1,491 matches
-
dintre filosofie și sociologie în abordarea realității sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase. Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii și articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieții sociale etc. Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările terminologice și comprehensive ale problematicii vizate. Astfel, el stabilește faptul că știința este înainte de toate cunoaștere, mai precis o relație de cunoaștere între
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
criteriul de disociere dintre diferitele aspecte ale sale: psihismul, esteticul, eticul, religiosul. Adăugăm faptul că nimic nu este exclus în filosofia lui Lupașcu, nici măcar actul excluderii. Dincolo de toate acestea, este evident faptul că logica sa energetică este de fapt o ontologie sau o "ontologică" atotcuprinzătoare în care se disociază trei dimensiuni ale dinamismului. Iar această construcție teoretică, în ciuda delimitărilor explicite ale autorului, este cât se poate de consistentă și de coerentă din punct de vedere logic, tocmai de aceea poate fi
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
teza filmului despre fizica cuantică și conștiință. Premiera cinematografică din 2004 a filmului a fost urmată de o versiune extinsă pe DVD în 2006, versiune schimbată substanțial. Printre subiectele discutate în acest film se numără neurologia, mecanica cuantică, psihologia, epistemologia, ontologia, metafizica, gândirea magică și spiritualitatea. Filmul include interviuri cu experți în știință și spiritualitate, intercalate cu povestea Amandei. Animația digitală este o caracteristică puternică a filmului. Filmul a fost criticat de întreaga comunitate științifică. Fizicienii, în special, se plâng că
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
suprem înseamnă că ea este de altă natură decât lucrurile bune accesibile în ordine temporală. „Suprem” înseamnă desăvârșit, or, lucrurile materiale sunt nedesăvârșite. Prin raportare la Binele suprem, bunurile nu sunt decât „părți”, adică ele reprezintă abia „știrbiri” ale desăvârșirii. Ontologia lui Boethius este, ca și ce a lui Augustin, una a gradelor de desăvârșire, în care Binele suprem este gândit ca și completitudine, spre deosebire de gradele inferioare care nu pot fi altceva decât măsuri ale lipsei de bine: „tot ce se
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
mult, totuși altceva decât un om; omul ca substanță este unitatea celor două . Dacă fericirea și binele sunt înlănțuite prin raționamente, ele țin de cunoaștere iar cunoașterea lor exclude posibilitatea înfăptuirii răului. Un raționament socratic în esență, filtrat însă prin ontologia ierarhică a lui Augustin. Teza non-substanțialității răului (de la Plotin și Augustin) este transpusă aici în termeni acționali: o persoană care alege să facă răul nu își exercită vreo putere de a face rău (așa ceva nici nu există), ci mai degrabă
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
în filosofie”. Începând cu anul 1923 este profesor la Universitatea din Marburg, pentru ca în 1928 să fie chemat la Freiburg, ca urmaș al lui Husserl la catedra de filosofie. În 1927 publică lucrarea ""Sein und Zeit"", în care pune bazele ontologiei fundamentale, prin care se rupe cu tradiția sistemelor ontologice ce dăinuiau încă de la Platon. În 1933, după venirea la putere a lui Hitler, se înscrie în partidul nazist (NSDAP), unde a fost membru din mai 1933 până în mai 1945. Întrebarea
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
complete în peste 100 de volume. Heidegger a murit la 26 mai 1976 la Freiburg. În această lucrare, Heidegger vorbește încă de la început despre "necesitatea reluării întrebării privitoare la ființă". Demersul său este, așadar, unul ontologic, ce vine în continuarea ontologiei lui Platon și Aristotel. Numai că în centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene stă, de astă dată, ""Dasein"-ul uman. Întrebarea privitoare la ființă ia, încă de la început, forma întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența autentică a omului este configurată
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
la 26 mai 1976 la Freiburg. În această lucrare, Heidegger vorbește încă de la început despre "necesitatea reluării întrebării privitoare la ființă". Demersul său este, așadar, unul ontologic, ce vine în continuarea ontologiei lui Platon și Aristotel. Numai că în centrul "ontologiei fundamentale" heideggeriene stă, de astă dată, ""Dasein"-ul uman. Întrebarea privitoare la ființă ia, încă de la început, forma întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența autentică a omului este configurată ca o deschidere în lume și ca proiectare conștientă
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
este configurată ca o deschidere în lume și ca proiectare conștientă ce depășește cotidianul, având certitudinea morții ineluctabile. Heidegger își pune deci întrebarea fundamentală asupra sensului existenței, căzută în uitare și trivialitate, care nu ar fi fost tratată suficient în ontologia clasică, începând de la originile sale în filosofia greacă. Este adevărat că Aristotel prezintă în ""Metafizica"" sa o sistematizare a categoriilor ființei, totuși fără a tematiza sensul existenței, care ar putea să ducă la înțelegerea diversității ontologice. Omul, în calitatea sa
