247 matches
-
mine margini cu îngeri posesia utopiei pseudocontur/ Viața mai mult o răstignire pentru cel mereu singur, Doamne" Și, la fel se întâmplă, alunecând în confuzie, dacă nu neapărat în erezie, într-o primă secvență dintr-un ciclu bogat numeric, Captiva nesfârșire. Consolator cu Dumnezeu însuși la început, tonul păcătosului în dialog cu El cade în derizoriu, coerența se destramă și ritmul se rupe, parcă speriate de îndrăzneala și trufia omenească: Doamne, va veni o vreme/ când amândoi ne vom minți,/ eu
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13724_a_15049]
-
haotic, căutând, poate, și el, un soi de linii, de margini și de limanuri. Da, nepermis de atent la mine, cel foarte singur, în catedrală pustie, cu masa altarului goală, în față cu o condica de Prezență. Căutând, în toată nesfârșirea asta un fel de margine. O biată, simplă, vinovată margine, în muzică fără margini, în ceață năucitoare, în muzică asta cumplită, sub Dumnezeu. iată și ora Iată și ora când nici o durere nu mă mai doare. O oră în care
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/6544_a_7869]
-
apele, umflându-se-n maluri, Malurile sunt osânda noastră; Nu e adevărat, le-am răspuns, Osânda voastră e împărăția apelor; Acuma știu, A strigat lumina, spintecând întunericul, Întunericul e osânda mea; Nu e adevărat, i-am răspuns, Osânda ta e nesfârșirea luminii; Acuma știu, A strigat sunetul, fulgerând tăcerea, Tăcerea e osânda mea; Nu e adevărat, i-am răspuns, Osânda ta e zgomotul infinit; Acuma știm, Au strigat cuvintele, biruind nerostirea, Nerostirea e osânda noastră; Nu e adevărat, le-am răspuns
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/4543_a_5868]
-
lume din sine prin orbita ochiului stîng (fîl ! fîl !) Dar nu reuși să strecoare afară decît o mînă - Ce bine e, totuși, să poți justifica neputința Prin îngustimea cerului care nu te lasă să ieși din lumea asta Să atingi nesfîrșirea! Prin ochiul drept, își spuse, Nu pot ieși Pe acolo moartea va ieși într-o zi Ca lacrima. Și într-adevăr Afară se strecură doar o lacrimă Care se zdrobi de pleoapele strînse Ca un pumn. Ah, ce piele groasă
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
este dedicat Prea Curatei, un altul patimilor și învierii Domnului. Cercetarea lor ne oferă, credem, cheia strategiei generale a lucrării, într-o anume interferare a vocilor, corală, în, tot astfel încatenarea, ca pe ochiuri de lanț, a eurilor grăitoare în nesfârșirea unei rugăciuni, a pulsativei continuități nutritoare de perenitate. Au invocat-o pe Madona, cu aceeași nesecată fervoare, pe tonuri mai înalte sau mai joase, Cidul, într-o însemnată clipă a vieții sale, Sfântul Francisc din Assisi, Dante, în terținele Paradisului
Lirică religioasă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/13324_a_14649]
-
și cum se pierd în van miresmele? Răsfrângere gândul despicat de tăișul uitărilor își pune pecetea pe fruntea pustie a cuvântului ultim care cărare mai dibui-va dincoace de tăceri dincolo de strigăt înțelesul luminii? pecetea răsfrântă își întinde rugina pe nesfârșirile frunții înscrisul timp din pedeapsa zadarnic răzvrătită a cărei năruiri se ridică semnul care va să fie? de-a stânga și de-a dreapta curg fluvii de iertare de-a dusul și întorsul timpul își înscrie eliberarea de opreliști
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/9395_a_10720]
-
de tandru și de fierbinte citește: decembre-i o carte cu pagini polare hămesite de-ntinderi albastre sub temelii de gheață când continentul alb va muri - argonauți vor silabisi iubirea în oasele noastre e totul alb e tot aerul e o nesfârșire viziunea de care săgetați am căzut în genunchi dumicând din minunea fără de care mai săraci am fi fost de nu ne întorcea lama cea dintre cuvinte - rugina dată-n sărut, iezerul clocotind - rana Bacovia-n toți și în toate dor de
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
arabe este echivalentul Prințului Ferdinand. Efectul cel mai dătător de desfătare al acestei esențializări - o traducere minimalistă, la urma urmelor, a textului shakespearean clasic - este că îi acordă cuvântul Mirandei, femeii îndrăgostite și capabile să traducă în vorbe vâltoarea și nesfârșirea mistică a iubirii. Fie că interpretăm în sens feminist această împuternicire mai mare, cu logos-ul, a femeii, fie că o înțelegem realist, partitura dragostei încredințată cu precădere femeii este una dintre cele mai interesante lecturi neortodoxe ale piesei (și
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]
-
