KorAP: Find »[drukola/base=osândit & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...14 >

345 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

vrea să părăsiți orașul cu o părere atât de proastă despre orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vedeți? ARTUR: Ce? GARDIANUL: Băltește. Cerul băltește. Știți de cât timp băltește? De zece ani. Și s-a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
zece ani. Și s-a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-au fost decât unul și același om dus de mai multe ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-au fost decât unul și același om dus de mai multe ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce învălmășeală și cum se băteau pentru locuri și cum se cățărau pe acoperișuri și prin balcoane... Și jidanii care aveau ferestrele spre piață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ferestrele spre piață... luau bani frumoși, că nimeni nu se zgârcea și plătea oricât pentru o vedere mai de ansamblu... ARTUR: Tu unde locuiai? GARDIANUL (În transă.): Și ce discursuri ținea guvernatorul, ce discursuri! Îți venea să plângi, până și osânditului îi dădeau lacrimile... Iar corul de copii pierduți începeau să cânte... (Intonează cu vocea tremurată.) Nu-ți fie fricăăă de o casăă nouăăă.... Și lasăăă... și lasăăă... (Rușinat.) Am uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin moral.): S-a zis cu mine... Mă duc... Mă curăț... Toți îl cântau... Se ridicau în picioare și-l cântau... (Plâns cu sughițuri.) Până și călăul cânta... până și osânditul... se așeza în genunchi și cânta plângând... săreau hainele de pe el și noi... O, Doamne, ce-ai făcut din noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
osânditul... se așeza în genunchi și cânta plângând... săreau hainele de pe el și noi... O, Doamne, ce-ai făcut din noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele... și toată lumea... pâș-pâș... în spatele capului... ARTUR (Atent, compătimitor.): Ce trist! Mai vrei o țigară? GARDIANUL: N-ați putea mai bine să trimiteți după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
o sticlă? ARTUR: Ba da. (Caută monezi.) Să trimitem pe cineva... GARDIANUL: Da, da... Să trimitem pe cineva. (Înșfacă monezile și scoate o sticlă de sub faldurile mantalei.) E țais! ARTUR (Trage un gât): Bună! GARDIANUL: Nu v-am spus? Altădată osânditul primea o sticlă întreagă cu o noapte înaintea execuției... (Trage un gât.) Nu? Omul putea să facă ce voia cu ea. Putea să se facă criță... (Trage alt gât.) Ori putea să i-o dea gardianului... ca să nu-l scoată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ce voia cu ea. Putea să se facă criță... (Trage alt gât.) Ori putea să i-o dea gardianului... ca să nu-l scoată ploaia din groapă... (Bea.) Ori călăului... să-i sterilizeze securea.. Omul era liber... făcea ce voia... Ehe! Osândiții de altădată! Erau mii de chichițe și ei le știau pe toate. ARTUR ( Ia sticla și bea; își vor da sticla unul altuia.): Ce-a fost a fost! GARDIANUL: Asta e viața... (Amândoi, unul lângă altul, jigăriți și triști; replici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tai capul? CĂLĂUL (Speriat.) Eu? Bârfe, domnule! ARTUR: Adică mă minți în față? GARDIANUL: Îl minți în față pe domnul? ARTUR: Păi, tu știi cine sunt eu? CĂLĂUL: Eu nu știu nimic. Eu n-am văzut nimic... ARTUR: Eu sunt osânditul! (CĂLĂUL leșină; cei doi îl susțin; îi dau sticla; GARDIANUL e speriat.) GARDIANUL (Făcându-l pe CĂLĂU să bea.) Grubi! Grubi! (Frecții pe inimă.) Mă, Grubi, mă! Să nu mori! (Către ARTUR.) De ce vă purtați așa cu el? Vreți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Buimac.) Cum? Ce? Care treabă? GARDIANUL (Semn către ARTUR.) Trebuie să-i tai capu’ lu’ domnu’. CĂLĂUL (Gata să leșine iar.) Nu, niciodată! GARDIANUL: Da’ ce ai împotriva lui? Ce nu-ți place la el? CĂLĂUL: Păi, așa arată un osândit? ARTUR ( Atins.): Dar cum ai vrea dumneata să arate? CĂLĂUL (Scuipând cu silă.): Ce-am ajuns, ce-am ajuns... (Îl măsoară pe ARTUR, apoi, decis, către GARDIAN.) Bine. Leagă-l de picioare. GARDIANUL: Mai încolo. Acu’ facem o plângere. CĂLĂUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un dar al cerului. A venit la fix. Uită-te și tu cum arăți. Aia e secure? (I-o smulge.) Asta e tichie? CĂLĂUL: Ce te legi de mine? Ce? GARDIANUL: Fii și tu bărbat, măcar o dată în viață! Dacă osânditul vrea să se plângă, să se plângă! CĂLĂUL: Bruno, minte seacă! Tu îl lași să vrea? GARDIANUL: Îl las. Mai rău decât acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce știi tu? O să iasă foc și pară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
plângi. Să se plângă după execuție. GARDIANUL: Lașule! Fricosule! Huo! Tu, care-ai căsăpit atâtea capete, să te temi, tu... care-ai copilărit cu mine... CĂLĂUL: Ce te legi de copii? Ce te legi de capete? Ce te legi de osândiți? Parcă nu știi cum se schimbă locurile... GARDIANUL: Mucles! De azi înainte vom începe o viață nouă! Deviza noastră va fi: hârtie și cerneală! ARTUR: Hârtie și cerneală! GARDIANUL: Mă duc să le-aduc! (Iese.) Hârtie și cerneală! ACTUL II

