321 matches
-
se pare la fel de Îngustă și de Încărcată precum cabina de pilotaj a unui Boeing 747. Mă sfătuiește să scriu un roman polițist sordid, ceea ce, dacă Îi dai crezare, mi se va potrivi perfect, avîndu-se În vedere starea mea, nervozitatea, barba nerasă de opt zile. Îmi va dicta el Începutul: — Sărută-mă, nemernico! — Nu. Mașina mare și verde gonește În bezna străzilor New York-ului. Lumina tulbure a zorilor Începe să Învăluie firmele luminoase ale localurilor de noapte care se pregătesc să Închidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În cap. Dă-mi fata, și O să te văd. Poate că și Fraser le auzea. Își schimbă poziția, se rostogoli pe spate și nu-și găsi locul. Acum că totul era atît de liniștit, cînd Își trecu mîna peste bărbia nerasă, cînd Își frecă ochii, chiar cu buricele degetelor - Duncan auzi... și suflă brusc. — La naiba, spuse el Încet. Aș vrea să fiu c-o fată, Pearce, chiar acum. O fată obișnuită. Nu genul de fată cu care mă Întîlneam - tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cumva operatorul să ne asculte. Dar el Îi repetă numele. — Viv? Părea uluit. Băieții mi-au spus... — Știu. Tot o tărăganau și n-am avut altceva mai bun să le spun. — Cristoase. Îl auzi cum Își freacă bărbia și obrajii nerași. Unde ești? Cum ai dat de mine? Își depărtă gura. Woods, Îți jur că dacă-mi mai faci o poantă ca asta, te... Am sunat la Telefoane, spuse ea. — Poftim? — Am sunat la Telefoane. — Ești bine? — Da. Nu. — Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dintre canadieni. Sau, În caz extrem, tatăl fetei Înnebunite după cai. Dar cînd trase zăvorul și deschise ușa, apăru o mînă care reținea ușa de teamă ca ea să n-o Închidă iar. Apoi apăru mîneca aceea kaki, umărul, bărbia nerasă și ochii Înroșiți. — Domnișoară, spuse el. Își scosese chipiul. Vreți să mă ajutați? Controlorul e pe drum. Mi-am pierdut biletul și o să mă nenorocească... — Ies imediat, zise ea, dacă-mi dați voie. El Își scutură capul. O reținea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
SÎnteți prima, vă jur! — Prima pe ziua de azi, vreți să ziceți. ZÎmbetul i se transformase În rînjet. Buzele i se depărtară și-i văzu dinții. Avea niște dinți derutanți: foarte regulați și albi, părînd și mai albi În comparație cu bărbia nerasă. Figura lui devenea brusc frumoasă. Îi observă ochii căprui și genele dese și negre. Avea părul brunet, chiar mai brunet decît al ei; Încerca să-l netezească folosind Brylcreem dar cîteva bucle răsăreau peste stratul de ulei și stăteau ondulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și se rezemă de spetează cu mâna dreaptă. Părul îi căzuse iar pe frunte și un smoc i se mișca pe sprânceana stângă, gata în fiece clipă să-i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindea pe fălci, iar țepile nerase de două zile se tot culcau și se ridicau... Apostol Bologa însă îi vedea numai gura și mai cu seamă buza de jos, umflată puțin, încît de-abia se mai cunoștea că e dublă. Glasul notarului suna atât de triumfător
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aer precum fumul țigărilor noastre. Nu ajunse la capăt, nici nu se opri. Iar sângele de care era mânjit ca și cum fusese stropit cu găleata deveni pentru mine sângele lui Clămence. Și pe bietul tip cu cearcăne la ochi și barba nerasă de trei zile, care mă îmbârliga cu frazele lui, pe tipul acesta aflat la capătul puterilor, care făcuse totul pentru ca ea să se întoarcă de partea vieții, mi-am dorit brusc să-l ucid. Nu am mai fost niciodată atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți, puternici și roșii în obraji, cu cizmele ceruite, pantalonul la dungă, cu un aer de învingători. Mulțimea se adună, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe Bourrache, dar după multă, multă vreme. Avea privirea pierdută. Ai fi crezut că privea o scenă îndepărtată, sau o imagine neclară. Ochii i-au devenit strălucitori. — Despre copila mea, a răspuns și lacrimi mari i-au curs pe obrajii nerași. Vorbea mai ales procurorul, eu îl ascultam. Ai fi spus că o cunoștea mai bine decât mine, cu toate că, pe vremea când era încă printre noi, nu am văzut-o vorbindu-i, nici măcar un cuvânt când îi aducea pâinea sau carafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
