6,770 matches
-
feroce, o scot la capăt ascunși în văgăunele lor calde, cinice... Numai că eu uitasem de chestia cu trestia și mă lăudam cu performanțele mele bătrîneilor ocrotitori! Am discutat îndelung cu Mișu, se plimba ușor aplecat, nu ca deasupra, bățos... obosit , dezabuzat ( "E nasol să fii mort" , zicea...), bucuros însă că-și "fentase" încă o data observatorii darnici... Mi-am recunoscut greșeala, am reintrat în odaia mea albă, încăperea de probă martor... și m-am trezit speriat...Ceasul arăta ora patru dimineața
Proba martor by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11856_a_13181]
-
și scriitor renumit, cinquagenar, care observă cu condescendență "la Petru Dumitriu o preocupare de a-și crea un Ťtipť. Se muncea ca să-și mențină în colțul gurii o pipă masivă, foarte nepotrivită cu figura lui de adolescent, cam palid și obosit", adăugîndu-și, din cînd în cînd, și "un monoclu de care nici nu avea nevoie". Are loc, în conjuncturile politice date, o rapidă inversare: fostul debutant, făcînd virajul, devine "copilul teribil", foarte răsfățat, al regimului, în vreme ce celălalt, tot mai împins în
Petru Dumitriu și "negrul" său (II) by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11795_a_13120]
-
răsturnîndu-l prin relativizare și ambiguitate, ca în Iarnă tîrzie cînd, după o fastuoasă reverie poetizantă apare pedestru ultimul vers: "Mai mi-au căzut azi noapte-n vis trei dinți". Poantele acestor parodii erau menite, în gîndul poetului, să contracareze gravitatea obosită a poeziei înaintașilor și să contrarieze orizontul serios al așteptării contemporanilor. Ca și tablourile naturalist-sordide din Argotice. Realizate minuțios, cu grijă pentru detaliul verist și derizoriu al mediului periferic ploieștean și bucureștean, demn de evocarea "eroului liric François Villon" și
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
vulcanii din lumi... ...ce mai vreți - oameni buni? mai rău decât mine nu poate fi decât cel ce-a uitat de fulgere - spre-a vădi în temple lumina - sau cel ce nu și-a sculptat în Poem - toată vina DEMISIE obosit - bolnav și lânced - răstignit pe valuri vreau arsura unei stele - dincolo de maluri am vâslit spre nemurire - ciung și făr' de-aripe în priviri frământ ruine - înfrângeri - risipe... am scârbit în ceruri zeii - exhibând năpasta m-am scârbit pe mine însumi - străpungându
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
de rezonanță, pornind de la concret și trecând prin încercări succesive inerente unei minți deschise: „Clopotele cerului/ Au frecat norii grei/ Ploaia a căzut peste noi/ Iar eu semi-ud/ Te țineam în brațe/ Când mergeai ca prințesă/ Eu ca un căruțaș obosit/ Cu sandale lustruite/ Am căzut în capcana întrebărilor/ Fusese un sărut tainic/ Al unui tâlhar orbit/ Gemea iubirea clasică/ Ploaia cădea pe suspinele mele/ Gemeam amândoi în tăcerea ta/ Negura înghițea ușor tăcerea ta/ Iar eu mă întorceam fără sărut
DANIEL MARIAN DESPRE ILIR ÇABRATI de BAKI YMERI în ediţia nr. 2257 din 06 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380676_a_382005]
-
a vieții se lasă citită când ai crede că de fapt în eternitate se zărește totul dar nu se vede nimic, pur și simplu pentru că astfel trebuie să se întâmple: „Nu vreau/ să se stingă acel cântec/ ca un vulcan obosit// Nu vreau/ să mă ardă dorul de tine/ să-l învelesc în lacrimi.// Tu/ mi-ai dăruit bucuria./ Dacă îmi las ochii în palma ta/ te vei sătura iar și iarcu lacrimi/ florile/ nu se ofilesc de dureri./ Ter iubesc
DANIEL MARIAN DESPRE DRITA N. BINAJ de BAKI YMERI în ediţia nr. 2228 din 05 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380675_a_382004]
