259 matches
-
sa particulară asupra poeziei. S-a putut observa de altfel, din aserțiunile citate anterior, că diversele nivele ale „stării de spirit” tipic avangardiste, așa cum o aproximează poetul nostru, sunt intricate, comunicând intim între ele și dovedind, prin chiar acest fapt, organicitatea demersului avangardist, unificabil sub semnul fundamentalei - după părerea noastră - obsesii a dinamicii absolute a spiritului, a unei disponibilități fără frontiere, a unei libertăți debușând în utopie. Ruptura de „convențional” și afirmarea noutății radicale, trecerea în prim plan a „manifestării vitale
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
imediat anterior: „considerarea obiectului ca obiect în spațiu, posedând toate elementele de echilibru ale volumului”, “îndepărtarea oricărui subiectivism, integrarea portretului, peisagiului, naturei moarte, nu ca expresie de suflet, ca existență materială, organică”. Poezia va fi și ea considerată sub semnul organicității, al unei coerențe interne de natură a-i conferi obiectivitate, eliberând-o de excesul emoțional romantic: o de-subiectivizare despre care va vorbi, ceva mai târziu, și Ion Barbu. „Elementele considerate în spațiu” - aici, cuvintele - subliniază de fapt însemnătatea sintaxei
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ele. Voronca le realizează spectaculos și în Incantații, volum care duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare de permanentă alertă a sensibilității care îl particularizează în contextul poeziei românești moderne. Organicitatea acestor poeme nu e de judecat, desigur, la nivelul discursivității exterioare (cartea întreagă e un mozaic alcătuit din cele mai diverse piese, cu salturi bruște de la un obiect la altul, de la o perspectivă la alta), ci în energia afectiv-imaginativă ce
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
normalitatea funcționării comunității de iubire și a sinodului, normalitate care este suficient indicată în ortodoxie. Iar dacă, prin imposibil, asta nu e încă de ajuns, mai există încă o garanție... Garanția valabilității creșterii învățăturii sau formulării acestei creșteri stă în organicitatea ei, adică în concordanța ei cu tradiția". 4 Nae Ionescu, Limitele criticii teologice, în "Predania", revistă de critică teologică, anul I, nr. 5/15 aprilie 1937, p. 1, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
p. 205), explicarea unității contrariilor (p. 79, 319) criticul nu face apel și la coincidența oppositorum, principiu mistic-ontologic ce l-ar fi scos din multe dificultăți și alte reducționisme la unitate, armonie (ideea-cheie este "universul armoniei eminesciene", p. 34) și organicitate. Perspectiva lecturii sincronice este esențială deoarece numai în acest mod cartea se "salvează" și permite enunțarea de propoziții gen "intuiții pre-einsteiniene" sau poate aduce în discuție noua logică a simultaneității spațio-temporale (p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în însemnările manuscrise, în articolele de presă, în universul liricii sale, iar "fragmentarismul" filosofic al poetului, care nu-i dă dreptul la un sistem (veritabil obstacol pentru atâtea generații de cercetători) ar putea releva, pe de altă parte, ideea unei organicități, a unui arheu, a unei ontologii, în gândirea eminesciană. Acesta e subiectul studiului [Modelul ontologic eminescian, Editura "Porto-Franco", Galați, 1992] conceput de profesorul de la Huși, Theodor Codreanu, un împătimit cercetător și partizan al păstrării neștirbite a valorilor spirituale eminesciene. Cartea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Constantin Noica, suma elementelor care ne îndreptățesc să-l acredităm cu titlul de filosof. Și, deoarece din vremea din urmă se produc grave deturnări de sens privind atitudinile sau afirmațiile poetului, Theodor Codreanu a căutat să demonstreze gândirea eminesciană în organicitatea ei. Punându-și întrebarea dacă Eminescu a meditat pe cont propriu asupra ființei, ori a făcut-o în mod nesemnificativ, autorul ajunge la conceptual de arheu și-i recunoaște poetului o ontologie originală alăturându-se lui Noica: "Eminescu a recurs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unor interese imperiale vecine. Astfel, în loc ca elitele să fie elementul dinamizator al națiunii, ele s-au văzut în postura ingrată și absurdă de a fi stavilă pentru propășirea neamului, conservatorismul poporului constituind singura frână în nimicirea nației. Câtă vreme organicitatea etnică s-a conservat prin țărănime, primejdia n-a fost mortală. Numai că, așa cum atrage atenția Constantin Stere, social-democrația a deschis pentru prima oară porțile nimicirii acestei organicități, nu prin emanciparea țărănimii, ci prin distrugerea ei programatică. Programul a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
