682 matches
-
este considerată ca o decădere clară, oikeiopragia fiind unul dintre principiile de organizare cele mai importante ale unei cetății pentru Platon și argumentul poate cel mai puternic pe care el își sprijină întreaga teorie a cetății ideale. Mai mult, în oligarhie, trecerea de pe o zi pe alta de la bogăție la sărăcie este posibilă și chiar o caracteristică esențială. Statutul celor avuți este descris ca fiind unul similar cu al unui parazit: cât timp sunt la putere nu aduc vreun folos cetății
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
îi este teamă de pedeapsă. Acest om va avea și el o natură dublă, o vrajbă interioară care, de obicei, este câștigată de poftele bune, dar nu va deține adevărata virtute proprie doar unui suflet unificat și armonios. Trecerea de la oligarhie la democrație are drept cauză lăcomia magistraților, cârmuitorii cetății, care nu impun legi care să-i oprească pe tineri din a-și risipi averea, care astfel revine celor de la putere, aceștia devenid și mai bogați. Aceste legi se referă și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care democrația a pus-o la cea mai înaltă cinste, a devenit și caracteristica fundamentală a acesteia, ajungându-se chiar la ideea că „numai într-o cetate democratică merită să trăiască omul prin natură liber”. La fel ca în cazul oligarhiei, care s-a constituit din bogăția excesivă, ce a și dus la nimicirea ei, prin neglijarea celorlalte, și democrația se va transforma în tiranie datorită nesațului de libertate și neglijenței față de celelalte preocupări. Libertatea îi va face pe oameni să
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la fel cum susținea teoria hipocratică, altfel dezechilibrul dintre umori ar produce boala. Pentru a simplifica dezechilibrul care apare, Socrate împarte cetatea democratică în trei părți. Astfel, ea este compusă din „bondari”, care în democrație devin mai agresivi decât în oligarhie, cei care dețin puterea, din cei bogați, „hrana bondarilor”, și popor, care este partea cea mai numeroasă și care dacă este unificată este și cea mai puternică. Cetățenii obișnuiți, pentru a nu cădea în capcana calomniatorilor și a oligarhilor, care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de-a lungul unei axe verticale. Pornind de la cetatea dreaptă (Kallipolis) „ca dintr-un turn de observație” politicul ca sistem de guvernare desfășoară în „cădere” încă patru forme. Morfologia sa politică ar prezenta atunci cinci forme: constituția dreaptă (ideală), timocrația, oligarhia, democrația, tirania. În mod corespondent, întrucât constituțiile nu se nasc din stejar sau piatră, ci din caracterele oamenilor, există cinci tipuri de oameni care, conform caracterului dominant după care se comportă, antrenează și constituțiile. Ordinea politică a Kallipolis-ului poate îmbrăca
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate: dacă este adevărat că aceste constituții provin din dominarea sufletului de către unul dintre cele trei aspecte ale sale, este clar că ar trebui să fie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
biruințe și onoruri, funcționând în gama gimnasticii și a vânătorii: „el pășește pe calea de mijloc, tras de ambele tendințe”. Cetatea timocratică funcționează și ea potrivit unui principiului cavaleresc al cheltuirii și al războiului, iar semnul este cel al leului. Oligarhia trebuie să reprezinte „imperiul dorinței”. Bogăția și banul fiind etalonul acestei orânduiri, este limpede că magistraturile sunt preluate aici de partea apetentă. Dacă în cetatea timocratică constituția și omul vădeau semnul unei dezbinări, în cetatea oligarhică, propagarea stasis-ului duce la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
vrajbă interioară, el nu va fi unul, ci dublu. Iar adevărata virtute, proprie unui suflet unificat și armonizat, ar fugi undeva, departe de el”. Omul oligarhic funcționează, așa dublu cum ni-l prezintă Platon, sub semnul bestiei policefale și cameleonice. Oligarhia pare a pune capăt posibilităților de succesiune la putere a celor trei aspecte sufletești. Platon ne vorbește însă de încă două forme politice: democrația și tirania. Acest lucru nu strică în vreun fel principiul dezvoltării morfologiei sale prin succesiunea aspectelor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
însă de încă două forme politice: democrația și tirania. Acest lucru nu strică în vreun fel principiul dezvoltării morfologiei sale prin succesiunea aspectelor psihice în rol conducător. Semnul bestiei, avertiza Socrate, este policefal și cameleonic, astfel încât morfologia politică continuă cu oligarhia, democrația și tirania, în același timp, ca morfologie a spectrului dorinței, reluând înăuntrul ei motivul recursiv alcătuit din micul om, leu și bestia policefală. 1. Dorința oligarhă de bani este o dorință de a stăpâni posibilul. Acest lucru se obține
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
conducătoare Omul reprezentativ Comparația finală Om/ Leu/ Bestie Constituția Modelul de virtute Rațiune Paznicul-filosof Omul regal O.(l.b.) Kallipolis Înțelepciunea curajul cumpătarea Ardoare Soldat Omul timocrat L.(o.b.) Timocrație Onoarea Dorință Generală Producător Omul oligarh B.(o.l.) Oligarhie Averea Concretă Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația, politeia, tirania, oligarhia și democrația. De fapt, afirmația lui Aristotel este că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul ei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul ei negativ într-o formă decăzută sau coruptă. Regalitatea Tirania Aristocrația Oligarhia Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă decăzută