între folclor și jazz, între muzica clasică europeană și jazz, aducându-i într-o neașteptată și profundă comuniune pe Wagner, Liszt, Rahmaninov, Skriabin și Bill Evans. Aceste confesiuni de mare vibrație interioară exclud orice element facil, de complimentare a urechii. Nesfârșirea melodiei multiplicată într-un evantai de voci, armoniile deschise spre indefinirile impresioniste, combustia aproape expresionistă, convertirea claviaturii în orchestră cu infinite nuanțe, virtuozitatea tehnică uimitor de naturală, de care aproape că nu-ți mai dai seama - totul este turnat într-
CREA?IE ?I DESTIN - IANCY K?R?SSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
acestor poeme surprinzător de simple, însă de o mare intensitate lirică, în care și referințele livrești - în esență, la Biblie - se integrează unui discurs ce pare calchiat pe concretul vieții imediate, aproape lipsit de metafore. Vânt de Apele dormeau în nesfârșirea nemișcătoare. Ebraica veche scrie vântul dintâi ca pe un verb de aripi: "merahefet", dâră pe ape-a lui Elohim. Ațâța chipurile: vârtejuri, valuri, stropi și după trecerea lui se-ntorcea câmpia, noaptea încătrănită. Harfă, cimbal, fluier: cu ce unealtă de
ERRI DE LUCA - poeme by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/11419_a_12744]
-
Constantin Țoiu China. 24 iunie-4 iulie 1989. De neuitat imaginea Himalayei,... piscurile dese, sterpe, ascuțite, senzația de pericol, de puritate, de sfințenie primejdioasă provocată de nesfârșirea zăpezii... Gândul că în imensitatea aceasta pustie, survolată, zac oasele tânărului prozator Răzvan Petcu lansat de mine la R. l. și a cărui neliniște l-a împins să facă funesta expediție în acest colț sălbatic al planetei. Himalaya, rândurile scrise
Rugăciune pe o carapace de broască țestoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13770_a_15095]
-
l’eternel commencement a lui Charles Peguy. Sufletul crește mereu în Cel nehotărnicit și acest proces se petrece cu sufletul cunoscător, pentru că Cel în Care înaintează nu e hotărnicit. Această înălțare de la o țintă la alta ține veșnic, ea implicând nesfârșirea oceanului dumnezeiesc, la a cărui margine nu ajungem niciodată, pentru că nu are margine<footnote Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, notele explicative nr. 127, p. 195, și nota 164, p. 223, în PSB vol.29. footnote>. „Din moment ce Primul Bine este infinit în
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
a "fluierat în timpul Evangheliei" (fără legatură cu textul), ș.a. Această încercare de a întoarce sensul piesei prin simbol nu reușește de altfel nici să salveze textul de la cenzură. Frăgezind mecanic Veronica Teodorescu reușește, trecînd de la volumul Peisaje, din 1999, la Nesfîrșiri, apărut în 2003, să aprofundeze instrumentele poeziei sale, dar, în ciuda unor reușite parțiale, poemele nu se încheagă, limbajul trădează lecturi precare sau nesistematice, un travaliu de corectură și rescriere insuficient. Tipul de poezie pe care poeta se ambiționează să-l
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
jupoaie Ca o cămașă lipită de ger, În e trist, tot mai trist, Alduitului meu trup. Simte cum greul pământului Îmi pregătește plutirea. * * * O ciupercă - meninge Otrăvindu-ne visele. Devălmășia îmbuibării Această planetă carnivoră Devorându-și mutanzii. Ducă-se-n nesfârșirea fără-de-lumi Această ghiulea... Pregătiți-mi un altfel de trup, Altundeva - pe altă planetă, Unde să-mi încep veșnicia. * * * Un urlet de sunete și culori cutreieră orașul dimineața. Alungați tot mai des Din pădurea interzisă, Cu ochii scoși Poeții cântă în
Poezii by Ștefan Radof () [Corola-journal/Imaginative/14543_a_15868]
-
dinspre orizont Valuri de spumå apropiindu-se în stop-cadruri regizate de umbrele îmbråțișate gri desenând coapse mângâiate de priviri sau gânduri vânturate peste dunele håituite de ger Albinele pufoase cårau din cer cu osârdie nectar alb și înghețau în fagurele nesfârșirii de alb
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1597]
-
la nimic și să nu înveți carte; știința omoară inerția". Deci, să nu cultivăm poporul! E bine, dar omul nu ar mai fi ajuns în cosmos! Și dacă a ajuns, ce a câștigat? De Dumnezeu nu a dat, la capătul nesfârșirii nu a ajuns, nici măcar cu gândul! Dar creator cum este, omul va mai zămisli multe idei. Nu trebuie să i le ostracizăm. Și acum iată o sinteză a existenței omului, după Doridor: timpul este izvorul fricii, dar, în același timp
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93028]
-