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e bine să începeți cu plângeri... Nu e bine... Mai aveți atât de puțin de trăit și începeți cu plângeri... ARTUR (Tandru.): Grubi, zău... Înțelege-mă... Nu pot să mor așa... CĂLĂUL: Da’ alții cum au putut? De atâta timp osândiții mor așa și n-au zis nici pâs. ARTUR: Treaba lor. Fiecare moare cum vrea. Eu țin ceva mai mult la moartea mea. CĂLĂUL: Mai bine țineați la viață și n-ajungeați aici... Și nu ne tulburați pe noi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai pot, domnule! Am să mor într-o zi, de greață, cu securea înfiptă în gâtul osânditulul... Am să mor în picioare, cu mâinile țepene pe coada securii... (Vehement.) Că m-ați înnebunit cu toții! Toți vă dați aere, voi, ăștia, osândiții! Și când la o adică... faceți pe voi! (Sever.) Hai s-o aducem! (ARTUR, docil dintr-o dată, o aduce dirijat de CĂLĂU.) CĂLĂUL: Încet... Încet... Sărăcuța de ea... Cu milă... (ARTUR a adus roaba în încăpere și a răsturnat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din maldărul de obiecte.): Asta-i buturugă? CĂLĂUL: Iar începeți? ARTUR: Pe asta vrei să-mi tai capul? Pe asta? Capul meu? Asta e pentru tăiat găini. CĂLĂUL: Cu puțină bunăvoință... ARTUR: Dar până când o să vă tot bateți joc de osândiți? Până când? Unde-i buturuga regulamentară? CĂLĂUL (Mimetic.): Unde? ARTUR: Cine te-a trimis cu asta? Cine? CĂLĂUL: Cine? Cine? ARTUR: Vreau buturuga regulamentară... CĂLĂUL: E o poveste lungă... ARTUR: Vreau buturuga adevărată! Imediat! CĂLĂUL: Degeaba. Nu mai e. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
bolnav, uitați-vă la piciorul ăsta... e deja în groapă... Zău, ascultați-mă, că v-aș putea fi tată... Vă jur c-o să fiți mulțumit... Ascuțiți, ascuțiți, că toți au ascuțit înaintea dumneavoastră... Noi întotdeauna am știut să ne atragem osândiții de partea noastră... și de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Noi întotdeauna am știut să ne atragem osândiții de partea noastră... și de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară ca o bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]