618 matches
-
așa că nu-văd ceea ce-i fierbinte și cărnìu, dar știu cu nările ce-i fierbinte și pipărìu. Pornim după ceilalți, spre fundul grădinii. - Câinele!, ne oprește mama. Moș Iacob, ce ne facem cu bietul Osman, doar n-o să-l lăsăm legat! Osman horcăie, gâtuit În lanț; trage, se năpustește, Își arată ragila de colți la femeile și copiii care se Îndepărtează, frecând gardul. Nu aud ce-i răspunde Moș Iacob mamei, am rămas cu Duda. Ba nu: și fără ea, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Ba nu: și fără ea, s-a speriat ca proasta, fuge Încolo, i se văd numai tălpile goale, albe; ba nu: gălbìi. De parcă n-ar fi tot ale ei, tălpile. Am rămas și fără mama; la gard; singurel și orfănel. Osman nu mai trage, nu mai horcăie. Dar tot are ochi galbeni și păr de arici pe spinare. De când l-au ridicat Rușii pe tata, astă-iarnă, câinele n-a mai fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trage, nu mai horcăie. Dar tot are ochi galbeni și păr de arici pe spinare. De când l-au ridicat Rușii pe tata, astă-iarnă, câinele n-a mai fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fost slobozit din lanț. Nu cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cunoaște pe nimeni. Numai pe tata Îl cunoaște Osman. De când l-au ridicat Rușii pe tata, mama i-a dat câinelui de mâncare și de băut În două ceaunașe legate la capetele unor prăjini lungi. Osman e un bun câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă Încolo, după femei, Osman prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
câine-rău. Osman e câine-lup - de-aceea. Despre el toată lumea spune că-i ai rău ca un lup adevărat. Fiindcă-i câine-rău - de aceea. Când mama se Întoarce și mă apucă de mână și vrea să mă ducă Încolo, după femei, Osman prinde să scheaune. - Îl dezleg eu, pe mine mă cunoaște, zic. - Vrei să te-nghită de viu? se sperie mama și mă trage cu putere după ea, spre fundul grădinii. Străbatem o pădure de păpușoi proaspăt prășit. Strașnic de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bun e Dumnezeu, ne-a ajuta El. Nu prea Înțeleg unde vrea s-ajungă Moș Iacob, dar dacă așa spune... Și nici n-am altceva de făcut. Așa că În fiecare dimineață, zic: - Dacă nu azi, atunci mâine! Și aștept. Împreună cu Osman: câinele, de cum au plecat soldații, cum s-a arătat. Târâind lanțul zmuls. Când l-au văzut liber, oamenii au rupt-o la fugă, s-au ascuns care pe unde a putut. Îl știau. Și-l știau rău al dracului, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
soldații, cum s-a arătat. Târâind lanțul zmuls. Când l-au văzut liber, oamenii au rupt-o la fugă, s-au ascuns care pe unde a putut. Îl știau. Și-l știau rău al dracului, mai rău ca lupul. Dar Osman a intrat la noi În curte, mama s-a repezit să mă tragă la adăpost, dar n-a mai avut timp: câinele s-a năpustit la noi și, scheunând jălalnic, s-a culcat la picioarele noastre, după ce s-a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a tot Învârtit În jurul cozii, acum jerpelită, plină de scaieți. Când plecasem În pădure, Îl lăsasem În lanț - cine se putea apropia de fiara sălbatică? După ce-au căzut multe bombe și plunghi, Moș Iacob a băgat de seamă că Osman a dispărut cu lanț cu tot. L-a crezut mort, Împușcat, ori sugrumat de lanț, În vreun tufiș. Și uite-l: nu mai mârâie, nu mai rânjește, nu mai sare la om. Scheaună și se gudură, bate pământul cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
străini; când merge, merge pieziș, ponciș, de parcă n-ar ști care-i Înaintele. Mama i-a desprins lanțul, l-a lăsat cu zgarda cea frumoasă, de piele roșie, cu ținte argintii, deși acum i-ar putea-o fura oricine. Câinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheamă: câine ușernic. Chiar dacă nu umblă pe la alte uși decât a noastră. Dar nu mai hămăie - n-o să-l mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul s-a Îndepărtat. Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să vină tata - mâne, dacă nu azi; aștept să se-ntoarcă mama - ostenită, colbăită, cu pleoapele Înroșite, respirând numai pe gură și În lături și târând basmaua. Știu de unde vine, știu ce-a făcut, doar adineauri am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
grele care, în mod misterios, se deplasau pe acea întindere, lăsând în urma lor o brazdă lată, fără ca nimeni să știe cu adevărat dacă le târau forțele magnetice, spiritele condamnaților pe vecie sau un simplu capriciu a lui Alah. Caporalul Abdel Osman deschise ochii și imediat își blestemă soarta. Soarele se înălțase de două sulițe pe cer și încălzea pământul sau, mai bine zis, nisipul alb și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise și micul primus ce le servea pentru încălzitul ceaiului și pregătirea mâncării. Ciudat e că a ajuns și „ăsta“ până aici. Osman îl privi fix, cu oarecare îndoială: — Și acum ce facem? — Eu zic să mergem după el... Targuí-ul ăsta este periculos. Al dracului de periculos. Kader, ce terminase de pus totul în mașină, arătă cu un gest mitraliera de care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