lume pe punți de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârșit sub armură. Purtăm fără lacrirni o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Răni ducem - izvoare - deschise subt haină. Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină. [1930] * MUNTE VRĂJIT Intru în munte. O poartă de piatră încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă. Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă! Din ferigă vulpea de aur mă latră. Jivine
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
să se răsucească deodată asupra ei înseși, așa cum, cândva, în creierul unei ființe-mblănite, conștienta s-a-ntors spre sine devenind conștiință, am reuși poate, asemenea îngerilor, să detectăm Memoria Memoriei lumii, și Memoria Memoriei Memoriei și poate și mai departe, în nesfârșire. Și, dacă și conștiința, devenită astfel preștiință, s-ar mai răsfrânge o dată în sine, ar fi în stare, ajunsă atotștiință, să se ridice deasupra acestei telescopări de memorii pentru a vedea miezul trandafirului cu un infinit de petale, păianjenul fermecător
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
care acum îmi arseseră corpul, îmi spărseseră țeasta-n țăndări și se lățeau triumfător în tot spațiul, în toate vremurile, în întreaga ființă, până ce însăși ființa era carbonizată și focul clocotitor i se substituia, îndesindu-se, ațîțîndu-se, concentrîridu-se, amplificîndu-se în nesfârșire. Urlet de foc, coborând și urcând de miliarde de ori pe secundă, urlet al meu și al Dumnezeirii, teroare a mea și triumf, groază dincolo de groază, fericire depășind de miliarde de ori fericirea... Mă regăseam în patul meu și mi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ani fără vară și iarnă, soare și lună, bine și rău, femei și mascul - terne, obositoare, insuportabile-n monotonia lor. Asta fusese viața? Pentru asta eclozase atunci, în punctul zero al vieții ei? Avea să dispară, pur și simplu, în nesfârșirea acestui lemn, care era pentru ea spațiu, timp și memorie în același timp? Mereu împingînd capul negru, cu mandibule flămânde, în indistinctul care e viitorul, mereu înfulecîndu-l rapid și transformîndu-l în canalele-ntortocheate ale trecutului. Sorbind materia printr-un capăt
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și norii se duc; Chiparoșii sunt verzi lângă altar, Inima, un iaz înghețat sub clar de lună. Ploaia nopții varsă lacrimi de flori. Sub pagodă, iarba face cărare. Printre pini, cocorii-și aduc aminte Muzica și cântecele de demult. În nesfârșirea cerului și a mării, Cum să trăiești iar visul înaintea astrului nopții? Când animalele și oamenii vorbeau cu toții aceeași limbă, strigătele cocorilor spuneau exact ce aveau în gând. Acum trăim în ecouri neclare. Turturica, rândunica și cocorul iau aminte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plină cu oglinzi, sumedenie de oglinzi în care se vede reflectat fără încetare, în fel și chip, și pentru fiecare imagine trebuie să găsească o replică, să întrebe, să răspundă, să gesticuleze, să pareze lovituri. Astfel jocul se perpetuează la nesfârșire, în modul cel mai absurd cu putință, în timp ce el, "producătorul", "regizorul" se simte înghițit de propriile imagini, de nemiloasele creații, în totală confuzie. La ce bun atâta risipă de energie și strălucire, când nimeni nu se alege cu nimic? Primejdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți ne duce spre o nesfârșire negativă. Singurătatea este o operă de convertire la tine însuți. Se întîmplă însă că, adresîndu-te numai ție, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Și astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul că nu ești singur
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai tare și mirajul viețuirii se-nfiripă din aburii ei funebri. Toate apele au culoarea înecului. În azurul timid al dimineților, paloarea atâtor femei, ce le-ai iubit sau nu, ți se oferă ca un pustiu înflorit gustului mortal de nesfârșire. De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindcă în preajma femeii nu mai există timp. Și tulburarea noastră crește, din cauză că atingem în lume o stare care depășește lumea. Iubirea este o aparență intemporală; căci nu se suspendă devenirea în mijlocul vieții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din gâlgâirile plinătății. Și fericirea devine tot atât de vastă cât nefericirea. Infinitul trebuie să fie culoarea fiecărei clipe și, fiindcă prin viață nu-l pot onora decât prin crize, ridică-mă, Moarte, la prestigiul lui neîntrerupt și îmbracă-mă în insomnia nesfîrșirii! Avea-voi lacrimi pentru tot ce n-am murit? Dragostea e singurul mod fecund de a te înșela în cadrul absolutului. De aceea, în iubire nu poți fi aproape de Dumnezeu decât prin toate iluziile vieții. Cel ce s-a molipsit de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]