propășirea neamului, conservatorismul poporului constituind singura frână în nimicirea nației. Câtă vreme organicitatea etnică s-a conservat prin țărănime, primejdia n-a fost mortală. Numai că, așa cum atrage atenția Constantin Stere, social-democrația a deschis pentru prima oară porțile nimicirii acestei organicități, nu prin emanciparea țărănimii, ci prin distrugerea ei programatică. Programul a fost dus până la capăt de comunism încât pentru întâia dată fenomenul sfâșierii amenință să invadeze și grosul națiunii. Oglinda acestui dezastru este Basarabia". Autorul detectează o carență a națiunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu, pot fi "neîmpăcate", golite de fiiință, deformate până la a deveni monstruoase sau ridicole. Caragiale este, până la un punct, în ton cu această perspectivă. În procesul sincronizării noastre cu civilizația europeană, are loc o exacerbare a "antitezelor eșuate" prin absența organicității, fapt numit de Eminescu moft: " Cea mai comică noțiune românească e moftul antiteză neîmpăcată și în sine atât de ridicolă dintre aparența exterioară și fondul intern" (Fragmentarium). Norocul, obsesie a lui Caragiale, are o mai largă semnificație decât simplul moft
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de renaștere națională. Theodor Codreanu procedează diacronic în urmărirea consacrării și devenirii personalității vierene mai întâi în republicile din fosta URSS, deci nu atât acasă. Autenticitatea, "nivelul înalt al deschiderii spre lume", caracterul profund național și sacru al mesajului, primordialitatea, organicitatea, concentrarea în esențialitatea tematică și narativă (Mama, Patria, Iubirea, Limba ca "adăpost al ființei", Copilăria) susținută de profunzimea existențială și "cultura sentimentului" toate aceste dimensiuni fundamentale ale mitopo(i)eticii vierene erau descoperite simpatetic, printr-o vibrare a colegilor letoni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a lua cu cealaltă. Al doilea mare reper axiologic al criticului este Bacovia (Complexul Bacovia, 2002), pentru ca în Caragiale abisal (2003) să propună o relectură incitantă a operei celui de al treilea. Unitatea de viziune și stil, ca pecete a organicității, definește toate aceste demonstrații critice. Din trunchiul central s-au ramificat oarecum previzibil cărțile despre geografia politică și literară a ținutului dintre Prut și Nistru (Basarabia-drama sfâșierii, 2003 și Duminica Mare a lui Grigore Vieru, 2004). Theodor Codreanu este indiscutabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței în timp ce Liviu Petrescu afirmă că există postmodernism organic românesc, construit pe teme autohtone. Capodopera postmodernismului liric românesc, Levantul lui Mircea Cărtărescu, despre care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în curgerea vremurilor, precum moștenirea traco-iliră și geto-dacă, etnogeneza și "năzuința formativă", "boicotarea" și "teroarea" istoriei, toate acestea înfățișându-se mai curând sub semnul anonimatului și al negativității decât al impulsului destinal și al cutezanței cioraniene. Între principiul eminescian al "organicității" și teza încrâncenată a "schimbării", visată cu ardoare și disperant de fiul protopopului din Rășinari, cu dor neostoit de "Coasta Boacii", Theodor Codreanu înclină mai mult spre prima variantă. Cuvântul "schimbare" poartă cu el riscuri grave și imprevizibile, acela al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cadru al necesității înlesnirii accesului la creația barbiană, Theodor Codreanu a făcut apel la o tehnică mai puțin propice desfășurărilor textuale critice și mai degrabă justificată în derulările epice: cea a contrapunctului. Abordarea este, așadar, polifonică, dar în înțelesul unei organicități care amintește de metafora comunicațională a orchestrei (nu întâmplător tehnica aceasta a contrapunctului este împrumutată din compoziția muzicală), presupunând suprapuneri discursive într-un tot organic, nedisonant, pe teme barbiene derivând din sau consonante cu temele majore ale culturii române. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cunoaște același drum. Această realitate este explicată de Theodor Codreanu nefăcând apel la statutul de cultură minoră, ci arătând că suferința la Eminescu e pătimire care vine și totodată reface legătura cu tradiția Sfinților Părinți. Se discută mai apoi despre "organicitatea operei", "utopiile criticii", "frumusețea canonică"; personal, highlight-urile mi s-au părut a fi capitolele dedicate pe de o parte contribuției lui A.C. Cuza la receptarea eminesciană iar pe de altă parte incitantele ipoteze cu privire la mult-discutata ediție Maiorescu, apariție care a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gradual. Toate dimensiunile constitutive ale unității sunt prezente pregnant în prima generație de manuale de istorie din țările române, mai puțin ideea unității politice - cea mai potentă și consecințională dintre ele. Fără excepție, este lăudată armonia "naturală", granițele "firești" și organicitatea spațiului românesc. De asemenea, unitatea primordială primește un accent puternic. Aaron, descriind regatul dacic, punctează că "Moldova, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul și partea Ungariei despre răsărit până în Tisa [...] formau, în vremile vechi, numai o singură țară, ce se numea Dacia
