5,154 matches
-
în răbdarea cîtă un imperiu/ ca un trib de obsesii/ lîngă un fluviu de îndoieli./ adunăm morții din duminicile războaielor/ cît timp turme sîngerii ne rumegă/ imitațiile nopților.// acum se crapă de ziuă în ochii piramidei" (Ultimul timp). Din incongruențele ontologice ia naștere ficțiunea, care, deși prin definiție "inventată", nu e absolut gratuită, adică arbitrară, fiind aidoma unei expediții cinegetice (sînt vînate sensurile lirice), în cîmpul căreia "glonțul libertății" (al viziunii) e asasin în înțelesul că "ucide" viața de la care pornește
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
ăsalut!a atît are să ne spună, dar în fiecare zi ea crește/ înlăuntrul nostru" (ibidem). Astfel percepută, dezolarea produce o metamorfoza a organismului, o literaturizare a organelor debitoare stării de spirit tiranice. O substituție, prin scris, mai bine zis o ontologica uzurpare: "sîngele inima plămînii și creierul rînd pe rînd toate se/ transforma în litere în/ propoziții ale acestei dezolări care devine un roman-fluviu/ înlăuntrul nostru./ ea este totul. numai ea este"(ibidem). De facto, ia naștere o nouă lume. Lumea
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
o structură interioară secretă, pe care o va divulgă. Mai mult decît atît, cronicarul, care e necesarmente un outsider, pentru că numai lui i s-ar revelă cu adevarat această lume ciudată și ascunsă în ciudățeniile ei, este cel ce garantează ontologic viabilitatea universului pe care îl descoperă, de fapt instituie, povestindu-l. Eroul lui Mariaș se întreabă, de la începutul românului, daca nu cumva există o coincidență semnificativă între moartea acestor două personaje (din trei care sînt importante pentru el pe durata
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
între dinți plumbuiții talanți/ extorcați. inimioarele fripte/ ale fraților îngeri/ și viermușorii hilari, bărbătești/ zvîrcolindu-se în tăvița de nichel" (Catacomba comedianților). Comediei umane i se adaugă una cosmică. Absurdului subiectiv al retoricii găunoase i se adaugă absurdul obiectiv al cataclismului ontologic: "chiar în clipa aceea cînd frații urcați pe butoaie/ în piață/ predicau în deșert/ albiți de salivă prostimii mojice/ (refuzînd să învețe și astfel să iasă din starea/ de dobitoc somnolent, de catîr/ și să-mbrace o piele/ trandafirie, subțire
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
de chiț,/ sau de carbid./ Cald, ca o bucată de carne încă vie" (ibidem). Bagatelizarea, anecdota, truculenta sînt procedee preferate. Un fel de descripție naturalista e investita cu rol de poetizare à rebours, nonșalant punctata de comparații dezavantajoase (o "bîrfa" ontologica): Mirosul e primul indiciu că intri într-un loc bîntuit de oameni grăbiți. Apoi zgomotul, un fel de geamăt prelung./ Ți-e sete și foame, n-ai parale, dar nici nu-ți vine să te plîngi/ cînd vezi că pe
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
social era acela de îndrăgostiți. Cum și l-ar fi putut juca în deplină tăcere și non-comunicare? Marrou crede că o astfel de dragoste, a declarației înflăcărate și legămîntului la muțenie totodată, nu a fost și nu poate fi viabilă ontologic, ci rămîne un "moment dialectic", cum îl numește el. De aceea, conchide istoricul francez, poezia trubadurilor a murit repede, vlăguindu-se singură în imposibilă ei dualitate. Că și Duby ori alții care au scris despre iubire, femei și bărbați în
O istorie literară a iubirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18029_a_19354]
-
soluția efemerității iubirii în multiplicarea la infinit a momentului inițial. Aceasta este estetică seducătorului, o proiecție în infinit a momentanului, a idealului care își datorează condiția tocmai imposibilității sale de a se repetă. Iubirea e, de fapt, imposibilă în sens ontologic, ea nu poate exista, pentru că însăși condiția ei de existență îi prescrie să se consume instantaneu. Din acest statut paradoxal provin toate manifestările ei literare că iubire nefericită, disperată, pierdută etc. Rezolvarea morală a unui asemenea impas estetic se află
Revansa lui Don Juan by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18092_a_19417]
-
îi prescrie să se consume instantaneu. Din acest statut paradoxal provin toate manifestările ei literare că iubire nefericită, disperată, pierdută etc. Rezolvarea morală a unui asemenea impas estetic se află în căsătorie, dar numai în căsătoria definită pe baza premiselor ontologice ale iubirii romantice. Că exercițiu filozofic, o asemenea re-statuare a căsătoriei e spectaculoasă: condiția ei fundamentală este să presupună iubire (deci sînt excluse de la bun început, ca inestetice, căsătoriile din interes, sau strict bazate pe raționament, indiferent ce va fi
Revansa lui Don Juan by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18092_a_19417]
-
