322 matches
-
formele-i prospere și în tricoul, în culori vii,ce-i acoperea pieptul plin, în care bătea ascunsă o inimă mare și generoasă. Cu câțiva ani în urmă, înaintea plecării sale neașteptate din astă lume, ne încălzeam durerile și ne ostoiam neliniștile în confidențe reciproce sub ramurile protectoare ale copacului prieteniei. Ne ploua din strunele frunzelor albastre, în clinchetele argintii, ale clopoțeilor sufletelor noastre îmbrățisate în buchete de raze aurii, cu fluvii de energii pozitive revărsând în valuri, balsamuri vindecătoare peste
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2149 din 18 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379230_a_380559]
-
către lumea cea vie și ternă prin ochii inerți îndreptați către cer o clipă va fi cât o moarte eternă și moartea o clipă pentru cei care pier! Va plânge murirea și apoi va-nțelege cum setea i-a fost ostoită cu sânge cum carnea de duh ar vrea să se lege când viața prin rana deschisă se frânge. Va trece prin trupul întins pe altar ca ziua prin noapte în drum spre lumină și carnea-i va fi dată vieții
SETEA DIVINĂ de ION MIHAIU în ediţia nr. 1978 din 31 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369282_a_370611]
-
demagogică) de sanctificare. Ce păcat că un Ștefan cel Mare, reușit în sine compozițional și ca modelaj a cunoscut, acum cîțiva ani, o amplasare kitsch în gardul regimentului de la Copou. La Cluj (pardon! și Napoca) un Avram Iancu, voievod neîncoronat, ostoind ambiții patriotarde de joasă extracție, se lăfăie acum definitiv în toată hidoșenia lui, într-un oraș de recunoscută acuratețe urbanistică. Doar două cazuri din puzderie. Mai peste tot, mafiile administrative locale, cauționate de concursuri trucate din plecare, se întrec în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
așa cum o făcuseră predecesorii săi într-o lume încă romantică. A te da, azi, în spectacol înseamnă pur și simplu a te discredita profesional. Lași această "servitute" curatorului, categorie de gust care, profesional, doar ea poate decide notorietatea. Și poate ostoi puseele egolatre. Internetul concură, și el, la civilizarea creatorului contemporan. În sensul unei afirmări cît mai discrete, mai de bun simț/de bun gust, dar și mai eficiente, în ultimă instanță. Dacă e să observăm totuși o anume recrudescență a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în absurd) ar arăta o istorie a artei, avîndu-l doar pe acesta protagonist. Activistul. Clonă a specimenului ce a dominat abuziv trecutul climat, individul (cu diplomă de institut) știe/ simte că doar cu bruma lui de artă nu-și poate ostoi poftele lui prealumești. Și-atunci își caută coridoare unde ar putea evolua profitabil. Dacă a păstrat (din tată-n fiu) și instinctul adaptării, atunci va pîndi momentul cînd ai lui au nevoie de tovarăși de drum dintre... făuritorii de frumos
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
întreg salonul de... băieți veseli să-l imite și numai intervenția promptă a... monitorilor în alb poate reinstala calmul. După ce, evident, cel ce-a dat tonul, și alții cîțiva, sînt tratați cu clasicul cearșaf, adică legați fedeleș de pat și ostoiți c-un pahar de apă rece. De nu chiar cu un Plegomazin țapăn. Da, dar ceva s-a produs deja, ochii băieților rămînînd încă un timp cam sticloși. Pînă la proxima tulburare. N-ar fi o neobrăzată exagerare dacă am
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unui copac ce-i doborît, Căci Urizen încremenit în Pizma ședea în tristă cugetare cufundat și-acoperit cu nea, Cartea-i de fier193 ținînd-o pe genunchi, scrise grozavnicele litere 30 În vreme ce zăpezile-i cădeau și vijeliile-i vuiau pentru a ostoi văpăile lui Orc Veac după Veac, pînă ce sub călcîiul sau mortală rădăcina Prin stîncă răzbătu, rădăcina Tainei blestemate dînd Ramuri în cerul lui Los: acestea, precum niște canale întocmite, jos aplecîndu-se Prind iarăși rădăcina oriunde ar atinge, dînd iarăși
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pedeapsă pentru ratarea însămînțării era moartea. Oricum, pentru o scurtă perioadă, putea să stea liniștit. Urma Etapa Acoperișului și, aici, o mică intervenție orbitală era strict necesară. Poate că, dacă îl va implica mai mult pe Crey, îi va mai ostoi cheful de a face minuni pe cont propriu. "Dumnezeu! Toți ne visăm Dumnezeu într-un fel sau în altul. Iar aici pe orbită noi avem un fel de bazar de minuni. Minuni ieftine, minuni spectaculoase, minuni mincinoase... Alegerea lor e
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pe cele actoricești - pentru a obține de la soțul ei, împăratul, favoruri cât mai convenabile pentru protejații ei. Mai ales pentru cei foarte apropiați. Dar Napoleon nu o iubea orbește pe soția sa. Flacăra iubirii de început a prins a se ostoi. „O fac împărăteasă pentru că sunt un om drept” - avea să declare el. Sau o asemenea concluzie au tras cei ce s-au ocupat de biografia împăratului, studiindu-i comportamentul și hotărârile. Nici nu are așa mare importanță un asemenea aspect
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
