531 matches
-
a dorinței de nimicire a celuilalt, de triumf obținut prin aruncarea suferinței asupra aproapelui. Dar în iureșul trepidant spre mirajul victoriilor sinistre el uită deplin de liniștea luminoasă a sinelui și nu sesizează, în vuietul de culori autoportertului idolatru, primejdia ontică ce-și cască disoluția sub aroganța mersului său prin lume. Există însă, și opțiunea asumării unei atitudini pozitive, stare și modalitate de a fi care se poziționează într-o extremitate opusă negativității agresorului distructiv. În această versiune, cel care a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
interioritate. Ieșind în întâmpinarea demersului ofensiv al celui rău, al feței ce-și arată ne-menescul renunțând la masca bufonică, spiritul ce alege atitudinea pozitivă înfruntă grotescul tulburării fără a rezona consubstanțial cu această tulburare. Astfel, el se menține întru constanta ontică a binelui. Perturbarea negativă poate înfrânge un astfel de spirit copleșindu-l prin intensitate și perseverență dar se dovedește incapabilă să-i susțină metamorfozarea spre întunecarea esențelor sale. Aici cel ce a ales opțiunea binelui, pășește în fluxul deschis al
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cel suferind această lume și cei ancorați efervescenței sale instabile? În ce constă raportul dintre ancorarea umană în temporalitate și cei doi poli afectivi extremi, fericirea și suferința? Cum este resimțit timpul în fiecare dintre cele două cadre și poziționări ontice? Suferința, ca experiență personală extremă, poate fi supusă unei departajări conceptuale fundamentată în natura surselor și motivațiilor sale. Astfel, vom sesiza suferințele trupului, cele ale deficiențelor corporalității și cele având doar cauze spirituale. În cazul durerii ce sfredelește mistuitor trupul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cunoaștem acea dinamică accelerată în care momentele de fericire și sublim existențial se grăbesc într-o succesiune ireversibilă spre a trece din actualitatea prezentului în evidența trecutului supus gradual uitării. Din Din întreaga tensiune a ființei noastre ne dorim staționarea ontică în experiența vitalizantă dăruită de plenitudinea acestor clipe ce ne surâd asemeni unor zei care-și oferă grația izbăvitoare. În miezul prea-plinului de lumină ce străbate ființarea unor astfel de momente, noi înșine ne simțim asemeni divinităților crepusculare pe care
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și nemilos aceste ființe din paradigma fericirii lor, paradigmă pe care o proiectează intactă în imensitatea trecutului. Astfel, momentele de lumină ontică din viața noastră ramân spre a fi păstrate îndelung în amintirea susținută de nostalgie. Sentimentul ce ne inundă pulsația existenței odată cu răpirea noastră de către timp din mijlocul fericirii ce și-a poposit efemer binecuvântarea peste noi, este unul care ne
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
incendiar și mistuitor. În cadrul acestei sfredelitoare experiențe, în parcursul unei astfel de sfâșieri sentimentul pe care îl încercăm este de prelungire temporală, de ne-finalitate traumatizantă și absurdă. Intensitatea suferinței pare a sfida timpul, a-l încetini ofensator. Acest sadism ontic al amânării smulgerii izbavitoare din suferință pare a fi o realitate pentru sufletul așezat în trauma durerii. Și totuși, timpul își urmează succesiunea constant precum în cazul experienței fericirii. Percepția lui diferă în raport cu subiectivitatea umană. Acest aspect cunoscut tuturor este
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fundamentală sesizând constanta și uniformitatea temporalității, ci trăiesc exacerbat, pâna la extaziere această experiență. Așadar, cel străpuns și copleșit de ascuțimea durerii resimte presiunea ce stă să-l zdrobească ca una ce tinde la nesfârșit, ca o zguduire ce macină ontic fiecare palier al ființei sale amânându-și mereu consolatorul final. Suferindul speră din mijlocul agoniei fremătării sale că durerea sa va trece dar resimte opusul acestei aspirații, senzația că dilatarea temporală îl menține într-un mod prelung și nedeterminat în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
reluarea alergării prin el. Astfel, întreaga viață a orbului își consumă tensiunea în interiorul criptei de întuneric, căderile și îndreptările sale fiind doar răsuciri fixe în caverna beznei proprii. Și orbul percepe timpul dilatat, extins dincolo de perspectiva unei finalități, unei diluări ontice finale. În experiența orbirii temporalitatea se comportă ca un fundal al succesiunii tactile, al însușirilor senzoriale ce se perindă în fluxul atingerii dintre cel lipsit de vedere și lumea împrejmuitoare. Acest fundal este resimțit aici drept concentrat în propria-i
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
