221 matches
-
încărcarea și a mări cadența, au fost instalate dipozitive speciale care erau acționate cu ajutorul unei butelii de aer comprimat aflate pe fălceaua din partea dreaptă. Cadența tunului în primul minut a ajuns astfel la 8-10 lovituri, fiind similară variantei modernizate a obuzierului D-20 (Khitin) aflată în prezent în dotarea armatei ruse. Modelul fabricat sub licență poate fi deplasat cu viteza maximă de 50 km/h pe șosea și 20 km/h pe teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
D-20 (Khitin) aflată în prezent în dotarea armatei ruse. Modelul fabricat sub licență poate fi deplasat cu viteza maximă de 50 km/h pe șosea și 20 km/h pe teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate. Obuzierul poate folosi următoarele muniții: proiectilul exploziv OF540, proiectilul perforant BR540, proiectilul cumulativ BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
teren. Punerea în baterie durează 2 minute și jumătate. Obuzierul poate folosi următoarele muniții: proiectilul exploziv OF540, proiectilul perforant BR540, proiectilul cumulativ BK540R, proiectilul de iluminare S540R, proiectilul pentru difuzare materiale materiale tipărite A540 și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982. În prezent, este în dotarea unor batalioane de artilerie la nivel de brigadă de infanterie. Următoarele țări aveau în dotare obuzierul D-20 în anul 2010:
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
și proiectilul de ruptură beton G530. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a intrat în dotare la 1 august 1982. În prezent, este în dotarea unor batalioane de artilerie la nivel de brigadă de infanterie. Următoarele țări aveau în dotare obuzierul D-20 în anul 2010:
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp. În luna octombrie a anului 1943 a fost organizată o demonstrație ad-hoc pentru mareșalul Ion Antonescu. Acesta urmărise anterior o demonstrație a prototipului vânătorului de care Mareșal înarmat cu un obuzier sovietic de calibrul 122 mm. Prezentarea prototipului vehiculului blindat s-a soldat cu un eșec: vânătorul de tancuri nu a reușit să perforeze deloc blindajul unui tanc aflat în poligon, deși au fost executate trageri și de la distanță mică (300
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Obuzierul Berta cea grasă (în ) a fost un tip de obuzier construit de fabricile de arme Krupp din Germania la începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
începutul Primului Război Mondial. Obuzierul a fost proiectat în principal de directorul secției de proiectări al Krupp, profesorul Fritz Rausenberger, și predecesorul său, directorul Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din lecțiile învățate de către germani (și austrieci), de la Războiul ruso-japonez din 1904-1905. În timpul războiului, japonezii au demontat o serie de obuziere de apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
Dräger. Unele surse indică faptul că numele "Bertha" ar veni de la Bertha Krupp, moștenitoarea imperiului industrial Krupp. Geneza obuzierului vine din lecțiile învățate de către germani (și austrieci), de la Războiul ruso-japonez din 1904-1905. În timpul războiului, japonezii au demontat o serie de obuziere de apărare de coastă de 28-cm și le-au folosit pentru a ajuta la asediul bazei navale ruse fortificată de la Port Arthur. Aceasta a fost o noutate ca, până la acea dată, experții militari considerau că cele mai mari tunuri transportabile
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
majoritatea țărilor europene nu a reușit să tragă învățăminte din lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
lecția japoneză - în afară de, cum s-a menționat, germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat Parisul. În revista Muncă și Voe Bună nr. 12 din
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
germani și austrieci (și acesta din urmă a dezvoltat, de asemenea, o serie de arme supergrele transportabile pe drumuri publice ca de exemplu obuzierul "Schlanke Emma" (Emma cea suplă) de 30,5 cm, obuzierul "Barbara" de 38 de cm, și obuzierul Gudrun). Numele a fost folosit impropriu de presă pentru alte tunuri de mari dimensiuni, mai ales pentru tunul cu care a fost bombardat Parisul. În revista Muncă și Voe Bună nr. 12 din 15 iunie 1940, p. 28 apărea un
Berta cea grasă (mortieră) () [Corola-website/Science/326193_a_327522]
-
acțiune pentru cel mai ușor proiectil (cel de 1250 kg) a fost de 10 km. Fiecare mortier trebuia însoțit de o macara, o remorcă și câteva tancuri modificate pentru transportul proiectilelor. În martie 1936 compania Rheinmetall a propus folosirea un obuzier supergreu pentru a ataca Linia Maginot. Conceptul inițial a fost o armă transportată de mai multe vehicule șenilate și asamblată aproape de front, însă durata lungă de asamblare a dus la transformarea armei în una autopropulsată. În anii 1938 și 1939
Mörser Karl () [Corola-website/Science/327586_a_328915]
-
asupra terenului și modul în care se poate manevra un vehicul atât de masiv. Teste de tragere au avut loc în iunie 1939. Testele finale au avut loc la Unterlüß în mai 1940. În total au fost construite doar 7 obuziere . Primele 6 au fost numite "Adam", "Eva", "Thor", "Odin", "Loki", si "Ziu"; cel de-al șaptelea, cel de cercetare și teste ("Versuchs-Gerät"), nu a primit nici un nume. Livrarea celor 6 vehicule de producție a avut loc în perioada noiembrie 1940
Mörser Karl () [Corola-website/Science/327586_a_328915]
-
