590 matches
-
ar putea fi surprins de o manieră specifică prin noțiunea autotext. Fără îndoială, nu arată la fel repetarea tabloului edenic în două texte diferite sau reiterarea acestui motiv în variante succesive ale aceluiași text; deosebirea este dictată de incongruența dintre ocurența și devenirea unui mit personal în opera eminesciană. În momentul în care sunt depășite granițele de gen, dar rămânem în formularea autentic-eminesciană, ne situăm încă în câmpul intratextual. Dificultatea noțională ar putea interveni în situația în care vom recurge la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
termenul postmodernism (postmodernismo) a fost utilizat prima dată de către Federico de Onís în Antología de la poesía española e hispanoamericana (1882-1932), publicată la Madrid în 1934, după care Dudley Fitts l-a reluat în Anthology of Contemporary Latin-American Poetry (1942), ambele ocurențe desemnând "o reacție minoră la modernism"37. De altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil, nici măcar în aparițiile sale fonologice sau grafologice. Dimpotrivă, el se caracterizează chiar printr-o anumită idealitate, absolut necesară pentru a identifica un semn ca fiind același în ciuda multiplelor sale variații și ocurențe. Dacă pentru Saussure semnul este o entitate psihică cu două fețe (un semnificant și un semnificat), pentru Derrida diferența dintre semnificat și semnificant este nulă, astfel încât "un semnificat nu este decât un semnificant pus într-o anumită poziție de către alți
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care imprimă efecte textuale și de interpretare noi. Tocmai de aceea s-a afirmat despre Baudrillard că deține un tip special de discurs, care, în același timp, expune și ilustrează temele și conceptele, explicația sau introducerea lor fiind aproape simultană ocurenței acestora în propriul text. Deși și pe parcursul acestei lucrări au fost subliniate procedeele retorice și discursive utilizate de către Baudrillard, pentru această secvență a demersului se impune o rapidă trecere în revistă a câtorva dintre cele mai reprezentative sau utilizate strategii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unei experiențe metafizice stă, cu alte cuvinte, în posibilitatea experienței efemere, contingente, perceptive. Pendularea ulterioară a lui Benjamin între materialismul detaliului (ca intuiție a prezentului) și forța așteptării mesianice (ca așteptare a viitorului) își găsește, în acest loc, o primă ocurență. Kant devine astfel un reper important, mai ales prin cenzura pe care o operează în conceptul de experiență. Iar sarcina filozofiei, după Benjamin, devine aceea de a fundamenta posibilitatea unei metafizici pornind tocmai de la această cenzură. Conceptul kantian de „cunoaștere
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dincolo de înlănțuirile transfrastice pentru prima oară într-o lucrare de anvergură. Lingvistica textuală și analiza discursului s-au dezvoltat autonom, fără să se raporteze una la cealaltă încă de la constituirea lor ca discipline lingvistice. Dar textul a devenit o puternică ocurență de comunicare care a determinat o apropiere a lingvisticii textuale de analiza discursului. La rîndul ei, aceasta are nevoie de o lingvistică textuală reînnoită. Legătura dintre analiza discursului și lingvistica textuală este afirmată astăzi cu voce tare: majoritatea autorilor se
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
mai degrabă un eveniment, o proprietate în care referentul este implicat: în măsura în care această proprietate este marcată prin distingerea dintre negație și nedeterminare, nu ne surprinde capacitatea pronumelui asta: Ca referent generic [...], este perceput ca o entitate nenumită, deoarece reprezintă o ocurență imediată a lucrurilor. [...] Chiar dacă ar fi o unică formă care reia și un plural [ca în P12, am adăuga], ea este un martor esențial (1987, p. 118). Concluzia vizuală oferită de cărți infirmă [P12'] prin sintagma "DUMNEAVOASTRĂ sînteți eroul acestor
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pivot jucat de ÎNSĂ în structurarea primului paragraf. Prima regulă de folosire a lui ÎNSĂ este cea de a recupera o afirmație dintr-un context recent (în acest caz, să păstrezi în memorie ceea ce afli nu reprezintă decît o primă ocurență); actul discursiv introdus prin ÎNSĂ aduce, ulterior, un argument în favoarea unei concluzii (paragrafele 2 și 3) incluse în enunțul care, începînd din acel moment, devine complet; argumentul adus apare ca un supliment (O. Ducrot, 1980). Prin urmare, a doua regulă
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
argument în favoarea unei concluzii (paragrafele 2 și 3) incluse în enunțul care, începînd din acel moment, devine complet; argumentul adus apare ca un supliment (O. Ducrot, 1980). Prin urmare, a doua regulă de folosire a lui ÎNSĂ este consolidarea unei ocurențe contextuale manifestată mutual (P7', P7''). Cele două caracteristici descriu folosirea argumentativă a conectorului analizat. Să luăm un alt exemplu pentru descrierea lui ÎNSĂ: sloganul campaniei "Febra lecturii" (21-22 octombrie 1989), organizată de Departamentul pentru Carte și Lectură: (5) [P1] Toate
