450 matches
-
și în cea pasivă. Structura ergativă provine din pasiv. Posesia alienabilă se exprimă prin locativ. Genitivul participă la predicații de localizare. Proprietăți cazuale neașteptate, prezente și în limbi precum turca și limbile dravidiene: toate cazurile sunt realizate prin postpoziții, cu excepția nominativului. Topică SOV. HITITĂ Limbă indo-europeană moartă, din ramura anatoliană. Vorbită în nordul și centrul Anatoliei, în mileniul II î. Cr. S-a formulat ipoteza că ar fi avut anumite caracteristici ergative. HOKAN Familie de limbi din America de Nord (California, Mexic). S variabil
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbi (în cadrul familiei pano-tacanan) vorbite în Peru, vestul Braziliei și Bolivia. Partiție foarte complicată. PÄRI Limbă africană din familia nilo-sahariană, vorbită în Sudan. Câteva trăsături ergative. În anumite construcții, verbul conține informații despre A, niciodată însă despre S sau O. Nominativul este marcat în structurile imperative și în majoritatea propozițiilor subordonate. E posibil ca sistemul ergativ din propozițiile principale să se fi dezvoltat dintr-un sistem nemarcat. Topică SV (pentru intranzitive)/ OVA (pentru tranzitive). Cazul absolutiv cu realizare zero e folosit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcarea de tip acuzativ, în prezența particulei aspectuale active. SHURIWAI − Vezi NADËB. SINGHALEZĂ Limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană, grupul indic, vorbită în Sri Lanka. 15 milioane de vorbitori. Limbă cu marcare sintactică. A primește cazul nominativ (nemarcat). O primește, de regulă, nominativul (nemarcat), dar, dacă nominalul este [+ Animat], poate primi și acuzativul (marcat). În anumite structuri intranzitive, subiectul are cazul nominativ dacă acțiunea este voluntară, și cazul dativ, dacă lipsește controlul asupra acțiunii. Există și un pasiv. Construcția medie și cea pasivă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din structurile tranzitive. Sa este o clasă deschisă. YAZGULYAM Limbă indo-europeană, ramura indo-iraniană, grupul iranian, subgrupul Pamir, vorbită în Tadjikistan. 4 000 de vorbitori. Marcare tripartită numai la timpurile trecute. YIDINY Limbă din nordul Australiei. Partiție cazuală complexă: pronumele primesc nominativul/acuzativul. Numele primesc absolutivul/ergativul. Prin cazul ergativ este marcat constituentul A. Cazul absolutiv (S, O) are realizare zero. Limba funcționează după două principii: (a) numele marcat prin ergativ este, în cazul structurilor tranzitive, agentul care controlează acțiunea; (b) numele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
England, MIT Press, p. 73−113. 18 În acest fel, Dixon stabilește corespondența Abs.−Nom. și Erg.− Ac., asupra căreia s-au formulat numeroase ipoteze − vezi Capitolul 2, 3.2. 19 Dixon (1994: 63) discută situația unor limbi în care nominativul este marcat: limbile din familia nord-africană cushitic; limbile berber, vorbite în Maroc și în Algeria; limba africană ergativă päri, în care nominativul e marcat în structurile imperative și în cele mai multe dintre propozițiile subordonate; limba shokleng, din familia sud-americană jê, în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formulat numeroase ipoteze − vezi Capitolul 2, 3.2. 19 Dixon (1994: 63) discută situația unor limbi în care nominativul este marcat: limbile din familia nord-africană cushitic; limbile berber, vorbite în Maroc și în Algeria; limba africană ergativă päri, în care nominativul e marcat în structurile imperative și în cele mai multe dintre propozițiile subordonate; limba shokleng, din familia sud-americană jê, în care nominativul e marcat pentru forma activă. 20 Comentând această situație existentă în unele limbi, Lazard (2001: 281) propune o tripartiție a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcat: limbile din familia nord-africană cushitic; limbile berber, vorbite în Maroc și în Algeria; limba africană ergativă päri, în care nominativul e marcat în structurile imperative și în cele mai multe dintre propozițiile subordonate; limba shokleng, din familia sud-americană jê, în care nominativul e marcat pentru forma activă. 20 Comentând această situație existentă în unele limbi, Lazard (2001: 281) propune o tripartiție a limbilor, care să prezinte o continuitate: limbi acuzative > limbi duale > limbi ergative. Terminologia lui Lazard este destul de inexactă: conceptul limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
întrebare asupra naturii și a caracteristicilor cazului acuzativ din limba română, marcat morfologic numai pentru pronumele personale de persoanele 1 și 2. Situația este asemănătoare și în engleză: Comrie (1973: 239) observă că distincția nominativ−acuzativ (mai bine zis, distincția nominativ vs caz obiectiv, care înglobează valorile acuzativului și ale dativului) e marcată numai pentru pronume. 26 Acest tip de partiție se manifestă în multe limbi: yidiny, nadëb, ndjebbana, yimas, dhalanji etc. 27 S. Delancey, "The Category of Direction in Tibeto-Burman
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
