370 matches
-
a aflat „taina pitagoreică”. b) Viziunea modernă a lumii. Imaginea antică s-a perpetuat încă 10-12 secole, hrănind întreaga spiritualitate a Evului Mediu. „Lumea perfectă”, creație a divinității iudeo-creștine, nu era decât o variantă a „lumii armonioase” stăpânite de zeii olimpieni platonico-pitagoreici. Începând însă cu Renașterea, viziunea asupra lumii a început să se modifice. „Lumea lui Dumnezeu” a început să devină „Lumea Omului”. Adevărul revelat a început să cedeze locul adevărului cercetat - produs al minții omului. Tronul celest al lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de concursuri internaționale complexe. Olimpiadă -în Grecia antică - intervalul de patru ani dintre două serbări succesive ale Jocurilor Olimpice, devenit unitate cronologică convențională. Olympia -oraș în Grecia antică, centru religios vestit prin sanctuarele ridicate în cinstea Herei și a lui Zeus Olimpianul și prin Jocurile Olimpice ce se celebrau, în onoarea acestuia, la fiecare 4 ani. Olimp (Olympos) -cel mai înalt masiv muntos din Grecia, altitudine max. 2911m; în mitologia greacă era considerat lăcaș al zeilor. Zeus -stăpânitorul universului și creatorul lumii grecești
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
al zeilor. Zeus -stăpânitorul universului și creatorul lumii grecești antice, întruchipează perfecțiunea, lui atribuindu-se autoritatea care asigură respectul legilor, naturii și societății, fondarea întrecerilor sportive olimpice. Olympeion -cel mai vechi și mai mare templu din Atena dedicat lui Zeus Olimpianul. În spatele templului se afla stadionul, modernizat ulterior și placat cu marmură albă. Olimpian -care aparține lumii zeilor din antichitatea greacă; din Olimp; (fig.) maiestos, măreț, impunător. Olympionikes -învingător la Jocurile Olimpice antice. Kalokagathon -principiul omului armonios, un complex de calități morale
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
atribuindu-se autoritatea care asigură respectul legilor, naturii și societății, fondarea întrecerilor sportive olimpice. Olympeion -cel mai vechi și mai mare templu din Atena dedicat lui Zeus Olimpianul. În spatele templului se afla stadionul, modernizat ulterior și placat cu marmură albă. Olimpian -care aparține lumii zeilor din antichitatea greacă; din Olimp; (fig.) maiestos, măreț, impunător. Olympionikes -învingător la Jocurile Olimpice antice. Kalokagathon -principiul omului armonios, un complex de calități morale caracterizat prin frumusețe și bunătate, în Grecia antică. -În Grecia, educația tinerilor era
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
ce avea rolul de a proteja fildeșul pentru a preveni uscarea acestuia), trona în templul proiectat de către arhitectul Libon, templu ce număra 34 de coloane masive, acoperite de ornamente pictate, într-o combinație de culori: roșu, albastru și auriu. Zeus Olimpianul - zeul suprem, stăpânul universului - este cel în onoarea căruia s-au instituit Jocurile Olimpice antice, celui ce i se ofereau ofrande, cel ce întruchipa perfecțiunea, celui căruia i se dedicau victoriile olimpice. Olympia, „orașul sfânt” așezare la confluența râurilor Kladeos și
Educaţie olimpică by Gynetta VANVU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101019_a_102311]
-
când nu te aștepți, tocmai când cauți calea opusă lor. Dar orice tulburări incerte mă stăpâneau, ele s-au spulberat de cum s-a deschis ușa și un bărbat puternic, de vreo șaizeci de ani, cu păr alb stufos și tâmple olimpiene, a apărut În prag. Avea o figură care Îți transmitea instantaneu Încredere, cu ochi calzi, trădând Însă un umor irezistibil (care a avut și mai mult darul să mă relaxeze). Mi-a Întins mâna prietenos și cu o voce răsunătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
toți. De aceea Oedipe nu putea fi decât o reflecție a acestei sensibilități moderne a compozitorului, omul contemporan confruntat cu legenda. O fotografie mai puțin cunoscută a lui Enescu m-a impresionat În mod deosebit: nu era figura convențională, senină, olimpiană, care ni se prezintă de obicei, ci avea expresia unui om hăituit de destin, suferind, cu ochii holbați, fața crispată, pumnul strâns, privind parcă spre un viitor care nu promitea nimic sigur. Era fotografia compozitorului exilat, măcinat de Îngrijorările timpului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Filologie fără a mai fi dat, ca noi, ceilalți, examen de admitere. Aveam câțiva astfel de colegi, toți mai vârstnici decât noi, care se chinuiau să țină pasul cu ceilalți, în general nepreaizbutind. Cine știe ce prăpăstii debitaseră cele două nefericite, încât olimpianul Tudor Vianu, spre groaza Venerei Antonescu, să strige la ele ca scos din minți: „Afară, afară, să vă fie rușine, voi veți nenoroci școala românească!“ Consternați, nu știam ce să facem; profe sorul rămă sese singur înăuntru, asistenta plângea în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