integral unei mentalități prezentiste. Dacă în abordările de tip expresivitate involuntara asemenea perspective sînt fertile (cînd nu devin doar facile), în cele istorice ele sînt mai curînd naive și totodată manipulative. Dolezel identifica două presupoziții fundamentale în gîndirea poetica, una ontologica, cealaltă epistemologica. Conform primeia, literatura este "artă limbajului produsă în activitatea creatoare de poiesis". Cea de-a doua premisa ne declară că "poetica este o activitate cognitivă, guvernată de cerințele generale ale investigației științifice". Firește, cele două premise autorul le
Naftalină si lavandă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18108_a_19433]
-
se pare ca Dolezel ar fi stabilit într-adevăr o asemenea legătură decît în cercetarea aplicată la poetica aristoteliana și apoi la filozofia leibniziană și semantica lui Frege. Pe masura ce ne apropiem de modernitate, verigă ce unește cele două probleme, cea ontologica și cea epistemologica, e mai mult presupusa decît analizată. Reconstrucția lui Dolezel funcționează prin celebrele, de-acum, dihotomii formaliste, pe care el le socoate drept ingrediente esențiale ale unor moduri poetice: teoretic/aplicat, universal/particular, exemplificare/analiza, normativ/descriptiv, sincronic
Naftalină si lavandă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18108_a_19433]
-
din puterea Ideii divine, care conține androginia, ipostază în care omul era apartenent al Ideii, nefiind nevoie a o deduce din actul contemplației. Trăia prin Idee și se rostea prin ea. De reținut că somnul este un factor al fisurii ontologice, care avea să distrugă androginia, pe care doar geniul insomniac ar putea-o regenera. După cum rezultă din comentariile a numeroși autori vechi și contemporani, două trăsături par a fi proprii geniului: melancolia și saturnismul. Aristotel distinge (în Problemata, XXX) două
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
modern". Nici macar cinismul nu i se recunoaște cinicului prin definitie Cioran. Acesta e stors că o lămâie pentru a i se colecta, până la ultima picătură, sevele contradictorii: "E un foarte bun analist al stării de cădere și al premiselor ei ontologice, dar un mai puțin creditabil exponent al ei, ăn jurnal. Are dreptate să se prezinte că eseist al degradării și nu ca poet al ei: ăSingurul lucru care ar putea să mă pasioneze acum ar fi să scriu un interminabil
Cioran pe fată si pe verso (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17463_a_18788]
-
că esențial destinată "vindecării de acțiunea Timpului". Strigatul devine poem, poemul gest de supraviețuire născut să-l nască infinit la rându-i pe poet. Nu există artist care mai mult sau mai putin conștient, să nu creeze apăsat de spaimă ontologica de temporalitate, dar la Nichita Stănescu strategiile lirice desfășurate la nesfârșit pentru a ănvinge ori măcar amăgi timpul formează an sine ănsăsi substanță ireductibila a liricii sale, timbrul ei inconfundabil, amestecul indicibil ăntre concret și abstract, sentimentul ciudat că poetul
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
invizibil pentru ceilalți, dar ăngrozitor de palpabil pentru sine. De aici și dificultatea reală de a percepe și ăntelege an concretul ei poezia stănesciană an raportarea să permanentă la un sistem abstract de referință: asediul temporalității. Dar nu numai timpul ontologic că durata interioară, supusă pierderii și aducerii-aminte ori timpul biologic, al ființei fizice, care-l face pe "Omul cu M mare" să fie mereu de aflat an "moartea cu m mic" (Tragere la sorți) are de ănfruntat autorul Elegiilor, ci
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
că, secerând grâul, afectează un alt plan al realității și aduce astfel moartea a mii și mii de oameni. Misterul deschis pur și simplu ne amuțește. Faptul că orice gest al meu se poate repercuta în ambianța cosmică determinând mutații ontologice mă smulge definitiv din condiția de autor speculativ și mă transforma în autor vizionar. Receptarea unui asemenea text are aceeași importantă. După lectură nu mai pot să rămân același om indiferent, care trăiește la întâmplare. Nici nu mai muncesc, nici
Literatura împotriva zilei by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/17547_a_18872]
-
pricina. Interesant este că ea a fost rostita cu mai bine de zece ani în urmă, de Jean Baudrillard, în Celălalt prin sine însuși, campionul teoretic al predicțiilor sumbre despre un viitor al simulacrelor absolute, fără conținut și fără miză ontologica. Epuizata de o acută "encefalita electronică", spre a folosi o expresie elocventa a filozofului, lumea aceasta pe care o cunoaștem cu toții se dizolvă și se comprima deopotrivă, cauterizata de arderile noastre interioare, ca ființe profund alienate de tehnologia pe care
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
Reculegerea din "Spasm" este frisonanta prin sugerarea condiției singurătății absolute a omului în univers, victima a gripării releelor de comunicare. "Acum" este o îndurerata interiorizare (îmblânzire) rațională a morții. În "Prins" poetul accepta, nu fără căința, căderea dintr-o vârstă ontologica a miracolului în altă a cercetării difidente și a desvrăjirii: "Înaintare prin cronică râului,/ sus/ odată cu soseaua-n iureș de roți/ pe unde tot eu, cel de demult/ încercăm lumea cu-o creangă de salcie,/ lăsându-mi acum din linii