într-o fantă a consolei încastrată în mobilă. Pe ecranul care ocupa peretele opus apărură nuraadecâl cuvintele "Așteptați, vă rog", ceea ce o făcu răbdătoare până când în locul lor apăru figura lui Burke îl trezise, ochii bărbatului erau pe jumătate deschiși; era neras, dar schiță un zâmbet când o recunoscu. ― Da? A, Ripley. Salut. ― Burke, să-mi promiți un singur lucru. (Nădăjduia că era prea puțină lumină ca interlocutorul să-i poată vedea expresia.) Că sunteți hotărâți să-i omorâți și nu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mă cheamă Georgios și sunt grec de pretutindeni - răspunse căpitanul zâmbind, apoi strigă pe punte: Mavros! Mai adă-mi o portocală din cală! Din cală, după o vreme, se ivi un grec de vreo 50 de ani, mic, slab, murdar, neras, cu un tricou flenduros de marinar, aducând o portocală. I-o întinse căpitanului, privindu-l chiorâș, și-i spuse: — Țin să-ți atrag atenția c-au mai rămas trei portocale și echipajul mârâie. N-a mâncat de două zile. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
microbuzul din marginea dreaptă a semicercului. Nu-mi explic de ce, dar În partea aceasta nu erau clienți și nici felinarele nu ardeau. Îmi spuseseră mie muncitorii ăia că individul e bine cunoscut aici. În lumina vineție, fața palidă, buhăită și nerasă a bucătarului ieșea bine În evidența. În timp ce-și ștergea mîinile de șorț, cu ochii pe jumătate Închiși și buza de jos răsfrîntă, Împărțea zîmbete În dreapta și-n stînga. — E cam răcoare. — Ce-ai zice de o ceșcuță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-o ridicînd vocea. În loc să-mi răspundă, mi-l arătă din ochi pe mandatar. Ziarul căzu În mijlocul tejghelei și individul ridică ochii. CÎnd ni s-au Întîlnit privirile, le-am simțit fulgerarea. Vocea lui ascuțită nu se potrivea deloc cu barba nerasă. — Din păcate nu mai sînt locuri. Nu m-a mai băgat În seamă și-și coborî din nou ochii asupra ziarului. — Nu prea sînteți aglomerați aici... aveți mult timp liber... — Poftim? răsună vocea sinistră a fetei. Își Îndepărtă radioul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu tradiție. Rezultatul este un hibrid monstruos. P.S. Am omis un lucru esențial: de curând, în „centru“, Banca BRD și-a deschis un chioșc „design“ de tablă, cu aer condiționat, bancomat, tot dichisul. Arată ca un herpes roșu pe fața nerasă de trei zile. Sunt foarte trist când scriu astfel despre locul în care m-am născut. Mirel August 2006 2 august 2006 În timp ce fetița doarme (somnicul de după-amiază...), eu mă enervez de minune, lecturând numărul din iulie al revistei „Le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
când se autoinstaurează puterea „emanată“, care cheamă oamenii să apere televiziunea, radioul sau Ministerul Apărării. Rezultatul este o psihoză generală. Cei dinăuntru trag în militarii sau civilii suspecți, despre care li se spune că ar fi teroriști. Portretul robot: brunet, neras, îmbrăcat sport și încălțat în bocanci. La rândul lor, cei veniți să apere noua putere revoluționară pun mâna pe arme și ripostează. Când se trage linie, se adună 900 de morți. Cu vântul alegerilor în spate, revoluționarii din „Asociația 21
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
cu patină gotică, un fel de Dracula sau măcar cineva care să semene cu celebrul vampir incarnat de Băla Lugosi, într-un film american mut din 1931. Dar nu, spre noi se îndrepta un om de vreo patruzeci de ani, neras și cu un început pronunțat de chelie, mic de statură, cu o burtă mare care i se revărsa de sub un tricou pătat cu grăsime. în mod vizibil insistența cu care sunasem îl deranjase, pentru că din Casa monteoru răzbătea acum, datorită