direct spre pieptul lui, ceea ce însemna că la cea mai mică mișcare l-ar fi ciuruit. Mohamed Kader coborî din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme, spuse cu convingere, dar apoi se întrerupse, în timp ce deschidea un săculeț de piele și împrăștia pe nisipul tare o grămadă de monede și diamante. Fir-ar să fie! exclamă. Caporalul Abdel Osman sări din mașină, în doi timpi și trei mișcări ajunse alături de tovarășul său și întinse mâna spre monedele și grămada de pietre mari care se rostogoleau pe jos. — Ce-i asta? Feciorul ăsta de curvă e bogat! Al dracului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun pericol, puse mâna pe pușcă, dar chiar în acel moment răsunară două împușcături, doar două, și caporalul Abdel Osman și soldatul Mohamed Kader făcură un salt în aer ca și cum o mână invizibilă i-ar fi împins cu putere și căzură de-a bușilea, primul peste Abdul-el-Kebir, iar al doilea cu fața în nisip. Trecură câteva secunde în care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
apropie de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul și-l făcu să bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se împrăștia decât i se ducea pe gât. La urmă îi umezi fața, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă? Caporalul Osman încuviință cu un gest. Targuí-ul se apropie, îl luă pe după umeri, îl târâi ca să-l sprijine de mașină, la umbră, și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieșea bolborosind, și clătină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu rana din piept, prin care sângele ieșea bolborosind, și clătină din cap. Cred că ai să mori, spuse. Ai nevoie de un doctor și nu e nici unul pe-aici pe aproape. Osman dădu din cap afirmativ și, cu greu, întrebă: — Tu ești Gacel, așa-i? Trebuia să fi știut și să-mi fi amintit trucul ăsta vânătoresc vechi. Dar hainele, turbanul și vălul m-au derutat. — Asta a fost și intenția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
puțin, pentru că efortul fusese prea mare, apoi îi scoase lui Abdul, care încă nu-și revenise, hainele, vălul și turbanul, și se îmbrăcă. Când termină, se simți sfârșit. Bău din nou și se întinse la umbra jeepului, alături de corpul caporalului Osman. Adormi imediat. După trei ore, îl trezi fâlfâitul de aripi al primilor vulturi. Unii intraseră deja în măruntaiele animalului mort, iar alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mergea în continuare, sforăind domol. Continuă să încerce cu frâna, ambreiajul, acceleratorul, cu frâna de mână, întrerupătoarele de lumini și schimbătorul de viteze și, când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se opri la trei metri mai încolo. Vulturii bătură din aripi, nemulțumiți. Repetă procedeul și avansă încă doi metri. încercă până în amurg și, când hotărî să se lase păgubaș, nu-l despărțeau nici măcar o sută de metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se găsesc închise Constanța (soprană) și camerista ei Blonda (soprană). Curând apare Belmonte, un tânăr nobil spaniol, iubitul Constanței pentru a o elibera, fiind ajutat și de Pedrillo, valetul său, prizonier și el. Intrarea în palat îi este interzisă de Osman, căpetenia ienicerilor. Pentru că Pașa Selim este un mare amator de arhitectură, Pedrillo ajuns grădinar îl recomandă pe Belmonte drept unul din cei mai renumiți arhitecți italieni ai timpului. În felul acesta, lui Belmonte i se admite accesul în Serai. În timp ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
secera Și noi ne vom depărta. Frunză verde fir de orz, Cine-o stârnit hai la sorți, Putrezi-i-ar carnea-n gros Și picioarele-n butuci. 203 Frunză verde siminoc, Tot orașu-i cu noroc Numai Plevna stă în foc; Osman Pașa la mijloc Și strigă în gura mare: - Săriți Turci, săriți Tătari, Că ne-o pus Rușii la cale. Șed armați și îmbrăcați Cu mușamale, Cu armele la spinare. 204 Frunză verde trei castane, De la Plevna mai la vale Se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
opt ori. Oare tot așa să fi fost și la noi în regimul totalitar care s-a grăbit să lichideze elitele pentru o mai ușoară stăpânire a maselor? Sâmbătă, 27 noiembrie 2010. Suntem la 133 de ani de la cucerirea Plevnei, Osman Pașa - comandantul suprem predând sabia sa generalului român Cerchez. Eroi au fost, eroi... Astăzi, patriotismul și-a pierdut valoarea și semnificația acelor vremuri... Astăzi, doar banul și interesele meschine sunt prioritare. În ajunul alegerilor din Basarabia se constată o fracționare
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
între sârbi și turci au început, după cum presupuneam, la trei puncte deodată: la Vidin, la Drina în punctul Bielina și în dreptul lagărului de la Niș, la Babina Glava. {EminescuOpIX 138} La Vidin, trupele sârbești, trecând peste frontiere, au fost respinse de Osman Pașa, care au și intrat în Serbia și au luat toate pozițiile întărite, tăbărând acuma lângă Zaițar. Sârbii ar fi pierdut la aceste ciocniri 2 000 de oameni. Această luptă au fost asemenea crâncenă. Se zice că turcii cu câștigat
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]