280 matches
-
legii. În fruntea ulemei se afla seyhülislâm-ul, care era numit de sultan, dar care avea de fapt o poziție independentă. Acesta putea emite o așa-numită fetva, care conținea o apreciere sau o interpretare relativ la faptul dacă activitatea prestată de ocîrmuirea conformă principiilor musulmane. El nu-și putea impune deciziile, dar părerile lui aveau un impact important asupra opiniei publice, putînd și uneori chiar hotărînd soarta sultanului. Temelia morală a acestui sistem a fost descrisă de mulți autori, atît otomani cît
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
evidentă era rata ridicată a inflației, a cărei creștere a început la sfîrșitul secolului al șaisprezecelea și a continuat în secolul al șaptesprezecelea. Odată cu creșterea dramatică a prețurilor și a sumelor cheltuite de administrație și de forțele armate ale imperiului, ocîrmuirea otomană a fost nevoită să mărească impozitele și să adopte noi metode de percepere a acestora. Economia a suferit și ea într-o oarecare măsură datorită faptului că marile rute comerciale spre Asia se deplasaseră acum spre Atlantic, unde britanicii
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
structură sub presiunea convergentă a sectoarelor musulman și creștin ale societății. Un răspuns l-ar putea constitui rezistența sistemului administrativ otoman și capacitatea lui de a-i izola pe potențialii lui oponenți. Poarta (sau Sublima Poartă), un termen aplicat de obicei ocîrmuirii otomane, nu încerca să trateze direct cu cetățenii ca indivizi, preferînd să apeleze la un întreg lanț de intermediari pe care îi putea controla și care, la rîndul lor, puteau fi în mare parte învinuiți de eventualele dezastre. De pildă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
otomane, nu încerca să trateze direct cu cetățenii ca indivizi, preferînd să apeleze la un întreg lanț de intermediari pe care îi putea controla și care, la rîndul lor, puteau fi în mare parte învinuiți de eventualele dezastre. De pildă, ocîrmuirea otomană nu se ocupa ea însăși de viața de zi cu zi sau de credințele populației creștine. Masa țărănimii era ținută sub control la nivel superior de biserica ortodoxă prin așa-numitul sistem millet, iar la nivel inferior, cel local
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
ortodoxe din Balcani. Mișcările naționale aveau să apară separat de, iar uneori împotriva celei mai înalte autorități religioase. Administrația provincială: comunitățile rurale În secțiunile precedente s-a pus accentul pe nivelurilor superioare ale administrației otomane și pe instituțiile creștine corespunzătoare. Ocîrmuirea otomană dispunea și de o rețea foarte diversificată de conduceri provinciale, ale căror omologe creștine erau comunitățile sătești cu organizarea lor tradițională. S-au produs multe schimbări în instituțiile provinciale în timpul întregii perioade a dominației otomane; acest aspect va fi
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Fruntașii satelor puteau face parte din consiliul local al oficialilor otomani sau acționau ca sfetnici neoficiali privind problemele creștinilor. Notabilitățile jucau într-o oarecare măsură un rol esențial în administrația otomană. Ca și cele bisericești, ele acționau ca intermediari între ocîrmuirea otomană și țărani. Obligația lor era perceperea taxelor și înregistrarea a tot ce avea o importanță aparte din ceea ce poseda orice individ. În schimbul serviciilor prestate, lor li se acordau privilegii speciale, cum ar fi de pildă scutirea de taxa pe
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Nu era vorba doar de sumele pretinse, ci și de metodele de percepere. Chestiunea aceasta va fi prezentată pe tot parcursul acestui volum, întrucît a rămas tot timpul o sursă de controverse și de proteste pînă la căderea imperiului. Pe măsură ce ocîrmuirea otomană devenea tot mai slabă, iar revoltele locale și sentimentele naționale căpătau o amploare tot mai mare, normal că rezistența față de achitarea taxelor unui regim nepopular a crescut. Locuitorul creștin al imperiului plătea impozite statului, celui care stăpînea pămîntul pe
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
văzut că populația creștină avea la nivelul provinciilor propriile ei organizații poltice conduse de lideri locali. Existau și forțe armate creștine. Inițial, cînd se dovedea neputincios sau incapabil să mențină controlul asupra tuturor ținuturilor din Balcani cu propriile lui trupe, ocîrmuirea otomană a acordat satelor sau unor grupuri de creștini dreptul de a înființa garnizoane în vederea apărării punctelor importante, cum erau podurile sau trecătorile, sau pur și simplu pentru menținerea păcii și ordinii în districtele lor. Milițiile creștine erau numite de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