obraznic și lingușitor, doar pentru că Tiberius Nero l-a luat cu ei! De n-ar fi fost el, capadocienii ar fi urcat liniștiți colina, fără să mai pretindă că n-au voie să intre în incinta sfântului lăcaș. Își mai ostoiește mânia cu un scuipat. Pe naiba, sfânt! Că doar mai sunt și alte morminte prin zonă. Locul este vrednic de admirație, nu cavourile, oricât de pompos ar arăta. Tiberius îi observă enervarea mocnită. Se simte dator să-l liniștească: — Cunosc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a unui program de aducere în țară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetățenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu și de aiurea. Deci iată numai unele dureri pe care nu am cum să mi le ostoiesc fiind și eu un biet român care mai simte românește. Cât despre comunismul pe care de care vorbea cel care comentase articolul meu, eu o să mă rog să nu se mai repete vreodată. Un SOCIALISM, ne-ar trebui desigur, dar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
asta veche? Să fug de ea ca de o streche? Înmoi condeiul înciudată, M-apuc să scriu unde nu-i pată! Dar ochii-mi fug, Pereche-tăvălug, În stânga, sus, magnet... S-o folosesc antet? M-apuc iarăși de scris, Să-mi ostoiesc amarul... O, Doamne, roșu paraclis Pe foaia-mi de abis! Povestea-mi curge-ușor în timp, Suișuri, coborâșuri, Nu mai zăresc al petei chip Și nu-mi mai fac reproșuri... E foaia plină-aproape, E ora patru-n noapte, Străluce pata-ntre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
control. Nu-ți face griji. Totul se va termina cu bine. Noaptea aud glasuri de vagabonzi venind de pe acoperișuri. Șoapte gâtuite. Vin, trec, se mișcă. Mersul meu somnambulesc mă poartă prin întuneric până la baie și acolo mă aplec să-mi ostoiesc gura arsă și îndurerată. Văd pe fereastră o familie de zdrențăroși sau un grup strâns în jurul unui luminator galben. Unul din ei face un semn cu mâna sau din cap. Îi răspund ridicând o mână palidă. Ard lumânări în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chiar și așa cum era, schilodită, rănită, batjocorită. Am simțit, am crezut atunci că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem când zburdam cu Ester pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav, crustat de tăieturi adânci, care nu se mai ostoiesc. O voce stranie, în trupul lui firav, de lungan gata parcă să se îndoaie după cea mai mică pală de vânt. Părea fragil Matvei, dar ascultându-l cântând, așa beat cum era, așa beat cum eram, am simțit forța din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Beat am intrat și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care să revin, să-mi ostoiesc felurite doruri, să-mi nască bucurii noi. Interesant mi se pare doar că mă simt și mai solidar cu mine după necazul cu acea ciudată boală-neboală. Revenirea din Moarte m-a redat parcă mie însumi, înstrăinându-mă, totodată. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi. Prea bine însă putea fi și un simplu chingar, întorcându-se acasă după o zi de hamalâc în Piață. Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pângărit, o stea însângerată și o cârpă roșie fluturând a victorie. Mi s-a spus și am crezut că roșul e simbolul sângelui vărsat. Nu m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit rănile care au înroșit pânza. Era marama cu sângele celor jertfiți sau pânza cu care călăul s-a șters pe mâini, după victoria-i triumfală? Mă dor acestea. Nu ca o vină a conștiinței mele. Nu am o conștiință atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se întâlnească cu iubiții lor. Se mai păstra încă obiceiul de dinainte de război. Înainte de celălalt război, primul, spunea Wanda, era regula ca fetele în casă să fie învoite sâmbăta, toată noaptea. Mergeau, preciza ea, „de lucrau la stabilamente, să-și ostoiască fiziologia și să strângă de zestre“. Șonticăind, Wanda mă purta pe alei, arătându-mi pe câte una de pe vreo bancă: Frosa Milion, Partizanca, Gabipârț, Suzi Claxon, Jujulina Fantezy și alte câteva. Își zâmbeau, dar nu se oprea să le vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
arăta la noi În sat - ca peste tot, de altfel - neîndestulătoare pentru gâtlejurile Însetate ale bețivanilor. La Bufet era mereu Înghesuială când venea camionul cu butoaiele de bere. Vinul din pivnițe se termina pe la Paști, iar sfânta sete se cerea ostoită În vreun fel. Oamenii alergau ca bezmeticii, cu găleți goale În mâini, se prindeau de obloanele de lemn ale camionului și stăteau acolo atârnați, străbăteau satul de la un cap la altul și erau fericiți că responsabilul bufetului avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
terenul apărea ca fiind jumătate În intra și jumătate În extravilan, așa, ca toți dracii. Dosarul Încă nu s-a Închis. În schimb, cei care uciseseră ori schilodiseră au intrat frumușel la Închisoare pe mai mulți ani, ca să-și mai ostoiască durerea pricinuită de mândria lezată. Rămâneți În bănci! Ce dacă sună clopoțelul? Pavlov pe unii ca voi ar fi trebuit să facă experimente, nu pe niște câinișori nevinovați! Cum auziți că se sună, cum săriți de cur În sus! După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra rară. În urma lor, Valea se potolea. Stolurile coborau și păsările Își găseau cuiburile; țipetele și chirăielile se ostoiră și se prefăcură În foșnete și murmure nedeslușite. Capătul negru al văgăunii se Închise ca o poartă. Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru că plecase În țările Apusului cu puțină vreme Înainte de venirea bolșevicilor -, dar asta e altă poveste și mă grăbesc să Închei paranteza, căci știi bine ce părere am despre puterile minții tale de a ține pasul cu mine...) nu se ostoise În urma eșecului. Avea, probabil, obsesia să lase ceva palpabil În urma lui, spre propășirea obștei. Nu se știa prea bine de ce, locul În care autobuzul oprea să descarce și să Încarce poporeni de la și către oraș fusese ales chiar Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]