205 matches
-
se repede cu pumnalul la Publicola, Petronius îl reține spunându-i că ar putea să facă din el o statuie a intervenției neputincioase, de vreme ce omul acesta, ca toți marii democrați, va muri în patul său (III, p. 60). E drept, omnisciența lui nu e întotdeauna infailibilă. Când asistă la sacrificarea celui menit să consființească prin sânge legământul regaliștilor, el anunță că acesta va muri fără a scoate vreun sunet. Previziunea este contrazisă imediat de țipătul victimei calificat de Petronius drept o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
scena 1), Iocasta îl îndemnă să accepte sfatul lui Tiresias de a nu forța limitele cunoașterii umane (De ce să vrei/ să fii mai mult decât un om ? - scena 8) și îl mustră că a gustat plăceri pământești când năzuia la omnisciența și atotputernicia divine (Dacă-ai vrut să fii/ singur cu adevărul tău și-n cer/ alăturea de zei, să nu te fi/ atins de mine și de tron - scena 8). Inițial, Tiresias admiră tăria lui Oedip, evidentă și pentru cei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mai reușite după indicațiile lui (III, p. 82). Cu toate că acum se bucură de autoritate deplină, eroul nu arată a fi fericit : e răvășit, are o figură descompusă, cearcăne, privirea rătăcită și pare mereu absent, cu gândul aiurea (III, p. 82). Omnisciența nu îi aduce vreo satisfacție și declară, dimpotrivă, cu o prefigurare, parcă, a viitoarei sale automutilări : Asta e nenorocirea : văd prea bine. Aș vrea să nu mai văd deloc (III, p. 84). Simpatia mulțimilor nu e nici ea tocmai de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
este suferință și că la eliberarea de suferință se ajunge prin suprimarea dorinței de viață. Cauzele suferinței i s-au înfățișat cu o limpezime cristalină și odată cu ele Gautama a intuit drumul ce trebuie urmat pentru a obține eliberarea. Atingând omnisciența, cel care a fost cândva prințul Siddhărtha, ajunge la concluzia că nu-i potrivită nici viața petrecută în plăcerile și desfătările lumii, nici cea dusă într o asceză în care omul se chinuie pe sine însuși. Una e lipsită de
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
boare plăcută adia blând, ploaia cădea dintr-un cer fără nori, florile și poamele cădeau din copaci înainte de vreme - în strădania lor de a-și manifesta venerația față de el”. Cele 10 000 de lumi au răsunat atunci când Gautama a atins omnisciența. Locuitorii cerurilor au fost cuprinși de o imensă bucurie, turmele de animale și păsările nu au scos nici un sunet și până și copacii au încetat să mai foșnească în bătaia vântului. După Trezire, Buddha a intonat faimosul său cânt de
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
care expulza străinii din comunitatea celor aleși”. în toată această compoziție nu lipsește personajul colectiv și amorf al poporului/națiunii, „adevăratul făuritor al istoriei”, actor, scenarist și regizor. Un exemplu așa cum este cel care urmează dă măsura ubicuității, omnipotenței și omniscienței poporului/națiunii în tripla ipostază anterioară: „Cei ce făuresc, cu brațele și cu mintea, istoria, vor să o vadă și înscrisă în pagini de carte, în modul cel mai veridic cu putință și la un nivel de realizare cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lucruri. Și iată o primă diferență. În episoadele din prezentul acțiunii autorul lasă mai multă libertate personajelor, urmărindu-le de la o semi-distanță convenabilă. În schimb, în cele reproiectate din urmă și intercalate în cursul epic, naratorul își folosește din plin omnisciența, intervenind salutar pentru a oferi indicii și motivări, cauze prime, preludiile conflictelor duminicale. O altă modificare importantă vine cu partea a doua a romanului, mai redusă ca întindere, dar mai dinamică, accelerând viteza cu care sunt prezentate evenimente importante și
Marele singuratic II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11322_a_12647]
-
într-o pagină de o expresivitate dureroasă, leagă firele conflictului principal, pe cele văzute de protagonist și pe cele nevăzute de el, rămase până acum în umbră. Ceea ce știe deja cititorul se suprapune, brusc, cu ceea ce află deodată eroul. O omnisciență, pentru Moromete, insuportabilă, o povară mai mare decât poate duce. Calculele și combinațiile lui, tactica vicleană a amânării scadențelor și a fărâmării problemelor mari în chestiuni rezolvabile, în așteptarea unui moment mai prielnic, sub umbrela largă și protectoare a unui
Marele singuratic II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11322_a_12647]
-
cu care de această dată era sincron, dă adevărata măsură a talentului scriitoricesc al lui Svevo. Nu numai că e cel mai solid sub aspectul construcției, dar e scris în cu totul altă manieră decît celelalte două (trecerea de la o omnisciență riscantă, dar nu lipsită de nuanțe, în cazul lui, la o perspectivă homodiegetică, mult mai flexibilă și mai generoasă). Senilitate e aventura ,îmbătrînirii" premature a lui Emilio Brentani, tînăr scriitor aflat la începutul carierei, îndrăgostit nebunește de o femeie de
De ce-l iubim pe Svevo? by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11352_a_12677]
