, infinită și de neînțeles. Neavând aceeași natură cu creaturile, nu poate fi înțeleasă rațional. Dumnezeu este contopire, obscuritate, mister. Metafora platoniciană a luminii este răsturnată aici
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
sens disjunctiv, ceea ce nu era cazul la Albert. Aceasta este „himera” numită Peripatetism, atât pentru Albert cât și pentru Siger din Brabant: o tradiție numită „peripatetică” dar asimilabilă în momentul respectiv, ca un întreg ale cărui părți cuprindeau și interpretări neoplatonice arabe. Problema fundamentală cu care se vor confrunta Albert și Toma din Aquino, elevul său, este prin urmare cea a raportului dintre filosofia aristotelică și religia creștină. Dacă pentru Albert nu este încă destul de clar ce înseamnă filosofie aristotelică, Toma
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]