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Val-de-Grâce, baron de Cloots, membru al Convenției Naționale, și care a fost pe urmă ghilotinat afirma într-un discurs din 26 decembrie 1793 că "Republica drepturilor omului nu este nici teistă, nici atee, este nihilistă"19. Cu toate acestea, dincolo de ocurențele lexicale, ceea ce ne interesează este utilizarea propriu-zis filozofică a conceptului. Referindu-ne la premisele istorico-filozofice generale care îl fac posibil, ar trebui să facem o lungă expunere în legătură cu manifestarea nihilismului înainte chiar de nașterea termenului. Ar trebui să arătăm, mai
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
autori cunoscuți, precum Friedrich Schlegel și Jean Paul. Primul dintre ei l-a folosit chiar de mai multe ori și cu diferite semnificații. De exemplu, într-o însemnare din 1797 Schlegel notează că "orice cuvânt de spirit tinde spre nihilism". Ocurența conceptului în acest fragment nu poate fi nici contextualizată, nici interpretată cu ușurință. Probabil Schlegel se referă la funcția corozivă a cuvântului de spirit (Witz), adică a ironiei: aceasta produce o dislocare de perspectivă și o desprindere față de ceea ce este
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pe de alta, De Sanctis afirmă: Voința sa slabă și scindată nu îl lasă să ajungă la o concluzie stabilă, la coerență filozofică, suspendat și scindat între un nihilism absolut și disperat și veleități individuale și umanitare 239. Dincolo de aceste ocurențe istorico-terminologice, cultura italiană a adus contribuții importante la analiza nihilismului în plan teoretic. În anii '60 și '80 ai secolului XX s-a înregistrat o adevărată înflorire a literaturii nihiliste, apărută concomitent cu gândirea lui Nietzsche și Heidegger. Așa s-
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Umberto Eco, care rezumă destul de bine filosofia aserțiunii mele, la sfârșitul volumului Semiotica și filosofia limbajului: Codul nu poate reprezenta doar o singură cifră: cu riscul de a-l folosi ca metaforă, acesta ar fi doar o matrice care autorizează ocurențe infinite, sursa unui continuu joc. Dar niciun joc, oricât de liber și inventiv ar fi, nu este întâmplător. A exclude întâmplarea nu înseamnă să impui cu orice preț modelul (sărăcit, înșelător, formal) necesității. Rămâne stadiul intermediar al supoziției, întotdeauna expusă
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prima desemnează caracteristica unui lucru de a fi același, adică de a fi unic în sine, cea de-a doua are în vedere similitudinile dintre lucruri și, implicit, interferențele 438. Despre identitatea numerică Ricoeur scrie că "nu spunem despre două ocurențe ale unui lucru, desemnate în limbajul comun, că nu formează două lucruri distincte, ci 'unul și același' lucru. În acest caz, identitatea se referă la singularitate, opunându-se pluralității (în sensul de mai mulți). Acestei prime componente a noțiunii de
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
nu este nici de dorit și nici probabil posibil în limbile naturale: "Nici un text nu poate să facă explicite toate legăturile și fiecare text este într-un fel unic. Un text care nu ar presupune decît o problematică comună, precum și ocurențe foarte probabile ar fi de o valoare discutabilă și cititorii săi nu i-ar mai acorda, în scurt timp, nici un fel de interes" (R. de Beaugrande). Așa cum subliniază atît U. Eco (1985), cît și R. de Beaugrande, un text care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
discutabilă și cititorii săi nu i-ar mai acorda, în scurt timp, nici un fel de interes" (R. de Beaugrande). Așa cum subliniază atît U. Eco (1985), cît și R. de Beaugrande, un text care prezintă, în schimb, doar problematici grave, precum și ocurențe puțin predictibile ar depăși capacitatea de înțelegere a multor cititori. Descrierea apare, în acest punct, ca o bună ilustrare. Nu de puține ori putem vedea cum literatura, ca și limbajul comun mizează pe această tensiune, de la textul-enigmă la o simplă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
plecare, cauza tuturor faptelor. Trebuie să înțelegem foarte bine termenul de "final" nu prin dimensiunea sa temporală (Pn5 este în ultima poziție din punct de vedere cronologic), dar mai ales prin dimensiunea sa configurațională, adică finalitatea pragmatică a povestirii. În ocurență, din punct de vedere argumentativ, Pn5 apare întîi, deoarece plecînd întotdeauna de la un final ce trebuie demonstrat poate fi inventată o poveste. Particularitatea povestirii este deci că ea comportă în mod explicit, în structura sa ierarhică complexă, o dimensiune argumentativă