Un crepuscular by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17604_a_18929]
-
micul ei geniu-inefabil-difuz-autonom, motorul ei de căutare a inimii și minții cititorului. Vestea bună fuse că, atâta cât este, în cele mai valabile pagini, poezia, și acum, în mileniul trei, dincolo de mode și de timp, tot duh și adevăr (estetic, ontologic) este. S-a spus! De copil am locuit în chip poetic pe pământ, frate cu iarba de acasă, cu osicanii din Osicata mea, cu cei interziși, cu hărțuiții și damnații, cu exilații și cu morții - atunci când duhul adevărului plana gol-goluț
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj by Marian Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/2483_a_3808]
-
nouăzecistul Cristian Popescu. Într-un fragment de jurnal, autorul Artei Popescu vorbea despre „poemul care înglobează în el și împrietenește cititorul cu un personaj liric (poetul în carne, hârtie și oase) compus explicit din mai multe euri: auctorial, biografic, moral, ontologic, «lectorial» (adică eul care-și cară în cârcă toate lecturile atunci când se rostește, atunci când se scrie...)“. Nu altceva spune O. Nimigean, într-un poem discursiv, subliniind identitatea dintre sine și text, dintre viață și poezie: „Să încetăm cu ipocriziile! Hai
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
latină, dar cu un son prețios) precum prescient sau congenial, să le fi dat echivalențe românești. Impresia de ansamblu a textelor este, în orice caz, de grandoare ideatică, de densitate extremă. Pentru Eliot, literatura europeană este subiectul fundamental: un pariu ontologic esențial în ordinea civilizației, parte a patrimoniului universal, prin sorgintea sa greacă și latină; o ordine superioară, mereu in statu nascendi, dar și o luptă cu sinele, cu tenebrele proprii, o metodă de împotrivire față de haosul incipient al limbii și
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
să uite acel moment de umanitate originară, dureros existențial. Teoria culturii: formele, stilurile nu sînt decît uitarea, pe care omul și-a sugerat-o cu disperare, prin veacuri, a acelei clipe de cădere”. Un factor esențial al unei atari redresări ontologice îl constituie corpul. Cultura n-ar fi cu putință fără o corporalitate nu doar senzorială, ci și senzuală: „Nu trăiește arta decît cel care o gustă, adică cel care o trece prin corp. Principiile criticului nu pot fi decît posterioare
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
la Iorgulescu. Alți interpreți decupează (din texte) și instrumentează ideologic, cu rezultate deformatoare apreciabile, cum e cazul comentatorilor realismului socialist. Apoi sunt cei ce caută să-l vindece pe Caragiale de el însuși, adică „de caragialism înțeles ca minorat deopotrivă ontologic și estetic sub specia provincialismului, a bufoneriei și a farsei ca genuri minore ale comicului, al superficialității și zeflemelei, al relelor moravuri și deprinderi”. Radu Stanca și Ion Negoițescu sunt cei care vor căuta tragicul din comic, deformând iarăși, dar
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
preluat de Adorno de la Walter Benjamin, dar acesta nu l-a aplicat la estetică, ci la filosofie, la teoria adevărului. „După concepția lui Benjamin - scria Adorno - adevărului însuși îi este propriu un «nucleu temporal», ceea ce exclude conceptul unei Ființe pure, ontologice” (Th.W. Adorno über Walter Benjamin, ed. Suhrkamp, 1970, p. 79). 2 „Stoffliche Aktualität” nu se poate traduce, după părerea mea, prin „actualitatea materială”, cum apare în traducerea românească realizată sub conducerea lui Andrei Corbea (Teoria estetică, 2005, p. 273
Adorno, Baudelaire și modernitatea by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/2400_a_3725]
-
credință în Dumnezeu. Sau poate gîndul sau intim rămîne cel al omului de teatru. La Universitatea Stanford, Havel a pus însă problema transcendentei din dublă perspectiva a omului politic și a omului de cultură angajat. Președintele ceh readucea astfel dimensiunea ontologica în discursul politic contemporan. Plasînd metafizicul într-un context post-modern de maximă actualitate, Havel lega transcendență de problma formării identității individuale și culturale, a responsabilității și a respectului de sine într-o lume post-modernă. Probleme fundamentale care preocupă actualmente societatea
HAVEL SI MULTICULTURALISMUL by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/18139_a_19464]
-
Sursă acestor potențialități (potentials) umane de bază se află în altă parte: în relația omului cu ceea ce-l transcende. Cred că părinții fondatori ai democrației americane știau această foarte bine." Să subordonezi sistemul normativ al democrației americane ("instrumente tehnice") dimensiunii ontologice, să afirmi că "Părinții fondatori" au vizat o democrație înfipta în ontologic, si nu în economic, să afirmi toate acestea, "cu sînge rece", în fața elitei intelectuale americane, iată gestul unui om liber. Gestul celui care s-a lepădat cu adevarat
HAVEL SI MULTICULTURALISMUL by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/18139_a_19464]