117,390 matches
-
Fantoma lui Ceaușescu continuă să bîntuie prin America", avertizează Gabriel Stănescu. Exemple: investirea "consulilor onorifici" dintre informatorii cei mai zeloși, din rîndul acelor "persoane dubioase care n-au renunțat să facă rapoarte către aceeași odioasă instituție" ori al afaceriștilor "de origine română, care însă nu au nimic în comun cu spiritul românesc din simplul motiv că văd în orice român un potențial client, o sursă de venit și nicidecum o ființă de același sînge care, probabil, are nevoie de ajutor umanitar
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]
-
gen "nea Mitică", "nea Nelu", și la diminutivarea care o fi dând bine în curtea cu orătănii, dar sună (vorba clasicului) ca dracu' la televizor, e drum lung. Ciudat, scurtătura onomastică pe care circulă azi mai toată lumea nu-și are originea în politică, respectiv parlament - acest avanpost al ospiciului -, ci în emisiunile despre sport ale televiziunilor. Invitați de-a valma, antrenori, arbitri, jucători, șefi de cluburi, chibiți, "acționari majoritari" nu pierd ocazia de-a se da în stambă. Amestecând ca zahărul
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
stat două săptămîni în Eden. E numele unei clinici particulare pentru oameni foarte bolnavi, care își pun speranța în remedii naturale pentru a stopa sau încetini evoluția maladiei. Mica lume edenică e păstorită de un doctor credincios, convins că la originea dereglării organismului stă modul de viață modern (alimentație, stres, sedentarism, poluare etc.), tot mai îndepărtat de proiectul creatorului divin. Drept care își supune pacienții unei detoxifieri severe, cu dietă, ceaiuri de plante, băi, gimnastică, împachetări cu argilă și tot felul de
În Eden, cu un bagaj de cărți by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14066_a_15391]
-
parafrază la un bine cunoscut volum de versuri pentru copii de Marin Sorescu", după cum se alintă autorul) Unde am fugit de acasă? Statisticile ne spun că, la ceasul actual, aproape o jumătate de milion de cetățeni americani se declară de origine română, comunitatea în cauză plasîndu-se pe al 20-lea loc ca mărime în rîndul celor 71 de grupuri etnice de origine europeană, recunoscute oficial. Atracția conaționalilor noștri către mirifica Americă e suficient de veche. La începutul veacului XX și, în
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
acasă? Statisticile ne spun că, la ceasul actual, aproape o jumătate de milion de cetățeni americani se declară de origine română, comunitatea în cauză plasîndu-se pe al 20-lea loc ca mărime în rîndul celor 71 de grupuri etnice de origine europeană, recunoscute oficial. Atracția conaționalilor noștri către mirifica Americă e suficient de veche. La începutul veacului XX și, în speță, în anii '30, numeroși tineri din Regat ca și din Transilvania și-au încercat norocul traversînd Oceanul Atlantic pentru a strînge
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
ce ritm și cu ce preț? Procesul ilustrează un inevitabil impact dintre background-ul originar și cel al țării de adopțiune. Sînt unii indivizi care doresc să-l accelereze, dispuși a se rupe complet de "preistoria personală", a-și ascunde originile precum un lucru compromițător: "Cunosc pe cineva din Arizona, ne relatează Gabriel Stănescu, care nu mai citește publicații românești de teamă de a nu fi suspectat că nu stăpînește destul de bine engleza. Nu ar vrea, probabil, să dea astfel, în
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
pentru a fi receptat la un nivel cel puțin satisfăcător de reprezentanții melting-pot-ului culturii americane", dar și o structură afectivă, o sensibilitate ce înclină balanța spre postura conservatoare. Oriunde s-ar afla, asemenea persoane "duc ca pe o cruce nostalgia originilor". Spre a ne da seama de amploarea unei astfel de "nostalgii", să menționăm confesiunea pe care i-o făcea autorului însuși Mircea Eliade: "Adevăratul meu exil n-a fost plecarea din țară la Londra, în Portugalia sau la Paris. Nu
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