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
requies, tu medicina venis" (Tristia IV, 10, 117-118). Muza dobândește, așadar, sens existențial și poetul are această conștiință. Pentru Ovidiu, poezia este un miracol și are o triplă funcție: una terapeutică, alta salvatoare și, în sfârșit, alta metafizică dobândirea nemuririi. Ocurențele termenilor carmen și musa conferă această configurație. Importante însă pentru descrierea unei poetici ovidiene sunt, desigur, observațiile asupra creației poetice (poesis), dar și asupra poeziei (poema) și asupra creatorului (poeta). Menționăm câteva: 1. importanța inspirației directe (Pontica III, 4, 18
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
frecventă cu privire la realism este incapacitatea sa de a percepe schimbările fundamentale din relațiile internaționale. Implicațiile acestei acuze sunt, totuși, mai puțin condamnabile decât își imaginează unii. Realismul este o teorie construită pentru a explica permanența. Realiștii sunt mai impresionați de ocurența repetată a unor tipare de-a lungul timpului decât de diversitatea istorică și culturală de netăgăduit a actorilor și a interacțiunilor în relațiile intenaționale. Ei evidențiază permanența nu întâmplător, ci ca urmare a unei alegeri teoretice conștiente. Deși este posibil
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
fals, iar contractul paradoxal de iresponsabilitate reciprocă pe care îl face cu receptorul său este o desăvârșită problemă a faimoasei dezinteresări estetice"44. În textul polemic, fenomenul "fictivizării" apare, cel mai adesea, sub forma enunțului ironic, ca modalitate fundamentală a ocurenței ludicului într-un gen considerat, ab initio, non-ficțional. Asupra acestui aspect vom reveni însă cu detalii concrete, dată fiind complexitatea sa. Analizând "modalitățile fundamentale ale textualizării", Paul Cornea propune o taxinomie comportamentală a autorului (producătorului) de text în virtutea intenției acestuia
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
principal, printr-un joc al simulărilor ce asigură, până la urmă, polifonia textului polemic literar. Ne întrebăm, firește, cine și cum povestește în textul polemic și observăm că, la nivel global, coerența acestuia este dată de o dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
singularizari artistice. Dimensiunea morală, ca obiect autonom al textului publicistic așa cum apare în cea mai mare parte a textelor cuprinse în Pravilă..., dar mai ales ca discurs adesea interferent, cuprins în structura eterogenă și polifonică a textului pamflet, așadar ca ocurență a locutorului în postura asumată de ideolog încărcătura morala este, credem, cheia care permite accesul în spațiul multistratificat al polemicității argheziene. Pentru că, înainte de toate, convingerile și principiile sale, grefate aperceptiv, se constituie în pretextul polemic, sau, altfel spus, într-un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
procedeul retoric predilect), constând în prezentarea abstractului prin imagini concrete, sugestive, care plasticizează scena, "agresivitatea lingvistică primind corporalitate autolegitimatoare"188. Cele două ipostazieri fundamentale ale agresivității în pamfletul arghezian sunt adesea indisociabile, de aceea ne propunem să le observăm ca ocurențe ale polemicității în economia de ansamblu a textului pamfletar. 1. Violența limbajului: fundament etic, intenție performativă, efect estetic. Privită gradat, pe o virtuală scară a ambiguizării discursului, violența limbajului arghezian cunoaște ca limită "de jos" acuza tranșantă (categoria, conform taxinomiei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
menționate, și anume modalitatea comică dominantă, parodică, la unul, ironică, la celălalt, precum și dispoziția umorală non-agresivă și agresivă) care indică, foarte limpede, desprinderea și sensul traiectoriei individuale a autorului Spinilor de hârtie. Individualitatea artistică a comicului arghezian nu rezidă în ocurența variantelor formale, aceasta ținând de demersul pamfletar, în genere, ci în modalitățile tipice de ipostaziere a acestor variante formale, pe care ne propunem să le analizăm. 1. Comicul anatemizant uzează de violența verbală în scopul trimiterilor descalificante la animalier, la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să devină comică, nu e suficient să aibă configurația unei fantasmagorii, ea trebuie inclusă într-un context emoțional, unde contrastele sunt evidente, iar personajul ridigizat perseverează în propriile inepții, sfidând inconștient (prin înfățișare, atitudine și gândire) limitele raționale. O altă ocurență a grotescului, de data aceasta ca manifestare expresivă în text, ține de funcția polemică a metalepsei. Exprimări de genul "aruncă în retragere și derută, cu bolovanii constipației lor consistente" sau "organul polemic al trupului său a reușit să scoată un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]