tuturor clipelor sale și evadarea din întunericul perpetuu spre o lumină fără apus, spre o strălucire ce nu se relevă ochiului profan. Această resurecție o speră cel fără vedere dar temporalitatea resimțită drept povară ce staționează și obligă la staționare ontică pare a amâna mereu descătușarea din crepusculara negură. În timpul său înghețat, orbul percepe și spațialitatea ca extinsă, lărgită și amplificată la nesfârșit. Astfel, o distanță ușor de tranzitat pentru cei văzători este asumată de către orb ca lung și imprevizibil drum
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
din ciocnirea cărora dar și sub semnul coexistenței lor bizare survin dramele sufletului ce-și consumă energia incandescentă numai dinspre și întru spirit neasumându-și trupul ca intermediar dar înfierându-l dureros cu cicatricea unor convulsii titanice. Există multiple situații ontice când asemenea drame survin dezvoltând peste destinul unei individualități umane suflul lor devastator. Astfel, unul dintre cele mai elocvente contexte evocate aici drept sol fertil pentru aceste suferințe de ordin spiritual îl reprezintă fenomenul înstrăinării sau al pierderii definitive a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
factori fundamentali ce interacționează glisându-și conlucrarea metafizică pe fundalul cursivității temporale. Prin urmare, se evidențiază, în acest context, nu numai un aici și un acolo ci și un acum alăturat conceptual unui imediat sau mai târziu. Realitatea unei situații ontice dintr-un anumit interval al vieții noastre se traduce, la nivelul limbajului comun, adesea prin formula acum sunt alături de cel drag. Aici cei trei factori evocați mai sus își evidențiază deplin prezența. Astfel, eu exist și sunt implicat în această
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îndepărtării ce este. Prezentul situării înde-aproape devine trecut reflectat în amintire iar posibilitatea îndepărtării celui drag devine actualitate concretă, act sfidător și aspru de real. Așadar, în-depărtarea presupune proiecția propriu-zisă spre orizontul fostei apropieri urmată de saltul ulterior dincolo de frontiera ontică impusă prin acest orizont. Cum și de ce afectează atât de profund un asemenea fapt ontic spiritul celui în raport cu care se manifestă îndepărtarea ființei dragi? Care poate fi temeiul și resortul declanșării aici pentru acest suflet a suferințelor de ordin spiritual
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
drag devine actualitate concretă, act sfidător și aspru de real. Așadar, în-depărtarea presupune proiecția propriu-zisă spre orizontul fostei apropieri urmată de saltul ulterior dincolo de frontiera ontică impusă prin acest orizont. Cum și de ce afectează atât de profund un asemenea fapt ontic spiritul celui în raport cu care se manifestă îndepărtarea ființei dragi? Care poate fi temeiul și resortul declanșării aici pentru acest suflet a suferințelor de ordin spiritual? În esență, de ce suferim când cel drag se distanțează, se desprinde de proximitatea noastră? Una
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de proximitatea noastră? Una dintre stările profunde ale interiorității noastre care este disipată ca experiență traumatizantă prin întovărășirea și inter-cuplarea cu cel drag se relevă a fi singurătatea. Așadar, apăsarea metafizică a solitudinii, imposibilitatea de a-i mai suporta povara ontică determină căutarea și conexiunea întru final cu cineva de care ne atașăm întru naivitatea adâncă a iubirii. A fi singur implică, mai exact, a fi singur pe drumul pașilor tăi prin viață. Călătorul solitar oricât de bine ar cunoaște poteca
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fundamental în totalitatea mecanismului uman a cărui declanșare este evocat aici. Alături de persoana spre care tinde dragostea revărsată din prea-plinul nostru afectiv, obstacolele și imprevizibilul existenței viitoare par, și adesea, se dovedesc, ulterior, mai ușor de înfruntat. Pribegia și aventura ontică în doi prin culoarele destinului sau, mai exact, împletirea a două destine în demersul de tranzitare a existenței profane reprezintă un nivel superior, ca aport de forță constructivă, abordării vieții de unul singur. Alegerea unui partener în detrimentul altuia, deschiderea spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
însoțește iar spectrul survenirii răpitoare a morții este așezat într-un viitor ce mereu întârzie, sau mai exact, îi este amânată constant sosirea zguduitoare. Astfel, se pare că, situarea în preajmă a persoanei prețuite întru iubire aruncă, proiectează la periferia ontică a individualității conștientizarea situării existenței profane în relativ. Practic, această conștientizare lucidă prin exercițiul analizei sale este degajată la distanță, este situată îndepărtat. Odată cu în-depărtarea însoțitorului, a persoanei iubite, situația se răstoarnă în sensul că tocmai conștiința efemerității întru disoluție
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dureroasă și acceptarea relativității în ființă și faptă a celui drag. El suferă că dragostea pentru un celălalt nu-l poate reține pe acesta în eternitate. Astfel, îndepărtarea celui în care s-a investit pe sine echivalează cu o descomplectare ontică, cu o decupare și trunchiere metafizică. Conștiința ce devine aici lucidă întru solitudine înțelege și își asumă părăsirea la care o damnează îndepărtarea celui drag drept un exil nedrept și înjositor. Umilința ca situație și fapt afectiv real se rezumă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
