330 matches
-
în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pânzăriile-i de-azur..." (Memento mori) Tablourile sunt desenate cu un "creion de lumină", atenția nu este îndreptată spre detalii, ci spre panorame. Ochiul poetului e flămând de imagini, privirea trece razant, neostoită de-a surprinde cât mai mult. Predilecția pentru tablouri apare clar într-o notă de manuscris: "Toată viața îi trecea în tablouri înaintea ochilor săi" (ms. 2255). Importantă ni se pare arta ieșirii din staza imaginilor. Pare că tot timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
că eu am vrut să-nvăț, dar taică-miu mi-a dat peste plisc, da, că am vrut să fiu și eu domn, dar taică-miu... Și dă-i și dă-i, și-mi tot fulgeră ochelarii cu rîca lui neostoită, că eu... dar uite... bat cuie, de-mi sar plombele. Nu mai pot răbda. Dar cineva trebuie să facă și asta, zic. Mi-ar da cu șanu-n cap. Da, dar de ce eu? Mă ridic, ies și, pe scări, îngîn: Are
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
total umorul caragialesc. Dar ce l-a mînat pe același sclipitor regizor să facă din O vară de neuitat o emblemă, la urma urmei, falsă și nedreaptă, a totuși armoniosului Regat al României aici, în această zonă geografică pestriță? Zelul neostoit al cineastului continuă, recent, într-o altă înscenare, Terminus Paradis, la fel de morbid răvășitoare de pubele. Pericolul acestei pasiuni în negativ stă în faptul că artistul are acces fără limite la vitrinele Occidentului. O fi România asta chiar atît de abjectă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
adică abstinenții întru scris (și citit) l-au "ornat" cu: cel mai pictor dintre scriitori și cel mai scriitor dintre pictori, privitorul lumii largi de pe fereastra atelierului său a continuat să privească și să scrie despre ce vede. Cu același neostoit, îndrăcit amuzament, cu aceeași disponibilitate de a scrie chiar și despre... confrații care disprețuiesc scrisul. dar care, indubitabil, sînt pictori sută la sută. Iată așadar există, fatalmente, și specia aceasta. A pictorului care simte imperios nevoia să se uite pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
elemente a posteriori (empirice), se referă la un "fenomen", nu la "lucrul în sine"; ea este condiționată prin această referință fenomenală. Ansamblul fenomenelor formează natura; aceasta nu reprezintă o ordine ("lume") independentă de subiect. Totuși, rațiunea încearcă, datorită unei tentații neostoite, și cunoașterea necondiționatului: a sufletului ca "natură gânditoare", ca lucru în sine, a lumii ca totalitate, a "cauzei libere", a lui Dumnezeu. Datorită acestor încercări se naște metafizica. Asemenea intelectului ca facultate a categoriilor, care unifică diversul senzației, rațiunea unifică
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și de câteva "presiuni" aporetice ale timpului său. Ceea ce s-a numit scientismul lui Rădulescu-Motru poate fi înțeles și în sensul atitudinii sale de a da un conținut "științific" schemei determinismului prin finalitate, în fond, fiind vorba și aici despre neostoita sa încercare de a așeza afirmațiile filosofice pe temeiul faptelor științifice. În toate lucrările, chiar și în cele târzii (Timp și destin, Etnicul...) filosoful evocă rezultate ale științelor (cu precădere din biologie, psihologie și sociologie) și folosește aceste rezultate în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
În trecut, retragerea Îngustă În paseism, ci rememorare și proiectare În viitor, În veșnicie. Revenirea marelui eveniment ne Înviorează și ne trezește din amorțirea existențială. Repetiția se face nu În perspectiva Întronării trecutului, fie el și memorabil, ci din dorul neostoit al profilării unui viitor Întremător, creator, vertebrat de fiorul Înălțării și al Înveșnicirii noastre. E o formă subtilă și definitivă de solidarizare cu transcendentul, cu devenirea absolută. Sărbătoarea presupune ieșire din sine, expansiune socială, difuziune de atitudini și simțire, coparticipare
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
