445 matches
-
se prăbușească pe satelitul lui Jupiter Europa. Acolo, nepotul lui Floyd și ceilalți membri ai echipajului descoperă unde se află Dave Bowman ("Copilul stelelor"), inteligența artificială HAL 9000 și viața indigenă de pe Europa, care este protejată de monolitul extraterestru care orbitează în jurul lui Jupiter. În sfârșit, în "3001: Odiseea finală", Clarke revine la sistemul solar după un mileniu de la evenimentele din 2001. Se dovedește că astronautul Frank Poole nu ar fi murit în afara navei spațiale "Discovery One", corpul său fiind liofilizat
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]
-
găurilor negre în univers și la concluzia că există de cinci ori mai multe găuri negre decât s-a presupus până acum. În iulie 2004 În noiembrie 2004 un grup de cercetători au descoperit o gaură neagră în galaxia noastră, orbitând la trei ani lumină de constelația Săgetătorului. În februarie 2005 SDSS J090745,0+24507, o stea gigantică părăsește Calea Lactee având o viteză de două ori mai mare decât în mod normal (aproximativ 0,0022 din viteza luminii), fapt care dovedește
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
Stephen Hawking consideră că se poate construi o mașină a timpului finită numai dacă se utilizează energie negativă. Stephen Hawking afirmă că este, teoretic, posibilă. Obiectele cu masă uriașă încetinesc timpul în apropierea lor. Așadar o navă spațială care ar orbita o gaură neagră ar călători în viitor deoarece timpul la bord se scurge mult mai încet. O altă metodă este călătoria în viitor prin atingerea unei viteze apropiate de viteza luminii. Un ipotetic tren care ar atinge 99,99% din
Călătorie în timp () [Corola-website/Science/312531_a_313860]
-
o lume. Întreaga suprafață interioară conține peisaje asemănătoare celor pământene, cu oceane întregi mai mari decât Pământul. Între Lumea Inelară și soarele ei se află un alt inel format din pătrate (pe care expediția le numește "pătrate de umbră"), care orbitează în jurul soarelui mai lent decât Lumea Inelară, oferindu-i lumii artificiale de dedesubt un ciclul zi/noapte. Niciuna dintre încercările membrilor expediției de a contacta Lumea Inelară nu are succes. Când nava lor este lovită de un sistem de apărare
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
XI. A fost denumit după titanul Epimeteu, fratele lui Prometeu. Există de asemenea și un asteroid numit 1810 Epimeteu. A fost descoperit la 18 decembrie 1966 de către Richard Walker. Rază este de 58,1 ± 1,8 km. Epimeteu ocupă aceiași orbită că luna Janus. Sateliții lui Saturn: Epimeteu și Janus sunt distanțați în orbitele lor mai puțin decât diametrele lor adunate, sunt sateliți coorbitali care se rotesc pe acceiași orbită. Astronomii au crezut că există doar un singur corp pe această
EEditura Pimeteu (satelit) () [Corola-website/Science/310018_a_311347]
-
este o planetă ce orbitează în jurul stelei Kepler-452 (constelația Lebăda). Aceasta a fost identificată cu ajutorul telescopului spațial Kepler, descoperirea fiind anunțată public de către NASA la 23 iulie 2015. Este prima planetă „similară” Pământului descoperită în „zona locuibilă” a unei stele foarte asemănătoare cu Soarele; totodată
Kepler-452b () [Corola-website/Science/334554_a_335883]
-
mult ca Soarele (stelele își cresc luminozitatea pe măsură ce îmbătrânesc) dar și masei puțin mai mari (cu 3,7%). Steaua are un diametru cu 11% mai mare ca al Soarelui și o temperatură foarte apropiată: 5757K, spre deosebire de 5778K pentru Soare. Planeta orbitează la o distanță de 1,046 u.a., adică cca. 5% mai mare ca distanța orbitală medie a Pământului, are o perioadă de revoluție de 385 de zile, comparativ cu cea a Pământului de 365 de zile. este cu aproximativ
Kepler-452b () [Corola-website/Science/334554_a_335883]
-
cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene ("Trans Neptunian Objects", TNOs). Termenul de "asteroid" se
Asteroid () [Corola-website/Science/298160_a_299489]
-
ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene ("Trans Neptunian Objects", TNOs). Termenul de "asteroid" se folosește pentru a caracteriza un grup de corpuri cerești ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat în trecut de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru ""planet-like"" - asemănător planetelor). După cum ne-am obișnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui
