252 matches
-
ghemotoace de lână și buzele groase și nasul turtit și înfățișarea cumplită îi arătau sorgintea de războinic negru și vraci. Astfel era arătarea celor patru heruvimi din jurul Celui Bogat în Zile, Celui ale cărui zile durează în veac. "Sfînt, nesfârșit, neschimbător, orbitor ești, Doamne!", strigau și heruvimii, cu voci ca un vuiet de ape mari. Iar glasul lor era limbi de foc coborând și-mpărțindu-se peste Mulțimea roindă a sfinților. Încovrigați, cei doi embrioni, unul cu craniul către picioarele celuilalt
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fiecare crăpătură. Părea atât de tare, de veșnică, și totuși nu era decât o formă trecătoare. Își închipuia ființe atât de iuți și de imateriale încît să poată trăi în lumea norilor, și toți să li se pară fermi și neschimbători cum li se par oamenilor toate lucrurile care-i înconjoară. Fnnțele-ace-lea s-ar destrăma într-o clipă, dar acea clipă ar fi viața lor, lungă și plină de fericire și de necazuri. Iar noi, noi cei de sub norii mereu curgători
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
curgători, le-am părea într-adevăr veșnici. Noi am fi zeii lor, în noi și-ar găsi mângâiere și temei, la statornicia și încremenirea noastră ar visa mereu, așa cum pentru noi Domnul și fiul său Jesus sânt două statui mărețe, neschimbătoare, aceleași mereu, în preajma cărora noi ne-nchegăm și ne destrămăm ca norii." Da, curgerea și schimbarea erau viața, statornicia și-ncreme-nirea erau cu neputință în lumea noastră, fund ele însușirile nepământești ale Dumnezeirii. Ajuns aici cu gândurile, băiatul fu cuprins de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
al bărbatului ieșea un gât ca un soclu de beton pe care se afla o față, un fel de fațadă, simplă și ușor de deslușit, dezvelindu-și privirile din ochii săpați în orbite adânci. În jurul gurii se schița un zâmbet neschimbător; nu devenea nici mai accentuat, nici mai lejer, stăruind doar ca o aluzie, un semn inofensiv ca un tapet luminos lipit peste trăsăturile plate ce contrastau violent cu părul negru și creț. Madame H. servi cafeaua, îi oferi și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
omulețul de cartof pe nisipul ud al plajei ca pe un dar care trebuia restituit mării. Omulețul se rostogoli de câteva ori, purtat de vălul subțire și Înspumat al unui val, și plecă În adâncuri. Femeia privea absentă la aceleași neschimbătoare vapoare din larg. Pescărușul se desprinse de pe umărul ei, se ridică Încet spre cer și se gândi că toată viața lui și-a imaginat cât de greu este să fii om. Fu sincer cu el și Își spuse: „eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Jean Marais, Pele, Fernandel, Pîslărița -, mulțimi de credincioși dădeau roată televizorului ca unei Kaaba sacre. Populații întregi venerau, de-a lungul și de-a latul lumii locuite, aceiași, foarte puțini, idoli. Ei durau mult - uneori mult după moartea lor -, păreau neschimbători și de neînlocuit asemenea marilor divinități, creatoare ale cerurilor și pământului. Generația mea a văzut doar câte un film și un serial TV pe săptămână. Și doar o emisiune de varietăți ("Cu mască, fără mască"). Filmele, în oraș, se schimbau
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mișcarea acestei schimbări. Astfel, noi contăm în mod sigur pe un viitor, pe care îl presupunem în același timp nesigur; dar cu toate că știm că trebuie să nu fim prea siguri pe ceea ce socotim noi, ne lăsăm totuși înșelați de aparența neschimbătoare a prezentului, care ne face să credem liniștiți că se menține mereu în stare de egalitate cu sine. Dar când prezentul conține o neliniște mărită, cu ce mai poate fi egal viitorul? Sunt multe lucruri în care nu intrăm, deși
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
propriul hotar: căci datorită acestuia el este acest lucru inconfundabil, și nu un altul. El are acum o formă care îi aparține doar lui și el este în virtutea acestei forme chiar. Dacă s-ar putea imagina o lume de forme neschimbătoare și incoruptibile, atunci această lume ar echivala cu o regiune a ființei absolute și eterne. Aici lucrurile ar rămâne identice cu ele însele, în virtutea hotarului care le determină și care nu se șterge niciodată; o lume de alcătuiri indestructibile. Dar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pentru mine contur, fiind absorbite continuu de un soi de "credință sceptică" în caracterul definitiv al prezentului. Cuvintele "niciodată" și "întotdeauna" apăreau frecvent în vocabularul meu și ele făceau parte dintr-un soi de antrenament menit să prevină decepția în fața neschimbătorului. Preferam să calculez cu răul, pentru ca perpetuarea lui să nu mă ia prin surprindere. Preferam să nu-mi imaginez binele, pentru ca întîrzierea sau nevenirea lui să nu-mi sleiască speranța și să nu-mi dezmintă așteptarea. Îmi spuneam: Dacă binele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