-
încât stau și mă gândesc oare îmi va mai lua Dumnezeu, această povară??? Și dacă da, când se va întâmpla acest lucru??? Toată noaptea m-am foit de durere, nu mi-am găsit locul, nu mi-am găsit liniștea... Sunt obosită, nedormită și bulversată, că în loc să mă odihnesc, să mă refac mai repede, eu stau pe marginea patului și mă gândesc la vrute și nevrute, mă mut la calculator pentru a-mi schimba poziția și a încerca să-mi direcționez această durere prin
DURERE, DURERE... ŞI IAR DURERE... DE NELUTA STAICUT de NELUȚA STĂICUȚ în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380762_a_382091]
-
al Durerilor... să trec Marele Deșert al Răbdării și Înțelepciunii... al Credinței, Smereniei și Dragostei față de aproapele meu... Poate astfel voi deveni o altă Neluța mai puternică, mai înțeleaptă, mai răbdătoare, mai înțelegătoare... mai puțin critică și autocritică... Sunt foarte obosită, sunt foarte confuză, dar nu cred că sunt prea departe de adevăr... Știu și simt că ceva se va schimba în viața mea. Că eu voi deveni alta, că mai am multe de spus și de făcut pe acest pământ
DURERE, DURERE... ŞI IAR DURERE... DE NELUTA STAICUT de NELUȚA STĂICUȚ în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380762_a_382091]
-
pare că,ne-a fost luat...din ceea ce-am primit! Haideți să dăm atunci în judecată, "moartea ", Care ,să pună capăt vieții noastre,a venit! Ne facem planuri și ne amăgim cu vise, Trecem prin viață,plini griji și obosiți! Uitând că-n cer,este Hristos,cu brațele deschise: "Veniți la Mine ,cei împovărați și osteniți!" Suntem bolnavi,cuprinși de patimi și orbire, Locașul sufletelor,nu ni l-am păstrat curat! Avem urgent nevoie de...perfuzii cu iubire, Și inimi
PERFUZII...CU IUBIRE! de CONSTANTIN URSU în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380772_a_382101]
-
de fântâniVă închinați, o ce nesăbuințăLa venetici și trădători de țarăV-ați depărtat de glie și științăși-ați pângărit speranța milenarăOmagiați filozofii nebuneAmanetând schelete din morminteNesocotiți perceptele străbuneNepăsători la port și jurăminte -Zadarnic invocați divinitateaNu mai doiniți de dor printre străiniAți obosit să protejați dreptateași nu mai vreți să vă numiți români! Ați dat cu pietre și cu vorbe greleDe-ați tulburat și apele-nghețateîmpăunați cu titluri de licheleV-ați trădat ȚARA pentru LIBERTATE!... XVII. DE ZIUA COPIILOR, de Virgil Ciucă, publicat în
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380657_a_381986]
-
Între două tăceri” 2008... XIII. PREȚ DE-UN ZBOR..., de Elena Glodean , publicat în Ediția nr. 1782 din 17 noiembrie 2015. Dintr-un zbor cu aripi de mucava coborî în sufletul poetului o singurătate avea chip costeliv și părea așa obosită încât în ochi îi sângera un amurg iar pe frunte un rid cât o urmă adâncă de plug părea rătăcită dintr-un veac apus împrăștiind în jur iz de ierburi uscate de toamnă târzie de sânge ostatic de lacrimi sărate
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380673_a_382002]
-
când marile teme (a se citit: marii hoți) rămân la adăpost, râzându-și cinic de prostia de care dăm dovadă. Victime sigure ale manipulărilor, reacționăm cu aplauze furtunoase la mascarada atent elaborată în laboratoarele specializate în diversiuni spre uzul galeriei obosite. Dacă arestările în stil FBI de la Otopeni nu vor conduce la căderea câtorva capete de la etajele superioare ale instituției, înseamnă că punerea în cătușe a nevredinicilor funcționari cu cotiere nu e decât un episod respingător al batjocurii căreia ne încăpățânăm
Măruntul energizant al șpăgii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10232_a_11557]