eu mai nutream oarece ambiții premiabile (boală vindecată între timp), ea așezase tabăra la un nivel de unde nu mai avea înspre ce să urce. Dacă eu încă nu-mi domolisem enervările, ea afișa, de o bună bucată de vreme, calmul olimpian al celui care văzuse toate chipurile vieții. Ieșit din câmpul traducerilor, nu știam foarte multe despre Antoaneta Ralian, dar de un lucru eram con vins: că detesta pufoșeniile spuse sau scrise, elu cu bra țiile conjunc turale, lirismul tembelilor suficienți
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
succes l-am avut la Nina Façon, care m-a feli citat pentru o teză despre Giovanni Verga. Dar clipele de adevărată înălțare le trăiam la cursurile lui Tudor Vianu. Îl văd și acum: frumos, cu fața întoarsă spre fereastră, olimpian, detașat, parcă nirvanatic, vorbind cu o voce plăcută, domoală. Eram fascinată. Acum câtva timp, am fost la un concert la Ateneu și, din locul meu, îl vedeam foarte bine pe domnul Ion Vianu, care se afla în sală. O personalitate
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
în sonorități de finețea rozelor mătăsoase, bucurându-ne cu toții de vrajă și fascinație. Ce frumusețe! Întruchiparea proiecțiilor pictate ale naturii în expansiune, întreaga atmosferă a zidirilor vegetale declanșează în noi euforia de neoprit, cu senzația de umbre mișcătoare ale zeițelor olimpiene. Mâini invizibile ne dezbracă de orice tristețe, însuflețiri necuprinse plutesc cu aripi de înger, pierderea de sine e moleșitoare sub noianul ramurilor de tei. Zile magice de mai și plimbări romantice prin Iași. Dintre oglinzile norilor albaștri ne surâd radios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
în numele purificării de clasă, la fel de absolută. Este drept, inchizitorul nostru nu are nici mijloacele celor medievali: purificarea prin arderea pe rug, nici pe cele ctitorite de Stalin: măcar o deportare în Siberia. El iese din când în când din izolarea olimpiană, pe această temă, o dată la 16 ani. De la înălțimea autorității sale de intelectual sublim, reușește să facă praf orice discernământ etico-politic, înlesnind involuntar (sper), una dintre cele mai mari diversiuni din România postcomunistă. Pe scurt, Gabriel Liiceanu face praf exact
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
expus itinerariul și m-a rugat ca totul să fie făcut cît mai simplu, fără caracter de propagandă politică. Am plecat de la Ion I.C. Brătianu copleșit de puternica lui personalitate, înzestrată de o mare energie interioară unită cu un calm olimpian. Înțelegeam de ce Schopenhauer spunea că sînt trei aristocrații: acea de naștere și de rang, aristocrația banului și aristocrația spiritului. Ion I.C. Brătianu a fost un aristocrat al spiritului. Înțelegeam acum, în plus, de ce a putut să fie ctitorul României Mari
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
intrigii. Calculam starea vremii. Preziceam evenimente importante. Vroiam răspunsuri. Aveam nevoie de claritate. Trebuia să controlez lumea. Scriitorul tânjea după haos, mister, moarte. Inspirația lui. Impulsul pe care și-l dorea. Scriitorul vroia explozii de bombe. Scriitorul dorea o înfrângere olimpiană. Scriitorul nutrea nostalgia mitului și legendei și coincidenței și flăcărilor. Scriitorul îl vroia pe Patrick Bateman înapoi în viața noastră. Scriitorul spera că toată această oroare mă va inflama. Eram în situația în care tot ceea ce dorea scriitorul mă umplea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
imaginilor fericirii ieșite din comun. Grecii considerau că zeilor le displăceau manifestările de triumf și succesele prea mari care-i înălțau pe oameni mai presus de condiția lor de muritori. Cât despre mass-media hipermodernă, ea dă un relief fără precedent Olimpienilor (staruri, top-modele, play-boys, sportivi, miliardari) care par a fi atins un nivel superior de existență. Acum nu mai consumăm doar lucruri, ci supraconsumăm și spectacolul hiperbolic al fericirii personajelor celebroide. Neutralizarea invidieitc "Neutralizarea invidiei" Studiind universul consumului și mecanismele lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
de a dobândi ce-ți lipsește. Publicitatea nu e un multiplicator, ci un reductor al invidiei. Astfel, putem vedea în reviste și ce anume anulează sentimentele de invidie. Faptele prezentate sunt atât de șocante prin însăși realitatea lor, încât supraexpunerea Olimpienilor nu provoacă publicului pasiuni specifice invidiei. Ba chiar dimpotrivă. Oamenilor le plac starurile, se bucură la vederea bucuriei lor, suferă la spectacolul suferinței lor, dar nimeni nu dorește, nici măcar în secret, căderea lor. Cu cât le văd mai nefericite, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