-
literare: iluminism, romantism, realism, realism magic, naturalism, modernism, existențialism, postmodernism etc; - genuri literare: poezie, dramă, nuvelă, român, non-ficțiune. b) principii de compoziție: ... - subiect, temă, voce poetică, atmosferă, tonalitate, procedee stilistice (epitet, metaforă, metonimie, alegorie, simbol); modalități narative: narațiunea obiectivă, subiectivă, omnisciența totală/partială, impersonalitate, construirea intrigii; tipologia personajelor; motivarea socială/ psihologică; modalitățile retorice ale povestirii; timp, spațiu, cauzalitate; structuri expresive dramatice caracteristice tragediei, comediei, melodramei, teatrului absurdului. c) perspective și tonalități: ... - tragism, patetism, comic și ludic, ridicol, burlesc, grotesc, sublim. d
ORDIN nr. 5.620 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţăm��ntul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
literare: iluminism, romantism, realism, realism magic, naturalism, modernism, existențialism, postmodernism etc; - genuri literare: poezie, dramă, nuvelă, român, non-ficțiune. b) principii de compoziție: ... - subiect, temă, voce poetică, atmosferă, tonalitate, procedee stilistice (epitet, metaforă, metonimie, alegorie, simbol); modalități narative: narațiunea obiectivă, subiectivă, omnisciența totală/partială, impersonalitate, construirea intrigii; tipologia personajelor; motivarea socială/ psihologică; modalitățile retorice ale povestirii; timp, spațiu, cauzalitate; structuri expresive dramatice caracteristice tragediei, comediei, melodramei, teatrului absurdului. c) perspective și tonalități: ... - tragism, patetism, comic și ludic, ridicol, burlesc, grotesc, sublim. d
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
care sufletul, dispunând de toată libertatea posibilă, îl va da acestor factori exteriori. Astfel, în cunoașterea divină, există pentru fiecare voință creată o serie indefinită de motive care, de facto, câștigă adeziunea omului cu privire la ceea ce este binele. Dumnezeu dispune, în omnisciența sa, de suficiente motive pentru a-l salva pe Iuda, de pildă, sau de a-l pierde pe Petru. Nici o voință nu ar putea rezista planului divin. În acest fel, Dumnezeu, datorită autonomiei sale perfecte, poate cauza motive pentru orice
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă să apropie două sisteme diferite de principii: o logică temporală, specifică omului și una atemporală, potrivită omniscienței lui Dumnezeu. Augustin considera sexualitatea imorală, atât prin emoțiile pe care o însoțesc, cât și datorită faptului că dragostea pentru divinitate trebuia să fie superioară față de cea erotică. Din acest motiv, femeia era considerată inferioară bărbatului și supusă acestuia. Concepția
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
și destin, Boethius ridică întrebarea dacă nu cumva, petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul arbitru al omului. De la Proza II a cărții V până la final este vorba despre problema voinței libere a omului în contextul omniscienței divine. Boethius subînțelege problema răului în termeni augustinieni: răul este non-substanțial, prin urmare nu există decât ca alegere pentru evitarea binelui. Răul este deci rezultatul liberei voințe. Apare însă o nouă problemă: dacă Dumnezeu (ca providență) știe ceea ce vor face
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
două sensuri ale libertății voinței, lipsa constrângerii exterioare și contingența acțiunii, sunt punctele de sprijin ale argumentației lui Boethius. Dacă pentru Augustin problema libertății aparținea unui context legat de problema răului în lume, la Boethius libertatea aparține temei providenței, deci omniscienței divine și pare a fi o chestiune argumentabilă în termenii logicii modale. Felul în care este formulată problema ne pune în față o serie de propoziții cu necesitate adevărate, pe care Boethius trebuie să le explice cu ajutorul Filosofiei. Avem, pe
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
ține de voința liberă a omului (omul nu cunoaște și nu decide asupra providenței). Pe de altă parte, există situația de facto: Dumnezeu cunoaște acțiunile umane viitoare și totuși omul are o voință liberă. (3) Dumnezeu cunoaște acțiunile noastre viitoare (omnisciența). (4) Acțiunile noastre viitoare țin de voința noastră liberă (omul are totuși liber arbitru). Cum pot fi considerate aceste enunțuri împreună, fără a obține o contradicție, evidentă, la prima vedere, între enunțurile (2) și (4) ? Dacă ceea ce cunoaște Dumnezeu trebuie
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
sunt, tocmai se dovedesc a fi!) evenimente contingente și, odată întâmplate, necesare condiționat. Nu puteam ști dinainte dacă p trebuia sau nu să se întâmple, dar, odată petrecut, evenimentul p a devenit necesar. Prin aceasta nu a fost contrazisă nici omnisciența divină nici voința liberă: Dumnezeu știa că acel eveniment se va întâmpla, fără însă a ne determina să-l producem, deoarece noi nu cunoșteam decât caracterul contingent al evenimentului. Evenimentele viitoare par însă a avea un statut special. Ele nu