refuzat să acționeze. În iulie 1711, țarul și armata lui au fost încercuiți pe rîul Prut. Aflat într-o poziție militară imposibilă, acesta a semnat un tratat prin care ceda Azovul recent anexat. Au apărut ulterior controverse asupra faptului dacă ocîrmuirea otomană n-ar fi trebuit să profite de prilej ca să obțină mult mai mult. Poate că ar fi putut distruge armata rusă și să-l ia prizonier pe țar. Ceea ce este sigur este că Imperiul Otoman nu va mai avea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
aveau să le discute între ele în privința împărțirii teritoriilor otomane. Pentru statele aflate în plin proces de împărțire a Poloniei, un asemenea plan părea logic. Asigurată de sprijinul Vienei, Ecaterina a declanșat acțiunea împotriva primului ei obiectiv, Crimeea. La început, ocîrmuirea rusă l-a susținut pe un pretendent la tron, dar după ce acesta a dobîndit puterea, iar populația s-a răzvrătit împotriva acestui amestec din afară, trupelor rusești li s-a dat ordin să intre în forță sub pretextul "restabilirii ordinii
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
special a oilor și caprelor. Pămînturile agricole bune aparțineau în general unui chiftlîk, unei fundații religioase sau membrilor casei sultanului. În zonele de deal și de munte, pămîntul agricol putea fi deținut de cultivatori sub formă de proprietate privată. Întrucît ocîrmuirea otomană nu încerca să instituie un control strict asupra zonelor situate departe de orașele mari și de principalele linii de comunicație, satelor de păstori și fermelor mici montane din Grecia continentală li se permitea de obicei să se administreze singure
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
sau expeditor comercial. Datorită caracterului montan și greu accesibil al naturii celei mai mari părți a Greciei continentale, forțele armate creștine au jucat întotodeauna un rol important în viața locală. Pentru a controla aceste zone și a lupta împotriva klefților, ocîrmuirea otomană a organizat districtele îndepărtate în armatolîkuri sau kapitanate. Cetele de armatoli aveau sub jurisdicția lor un anumit număr de sate și răspundeau de menținerea respectării legii și a ordinii, precum și de strîngerea taxelor. Ele erau plătite de către districtul pe
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
regim. Prin Tratatul de la Passarowitz, zonele acestea au trecut iar sub stăpînire otomană; Veneției i-au rămas coasta Dalmației și Insulele Ionice, ceea ce îi menținea statutul de cea mai mare putere din Marea Adriatică. Deținînd din nou controlul asupra acestei zone, ocîrmuirea otomană a depus eforturi serioase în vederea îmbunătățirii situației din Pelopones și a atragerii de noi coloniști. Așa cum am văzut, autoritățile locale grecești și-au asumat încă o dată un rol important în perioada aceasta. Cu toate că Imperiul Otoman era, în anii '30
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
tot mai puțin capabilă să-i țină sub control pe oficialii din provincii. Proprietarii de moșii întinse și bogătașii din Albania căutau firește să pună mîna pe puterea politică, care putea fi obținută prin numirea lor în posturi oficiale de către ocîrmuirea centrală. Odată instalați, aceșia puteau refuza să îndeplinească ordinele dacă ele contraveneau intereselor lor personale. Cunoscuți sub numele de bey,ei erau musulmani, aveau cete de slujitori înarmați și nu numai că se aflau în afara controlului de la Constantinopol, dar se
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Cariera lui Kara Mahmud, care avea să exercite o influență majoră asupra întregii regiuni apusene a Balcanilor, s-a desfășurat paralel cu evoluția evenimentelor care au avut loc în același timp în Muntenegrul vecin. Muntenegrenii În 1499, după cucerirea Muntenegrului, ocîrmuirea otomană a depus puține eforturi pentru controlarea acestui ținut muntos îndepărtat. Sistemul timarelor nu a fost niciodată aplicat aici, iar în schimbul plătirii taxei pe cap de locuitor, care nu era mare, regiunea a fost în general lăsată să se descurce
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
cele din urmă otrăvit în 1773 de un servitor grec aflat în slujba Porții. După acest episod, relațiile cu Rusia s-au deteriorat. În 1777, o misiune muntenegreană a plecat la Sankt Petersburg, dar nu a fost primită de Ecaterina. Ocîrmuirea rusă ducea o politică de colaborare cu Viena și ezita să se amestece în partea de vest a Balcanilor. Muntenegru a făcut unii pași și în direcția apropierii de Imperiul Habsburgic. În 1777, un muntenegrean, Nicolae Marković, s-a oferit
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
de a înainta spre sud și de conflictele lui cu regele Carol al XII-lea al Suediei. Domnitorii români au fost foarte impresionați de victoria repurtată de ruși în 1709 la Poltava asupra suedezilor. Acceptînd cu brațele deschise ajutorul românilor, ocîrmuirea rusă a început prompt să negocieze cu Constantin Brîncoveanu, domnitorul Valahiei (1688-1714), și cu Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei (1710-1711). Deși s-a ajuns la o înțelegere și cu Brîncoveanu, principala realizare a Rusiei a fost încheierea Tratatului Norocului cu Cantemir