împrăștie veninul asupra lui Alcide ca să-i rătăcească mintea. Zeița a îndeplinit întocmai dorința Herei. Alcide cu mintea rătăcită și-a ucis soția și copii, faptă pe care o regretă amarnic atunci când își revine din rătăcirea sa. Hera cere zeilor olimpieni să-l trimită ca sclav regelui din Micena, Euristeu, pe care să-l slujească pentru a-și ispăși fapta. Zeul Apollo care-l sfătuiește să împlinească cele douăsprezece porunci ale regelui Euristeu, știind că va învinge toate primejdiile pe care
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
mărturie despre tot ceea ce s-a întâmplat mai frumos și mai important. Evident că nu este cronicarul moldovean care deopotrivă slăvește autoritatea și vitejia domnitorului, dar îi mai vede și cusururile lui umane, domnul Zaborilă o viziune, să zic așa, olimpiană, totul este transferul de fapt al bucuriei personale și o pune pe seama bucuriei și calităților celorlalți. Pe de altă parte am sesizat din lectura acestei cărți, că este și o carte care vrea să aibă o valoare formativă, moderatoare. Vorbește
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
efecte poetice doar prin rostirea unor cuvinte precum copac pasăre spumă de mare. O numire ca asta te trimitea, fără niciun fel de pașapoarte vizate, într-o stare poetică. Iar pe poetul de atunci mi-l închipui având o liniște olimpiană, chiar dacă scria Povestea lui Ghilgameș, Rămăyana, Rubayatele sau Cântarea Cântărilor. Vorbeam într-un poem de tinerețe despre acest timp care e "corigent la visare". E o constatare întristătoare nu numai pentru poeți. În lumea asta toate mărețiile s-au întâmplat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
vedea mai departe de "cercul strâmt" al fricii stârnite de momentul istoric? Eminescu nu are a se teme de amenințările Gazetei St. Petersburg și reproduce articolul în Timpul, 14 februarie 1878, după care îl combate punct cu punct, într-o detașare olimpiană, dar profund implicată ideatic. 1) Dacă pentru Rusia Basarabia este o chestiune de onoare, și încă una "rău înțeleasă", zice poetul, pentru români este "una de existență": "România, pierzând pământul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
istoristă și simțul filologic (Șerban Coiculescuă. Am zice că are câte ceva din toate acestea, modelate pe tiparul personalității sale inconfundabile. Vladimir Streinu este un critic-artist, de o eleganță firească, ceea ce îl apropie de Perpessicius, de o liniște și o sănătate olimpiene, amintind de Vianu, de un tumult stăpânit, sugerând personalitatea călinesciană, făcând o semnificativă și substanțială carieră de comentator al literaturii curente, în genul lui Pompiliu Constantinescu, aplicând perspectiva istoristă asupra clasicilor, reevaluându-i spectaculos, în maniera lui Șerban Cioculescu. Deși
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în ", Titu Maiorescu - intim, Maiorescu și rolul criticii, Criticul literar, Criticul exemplar, Titu Maiorescu și E. Poe. "Olimpianul" Maiorescu a avut parte de surprinzătoare convulsii și seisme lăuntrice sfâșietoare. L-au marcat puternic asperitățile conjugale și se gândea la un moment dat să se sinucidă. Avea de asemenea un gând excentric de a fugi în America. Toate acestea
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
unei activități spirituale febrile și deosebit de fertile. Vladimir Streinu nu poate fi judecat riguros decât prin contemplarea simultană a vastului său șantier de creație critică ce înglobează - cu omisiuni inerente - întreaga literatură română modernă, de la eruditul Al.I.Odobescu și "olimpianul" Maiorescu și până la iconoclastul modern Marin Sorescu. Ca și în viziunea marelui său contemporan G. Călinescu, și pentru Vladimir Streinu literatura română reprezintă o realitate spirituală, configurându-l totodată ca personalitate creatoare. Odobescu, Maiorescu, Eminescu, Creangă, Coșbuc, Macedonski, Hogaș, Arghezi
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant, dar, chiar și așa, nu poate să nu observe că viața maestrului său s-a apropiat de sfîrșit. Naratorul se naște nietzschean din confuzie, pe cînd autorul moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor Speranțe, asistăm la debutul modernității ca stare de spirit în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind "invenția" exclusivă a unei singure conștiințe auctoriale. Deus otiosus, acel autor omniprezent și omniscient al trecutului, se descompune ireversibil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
adevărat, receptoarea/receptorul "blestemului" originar, al combinației defectuoase de ADN identic (provenit din consangvinizare), suferind de "sindromul deficitului de 5-alfa-reductază" ori, mai pe scurt, de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei profeții (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilității de destin (de fatum malus, mai precis), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle. În pofida fatalității biologice, naratoarea/naratorul își proiectează drama pe întreg parcursul romanului pe un fundal jocular, lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]