declinului financiar (din cauza pierderilor repetate la jocuri), ruptura cu prințul de Wales pot explica, dar numai până la un punct, stingerea superbului astru. Oboseala, plictisul, luxul de a fi arogant cu suveranul, disprețul afișat În public pentru acesta Îi atrag ura neostoită a puternicului stăpân și, implicit, Îi suspendă Înalta protecție. „ș...ț Ceasul când nu mai exiști pentru nimeni, ceasul nefericirii sunase pentru Brummell. Ruina Îi era totală, iar el o știa. Cu aerul său impasibil de dandy calculase, cu ceasul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
neacceptat nici varianta conform căreia dandy-i sunt prinși În vârtejul „voinței de putere” tocmai datorită acestei fragilizări a eului (pe care psihanalistul german o numește „complex de inferioritate”). Egomani și egolatri tc "Egomani și egolatri " O vanitate devastatoare, o neostoită dorință de a se pune În valoare Îi Împinge pe dandy În tot ceea ce fac, spun sau scriu. Ei vor „putere și superioritate”. Fără să fie primul care descrie vanitatea nemăsurată (au făcut-o Înaintea sa, cu strălucire, moraliștii francezi
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
fețele alternante ale unei interiorități contradictorii, marcată de spaima în fața forței oarbe, ce „dă tiptil ocoale de dihor”, dublul inform al eului (Triumful, Fiara mării, De când mă știi, Strigoi pribeag). Negările, schimbările nedumeritoare, de perspectivă semnalizează sfâșieri și, totodată, căutarea neostoită a credinței, a statornicirii. Robie, bici, lanț - imagini dominante - trimit la stratul prim, întunecat, din care, prin revoltă și sete de absolut, se ridică omul (Testament). Extremele între care se zbate el sunt „bolnava și palida maimuță” și Mântuitorul - prefigurarea
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
al cărei ultim volum nu a mai fost publicat. Ideea pe care se ridică întreaga construcție narativă din Rătăcire este clasicul antagonism dintre țărani și boieri. Dragostea dintre doi tineri, protagoniștii romanului, proveniți din cele două straturi sociale aflate în neostoită înfruntare, nu poate înfrânge prejudecățile. Conflictul, plasat după 1860, constituie un element esențial în fresca evenimentelor politice și sociale. Diatriba, caracterul moralizator, critica la adresa corupției societății din capitală sunt însă stridente. În aceeași notă violentă, văduvită de valoare artistică, este
ADAM-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285174_a_286503]
-
un avânt colectiv al cărui unic scop aparent părea, uneori, a fi eliminarea barierelor și granițelor de orice fel. Era o nebunie cu totul aparte. În centrul furtunii au fost la Început două curente care se intersectau: primul - o căutare neostoită a unei vocații personale mai Înalte Într-o lume percepută a fi din ce În ce mai pragmatică; al doilea - nevoia de a găsi un sens al comunității Într-o societate care devenise distantă și rece. Toți visăm la o nouă epocă În care
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
pe același coordonate, dar aduc teme, elemente și nuanțe noi. E cazul mai ales în Locul unde aștepți, în care pulsațiile încordate, aspirația torturantă către „rotundul întreg”, către acel punct inițial al cosmosului „unde izvoarele vieții și morții se-ntâlnesc”, reafirmarea neostoitului nesațiu pentru febrile interogații, nostalgia, mai accentuată acum, provocată de trecerea vremii, conștiința apropierii orizontului morții coexistă cu liniștea durerii („Lacrima curăță noaptea de noapte”, Frunză cu ochii de pasăre), cu alternanța încrederii și neîncrederii în capacitatea cuvântului de a
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
9; Datcu, Dicț. etnolog., II, 245-247; Nicolae Constantinescu, Un alt „Meșterul Manole”, ALA, 1999, 458; Ion Șeuleanu, „Meșterul Manole”, ST, 2000, 1; Iordan Datcu, Istoria unui lexicon, RL, 2002, 6; Viorica Nișcov, Când vârcolacii mâncau luna, iar Apa Sâmbetei fierbea neostoit, LAI, 2002, 15; Dicț. scriit. rom., IV, 500-501; Manolescu, Enciclopedia, 655-656. I. Ș.
TALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290040_a_291369]
-
creștini și necreștini, dă-mi voie să-mi permit, pentru o secundă, luxul blazării... Dacă totul ar fi chiar atât de simplu, atunci mă împac - ab initio - cu această neșansă. Mă recunosc nefericit, alături de toți cei care suferă de o neostoită neliniște în fața sarcinilor revelate în experiența credinței. Nu m-am gândit niciodată că, în substanța credinței, primim certitudinea adevărurilor empirice din științele naturale. N-am sperat niciodată că, în faptul credinței, lupta cu întrebările încetează. Așa cum Evanghelia nu este un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
controlul politico-mafiot al hârtiei și spațiului tipografic la început, încă semnificativele șicane similare ale sistemelor de distribuție, scăderea tirajelor după recăderea populației în apatie și intrarea ei ireversibilă în era video, endemica presiune exercitată de politicieni și finanțatori „discreți” cu neostoită voință de putere etc. -, publiciștii și publicațiile de prestigiu și calitate, dându-ne uneori speranțe în capacitatea „celei de-a patra puteri” de a contribui la nașterea unui nou spirit public prin cristalizarea unui discurs mediatic nou, audibil prin larma
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sfârtecat de o schijă de grenadă. Cuplul din adăpostul de munte încercuit de oameni înarmați... Zgomotul ușor al pașilor alunecă pe coridor, oprindu-se în fața ușii mele (o infirmieră? un emisar al lui Vinner? se întrebă un gând neliniștit, de neostoit până la moarte, datorită reflexului de supraviețuire), amintindu-mi în mod inutil de scurtimea amânării. În mod ciudat, durata asta amenințătoare îmi părea acum foarte lungă, aproape nesfârșită. Suficientă pentru a spune adevărul, care nu avea nevoie de alt destinatar decât
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Deși tare mult și ar dori să-l mai vadă măcar o dată înainte de a închide ochii. Are zâmbetul maicii sale... Se scutură ca zgâlțâit de friguri. Privirea iscoditoare a Liviei îl face să se controleze. În sufletul său însă, dorul neostoit repetă întruna: Scribonia, Scribonia... Ce mi-ai făcut...? O iartă imediat. Sărmana, s-a sacrificat de bunăvoie pentru a o scăpa pe fata lor de minciunile și intrigile care o prinseseră ca o pânză de păianjen. Trage cu putere aer
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
învârtească în fața ochilor ca într-un calei doscop haotic. Augustus îl privește lung un minut sau două, apoi se ridică și se-ndreaptă în tăcere către grădină. Nu prietenia cu Claudia Appia riscă să-l piardă pe Libo, ci ura neostoită a Liviei. Nedumerirea îi încolțește din nou în suflet. De ce s-o fi înverșunând atâta împotriva fiului Scriboniei? Că doar nu l-a favorizat niciodată excesiv. Oricum, nici pe departe cât pe fiii ei. O fulgerare ca o lamă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Audiție celestă Elena Marin Alexe La ceas de amurg agonizând cu lacrimi de sânge, las deschisă ușa sufletului neostoit, împătimit, și neliniștit, tăcerii și adorării liniștei albe, din haosul unei lumi pe cale de dispariție. necuprinsul mă infioară sfâșietor în ultimile acorduri ale cântecului de lebădă. Dirijorul este genial. Ascult..... Oda creației!
Audi?ie celest? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83235_a_84560]
-
permisiunea de a se îmbarca alături de alți emigranți spre Tlemcen. Numai că gândul lui era să se instaleze la Fès, unde aveam să-l reîntâlnim, părinții mei și cu mine, după căderea Granadei. Dacă în anul acela maică-mea plângea neostoită plecarea lui Khâli, tatălui meu Mohamed, facă Domnul ca amintirea să-i fie plină de parfum, nici prin cap nu-i trecea să urmeze pilda cumnatului său. Atmosfera din orașul nostru nu vădea nicidecum disperare. Au circulat în tot cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și ograda, și grădina, și cimitirele. Vor pierde și locul lor de sub cer. Îi stârneam la vorbă. Se mirau că-i ascultam, după ce își biruiau temerile. Mulți dintre ei nici nu credeau că discut cu ei doar din dorurile mele neostoite după o lume al căreia niciodată nu am fost, pe care am dorit-o întotdeauna. I-am râvnit sărăcia demnă, bucuriile mărunte ale fiecărei zile, cu mirosurile ei de bălegar, de fân, de gutui sau de rufe zvântate pe ulucile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vifornițâi - a apreciat situația moș Pavel. ― Bine că am ajuns aici. Că până la târg nu mai este multă cale - a răspuns Dumitru. În cele din urmă, au coborât din sanie, fiindcă era mai plăcut să meargă cu pasul sub ninsoarea neostoită. Mergeau tăcuți. Fiecare cu gândul lui... Moș Pavel a luat calul de dârlogi, îndemnându-l la drum cu vorbă de alint. Așa scăpa pentru o clipă de durerea din suflet, că îi pleacă feciorul și nepotul la concentrare. Știa el
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pas de jivină, a pornit spre locul cu pricina... La fiecare pas se oprea, să asculte și să se orienteze. Nu a trecut multă vreme până să se împiedice de fantoma căzută cu fața în jos și acoperită de ninsoarea neostoită... A stat întâi să asculte... Țipenie. Și-a rezemat durda de un copac și cu mâna sănătoasă l-a întors pe individul căzut cu fața în sus... „Ptiu! Om lipsit de judecată! Ai vrut să te răzbuni pe mine! Păi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
plânge trecutul. 47 ÎNFIORĂRI LIRICE Te chem să vii, Deschide iute poarta, O infidelă te invită. Aici ne despărțim și visul meu ia sfârșit Fiindcă norocul, fără milă, m-a trădat. Tristă, cu sufletul greu, Îmi continui calea, Cu speranța neostoită Că o voi revedea mâine. Nu-mi vine să cred! am izbucnit în râs. Ce trecut puteai să-ți plângi la o vârstă atât de timpurie? Cine era fericita căreia îi dedicaseși poezia? — La unsprezece ani mă subjugase profesoara de
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]