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lucru trebuie înțeles în două sensuri. Pe de o parte, nu există nimic de genul unei necesități temporale care să ducă în mod logic aristocrația, de pildă, direct în forma sa corespondentă din punctul de vedere al polarității, care este oligarhia. Aristotel înregistrează numeroase cazuri în care schimbările formelor politice s-au făcut pornind de la o formă pozitivă către altă formă pozitivă sau de la una negativă la una pozitivă, tocmai pentru a combate, să spunem, încrederea într-un determinism istoric. Pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de altă parte, ar trebui discutat dacă cele șase forme se constituie într-un sistem vertical care să stabilească că gradul cel mai mare de dezirabilitate și de plenitudine îl deține regalitatea, iar apoi, în ordine regresivă, aristocrația, politeia, democrația, oligarhia și, supremul rău, tirania, sau, dimpotrivă, că o ordonare de la supremul bine, la supremul rău nu este avută în vedere de către Aristotel. Oricum, un lucru este cert: Aristotel nu-și imaginează nici un moment că o comunitate umană în genere ar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aflată într-un ansamblu de două corelate>, atunci caracteristica proprie acelei constituții decade <și ea> înspre aceste <corelate negative>, întrucât fiecare din cele două forme corelate negative reprezintă o creștere; precum politeia înclină spre demos (democrație), iar aristocrația înclină spre oligarhie. Pe de altă parte, <o constituție se schimbă> urmând contrariile, precum aristocrația înspre demos <democrație>, (pentru că aceia, mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte de vedere asupra
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spre demos (democrație), iar aristocrația înclină spre oligarhie. Pe de altă parte, <o constituție se schimbă> urmând contrariile, precum aristocrația înspre demos <democrație>, (pentru că aceia, mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte de vedere asupra logicii schimbării formelor politice. a. Mai întâi se amintește cazul în care o formă pozitivă (politeia sau aristocrația) trece în corelatul ei negativ, datorită unei hipertrofii. Aceast declin este efectul „înclinației” logice către
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
realizează din ce în ce mai bine umanitatea. Aristotel se referă însă la un fel de creștere care se prezintă ca o „excrescență”, iar constituțiile negative sunt asemenea creșteri abnorme înăuntrul cărora esența pozitivă își schimbă calitatea datorită unei creșteri uneori cantitative, uneori intensive. Oligarhia, de pildă, ar fi atunci o aristocrație cu trăsături hipertrofice, iar acest chip caricatural, tocmai datorită debilității, ajunge să aibă o formă politică cu un propriu specific. b. În al doilea rând, fragmentul se referă la o schimbare în sensul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu un propriu specific. b. În al doilea rând, fragmentul se referă la o schimbare în sensul trecerii unei forme pozitive nu la corelata ei negativă, ci la o formă negativă contrară. Aristocrația trece la democrație, iar politeia trece în oligarhie. Schimbarea „contra constituției” existente (pros ten politeian), adică trecerea la contrariu, are de fapt două sensuri: unul deja menționat anterior (de la pozitiv la negativul contrar) și un al doilea, în care trecerea la contrariu se face fie pe verticala pozitivă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ten politeian), adică trecerea la contrariu, are de fapt două sensuri: unul deja menționat anterior (de la pozitiv la negativul contrar) și un al doilea, în care trecerea la contrariu se face fie pe verticala pozitivă, fie pe cea negativă: de la oligarhie la democrație sau de la aristocrație la democrație. În ambele sensuri, trecerea se poate face de la pozitiv la negativ, de la negativ la pozitiv; de la inferior la superior și de la superior la inferior. c. Ultima posibilitate de schimbare este schimbarea prin violență
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o constituție se destramă inevitabil în fața uneia opuse care deține putere. Acest caz presupune starea de război care opune două cetăți, iar Aristotel mi se pare că face o referire expresă la războiul peloponesiac, în care Atena tindea să desființeze oligarhiile, în timp ce Sparta desființa democrațiile. Nu întotdeauna e necesară o stare de război care să desființeze o constituție din afară (e)/xwqen). Este suficientă numai prezența în vecinătate a unei astfel de constituții puternice ca acea constituție să se destrame de la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
abcesului de formă). În acest caz, concepția lui Aristotel pare a fi următoarea: formele politice corelate au, de fapt, luate câte două, o structură comună. Ne dăm seama de acest lucru din remarcile sale de genul: „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau, în mod simetric, politeia este un fel de democrație sau, în fine, regalitatea, un fel de tiranie. Structura lor comună este dată de asemănarea lor bazată pe criteriul numărului celor care conduc; de aici, putem vedea că, structural vorbind
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
formă pozitivă este, oarecum, o formă negativă, fără ca afirmația să fie contradictorie. În afara monarhiei, Aristotel nu menționează numele genului celorlalte structuri, ci întrebuințează sensul generic al numelor folosite și în sens specific pentru denumirea ultimelor două forme degenerate (democrația și oligarhia). Acest lucru poate induce în eroare, deoarece este dificil de urmărit când se referă Aristotel la democrație în sens specific, și, apoi, când în sens generic. Însă faptul că el gândește democrația și oligarhia, atât ca nume specifice, cât și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ultimelor două forme degenerate (democrația și oligarhia). Acest lucru poate induce în eroare, deoarece este dificil de urmărit când se referă Aristotel la democrație în sens specific, și, apoi, când în sens generic. Însă faptul că el gândește democrația și oligarhia, atât ca nume specifice, cât și ca nume generice structurale ni se pare cert. Deci genurile structurale comune ale celor șase forme, alături de criteriul numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
alături de criteriul numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Cei puțini Oligarhia Aristocrație Oligarhie Cei mulți Democrația ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este echivalentă unei creșteri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Cei puțini Oligarhia Aristocrație Oligarhie Cei mulți Democrația ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este echivalentă unei creșteri, trăsătura definitorie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]