dezvăluie întru totul gândirea cuiva". Dintre termenii aceștia, au intrat în română ca împrumuturi neologice retor, retorică, ironie, pe care însă vorbitorii nu îi mai pun în legătură cu ritos. Cum s-a ajuns totuși la forma greșită rituos? Întâi, din pricina necunoașterii originii exacte a cuvântului. Apoi, prin alăturarea lui netemeinică și incorectă cu alte cuvinte românești terminate în -uos ca, de pildă, fastuos, fructuos, onctuos, sinuos, somptuos, toate împrumuturi relativ recente din latină (în anumite cazuri prin mijlocirea francezei), limbă unde finala
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin normă a hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de a identifica în structura lor un sufix deja existent: revelion (-li-on), marșarier (-ri-er). Desigur, transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
hiatului este etimologic abuzivă, pentru că se aplică unor cuvinte de origine cert romanică, fără model lexical latin și fără posibilitatea de a identifica în structura lor un sufix deja existent: revelion (-li-on), marșarier (-ri-er). Desigur, transformarea pronunției din limba de origine ar fi justificată, dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
dacă într-adevăr ar reprezenta fazele unui proces de adaptare: dacă s-ar conforma astfel unei tendințe a limbii române, și nu unei "ficțiuni ideale", academice. Nu cred însă că e vorba de o tendință reală: ceea ce este diftong la origine și diftong în uz rămîne hiat doar în dicționare. Pian apare în dicționarele noastre cu hiat (pi-an); în franceză cuvîntul conține un diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
pornire biografic îl alcătuiesc cele două etnii "interioare", "concurente", ale scriitorului, română și franceză, cărora le corespund două categorii de spiritualitate religioasă, ortodoxă și catolică, la care putem adăuga - deși niciodată comentată în public de purtătorul său - conștiința unei parțiale origini iudaice. Rezultatul cel mai expresiv al acestei "evadări din sine" îl întrupează figura etniei britanice, una, desigur, artificială, a "palimpsestului identitar", pe direcția pastișei și a șarjei: Refugiul dureros în această identitate voit falsă funcționează la Ionesco drept un fel
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
Constantin Țoiu Palpitant ca un roman de aventuri este tomul greu Universul cărților de Albert Flocon, studiu istoric de la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea tradus la noi de Radu Berceanu, volum apărut în Ed. Științifică, 1976. Tot atât de actuală, pe cât captivantă, istoria scrisului universal... Computerul, vrând nevrând, face aici, deocamdată, un pas îndărăt. Însăși povestea lui, a sistemului prezent
Milton, 1644 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14109_a_15434]
-
vreo ediție, până și după Marea Unire, poezia amintită. Făcuse carieră, cum s-ar zice, sub patru regi din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen: Carol I, Ferdinand I, Carol II, Mihai I. Mai departe nu am urmărit destinul ei, înțelegând că trebuie lămurite originile și diseminarea textului. Însă destui din generațiile vârstnice și mijlocii, dacă le spui primele două versuri, spontan le continuă pe următoarele. Rezultă de aici că nu-i exclus ca Noaptea de Crăciun să fi înfruntat întunericul comunismului pe alte căi
Și poeziile au soarta lor... by Teodor Tanco () [Corola-journal/Journalistic/14115_a_15440]
-
s-a grăbit Florin Faifer când a trecut peste nota ironică ce ar putea fi ascunsă în aprecierea ocazională a "divinului critic", pentru că de-ar fi fost altfel nu l-ar fi uitat cu desăvârșire în Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Cu câteva rânduri mai jos se recunoaște reminiscența considerației lui Călinescu despre "conștiința de sine" a celui ce se încerca în literatură, atunci când se vorbește despre "proiecția vanitos-amară a lui Blank însuși" în personajul din piesa L'Assoiffé
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
zona parodicului nedorit. Nu mi se pare deloc inutil să amintesc că parodie vine de la grecescul parodos, prefixul para însemnând "pe lângă", "contra", iar "ode" înseamnă "cântec". Îmi asum riscul de a fi acuzat de teribilisme filologice și adaug că la origine parodie avea trei accepțiuni diferite - a cânta fals, a cânta în contratimp, a cânta pe alt ton. Or, hiba principală a spectacolului orădean e tocmai aceea că la nivel ideatic și vizual se află în flagrantă contradicție cu textul shakespearian