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmașilor noștri" (p. 15). Probabil tot acesta este și motivul pentru care Delavrancea recurge la una dintre cele mai limpezi analogii organiciste, atunci când le transmite copiilor ideea Patriei ca ființă etnică ce dispune de un corp social. Metafora biologică a organicității Patriei românești este pusă în slujba pledoariei pentru încorporarea Transilvaniei în trupul reprezentat de regatul României: Țările noastre au fost mărginite, dar totdeauna Patria ne-a fost mai mare ca Muntenia, Moldova și Ardealul. Patria noastră a fost, este și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de culturile occidentale. Dezagregând analitic constelația de motive mitice configurată în paradigma protocronismului românesc, A. Tomiță (2007) degajă zece "mitologeme" fundamentale ale discursului autohtonist: a) geniul național; b) specificitatea și originalitatea; c) maturitatea culturală; d) continuitatea; e) trecutul glorios; f) organicitatea culturii; g) aspirația și dreptul la universalitate; h) complexe de inferioritate nejustificate; i) noua conștiință de sine a culturii române; și j) autonomia culturală (p. 22). Teme centrale ale retoricii protocroniste, cum ar fi cea a continuității, a exaltării trecutului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mai întotdeauna riscantă. Se poate presupune însă că întregul organism al operei, secționat în fel și chip întru aflarea celor mai intime taine ale creației, este imun la "disecție". Indiferent cât de fine sunt instrumentele cu care s-ar opera, organicitatea operei rămâne aceeași. Singur timpul constituie proba de foc a conținutului esenței sale și este acela care o face (sau nu) să dăinuie ori să dispară. Eminescu și-a arhitecturat universul poetic pe categoria spațialității [...]: considerându-se entitate ontică centrală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
substanțiale și pătrunzătoare, care au avut în epocă, în convergență cu eforturile exegetice ale confraților de generație și de îndeletnicire, rolul de a consolida în conștiința estetică a cititorilor cinci autori de referință. Al. I. Odobescu este văzut din perspectiva organicității unei opere esențiale. Creația artistului nu trebuie nicidecum scrutată unilateral ci mereu dintr-o perspectivă totalizantă: „... a propune atenției publice un Odobescu antologic, adică pe fragmente, care să aibă fiecare în parte un motiv unitar ca „descrierea Bărăganului” sau „basmul
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Lucefărul” din 12 ianuarie 1966. Streinu distingea între edițiile estetice (exemplu ediția unilateralizantă din poeziile lui Eminescu întocmită de 38 Mihail Dragomirescuă, științifice (de tipul celei întocmite de Perpessiciusă și critice, precum cea la care se gândea. Pentru a sugera organicitatea operei eminesciene, criticul ar fi inclus postumele în „procesivitatea firească a operei întregi”, care ar fi înlesnit viziunea de ansamblu, integratoare, semnificativă. Scriind despre Ion Creangă (Clasicii noștriă, Vladimir Streinu evită sistematic fastidioasele informații biografice asupra cărora au insistat de-
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Streinu cercetează pozitivist, fără exces, biografia autorilor, îngăduindu-și zborul planat asupra operei și contemplația estetică sistematică și consecventă. Trei autori diferiți ca structură intelectuală și ca posibilități exegetice au dat o Istorie unitară, ce-și afirmă cu superbă modestie organicitatea, coeziunea și coerența lăuntrică. Versificația modernă În 1966, Vladimir Streinu publica un masiv „Studiu istoric și teoretic asupra versului liber”, intitulat Versificația modernă (Editura pentru literaturăă, surprinzător prin noutate și originalitate chiar și pentru cei inițiați. 1 op. cit., p. 347
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
istorice, menită să servească poporul și socialismul, Ceaușescu nu făcea decât să repete formulele lui Stalin despre "sarcinile" literaturii sovietice, în contextul conflictului legat de revistele "Literaturnaia Gazeta" și "Zvezda"70. Analogiile pe care le făcea Ceaușescu pentru a demonstra organicitatea necesității unei literaturii aflate în slujba politicii demonstrau deplina confuzie a termenilor din gândirea sa. Exprimându-și convingerea că și în timpurile lui Decebal trebuie să se fi scris "în spiritul epocii", Ceaușescu a spus că "îndrumările" lui Neagoe Basarab
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
sau cognitive în general) acea de a își proba virtutea aplicativă și particularizatoare pe relieful capricios al biografiei revelatoare. Apoi, și în perspectivă psihologică și la un nivel de înțelegere superior, interdependența elementelor face posibilă funcționarea conștiinței. În sens pozitiv, organicitatea sistemică este o condiție întemeietoare a actului conștient în măsura în care adună predeterminările intenționale și le focalizează asupra țintei. În sens negativ, ea păzește de situațiile limită care ar putea surveni în momentul unei proaste gestionări a pachetului intențional. Nu numai realitatea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]