încetează în clipa în care studiul social, moral, psihologic este înlocuit cu studiul unei lumi eterne și al îndeletnicirilor ei esențiale: ceea ce povestește acum Sadoveanu, în nesfârșite variante, e revelația sufletului lui inocent în atingere cu o lume simplă și neschimbătoare, stadiu ireal, dar poetic, al existenței ființelor“ (s.m.). „Stadiu ireal“, spune Nicolae Manolescu și deja am făcut saltul către un alt nivel de semnificații, la ceea ce criticul a numit neaderența scriitorului moldovean la societatea industrială. Epoca însăși este marcată puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urmărit, după cum s-a văzut încă din anii debutului: obținerea corpului-obiect. Preferința pentru sac - figurare a treptei „celei mai de jos” într-o ierarhie virtuală a obiectelor - se explică prin convingerea că inferioritatea obiectului este direct proporțională cu neutralitatea lui neschimbătoare, rezistentă, cu capacitatea lui de „obiectivare”. Kantor se arată fascinat de faptul că „numai obiectul, doar el este insesizabil și inaccesibil”. Iată de ce regizorul nu va înceta să plaseze în centrul căutărilor sale lupta îndârjită cu materia, așa cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cu epistemologia lui simplă, poate duce cu ușurință la convingeri complet rupte de realitate. Credința în spirite și magie este echivalentă cu acceptarea faptului că tot ceea ce ne înconjoară scapă controlului nostru. Această atitudine este extrem de potrivită într-o societate neschimbătoare. De vreme ce oamenii nu sunt capabili să schimbe lumea în care trăiesc, sarcina lor este să-și accepte soarta. Printr-o acceptare umilă a autorității spiritelor care conduc lumea, ei le pot face pe plac; însă încercarea de a cerceta secretele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
ar fi pura curiozitate; și, indiferent de înclinația pe care ar avea-o în acest sens, teama de a nu supăra spiritele îi va descuraja complet. Așadar, probabil că descoperirea explicațiilor cauzale va lipsi dintre preocupările oamenilor. într-o societate neschimbătoare, nu putem distinge condițiile sociale de fenomenele naturale. Ele sunt determinate de tradiție și schimbarea lor, ca și a mediului înconjurător, este peste puterile indivizilor. Nu se poate face o distincție între legile sociale și cele naturale în gândirea tradițională
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
și viitorul tinzând să se contopească. Asemenea categorii ne sunt indispensabile. Judecând modul de gândire tradițional din punctul nostru de vedere, îl găsim realmente inadecvat, însă el nu este așa în condițiile în care predomină. într-o societate cu adevărat neschimbătoare, își îndeplinește funcția perfect, conținând toate informațiile concrete necesare și evitând complicații inutile. Este cel mai simplu mod de a aborda cea mai simplă lume posibilă. Principalul său defect nu este lipsa de subtilitate, ci faptul că informațiile concrete pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
dă rezultate mai bune. Modul de gândire tradițional se poate confrunta și cu dificultăți create chiar de el. După cum am văzut, măcar o parte din setul de convingeri predominante s-a dovedit fals. Chiar și într-o societate simplă și neschimbătoare au loc evenimente neobișnuite care necesită o explicație. Este posibil ca noua justificare să o contrazică pe cea deja existentă și conflictul dintre ele poate distruge structura impresionant de simplă a lumii tradiționale. Totuși, modul de gândire tradițional nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
cuprinde toate explicațiile dominante prin definiție. Imediat ce o nouă justificare câștigă teren, ea devine tradițională în mod automat și, datorită confuziei dintre trecut și prezent, pare să fi existat dintotdeauna. în acest fel, chiar și o lume schimbătoare poate părea neschimbătoare în limite destul de largi. Prin urmare, constatăm că, într-o lume simplă și relativ invariabilă, modul de gândire tradițional poate satisface la infinit nevoile indivizilor, dar, dacă sunt expuși la alte tipuri de gândire sau dacă evenimente noi creează o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
cunoaștere. Pentru a distinge gândirea pseudotradițională de cea originală, voi folosi noțiunea de gândire dogmatică și o voi analiza separat. Societatea organică Modul de gândire tradițional nu recunoaște distincția dintre legile naturale și cele sociale, cadrul social fiind considerat la fel de neschimbător ca și restul mediului în care trăiește omul. Prin urmare, punctul de plecare într-o societate neschimbătoare îl constituie întotdeauna întregul social, și nu indivizii care îl formează. în timp ce societatea determină în întregime existența membrilor săi, membrii nu pot determina
