188 matches
-
o dată are loc numai luarea deciziei, dar ea vine la capătul unei convertiri surde și treptate, care, în cazul lui Augustin, a îmbrăcat forma unei suferințe durînd cîteva luni. O nemulțumire crescîndă față de propria viață și o insatisfacție dureroasă față neoplatonismul epocii au fost fermenții din a căror dospire a izbucnit pocăința lui Augustin. Drumul Damascului nu există decît pentru cei al căror "teren premorbid" a fost pregătit cu multă vreme înainte, cu observația că, în acest caz, terenul premorbid nu
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
may Know and Love: Essays in Honor of Zachary Hayes, editată de Michael F. Cusato and F. Edward Coughlin, New York, 1997, p. 108-130, cu o bibliografie extinsă la p. 373-380; pentru Sfântul Ambrozie, incluzând relația sa cu Filon, platonismul și neoplatonismul, și influența sa asupra misticii latine, a se vedea McGinn, op. cit., p. 202-212; pentru Sfântul Grigorie de Nyssa - McGinn, op. cit., p. 139-142. 21 Anthony Meredith, op. cit., p. 160. 22 Ibidem, p. 161. 23 Acest aspect a fost evidențiat de Karen
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
fie direct prin personalități non-grecești, prețuitoare ale valorilor clasicismului elin. Mai puțin cunoscută tuturor cititorilor rămâne lupta de peste două milenii între două filosofii - cea a lui Aristotel și cea a lui Platon - în forme "actualizate" mai apoi în neoaristotelism și neoplatonism; două filosofii care au stat la originea bifurcării creștinismului între Apus și Răsărit, a luptei intra-ortodoxe în intervalul dintre secolele XV-XIX. Predominaseră și se asimilaseră în creștinism categoriile filosofice aristotelice în tot Evul Mediu, mai ales după eforturile lui
Între turciți și iezuiți by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/11755_a_13080]
-
otomani (după căderea Constantinopolului la 1453), mai ales în Despotatul Moreea (denumire politică pentru aria geografică Peloponez) și în Trapezunt. Îndeosebi școala grecească de la Mistras (Moreea) devenise celebră prin corifeii ei (Gemisthos Plethon, în special) ce propagaseră sinteza ortodoxiei cu... neoplatonismul; simbioză mai fericită în vederea înlăturării adverității ce o impuseseră neoaristotelismul nu doar între ortodoxi și catolici, ci și înăuntrul ortodoxiei. (Apăruseră deja discriminări între "ortodoxii roméi" și ortodoxii păgâni). Plethon însuși participase la Conciliul de la Florența, în urma căruia se stabiliseră
Între turciți și iezuiți by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/11755_a_13080]
-
aflat pe sfârșite, ci prin ceea ce Înflorea În acest timp În bazinul mediteranean . La Roma pretorienii tăiau beregata Împăraților lor, iar În Mediterana Înflorea epoca lui Apuleius, a misterelor lui Isis, a marii reîntoarceri a unor spiritualități cum au fost neoplatonismul, gnoza... Vremuri fericite, când creștinii nu luaseră Încă puterea și nu-i trimiseseră la moarte pe eretici. O epocă splendidă, locuită de Nous, străfulgerată de extază, populată de prezențe, de emanații, demoni și cohorte Îngerești. E o știință difuză, dezlânată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pentru ochiul lui Dumnezeu în logosul puterii lor”, pentru că El „cunoaște toate lucrurile înainte ca acestea să se desfășoare” în timp. „Un lant necesar” a urmat ordinea implicită în momentul creației, aducând realizarea temporală a fiecăreia dintre părțile sale18. În neoplatonism, articularea cauzelor, impulsurilor, puterilor sau logoi ar constitui modelul inteligibil al fenomenelor. Nici chiar Sfanțul Grigorie însuși nu ar nega că ordinea creației există atemporal în înțelepciunea lui Dumnezeu; de fapt, puterea creatoare divină, înțelepciunea și voință se alătură 19
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
în cursuri, cât și în publicistică. Un alt exemplu comun la cei doi autori este acela privitor la numărul 3 de la începutul prelegerii a XIX-a, Semnificația metafizică a incarnației. Nae Ionescu se referă la Pitagora. Underhill la Pitagora, platonism, neoplatonism și hinduism. Acesta din urmă e citat cu cele trei „fețe“ ale „trinității absolute“: „Brahma creatorul, Șiva distrugătorul și Krișna reparatorul“. Ne oprim asupra acestui exemplu pentru că el este o bună pildă de împrumut din surse de mâna a doua