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
Marburg imediat după anul 1927. Pentru înțelegerea lucrării "Ființă și timp" sunt de altfel indispensabile prelegerile ținute de Heidegger în acea perioadă, publicate postum în cuprinsul "Ediției complete / Gesamtausgabe". În anii '30, după ce autorul renunță să ducă la bun sfârșit "ontologia fundamentală" din "Ființă și timp", filozofia lui Heidegger va cunoaște o prefacere radicală. Ea nu va mai avea în centrul său "Dasein"-ul uman, ci va avea în vizor ființa însăși. Kant și problema metafizicii (1929) Cartea cea mai importantă
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
1929 studiază la "École Normale Supérieure" din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie și filozofie, fiind influențat de opera lui Henri Bergson, "Essai sur les données immédiates de la conscience"; se va adăuga mai apoi interesul fundamental pentru intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger. O cunoaște pe cea care-i va fi alături întreaga viață, Simone de Beauvoir; relațiile lor (despărțite dialectic în „necesare și contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciprocă a implicării, pe care amândoi o asumă plenar. Până la izbucnirea
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
îles", conținând piesele "Le Dard, L'Emissaire" și "La Fin des temps". În 1968 apare volumul "Entretiens Paul Ricoeur - Gabriel Marcel" la Aubier. Publică "Pour une Sagesse tragique et son au-delà" la Plon. Metafizica marceliană se articulează din perspectiva unei ontologii de-a dreptul dramatice. În 1969 îi este decernat Premiul Erasmus, pe care îl împarte cu fizicianul Carl Friedrich von Weizsäcker. În 1971 publică, la Gallimard, opera autobiografică "En chemin, vers quel Eveil ?" și "Coleridge et Schelling" la Aubier-Flammarion. În
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
Licențiat în filosofie (1997) la Universitatea de Vest din Timișoara, cu o lucrare despre filosofia limbajului la Aristotel (coordonată de profesorul Viorel Colțescu) iar în anul 2004 obține titlul de doctor în filosofie (2004) al Universității de Vest cu teza: „Ontologia lui Aristotel. O abordare din perspectiva filosofiei istoriei”. În 2001 este Honorary Research Fellow al Centre for Russian and East-European Studies, University of Birmingham, Marea Britanie. În 2005 beneficiază de o bursă de documentare post-doctorală la Colegiul Corpus Christi, Oxford, Marea Britanie
Claudiu Mesaroș () [Corola-website/Science/326641_a_327970]
-
mai ocupat funcțiile de Șef al Departamentului de Filosofie (2000-2002) și Șef al Catedrei de Filosofie Sistematică (1999-2004), din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. În ultima perioadă a ocupat mai multe funcții: conferențiar universitar, din 1992, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică, filosofie și teologie, profesor universitar din anul 2003 la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică și filosofie și teologie. Printre activitățile sale se pot menționa: Conducător de doctorat (din 2005); Președinte al comisiilor de acordare a gradului
Vasile Frăteanu () [Corola-website/Science/313132_a_314461]
-
1999-2004), din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. În ultima perioadă a ocupat mai multe funcții: conferențiar universitar, din 1992, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică, filosofie și teologie, profesor universitar din anul 2003 la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, titularul cursurilor de ontologie, metafizică și filosofie și teologie. Printre activitățile sale se pot menționa: Conducător de doctorat (din 2005); Președinte al comisiilor de acordare a gradului didactic I și îndrumător științific al lucrărilor candidaților; Membru al Colegiului de redacție al revistei „Studia Universitatis
Vasile Frăteanu () [Corola-website/Science/313132_a_314461]
-
Geistes“ I; semestrul de iarnă 1942/1943, Aristoteles, „Metaphysik“ IX; semestrul de vară 1943, Hegel, „Phänomenologie des Geistes“ II. Seminarele îi sînt cu deosebire utile lui Dragomir, pentru că teza pe care o face sub îndrumarea lui Heidegger este tocmai asupra ontologiei lui Hegel. În afara filozofiei, la Philosophisches Seminar se studiază intens istoria artei și a literaturii europene, cu un accent special pe cultura greacă. În primul semestru (semestrul V), în Studienbuch sînt menționate cursul de Kunstgeschichte („Istoria artei“) — patru ore săptămînal
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
ul este o orientare fundamentală în filozofie. Ca orientare monistă (spre deosebire de ontologiile dualiste sau pluraliste), ea se opune materialismului prin soluția pe care o dă raportului dintre spirit și materie sub aspectul primordialității. Grupările idealiste ale filozofilor consideră astfel ca fiind primordial sub aspectul cronologic și cauzal, spiritul. Orientarea idealistă consideră materia