Asteroid () [Corola-website/Science/298160_a_299489]
-
cerești ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat în trecut de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru ""planet-like"" - asemănător planetelor). După cum ne-am obișnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui au fost clasificate ca asteroizi, comete sau meteoroizi, orice corp mai mic decât circa 10 metri lungime numindu-se meteoroid. Principala deosebire observațională prin telescop dintre un asteroid și o cometă este nebulozitatea acesteia din urmă, coama cometei
Asteroid () [Corola-website/Science/298160_a_299489]
-
descoperite în afara centurii de asteroizi. Asteroizii din apropierea Pământului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocați gravitațional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiți câțiva, care orbitează cu Marte sau Neptun. Deși amplasarea lor în centura de asteroizi le exclude de la statutul de planeta, cele mai mari patru obiecte, Ceres, Vesta, Pallas, și Hygiea, sunt rămășițele protoplanetelor care au multe caracteristici comune cu planetele. Clasificarea generală a
Asteroid () [Corola-website/Science/298160_a_299489]
-
ne referim la dimensiunea aparentă și nu la dimensiunea reală), și deci majoritatea eclipselor centrale sunt eclipse inelare. Doar atunci când Luna este ceva mai aproape de Pământ decât în medie, aproape de perigeu, avem parte de o eclipsă de Soare totală. Luna orbitează în jurul Pământului în aproximativ 27,3 zile. Această perioadă este cunoscută drept "luna siderală". Însă, în timpul unei luni siderale, Pământul a înaintat și el în mișcarea sa de revoluție; făcând o medie între timpul dintre două faze identice (de obicei
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
dispărut, s-a renunțat la tehnologiile distructive, iar omenirea a stabilit contactul cu trei rase extraterestre avansate: Asura - o uniune de Păsări și Arbori din sistemul Procyon; Pakshasa - ființe similare unor baloane cu aer, care trăiesc pe o lună ce orbitează a doua gigantă gazoasă din sistemul Steaua lui Barnard; Yidad - cristale metalice care locuiesc pe o planetă arzătoare. Contactul cu aceste rase nu s-a realizat prin intermediul zborului spațial, ci pe cale mentală, prin intermediul tehnicilor antice orientale de dezvoltare a trupului
Ambasada extraterestră () [Corola-website/Science/323331_a_324660]
-
David M. Lee și Robert C. Richardson. Se crede că fenomenul este legat de împerecherea unui fermion al heliului-3 pentru obținerea bozonilor, în analogie cu perechile Cooper de electroni pentru producerea superconductivității. Heliul are în alcătuirea să 2 electroni care orbitează în jurul unui nucleu ce conține doi protoni și între doi și 10 neutroni (în funcție de izotop). Mecanică clasică nu poate descrie structura atomului de heliu deoarece nu se poate scrie o ecuație pentru două particule utilizând regulile acesteia. Însă există metode
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
Lunohod 2. Reflectorul lui Lunohod 2 a fost utilizat începând cu 1973. Locația lui Lunohod 1 a rămas necunoscută pentru aproape 40 de ani, dar el a fost redescoperit în 2010 în fotografii de către Lunar Reconnaissance Orbiter-LRO (navă robot, care orbitează în jurul Lunii) și reflectorul sau este și el acum în uz. Explorările lunare de dupa misiunile Apollo au localizat și fotografiat diferite obiecte ale programului Apollo, rămase pe suprafața Lunii. Fotografiile făcute de către misiunea Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), ce a început
Dovezi independente privind aselenizările Apollo () [Corola-website/Science/325957_a_327286]
-
de exoplanete, dar toate acestea sunt prea îndepărtate de Pământ și de aceea prea greu de cercetat în privința existenței unor forme de viață. Condiții minime ale existenței vieții pe o planetă extraterestră sunt: Multe din planetele deja descoperite sau bănuite orbitează în jurul unui sistem solar binar sau multiplu; în aceste cazuri traiectoriile lor sunt curbe geometrice foarte complicate, care se apropie și se depărtează de Sorii respectivi în mod amplu. De aceea pe aceste planete există variații mari de temperatură, care
Viață extraterestră () [Corola-website/Science/314453_a_315782]
-