59 Hjelmslev (1972 [1935]: 28) subliniază că în nicio limbă distincția dintre cazurile locale și cazurile nonlocale nu e riguroasă. 60 Vezi Stan (2005: 146). 61 Lingvist rus din secolul al XIX-lea. 62 Conform acestei distincții (Anderson 1971: 3), nominativul latinesc, specializat pentru marcarea subiectului, este un caz pur sintactic, pe când acuzativul apare în ambele ipostaze: sintactic (Romam videre 'a vedea Roma') și local (Romam ire 'a merge la Roma'). 63 T. Givón, "Typology and Functional Domain", Studies in Language
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o descriere detaliată, cu numeroase exemple, a mecanismelor care stau la baza celor două tipuri de schimbări tipologice. Ideea lipsei unei direcții unice a schimbării este prezentă și la Gildea (2003), care arată că sunt atestate următoarele tipuri de treceri: nominativ > ergativ, ergativ > nominativ, ergativ > partiție intranzitivă, nominativ > partiție intranzitivă. 90 C. C. Uhlenbeck, "Agens and Patiens in Kasussystem der indogermanischen Sprachen", Indogermanische Forschungen, 12, p. 170−171; Uhlenbeck este unul dintre primii lingviști care au studiat fenomene legate de ceea ce numim
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu numeroase exemple, a mecanismelor care stau la baza celor două tipuri de schimbări tipologice. Ideea lipsei unei direcții unice a schimbării este prezentă și la Gildea (2003), care arată că sunt atestate următoarele tipuri de treceri: nominativ > ergativ, ergativ > nominativ, ergativ > partiție intranzitivă, nominativ > partiție intranzitivă. 90 C. C. Uhlenbeck, "Agens and Patiens in Kasussystem der indogermanischen Sprachen", Indogermanische Forschungen, 12, p. 170−171; Uhlenbeck este unul dintre primii lingviști care au studiat fenomene legate de ceea ce numim astăzi "partiție ergativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ed.), Proceedings of NELS, 26, GLSA, Amherst, Mass, p. 195−209, apud Alexiadou (2001: 167). 36 A. Majan, "The Ergativity Parameter: Have-Be Alternations", Proceedings of NELS, 8, p. 12−21, apud Alexiadou (2001: 167). 37 Morfologia de caz absolutiv maschează nominativul (legitimat de T) și acuzativul structural (legitimat de v), vezi supra, 3.2.3. 38 S. Bejar, D. Massam, "Multiple Case Cheking", Syntax, 2, p. 65−79. 39 J. D. Bobaljik, "Nominally Absolutive is Not Absolutely Nominative", în: E. Duncan
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în: E. Bach, R. T. Harms, editors, Universals in Linguistic Theory, New York, Holt, Rinehart, and Winston, 1−88. 50 Stan (2005: 171) arată că termenii Agent și Pacient sunt vechi: gramaticii modiști au utilizat lat. agens cu referire la subiect (nominativ), iar lat. patiens, cu referire la obiect (acuzativ); distincția derivă din vechea opoziție stabilită de greci între "activitate" și "pasivitate". 51 J. S. Gruber, Studies in Lexical Relations, teză de doctorat, MIT, Cambridge, MA. 52 La Fillmore Obiectivul apare și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lui Făt Frumos; primul inspirator, celălalt justițiar. Românul n’a fost zgârcit În ceea ce privește eufemismele cabaline, mai ales acelea vegetale, unde nu e de prisos o observație. Anume, dacă În nomencaltura populară a animalelor - atunci când rar o face - calul participă ca nominativ, precum În „calul popii“, participarea În nomenclatura vegetală e inversă, ca atributiv, precum În „coada calului“, parcă voind să reflecte complementaritatea plantă-animal. E firesc deci ca un cal să aibă coadă, una vegetală, mai precis o ferigă, Equisetum arvense; și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fi văzută ca o stategie de satisfacere a trăsăturii EPP a unei proiecții din domeniul flexionar (IP), complementară cu strategia deplasării subiectului în limbi ca engleza (v. Alexiadou și Anagnostopoulou 2001); această complementaritate rezultă invariabil din faptul că, în română, nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), ceea ce face ca deplasarea subiectului în poziție preverbală să fie o formă de deplasare A-bar (determinată de factori pragmatici și interpretativi), nu de deplasare A (deplasare argumentală
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
vP], iar obiectul direct se generează în poziția de complement al (soră la dreapta a) verbului. Tot în domeniul lexical este găzduită și proiecția care asigură atribuirea acuzativului (T0P = TenseObjectPhase), proces diferențiat de Pesetsky și Torrego (2004, 2011) de atribuirea nominativului. O reprezentare minimală (care va fi îmbogățită după necesități) a domeniului lexical vPeste următoarea: (16) (IP > periferia vP) vP > TOP > VP 2. Deplasare XP în derivarea sintactică a verbului românesc Tipul de deplasare pe care îl propunem în derivarea verbului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