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
voi analiza separat. Societatea organică Modul de gândire tradițional nu recunoaște distincția dintre legile naturale și cele sociale, cadrul social fiind considerat la fel de neschimbător ca și restul mediului în care trăiește omul. Prin urmare, punctul de plecare într-o societate neschimbătoare îl constituie întotdeauna întregul social, și nu indivizii care îl formează. în timp ce societatea determină în întregime existența membrilor săi, membrii nu pot determina natura societății în care trăiesc, pentru că ea a fost fixată prin tradiție. Aceasta nu înseamnă că există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
membrii nu pot determina natura societății în care trăiesc, pentru că ea a fost fixată prin tradiție. Aceasta nu înseamnă că există un conflict de interese între individ și întreg în care primul trebuie să fie mereu înfrânt. într-o societate neschimbătoare nu există individul în sine; mai mult, întregul social nu e o idee abstractă care contrazice ideea de individ, ci o unitate concretă ce cuprinde toți membrii. Dihotomia dintre individ și întregul social, ca multe altele, este rezultatul obiceiului nostru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
abstractă care contrazice ideea de individ, ci o unitate concretă ce cuprinde toți membrii. Dihotomia dintre individ și întregul social, ca multe altele, este rezultatul obiceiului nostru de a utiliza termeni abstracți. Pentru a înțelege unitatea ce caracterizează o societate neschimbătoare, trebuie să ne eliberăm de anumite deprinderi bine înrădăcinate ale gândirii, cum ar fi, mai ales, conceptul de individ. Individul este o abstracție și, ca atare, nu își are locul într-o societate neschimbătoare. Societatea are membri, fiecare dintre ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
înțelege unitatea ce caracterizează o societate neschimbătoare, trebuie să ne eliberăm de anumite deprinderi bine înrădăcinate ale gândirii, cum ar fi, mai ales, conceptul de individ. Individul este o abstracție și, ca atare, nu își are locul într-o societate neschimbătoare. Societatea are membri, fiecare dintre ei având darul de a gândi și de a simți. însă, în loc să fie fundamental asemenea, ei sunt radical diferiți în funcție de poziția lor socială în viață. Niciodată nu s-ar gândi că sunt, într-un fel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
s-ar gândi că sunt, într-un fel, egali. Așa cum individul ca abstracție nu există, nici întregul social nu există ca abstracție, ci ca element concret. Unitatea unei societăți schimbătoare poate fi comparabilă cu cea a organismului. Membrii unei societăți neschimbătoare sunt asemenea organelor corpului. Ei nu pot trăi în afara societății, iar în cadrul ei pot ocupa o singură poziție, cea pe care o au deja. Funcțiile pe care le îndeplinesc le determină drepturile și obligațiile. Un țăran diferă de un preot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
care nu ar avea deloc conștiință. Analogia se aplică doar atât timp cât membrii își acceptă fără ezitare rolul atribuit. în mod paradoxal, analogia este, de obicei, invocată atunci când cadrul tradițional al societății e deja amenințat: oamenii dintr-o societate cu adevărat neschimbătoare nu ar simți nici nevoia, nici nu ar avea capacitatea de a se gândi la acest lucru. Faptul că Menenius Agrippa a considerat necesar să propună o analogie indică deja amenințarea care plana asupra ordinii sociale. Sintagma societate organică se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
obligațiile corespunzătoare. Societatea organică nu recunoaște nici dreptatea ca fiind un principiu abstract. Dreptatea există doar ca o sumă de drepturi și obligații concrete. Cu toate acestea, administrarea legii implică un anumit grad de generalizare. Cu excepția unei societăți atât de neschimbătoare, încât este moartă, fiecare caz diferă printr-un precedent pentru a o face aplicabilă. Fără principii abstracte după care să se ghideze, totul depinde de modul cum își îndeplinește judecătorul sarcina. Există cel puțin posibilitatea ca noua decizie să o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
de abstractizare se autoperpetuează: complexitățile unei lumi dinamice sunt, în mare măsură, opera omului. Având în vedere aceste complexități, de ce utilizează totuși indivizii noțiunile abstracte? Răspunsul este că ei le evită pe cât posibil. Atât timp cât lumea poate fi privită ca fiind neschimbătoare, ei nu apelează deloc la abstracțiuni. Chiar și atunci când acestea din urmă sunt indispensabile, ei preferă să le trateze ca pe niște aspecte ale realității mai degrabă decât ca pe produsul reflecției lor. Doar experiențele amare îi vor învăța pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]