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
același erou, dar în ipostaze diferite: "ofițerul" credincios jurământului militar, "românul" incapabil să lupte împotriva conaționalilor săi, "omul" îndrăgostit de toți semenii săi și "„o conștiință schilodită”" ce vede în moarte singura salvare. Scriitorul descrie un proces psihologic, renunțând la omnisciența autorului în favoarea acțiunii directe și observației. Personajul principal își trăiește emoția, o observă și o discută cu ceilalți; discuția ofițerilor de la popotă îi prilejuiește o confruntare interioară între datorie și conștiință. Frământările personajului sunt prezentate prin notarea unor senzații iritante
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
nu este absolut imaterial, având o „corporalitate” eterică, fără de care nu ar putea acționa. Ulterior își revizuie această credință și ajunge la vederi ortodoxe. Astfel, cele trei persoane ale trinității sunt deosebite față de toate creaturile prin trei caracteristici: "imaterialitate absolută", "omnisciență" și "sfințenie substanțială". Ele sunt indivizibile ca ființă, ca prezență și activitate. Există însă o particularitate a concepției origeniene despre sfera de acțiune a celor trei persoane divine: Tatăl este creatorul, Fiul este răscumpărătorul iar Duhul - sfințitorul. Această distribuire origeniană
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
să îți dai seama cine cunoaște ceva cu adevărat, sau doar pretinde că are acea cunoaștere. Astfel, lumea ar merge doar la medicii cei buni sau doar la arhitecții pricepuți. 4) Aparent, această cunoaștere a ne-cunoașterii ar duce la omnisciență, cel în cauză cunoscând și trecutul, și viitorul. “Căci tocmai aceea ce nu știm, acel lucru pretindem, prin recunoașterea noastră, că-l știm.” Deși nu a aflat ce este înțelepciunea, el a eliminat anumite lucruri care ea nu poate fi
Charmides (Platon) () [Corola-website/Science/303652_a_304981]
-
Astfel, "Dune" este reprezentativă pentru direcția generală urmată de science fiction-ul american al anilor '60, prin faptul că prezintă un personaj care atinge un statut similar zeilor prin mijloace științifice. În cele din urmă, Paul Atreides atinge un nivel de omnisciență care îi permite să preia controlul planetei și al galaxiei, determinându-i pe fremenii de pe Arrakis să îl venereze ca pe un zeu. În 1979, Frank Herbert spunea: "Notița de subsol din trilogia "Dune" este: feriți-vă de eroi. Mai
Dune (roman) () [Corola-website/Science/309666_a_310995]
-
adevărul revelându-se în etape succesive de câte un Tirthankara ("făcător de vaduri"). Un "Tirthankara" nu este o ființă divină, ci un om la fel ca toți ceilalți, dar care datorită virtuților sale devine un model al întregii omeniri, capătă omnisciență și se apropie de ceea ce ar putea fi numit divinitate. Ei mai sunt numiți și Arihanta ("Arhat"), Kevalin, Vitragi sau Jina. Literalmente, arihanta înseamnă "nimicitorul vrăjmașului interior", adică distrugătorul celor patru tipuri de karma imanente sufletului ("ghatiya karma"); Kevalin semnifică
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
se apropie de ceea ce ar putea fi numit divinitate. Ei mai sunt numiți și Arihanta ("Arhat"), Kevalin, Vitragi sau Jina. Literalmente, arihanta înseamnă "nimicitorul vrăjmașului interior", adică distrugătorul celor patru tipuri de karma imanente sufletului ("ghatiya karma"); Kevalin semnifică "posesorul omniscienței"; Vitragi este un termen mai complex și este echivalent cu expresia "cel care nu mai are atașament sau antipatie față de nimeni", este sinonimă cu independența câștigată de un suflet care nu este atras sau respins de nici un reper al lumii
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
cinci sunt generatoare de karma) după criterii cromatice, dar și după faptele pe care le determină. Astfel există leshyas: Scopul suprem al jainismului este eliberarea ("moksha" sau "nirvana") sufletului din ciclul "samsara" (de reîncarnări) și dezvăluirea potențelor latente ale acestuia (omnisciența, omnipotența, omni-percepția și bucuria supremă). Se consideră că izbăvirea a fost realizată în momentul în care "jiva", monada spirituală, devine, prin practici ascetice, conștientă de întreg universul și capătă o cunoaștere empirică a esenței adevărului. Experiența cognitivă dobândită este absolută
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
karma. După decesul trupului, sufletul se retrage într-o contemplație plenară și ideală la limita dintre cosmos și non-cosmos, dintre "loka" și "aloka". Evoluția sufletului către iluminare poate fi urmărită prin analizarea celor cinci etape de cunoaștere care culminează cu omnisciența: "mati jnana" (cunoașterea obișnuită, individuală, bazată pe intelect, simțuri, amintiri, logică și rațiune), "sruthi jnana" (cunoașterea îmbogățită de surse exterioare: studierea scripturilor, observarea simbolurilor și a semnelor; această cunoaștere are ca fundament atenția, analogia și înțelegerea), "avadhi jnana" (percepția super-senzorială
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]