nici prea aproape de ea, ci la o distanță anumită, cea "corectă". La data de 4 noiembrie 2013, astronomii americani au declarat, pe baza datelor misiunii Kepler, că ar putea exista peste 40 de miliarde de exoplanete de dimensiunea Pământului care orbitează în zonele locuibile ale "stelelor-soare" și stelelor pitice roșii din Calea Lactee. 11 miliarde dintre aceste planete se estimează că orbitează în jurul unor stele identice soarelui din sistemul nostru solar. Cea mai apropiată planetă de acest fel ar putea fi la
Zonă locuibilă circumstelară () [Corola-website/Science/330788_a_332117]
-
declarat, pe baza datelor misiunii Kepler, că ar putea exista peste 40 de miliarde de exoplanete de dimensiunea Pământului care orbitează în zonele locuibile ale "stelelor-soare" și stelelor pitice roșii din Calea Lactee. 11 miliarde dintre aceste planete se estimează că orbitează în jurul unor stele identice soarelui din sistemul nostru solar. Cea mai apropiată planetă de acest fel ar putea fi la o depărtare de 12 ani-lumină, potrivit oamenilor de știință. În "Zona locuibilă" un interes deosebit se acordă noilor domenii privind
Zonă locuibilă circumstelară () [Corola-website/Science/330788_a_332117]
-
prezentat în lista de mai jos. Obiectele care intersectează orbita Pământului ale căror semiaxe majore sunt mai mici decât cea a Pământului (1 UA) sunt asteroizi Aten; restul se numesc asteroizi Apollo. Vezi și asteroizii Amor Dacă un asteroid intersectează orbita Pământului asta nu înseamnă neapărat că el este periculos. Un asteroid care se poate ciocni cu Pământul nu trebuie neapărat să intersecteze orbita Pământului. Această contradicție aparentă apare deoarece mulți asteroizi au orbite foarte înclinate, de aceea ei se pot
Lista planetelor minore care intersectează orbita Pământului () [Corola-website/Science/326856_a_328185]
-
MOID mic nu este o garanție că va avea loc coliziunea. Pe de altă parte, perturbațiile gravitaționale mici care au o influență asupra asteroidului când el trece pe lângă un obiect mare și coliziunile cu alți asteroizi pot să-i schimbe orbita semnificativ. De exemplu planeta minoră 99942 Apophis în anul 2029 se va apropia de Pământ la o distanță, după unele calcule, care este caracteristică orbitelor sateliților geostaționari. Cu toate acestea, sub influența gravitației planetei noastre el își va schimba traiectoria
Lista planetelor minore care intersectează orbita Pământului () [Corola-website/Science/326856_a_328185]
-
Roddenberry, "DS9" este construit în jurul fostei stații spațiale cardassiene Terok Nor. După ce bajoranii s-au eliberat de lunga și brutala ocupație cardassiană, Federația Unită a Planetelor este invitată de către guvernul provizoriu de pe Bajor să administreze în comun stația spațială care orbitează în jurul planetei lor. Stația este redenumită Deep Space Nine. După spusele co-creatorului Berman, acesta se gândise împreună cu Piller să plaseze acțiunea noului serial pe o planetă colonizată, dar cei doi și-au dat seama că o stație spațială ar fi
Star Trek: Deep Space Nine () [Corola-website/Science/321569_a_322898]
-
vorbăreț și jovial era, Morn nu rostește niciun cuvânt în fața camerei. În primul episod, comandorul Flotei Stelare Benjamin Sisko sosește (împreună cu fiul său, Jake) pe stația spațială Deep Space Nine, fost domeniu al Cardassienilor în timpul ocupației Bajorului, planeta în jurul căreia orbitează stația. El primește misiunea de a administra stația împreună cu proaspăt eliberații Bajorani, care fac eforturi pentru a-și reveni după ocupația Cardassiană, pentru a ajuta la pregătirea Bajorului în vederea aderării la Federație. Sisko și Jadzia Dax descoperă prima gaură de
Star Trek: Deep Space Nine () [Corola-website/Science/321569_a_322898]
-
lui William Herschel (în care Titania și Oberon sunt II respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți de el în ordinea distanței față de planetă, cu cifre romane, și de atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică excentricitate și este înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul ecuatorial, aceștia (inclusiv Titania) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât emisfera sudică, cât și cea nordică, petrec 42 de ani în întuneric total, și încă 42 de ani în
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]