5 infra, atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical al verbului, astfel că este greu să motivăm o deplasare obligatorie a obiectului direct în afara domeniului vP. De asemenea, după cum s-a arătat în bibliografia anterioară (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), atribuirea nominativului în poziție postverbală este liberă în română; din nou, motivația pentru deplasarea obligatorie a subiectului este greu de găsit. 2.3 Poziții de legitimare În derivarea complexelor verbale din maghiară și neerlandeză, Koopman și Szabolcsi (2000) formulează o ipoteză asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Pesetksy și Torrego 2001, 2004, 2007, 2011). 2.5 Evacuarea VP prin deplasarea obligatorie a complementului centrului V 2.5.1 Cazul structural în teoria elaborată de Pesetsky și Torrego În limbile cu aliniere nominativ-acuzativ (categorie tipologică incluzând și româna), nominativul și acuzativul (cel puțin acuzativul obiect direct) nu sunt legate în mod direct de configurația tematică a predicatului, ci sunt cazuri structurale 23 (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). Astfel, atribuirea nominativului sau a acuzativului (și morfologia implicită) reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
aliniere nominativ-acuzativ (categorie tipologică incluzând și româna), nominativul și acuzativul (cel puțin acuzativul obiect direct) nu sunt legate în mod direct de configurația tematică a predicatului, ci sunt cazuri structurale 23 (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). Astfel, atribuirea nominativului sau a acuzativului (și morfologia implicită) reflectă faptul că un nominal a intrat într-o relație cu un centru din domeniul flexionar IP (centrul T) - nominativul - sau cu un centru din domeniul lexical vP - acuzativul. Ideea că centrele funcționale responsabile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ci sunt cazuri structurale 23 (v. Stan 2005: cap. 11 pentru română). Astfel, atribuirea nominativului sau a acuzativului (și morfologia implicită) reflectă faptul că un nominal a intrat într-o relație cu un centru din domeniul flexionar IP (centrul T) - nominativul - sau cu un centru din domeniul lexical vP - acuzativul. Ideea că centrele funcționale responsabile de atribuirea nominativului și, respectiv, a acuzativului sunt diferite se verifică imediat atât prin date interlingvistice, cât și prin datele românei. Astfel, este foarte cunoscut comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acuzativului (și morfologia implicită) reflectă faptul că un nominal a intrat într-o relație cu un centru din domeniul flexionar IP (centrul T) - nominativul - sau cu un centru din domeniul lexical vP - acuzativul. Ideea că centrele funcționale responsabile de atribuirea nominativului și, respectiv, a acuzativului sunt diferite se verifică imediat atât prin date interlingvistice, cât și prin datele românei. Astfel, este foarte cunoscut comportamentul formelor în -ing din engleză, care au fie un comportament nominal, selectând argumente în genitiv (33a), fie
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verifică imediat atât prin date interlingvistice, cât și prin datele românei. Astfel, este foarte cunoscut comportamentul formelor în -ing din engleză, care au fie un comportament nominal, selectând argumente în genitiv (33a), fie un comportament verbal, selectând un subiect în nominativ și un obiect în acuzativ (33b), fie - cel mai relevant pentru discuția noastră - un comportament mixt, argumentul intern fiind în acuzativ, iar cel extern în genitiv (33c) (exemple din Pesetsky și Torrego 2004: 527). (33) a. [Mary'sGen reading of
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sGen reading of the bookGen] surprised us. b. [MaryNom reading the bookAc] surprised us. c. [Mary'sGen reading the bookAc] surprised us. ' Citirea cărții de către Maria ne-a surprins' Este relevant că a patra posibilitate, și anume argument extern în nominativ (trăsătură verbală) și argument intern în genitiv (trăsătură nominală), nu este atestată (34) (apud Pesetsky și Torrego 2004: 527). Odată ce nominalizarea structurii are loc (semnalată prin folosirea genitivului pentru argumentul intern), opțiunea de a atribui cazul nominativ argumentului extern nu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Torrego 2004: 527). Odată ce nominalizarea structurii are loc (semnalată prin folosirea genitivului pentru argumentul intern), opțiunea de a atribui cazul nominativ argumentului extern nu mai este disponibilă. În concordanță cu discuția din secțiunea anterioară, rezultă că atribuirea acuzativului precedă atribuirea nominativului (și, mai mult, că anumite tipuri de nominalizare trebuie derivate în sintaxă, prin substituția centrului verbalizant v cu un centru nominalizant n, à la Alexiadou 2001, de exemplu). (34) *[MaryNom reading of the bookGen] surprised us. Dovezi că atribuirea acuzativului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
anumite tipuri de nominalizare trebuie derivate în sintaxă, prin substituția centrului verbalizant v cu un centru nominalizant n, à la Alexiadou 2001, de exemplu). (34) *[MaryNom reading of the bookGen] surprised us. Dovezi că atribuirea acuzativului este disociată de atribuirea nominativului se pot aduce și din istoria limbii române: în limba română veche, o serie de substantive deverbale (a căror natură pe deplin nominală este revelată de prezența articolului hotărât) se combină cu grupuri nominale în acuzativ, chiar cu acuzative prepoziționale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]