-
asta contează atât de puțin acum. Aburii se ridică din podeaua Încălzită, fumul de țigară se Împletește cu părul fetelor și desenează gri. În Valencia soarele se ridică, parcă pentru a le aminti oamenilor că mâine este o nouă zi. Obosiți, ne Îndepărtăm spre hotelurile noastre mâncând clasica shaormă. Încă o noapte de distracție sălbatică, Încă o n o a p t e v a l e n c i a n ă . Soarele se oglindește În spuma albă a mării
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
Am obosit, spuse Maria cu glas șoptit, de parcă s-ar fi jenat să recunoască acest lucru. - Să ne așezăm puțin, am consimțit, așezându-mă ostenit, de parcă atâta aș fi așteptat. Rostirea ei mă făcu să realizez că eram eu Însumi obosit. Ne-am așezat pe șina lucioasă de cale ferată. Era fierbinte. Nu ne Îndoiam că era și curată. Trecerea atâtor roți de tren o lustruiseră de-a lungul timpului, fără a-i da răgazul necesar oxidării. Numai faptul că de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
În gând, fără a rosti cu voce tare acest lucru. Dar degeaba mă mai lamentam acuma. Trebuia să ne ridicăm și să plecăm mai departe. - Gata? am Întrebat-o. S-a ridicat fără să-mi răspundă. Cred că era foarte obosită, dar se temea să mi-o spună, de frică să n-o părăsesc, sau din dorința de a-mi fi alături În toată absurditatea aceasta. Ne continuarăm drumul, călăuziți de strălucirea mată a traverselor și a luminii crepusculare ce tivea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
pestilențial: "N-am grădină însă am râme și plină/ mi-i neliniștea cu bile de cucută/ struțul e clopot și dimineața o să pută" (N-am grădină însă am râme și plină). Până și păsările ostenesc de imensa osteneală umană: "păsări obosite ca salariile vechi" (Kafka și pantalonii lui Ubu Roi). Concretul degradării e atât de ingenios regizat, încât pare inventiv prin sine însuși: "prin ciorbă gunoaie bibliografii bucătărie/ prin corespondență și baie/ scociorând boturi obraznice/ tăcerile delapidează orașul/ locuim într-un
Recitindu-l pe Ion Caraion by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10291_a_11616]
-
scârțâind a îngheț. Din volumul de versuri „ÎN VESTIARUL INIMII” (Editură Tiparg, 2011) Stelele, crăpate pe buzele cerului înzăpezit de dimineți neîncepute, îmi aruncă-n vertebre guturaiuri, de parcă zilele mele s-ar soarbe în însetarea pământului, ca într-un cimitir obosit. Poate că sunt un om de zăpadă în care iarna-și taie venele, sinucigându-se. PREZENT a. între noi faptele și pleoapa căzută a istoriei peste mâinile întinse căutând drumul b. sufletul, ultima draperie în spatele căreia memoria caută sensul gramaticii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
în care pietricele roșii apucă printre cele verzi, ca în acvariul îngust unde pui să-ncolțească o tulpină de bambus. Mici colivii, legănate de minimul curent pe care poți să-l faci întorcînd, cu furie, sau cu lentoare de om obosit, paginile cărților. Sigur că Bietele corpuri, proza numită roman, hors concours în clasificările criticii, a Soniei Larian e o scriere apăsată, într-o piele care se scorojește și se fărîmă, un fel foarte dur, genul de duritate pe care-o
Femina by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10572_a_11897]
-
le urmărește Adriana Bittel. Și fiindcă am venit, dinspre Academiei pe Bulevard, oarecum la braț (fără s-o fi cumpărat, o aveam...) cu cartea ei, n-o să aleg altă proză, nici n-am loc să stărui, decît Cehov, am cerut obosită. Povestea, din anii '80, a acelui anticariat unde am văzut-o. "Eu cu rochie nouă" e un personaj de compoziție. Joacă într-o scenă de dragoste obișnuită, aia, veche, cu care se distrează literatura: femeia tînără, stîngace, mioapă (dezinvoltă și