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a transformat totuși regiunea într-un pașalîc și că aceasta nu a fost ocupată de armata otomană. Provinciile și-au păstrat principalele drepturi ce-i asigurau autonomia, dar conducătorii lor se aflau sub control otoman direct. Odată cu numirea domnitorilor fanarioți, ocîrmuire otomană a reușit în foarte mare măsură să spargă monopolul controlului boierilor asupra țării lor. Un sfat al marilor boieri avea încă un anumit rol în administrație, iar un sfat lărgit al reprezentanților tuturor categoriilor de proprietari funciari și ai
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
lui Alexandru I, propunîndu-i întemeierea unui stat întins, care urma să includă teritoriile Muntenegrului, Herțegovinei și Dalmației, o parte a Albaniei și Dubrovnikul, acesta din urmă fiind capitala. Petru își rezervase postul de domnitor, iar Rusia era puterea protectoare. Deși ocîrmuirea rusă avea toate motivele să fie mulțumită de posibilitatea de a se folosi de luptătorii muntenegreni, soarta acestei țări nu prea conta față de interesele generale ale Rusiei în plan general european. În 1807, guvernul rus a încheiat un acord cu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
1802, guvernul otoman a stabilit perioada de domnie a hospodarilor la șapte ani; aceștia urmau să nu fie înlăturați decît atunci cînd existau dovezi de comitere a unei crime. Acest decret a dus la creșterea influenței Rusiei prin specificarea că ocîrmuirea rusă avea dreptul să aprobe candidații otomanilor pentru poziția de domnitor. Măsura aceasta i-a oferit Sankt Petersburgului o armă pe care o putea folosi împotriva Porții și prin intermediul căreia îi putea ține totodată sub control pe domnitorii respectivi. Doi
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a fost nevoită să facă permanent față opoziției supușilor lui musulmani și creștini. Acțiunile muntenegrenilor au fost discutate și, așa cum am menționat deja, sîrbii au declanșat în 1804 o revoltă importantă. Ceea ce era însă deosebit de periculos pentru imperiu era incapacitatea ocîrmuirii centrale de a-i ține în frîu pe notabilii musulmani, care adeseori nu numai că sfidau Poarta, dar îi și asupreau pe cei aflați sub jurisdicția lor, fie ei creștini sau musulmani. Fenomenul acesta a apărut în diferite regiuni ale
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
hotărîtă măsură împotriva acțiunilor ienicerilor și a asupririi bandiților a fost însă luată în pașalîcul Belgradului. Revolta sîrbilor, prima dintre mișcările naționale de eliberare, va fi analizată amănunțit mai jos. Este suficient să spunem aici că sîrbii, prinși între o ocîrmuire centrală neputincioasă și cetele de militari răzvrătiți, s-au răsculat în 1804 nu împotriva guvernului otoman, ci a controlului deținut de regimul militar local, care avea legături cu Pasvanoglu și cu beii bosniaci. La început, rebelii au avut drept obiectiv
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
pînă să se poată ocupa de problemele interne, el a reușit în schimb să negocieze încheierea unei păci. Basarabia era pierdută, dar teritoriul acesta făcuse parte din Moldova, aflată deja sub influența Rusiei. În plus, sfîrșitul războiului i-a permis ocîrmuirii otomane să-și îndrepte atenția către Serbia și să înăbușe revolta de acolo. Cu toate acestea, în ciuda urcării pe tron a unui conducător capabil, situația din cadrul imperiului, mai ales menținerea relativei slăbiciuni a ocîrmuirii centrale, a pregătit scena pentru revoltele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
plus, sfîrșitul războiului i-a permis ocîrmuirii otomane să-și îndrepte atenția către Serbia și să înăbușe revolta de acolo. Cu toate acestea, în ciuda urcării pe tron a unui conducător capabil, situația din cadrul imperiului, mai ales menținerea relativei slăbiciuni a ocîrmuirii centrale, a pregătit scena pentru revoltele naționale ale secolului. Administrația imperială avea să se confrunte cu dificultăți tot mai mari în păstrarea controlului asupra provinciilor și în respingerea amestecului marilor puteri. Una dintre acestea, Imperiul Habsburgic, era implicată în afacerile
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
mai ales de politica externă, forțele armate și strîngerea unui anumit număr de taxe clar definite cuvenite statului. Scopul monarhilor din secolul al optsprezecelea, în special cel al Mariei Tereza și al lui Joseph al II-lea, era extinderea puterilor ocîrmuirii centrale și intervenția directă în problemele claselor sociale de jos, în primul rînd în cele ale țărănimii. Tentativa de a institui un fel de absolutism regal similar celui din Franța sau Prusia avea să eșueze în mare parte din cauza forței
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]