nu era angajată în ostilități. Fiecare conflict servea drept poligon de probă pentru tunurile Krupp. Majoritatea conflictelor erau o sursă de publicitate favorabilă. Gama produselor lui Krupp cuprindea acum turnuri grele, baterii de munte, turnuri pentru apărarea de coastă și obuziere uriașe. Dispunînd de o flotă comercială în Olanda, de mine în Spania și de reprezentanți în aproape toate capitalele , Alfred devenise o instituție internațională. La 43 iulie 1887, regele tunurilor a decedat în urma unui atac de cord. Alfred stabilise cu
Alfred Krupp () [Corola-website/Science/330290_a_331619]
-
cartușe pentru revolverul model 1896, câte 2500 de tuburi-cartuș și focoase de artilerie, precum și multe alte componente ale unor muniții. Din 1913, s-a asimilat în producție proiectilul unic pentru tunul de câmp 75 mm model 1904 și proiectilul pentru obuzierul greu de 150 mm. Proiectilele din fontă încărcate cu pulbere neagră au fost înlocuite de proiectilele din oțel cu explozivi brizanți. În timpul Primului Război Mondial, Arsenalul, Pirotehnia și Pulberăria au fost mutate în Moldova. Producția a fost semnificativ afectată din cauza lipsei materiilor
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
de la Bucov, Mizil, Ribăr și Târgoviște se ocupau de producția și repararea transportoarelor blindate TAB-71, TAB-77 și TABC-79, tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, precum și autoblindatele ABI. La Reșița erau fabricate tunuri antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/77, obuziere de calibrul 152 mm Model 1981, tunuri de calibrul 130 mm Model 1982, tunuri-obuziere de calibrul 152 mm Model 1985 și tunuri de munte de calibrul 76 mm Model 1982. La IAR Brașov erau fabricate elicoptere ușoare IAR-316 și medii
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
teren pentru armată, iar Arsenalul Armatei din Sibiu și Întreprinderea Mecanică din Bacău asigurau autospeciale. Aruncătoarele de bombe Model 1977, 1982 și 1988 erau fabricate la Brașov. Uzina Mecanică Mizil fabrica sub licență mașini de luptă ale infanteriei MLI-84 și obuziere autopropulsate Model 1989 de calibrul 122 mm. La UTB au fost fabricate mașinile de luptă ale vânătorilor de munte MLVM. În iulie 2016, o amplă anchetă realizată de o echipă de jurnaliști de investigații a arătat că țări est-europene, printre
Industria românească de armament () [Corola-website/Science/329295_a_330624]
-
exemplu Jagdpanzer IV, Jagdpanther și Elefant. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Germania nazistă a dezvoltat mai multe tunuri de asalt pentru sprijinirea infanteriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice echipate cu un tun normal și un obuzier. Aici se pot aminti StuG III, StuG IV, Sturmpanzer IV ("Sd.Kfz. 166"), Sturmtiger. Armata Roșie a folosit tunuri de asalt SU-76 montat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70, SU-76i, SU-122, SU-152, ISU-122 și ISU-152. Marea Britanie și Statele Unite
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
StuG IV, Sturmpanzer IV ("Sd.Kfz. 166"), Sturmtiger. Armata Roșie a folosit tunuri de asalt SU-76 montat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70, SU-76i, SU-122, SU-152, ISU-122 și ISU-152. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal ca de exemplu varianta M4(105) a tancului Sherman înarmată cu un obuzier de 105 mm. În producția armelor de calibru mic au apărut noi metode de producție, ca de exemplu: ștanțarea, nituirea, sudura care prin randamentul
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
montat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70, SU-76i, SU-122, SU-152, ISU-122 și ISU-152. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal ca de exemplu varianta M4(105) a tancului Sherman înarmată cu un obuzier de 105 mm. În producția armelor de calibru mic au apărut noi metode de producție, ca de exemplu: ștanțarea, nituirea, sudura care prin randamentul mare și costurile reduse de producție permiteau producție de masă și fabricarea armelor în numărul necesar
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
cu bazele la întrarea în Valle Stura di Demonte, era formată din șase batalioane și o legiune a Cămășilor Negre (MVSN) și era dotată cu 30 d mortiere de 81 mm, 24 de tunuri montane 75 mm Skoda și 12 obuziere 100 mm. Regimentul mai avea în dotare 3.500 de catâri pentru transportul pieselor de artilerie, 68 de camioane, 71 de motociclete și 153 de biciclete. Dispunerea inițială a trupelor a fost una defensivă. În analizele făcute mai înainte de izbucnirea
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
emisie recepție radio nu au funcționat în condițiile vremii ploioase, iar trupa a rămas fără alimente, rămase mult în spatele coloanei. Cu toate acestea, pe 23 iunie, italienii au ajuns în Pasul Maddalena. Până aici, italienii reușiseră să transporte doar un obuzier de 100 mm. Din Pasul Maddalena, italienii au început coborârea în Valea Ubaye din Franța. Condițiile meteo au încetinit înaintarea italienilor dar, în egală măsură, i-au împiedicat pe artileriștii francezi să își regleze tirul. Divizia "Acqui" nu ajuns în fața
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Heeresgruppe G" (Grupul de Armată G) de sub comanda "SS-Obergruppenführer" Paul Hausser. Divizia a 3-a și-a continuat manevrele de ocolire în sud și est. În seara zilei de 29 ianuarie, artieleria diviziei a lansat 16.000 de proiectile de obuziere de 105 mm și 155 mm în timpul pregătirii de arilerie de trei ore care a deschis asaltul a două regimente de infaterie în sud, pentru traversarea Canalului Colmar. Traversarea canalului a avut loc timp de trei ore, până la miezul nopții
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]