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
mitice spiritelor care nu se mulțumeau cu credințele populare. Opoziția misticismului față de mistificarea credințelor populare este un fenomen istoric genealizat. Opoziția aceasta față de dogme a apărut în sînul tuturor religiilor: Bagavata-Gita din India, cabala evreilor, misterele din Egipt și Grecia, neoplatonismul. În cadrul creștinsmului: Paracelsius și Nostradamus; în misticismul german: Eckhard și Boehme, și într-o oarecare măsură Pascal. Rezumatul acesta este de departe prea succint. Dar este vorba doar de menționarea aici a străvechii mișcări istorice a misticismului pentru evitarea faptului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
înaltă tensiune emoțională. O preocupare specială a arătat S. operei misticului persan Djalal ud-Din Rumi (secolul al XIII-lea), din al carui Poem spiritual, supranumit „Coranul persan” sau „Coranul lăuntric”, chintesența a reflecției sufite și sinteză a ideilor filosofice de la neoplatonism la gândirea orientala (chineză, indiană, persana, arabă), comparabil cu Divină Commedia dantesca, a transpus întinse pasaje în distihuri. SCRIERI: Iedera, București, 1968. Traduceri: Omar Khayyam, Saadi, Hafez, Catrene persane (Robaiat), pref. trad., București, 1974; ed. pref. trad., cuvânt înainte Ahmad
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
este de nici un folos. Istoria institutelor religioase, de la cele mai vechi până la cele mai noi, este plină de figuri pozitive ale unor creaturi închinate lui Dumnezeu, de opere de caritate sublime și bine chibzuite, dar și de Reguli îmbibate de neoplatonism ce, în realitate, nu prea aveau de-a face cu realismul evanghelic. Tot acest amestec a produs veritabili sfinți, mărturisitori admirabili care s-au jertfit pentru Împărăția lui Dumnezeu și care i-au ajutat realmente, la modul cel mai serios
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Într-o rugăciune tăcută, unica formă de cult cu putință pentru acești adepți ai purei religio mentis (Asclepius, 25). 5. Ultimii greci: religia neoplatonicienilor, Între logos și misticătc "5. Ultimii greci \: religia neoplatonicienilor, Între logos și mistică" Denumirea convențională de neoplatonism acoperă o lungă și complexă tradiție de gândire, inspirată din Învățătura platonică, tradiție ce pornește de la Plotin (205-270 d.Hr.) și, prin transformări, dintre care unele profunde, ajunge cel puțin până În secolul al VI-lea d.Hr., cu ultimul „diadoh
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
asemănarea” pe care Platon o arăta deja În Theaetetos drept scop ultim de urmărit pentru dobândirea unei desăvârșiri care, În același timp, este eudaimonìa („beatitudine”). Date fiind aceste premise, se Întrevede un alt aspect ulterior al rolului hotărâtor asumat de neoplatonism În procesul evocat mai sus. De fapt, principalii reprezentanți ai acestui curent de gândire se preocupă, În forme și cu intensități diferite, de recuperarea și apărarea tradițiilor religioase ancestrale Împotriva avântului din ce În ce mai mare al creștinismului. Conștiința că sunt depozitarii și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inspiră Scrisoarea către Anebo, În care autorul subliniază numeroasele aporii ale credințelor și practicilor divinatorii, și, În parte, chiar tratatul Despre Întoarcerea sufletului. Pentru aceste puncte de interes ale sale, autorul din Tir ocupă o poziție-cheie pe linia evolutivă a neoplatonismului care, de la pozițiile substanțial raționaliste ale lui Plotin, ajunge la transcenderea (dar nu negarea) acestora În autori care, așa cum fac Iamblichos și Proclus, așază dincolo de instrumentele și finalitățile logosului exigența unei revelații divine directe și recurgerea la o practică operativă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]