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
poate fi întreprins în numele metafizicii.” Cunoscutul „obiect în sine” a fost numit produs al obiceiului filozofic, care caută să introducă un subiect gramatical: deoarece oriunde este cunoaștere, trebuie să fie un "obiect" care este cunoscut și chipurile, acesta trebuie adăugat ontologiei ca existență. De asemenea, atacă idealismul lui Schopenhauer și Descartes cu un argument asemănător cu critica adresată lui Kant "(vezi mai sus)". Idealismul obiectiv susține că realitatea experienței combină și transcede realitățile obiectului experimentat și ale minții observatorului. Printre promotori
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
în timp, iar realitatea se dezvoltă în timp. Dar relația dintre timp și eternitate este în afara timpului, iar aceasta este „structura logică” pe care Hegel crede că o putem cunoaște. Kierkegaard contestă această afirmație, deoarece ea elimină distincția clară între ontologie și epistemologie. Existența și gândirea nu sunt identice și una singură nu poate concepe existența, dar toate formele în existență sunt de neconceput; gândirea depinde de limbă, iar aceasta la rândul său datorează experienței. În plus, deoarece suntem existențe finite
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
subiecte în discuțiile metafizice se pot enumera: Dumnezeu, Nemurirea, Libertatea, Sufletul, Fiirea/ Existența, Spiritul, Natura. Metafizica adresează gândirii întrebări de tipul, "Care este natura realității?", "Există Dumnezeu?" sau "Care este locul omului în Univers?" O ramură esențială a metafizicii este ontologia, investigarea categoriilor de lucruri care există în lume și a relațiilor dintre acestea. Metafizicianul încearcă să clarifice noțiunile prin care oameni înțeleg lumea, incluzând existența, noțiunea de obiect, proprietatea, spațiul, timpul, cauzalitatea, interconexiunile și posibilitatea. Mult mai recent, termenul metafizică
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
lui Andronicus din Rhodos, după operele antume (originale sau inițiale) ale marelui gânditor grec, Aristotel. În accepțiunea sa mult mai aproape de noi în timp (să zicem Fred Sommers și Bertrand Russell), metafizica este un domeniu al filozofiei ce conține atât ontologia cât și cosmologia. Ba mai mult, conform lui C. I. Lewis metafizica ar cuprinde ontologia și epistemologia, "ca discipline filozofice ... preocupate de natura realului doar atât cât această problemă este specifică metodei reflexive." În sensul său ontologic (în secolul XX
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
În accepțiunea sa mult mai aproape de noi în timp (să zicem Fred Sommers și Bertrand Russell), metafizica este un domeniu al filozofiei ce conține atât ontologia cât și cosmologia. Ba mai mult, conform lui C. I. Lewis metafizica ar cuprinde ontologia și epistemologia, "ca discipline filozofice ... preocupate de natura realului doar atât cât această problemă este specifică metodei reflexive." În sensul său ontologic (în secolul XX), conceptul de metafizică semnifică ceea ce este dincolo de fizică, de fizicalitatea lumii înconjurătoare și, deci, dincolo de
Metafizică () [Corola-website/Science/298223_a_299552]
-
început prin romanul "La Nausée" ("Greața", 1938), apoi prin lucrarea monumentală "L'Être et le Néant" ("Ființa și neantul", 1943). Această carte masivă nu este ușor comprehensibilă, dar cititorii care nu s-au lăsat descurajați vorbesc despre această încercare de ontologie fenomenologică cu entuziasmul pe care altă generație îl manifestase față de ""Les Nourritures terrestres"" a lui André Gide. Dacă Sartre nu este descoperitorul fenomenologiei, el o reînoiește și o îmbogățește trasându-i liniile distinctive, cu precădere datorită metodei pentru a atinge
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
neapărat să fie "public": stările mele de conștiință se manifestă doar mie însumi, ele sunt - chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este "fenomenul" kantian opus "numenului" său. În ontologia existențială a lui Sartre, ființa unui obiect existent nu mai este decât ceea ce apare. Nu mai există "ființă" la modul absolut (precum "esența" la Kant), ci două modalități de ființă, ireductibile una la alta: ființa-în-sine, sau ființa apariției, și ființa-pentru-sine
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
liber", pentru ca în orice circumstanță el să poată alege viața, angajarea, responsabilitatea. Pornind de la Heidegger și de la Kierkegaard, face "filozofie existențială", interesându-se de "esența" trăirii imediate, determinând destinul omului și relevând frica originară ("Angst"), tragica "goliciune" a individului (în "Ontologia umană și cunoașterea"). Este interesat mai mult de "trăire", de asimilare și creștere. Trăirea, în înțelesul înalt al cuvântului, este o funcție a personalității, fugind de scheme și de orice dependență a unui moment atins. Unul din sensurile "existenței" este
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]