una dintre realitățile cele mai necontestate de către ființele umane. Nimeni dintre cei aflați sub spectrul unei rațiuni normale și conștiente de sine nu va respinge drept falsă ideea că moartea ca fapt real există survenind resurecționar și capital în sfera ontică a fiecărei viețuitoare. Însă, de asemenea, nimeni dintre cei cu rațiunea clară, fie ei profunzi sau ancorați în superficialitate, nu cunosc când, unde și cum se vor întâlni terminal cu propria moarte. Se spune că misterul morții poate fi străpuns
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fostă prezență. Când o persoană în care am investit pulsiunile cele mai aprinse ale spiritului nostru ne părăsește dar continuă să trăiască ea rămâne prezentă ca loc metafizic decupat, ca breșă vidă în sfera propriei împrejmuiri. Ceea ce menține această paranteză ontică, acest refugiu rezervat nimănui și mereu descomplectat, ne-reocupat și indisponibil unei alte noi prezențe, este tocmai conștientizarea perpetuă a faptului că cel drag cândva nouă continuă să trăiască chiar dacă atât de îndepărtat ființei noastre. Locul său nu poate fi
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Lumea rămâne aici un câmp ce trebuie explorat de suferind în vederea anulării propriei dureri. El își asumă speranța eliberării de suferința trupului prin sondarea posibilităților tămăduitoare ce se pot afla în lume. Intensitatea durerii determină, cel mai adesea, ignorarea problemelor ontice implicate în prezența celorlalți precum și poziționarea exilantă față de pulsațiile cotidianului. Oricât de mare și intensă ar fi dragostea suferindului pentru semenii săi, în clipa agonică de suferință sfredelitoare, de ascuțită și arzătoare străpungere a trupului el va căuta întru disperare
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
induce o iluzorie stare de siguranță comună și echilibru de conviețuire fericită. Această punctare ce secționează aici afilierea individualității la marșul anonim comun se manifestă ca o ruinare a temeliilor conexiunii sociale dintre eul ce își începe suferința și reperele ontice care îi încadrau prezența până în acest moment radical. Se petrece aici o resurecție ce aruncă sufletul într-o criză metafizică, criză ce îl închide lumii dar îl deschide sieși. Suferința remisă dinspre trup transformă, metamorfozează spiritul suferindului nu atât prin
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de suferința deficiențelor trupești, un moment de interacțiune cu lumea presupune contactul deschis cu inepuizabilul torent de aspecte și prezențe ce se concentrează spre a-i ieși în întâmpinare într-un interval temporal. Această conștiință se întâlnește aici cu generalitatea ontică ce-și mișcă și manifestă formele de suprafață menite să închidă în sine conținuturi nesfârșite. Ea percepe aici, într-adevăr, o unitate de fascicole-informații care se echilibrează estompându-se reciproc și făcând, astfel, posibilă construcția unei imagini de ansamblu. Intrarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
eventual, într-o formulă apreciativă că încăperea pe care tocmai am deschis-o câmpului nostru de cunoaștere este una admirabilă. Ulterior, printr-un efort de concentrare care presupune spargerea unității și departajarea fragmentelor componente noi observăm calitățile deosebite ale compușilor ontici, calități ce, alături de gruparea și așezarea inspirată stilistic a acestor piese fragmentare determină frumusețea și gustul elevat al camerei respective. Amănuntul, elementele detaliului ajung în prim-planul conștiinței printr-un demers ce extrage, decupează metafizic. Or, pentru cel atins de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
generează sentimentul unei cronici rostite prin ecouri metalice, cronici ce vestește apropierea de moarte și îndepărtarea graduală de momentul survenirii în viață. Se pare, astfel, că esența funcționalității și a misiunii unui orologiu ca vameș și măsurător al consumării noastre ontice se relevă mai autentic prin sunetul său decât prin chipul cadranului încifrat. Anunțarea acustică a trecerii timpului se poate dovedi aici mai aproape de sensul și scopul succesiunii clipelor decât indicațiile vizuale. Orbul vede mai profund în abisul temporalității. Cel lipsit
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
deficiențe trupești își dezvoltă putința de a sonda normalitatea dorită. Când deții ceva, totul se preschimbă, cel mai adesea, în rutină, în superficială utilizare. Autentica semnificație a ceea ce posezi se ascunde și scapă privirii mult prea obișnuite cu respectiva situație ontică. Ce este al tău devine prin utilizarea repetată parte integrată uniform în totalitatea anonimă a restului de elemente ce-ți aparțin. Deschizi fereastra, închizi ușa, scri sau întinzi mâna celuilalt ca gesturi ce-ți aparțin firesc de banal, operări transformate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]