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
a terminat, Bîlbîie pricepu, se ridică, rămase nemișcat cu fruntea ușor înclinată, ca pentru un salut politicos, semimilitar, dar nu plecă. Aștepta răspunsul. Atunci Mihail își frecă obrazul, se bărbierea zilnic, dar de la o vreme avea senzația că e mereu neras, ,,ăă, cum să-ți spun eu dumitale, am o informație sigură, în chestiunea asta nici un om de pe pămînt nu s-a înșelat, nu mai am vreme, efectiv nu mai am decît foarte puțin timp. Trebuie să te grăbești, dragă Bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uitat la mine, ci îl cercetau cu privirea pe adjutantul Popianu, care arăta ca vai de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de zece zile în București, dar Bîlbîie se îngrijise să arate cît mai boțit. Neras, cu ochii lăcrimînd, i-o fi pus ceva praf sub pleoape, era în stare bietul Leonard, cu o cămașă ruptă în spate, mai bine zis sfîșiată destul de credibil. Adjutantul Popianu făcea o figură grozavă. Și eu l-aș fi crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
afară din ateliere să-i vadă și să stea de vorbă cu cei noi. Că de pe unde sunteți, c-o fi, c-o păți. În acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr și parcă neras, cu pantalonii burlan, puțin adus de șale, se apropie tiptil de undeva și când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul, îi cârpi năprasnic după ceafă și făcu același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Lepădatu. Moșneagul îl cercetă cu ochii mici și vioi. Străinul era trudit, cu obrazul plin de pulberile negre ale drumului. Privea trist în gol cu doi ochi verzi, înfundați sub frunte și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă. Mustața creață, rotunjită la capete, nu-i acoperea gura. Buzele-i erau uscate și arse; din când în când le întredeschidea și le umezea cu vârful limbii. — Mi-i sete, grăi el trudit, fă-ți pomană c-o ulcică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și m-au lăsat trei rânduri de stăpâni... Și la mulți băietani trudiți, ca dumneata, am dat eu apă... Le-am dat - ca să am și eu cu ce mă răcori pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în casă, și-a scuturat zăpada de pe căciula cu clape și de pe mantaua de postav vechi, cerîndu-mi permisiunea să se așeze pe un scaun chiar înainte de a-mi spune ce dorea de la mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la el amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu reproș. "Nu e frumos, domnule scluptor, să-ți bați joc de un om bătrîn." Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aer rece. S-a oprit câteva clipe nedumerit, cu brațele suspendate în dreptul umerilor, clipind des, l-a privit pe Andrei Vlădescu, a întors capul spre femeia blondă, măsurând-o de sus până jos, și-a mângâiat cu o mână barba nerasă. „Ehei, Patricia dragă, vasăzică așa“, a zis după un timp. Răsuflarea îi mirosea a băutură. Și-a lepădat cojocul pe preșurile de lângă pat, s-a așezat cu un oftat, făcând să scârțâie somiera, și-a lăsat pe ceafă căciula, continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strâmbă a părului din care curgea o ploaie de pere mărunte și dulci de culoarea chihlimbarului. Îl țiu bine minte, cu cămașa lungă peste izmene, cu picioarele înfășurate în obiele și vârâte în opinci negre și rupte. Avea chipul pământiu, neras cu săptămânile, cu barba albă, țepoasă, fruntea ciupită de vărsat, sprâncenele cărunte și groase, mustățile stufoase și ochii cenușii, încruntați de lăuntrică suferință, în care se iveau câteodată două luminițe dulci, pornite din adâncuri. - Am să le întind cu barda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]