Femina by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10572_a_11897]
-
e Întîlnire la Paris în oricare din părțile ei. Acțiuni care încep și se suspendă, acoperite, ca jarul focurilor vechi, de amănunte, observații, stil. Iată, de pildă, în tot minimalismul ei fără cusur, o caracterizare de personaj: "îi urmăream mersul obosit, în silă, cu servieta umflată trăgîndu-i umărul în jos, un mers de bătrîn sau de repetent care se duce la teză." E de-ajuns. Suficient pentru o lume care trage de ea, și pe care femeile, îmbătrînind, o descîntă. Nu
Femina by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10572_a_11897]
-
cațavencistului", inclusiv Haralampy - venit să-i împrumut un sfert de trăscău pentru scoaterea cuiului rămas în cap din seara precedentă - el chiar spunând: - Domnilor (adică eu și Jerome), după umila și neavizata mea părere (ipocritul!), Cațavencu e cu mult mai obosit decât spune domnul Bușcu... Iar între altele fie spus, după ce am văzut și "Balul Academiei Cațavencu" transmis pe TVR1, în seara de duminică, 21 mai, am fost și mai convinși de acest adevăr, cutezând să-l "deranjăm" pe magistrul François
Trăind în cercul nostru... strâmt by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10609_a_11934]
-
scârțâind a îngheț. Din volumul de versuri „ÎN VESTIARUL INIMII” (Editură Tiparg, 2011) Stelele, crăpate pe buzele cerului înzăpezit de dimineți neîncepute, îmi aruncă-n vertebre guturaiuri, de parcă zilele mele s-ar soarbe în însetarea pământului, ca într-un cimitir obosit. Poate că sunt un om de zăpadă în care iarna-și taie venele, sinucigându-se. PREZENT a. între noi faptele și pleoapa căzută a istoriei peste mâinile întinse căutând drumul b. sufletul, ultima draperie în spatele căreia memoria caută sensul gramaticii
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
Tonegaru, care le va pica bine ,orășenilor" de mai târziu, e miraculosul de după blocuri și mări: , Tramvaiul vechi era tras pe linie moartă,/ la o casă o fereastră era deschisă la etaj;/ era cald, prea cald și copii de joacă obosiți/ ca îngerii ce se întorc cu stelele dela păscut/ așteptau să spună o poveste tramvaiul - / tramvaiul în care o pisică a născut." O poezie cu minuni îndoielnice și cu imagini de ținut minte, ,trecătorii cu tocuri de gumă/ sigilau umbrele
Spune-i că le voi culege pentru el... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10055_a_11380]
-
primăverilor de ieri. Romanțe delicate, lucrate din vîrf de creion, în trena lui Verlaine: " Închide ochii... Nu privi afară.../ Pe sufletul tău trist și mut/ Ca o povară toamna a căzut,/ Ca o povară..." Continuarea e dulceagă. Acorduri de pianină obosită, într-un univers care se dezagregă, dar nu bolovănos și surd, ca la Bacovia, ci discret, feminin, o lume de tristeți parfumate, de migdală, de coajă de mandarină amară: "Te ascult.../ Pe ochii mei sîmt degetele serii.../ Vorbește-mi, dar
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]
-
cu o Gedankenlyrik, în preferința pentru majuscule, la Ritm, Bufon, Ecou, Vis, devenite personaje ale unei farse fără subiect, din care doar finalul se agață, molatic, cu energia în descrescendo a unei nevralgii vechi, de vreun colț de cortină: "Fiorii obosiți se frîng,/ Iar pe mormîntul lor feeric/ Oglinzile albastre plîng/ Cu lacrîmi mari de întuneric...". Citindu-l pe-acest Philippide de început, te gîndești că-i totuși nedrept ca Bacovia să nu-și împartă cu el eticheta de "monocord". O
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]