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
văd un om/ Ducând pe «nu» în brațe/ Între Slatina și București/ Între București și Paris/ Între Paris și Tokio și New York,/ Și iarăși Paris.../ Un om mărunțel/ Cu "nu" în brațe.// Nu"-ul său e universal,/ Dar e "d'origine roumaine".// Un ins tot mai șubrezit,/ Ducând în brațe un "nu" tot mai rotund.// Acum a plecat cu el la Dumnezeu/ Și, în drum, tocmai trece din nou/ Prin locurile noastre.// Cel puțin un «da» din «dada»/ E de origine
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
origine roumaine".// Un ins tot mai șubrezit,/ Ducând în brațe un "nu" tot mai rotund.// Acum a plecat cu el la Dumnezeu/ Și, în drum, tocmai trece din nou/ Prin locurile noastre.// Cel puțin un «da» din «dada»/ E de origine română./ Am dat literaturii universale/ Un «da» și un «nu»,/ Mai mult nu se putea!" Sumarul mai crește și prin capitolul Poezii alese de cenzură. În capitolul Cronologie sunt incluse multe date preluate din Jurnalul călătoriilor, publicat postum. Editoarea insistă
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
Telefil Am origine sănătoasă: sunt țăran. Părinții și bunicii au fost țărani, iar moșii și strămoșii au luptat în oastea lui Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș pe când se pregătea să devină Dracula, iar Dan Matei Agathon Dracula
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
așa cum putem să condamnăm sau să omorîm pe cineva". Avem a face, concomitent, cu o poziție tipic avangardistă, de tratare a operei ca "mod de existență", care nu e decît o cale de împrospătare a creației, un antiacademism ce țintește originile ocultate de complicațiile conștiinței, ca și de straturile obosite, caduce ale limbajului. După cum deslușim aici și o postură etică, în sensul filosofiei lui Lévinas, pentru care obsesia sterilă a eului ar putea fi corectată prin prezența Celuilalt, a semenului care
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund spiritului limbii române. Ele sînt rostiri în manieră cultă, mai bine zis străină, ale unor cuvinte din fondul vechi și nu pot caracteriza decît vorbitori care, sub influența pronunțării franțuzești, rostesc neologismele de origine franceză cu sinereză: colegial, gardian, imediat, social, special" (p. 51). Comparația cu celelalte limbi romanice e de altfel semnificativă - și subiectul cred că merită reluat.
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
sau la ceea ce simte că este o convenție, complicată în plus din cauza iudaității sale, prin care nu se simte ca aparținînd țării. Regăsim această problematică în opera lui György Konrad. Jorge Semprun are o experiență similară a propriei identități, înlăturînd originile sale spaniole cărora le preferă apartenența la Franța, pe care a ales-o deliberat. Antisemitismul a cărui victimă a fost Imre Kertész creează această barieră psihică și culturală a sentimentului de ne-apartenență la propria patrie. Și acesta este un
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
considerabil. Am publicat apoi o carte în spaniolă despre semnificația și importanța barocului. În fine, am scris prea multe și nu aș vrea să vi le spun pe toate pentru că sunt cîteva sute. F.J.: Cum vă considerați: sunteți hispanist de origine română sau sunteți literat român care se ocupă de hispanistică? Al.C.: Acum m-ați prins bine, pentru că am fost odată invitat la televiziunea spaniolă și cel care mă intervieva m-a pus cu spatele la perete: — Domnule Ciorănescu, lumea spune că
Alexandru Ciorănescu by Farkás Jenö () [Corola-journal/Journalistic/14151_a_15476]
-
interesul istoric al dicționarului se pot aminti unii termeni împrumutați (latino-romanici) sau formați prin calchiere (din elemente vechi) în perioada modernizării limbii române: italienismul ucel "pasăre", calcurile unocuprinzime "univers" sau următareț "consecvent". Categorii semnificative sînt cea a termenilor vechi, de origine latină, ieșiți din uz (precum utrinde "de aceea") sau aceea a turcismelor păstrate popular și regional (ca urdu-belea "pacoste"; "deodată"). Misterioase rămîn cuvintele cu cîte o atestare și cu etimologia necunoscută: de pildă ulubeasnea, atestat de verva colocvială a lui
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]