1,745 matches
-
Gheorghe Grigurcu Există cărți consacrate cîte unui scriitor care, propunîndu-și a-l impune atenției și unei cote de prețuire, păcătuiesc fie printr-un elogiu monoton care se nimerește să fie și disproporționat cu însemnătatea reală a celui în cauză, fie prin retușuri și omisiuni interesate ori așa-zicînd pioase. Să recunoaștem că, sub dictatul cenzurii, cea de-a doua modalitate se
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
de urgență sau către războaiele marcomanice, cu Dudu Georgescu undeva în margine, înalt, blond, cu chica ca o perucă. Am tot felul de scuze, de justificări, pot să explic cum s-a petrecut totul, cum un dinamovist convins a putut păcătui așa cumplit: A. Problema prieteniei și a singurătății a) într-a cincea, fiecare zi măsura 24 de ore; b) din 24 de ore, cam un sfert se topeau cu miuțe, perețelu, la mălai, tenis cu piciorul, băruța, măgărușu, douășuna, obligata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
indivizi, căci «numai din necesitate lucrează oamenii morali»[...] Ideea rațiunii de stat, care predomină la MACHIAVELLI, s-a impus de altminteri în toate statele moderne deși nimeni n-a avut îndrăzneala s-o recunoască așa de categoric ca MACHIAVELLI. Machiavelismul păcătuiește prin aceea că neglijează complet morala, afirmând primatul activității și al forței. E drept că statul, interesul colectiv, e scopul suprem, dar nu trebuie să se piardă din vedere că acest stat nu este o abstracție, că el presupune indivizi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
foarte apropiat de conducătorul Tito). Nimic nu este mai odios pentru comisarii ideologici decât protestul în numele cauzei pe care ei pretind că o servesc. [...] Cel care ne vorbește este un martir al ideilor, un om care a pătimit și a păcătuit, un intelectual care a înțeles că nimic nu este mai primejdios pentru condiția umană decât fanatismul, destrămarea sensului critic și adeziunea oarbă la postulate profetice. Mesianismele istorice sunt calea sigură spre sclavie, algoritmul umilirii individului, în numele unei fictive libertăți colective
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
pe bătrânii fără dinți. De aceea zic ei, nu ucide! Pentru ca el și slugile sale să ucidă! Ei sunt aleșii! Ei sunt chemați să fie lupi, iar voi, oi. De aceea, popor samarinean, lepădă‑te de Învățătura lor!... Deci nu păcătui, ca ei să‑ți amăgească fetele În floare! Deci nu‑ți pizmui aproapele, căci n‑ai la ce râvni! Ei cer totul de la tine, și sufletul, și trupul, și duhul, și gândul, și‑ți dau În schimb făgăduința; pentru supușenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
atârnaseră o stea argintie. Privită Îndelung, putea chiar să dea impresia că strălucește pe cerul nopții. Ce-o să se mai Întâmple cu bebelușul? Întrebase Adam. Ei bine, o să moară ca să mântuie omenirea de păcat, Îi răspunsese unul dintre străini. Să păcătuiești Înseamnă să faci lucruri rele, să greșești, a explicat acela. Suntem cu toții niște păcătoși, și tu, și eu, amândoi. Iar asta Îl Întristase pe Adam Într-atât, Încât n-a mai scos nici o vorbă. Stătea la fereastră, cu privirile pierdute
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
slujba instituției pe care cu onoare o conducea și a celor cu spirit de prevedere. Cei care mai credeau În frumos hotărâră că dimensiunile jerbei de apă vor Întrece orice apreciere și că nu era cazul, prin urmare, să mai păcătuiască prin umilitate. În consecință, o declarară monumentală. Un soi de amețeală cuprinse mulțimea care Își vedea răbdarea și imaginația puse la grea Încercare. Așezați pe un uriaș disc rotitor, oamenii Își simțeau măruntaiele gata să iasă În lume odată cu zumzetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
brusc în timp ce restul familiei stă în stop cadru) și o babă... (idem). Iar moșneagul avea o fată... (același joc)... și baba de asemenea o copilă (idem). [...] Vlăstarul bătrânei era imperfect de-a dreptul - nestrălucind prin frumusețe exterioară sau interioară; mai păcătuia prin lenevie, vicii de caracter, egoism și ieșiri necontrolate...“ Citindu-l pe Bogdan Ulmu, ni se face dor de Ion Creangă. Iarba este verde Înregistrăm încă un adept al haiku-ului: Ion Untaru, autorul volumului Păsări și cuvinte (Amurg sentimental
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ai făcut." A privit cerul: "Doamne, cât de departe ești fără acoperiș deasupra capului!" Arhimandritul s-a apropiat de mașina procurorului. Petru, legat de o banchetă, îngâna versetul 22 din cartea lui Iov: "Și întru toate acestea, Iov nu a păcătuit și nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu." Plângi părinte, plângi până când lac va crește sub picioarele tale, dar nu deznădăjdui! Vei trece și peste această cumpănă și vor veni altele și mai grele. Te rog, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aceeași proporție ar face să paralizeze acest organism delicat în structura sa și n-ar putea evita desființarea lui etică. Este, deci, o regulă indispensabilă oricărui politician să nu confunde statele mici cu cele mari și, tocmai prin aceasta, Machiavelli păcătuiește grav în acest capitol. Prima greșeală pe care trebuie să i-o reproșez este că ia termenul de generozitate într-un sens prea vag; el nu distinge destul între larghețe și risipă. Pentru a face lucruri mari, spune el, un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
viclenia și seducția pentru a smulge miniștrilor secretele statului: îi cîștigă pe cei slabi cu abilitatea lor, pe cei orgolioși cu vorbe, pe cei interesați cu daruri: pe scurt, ei fac, uneori, tot răul de care sînt capabili, căci pot păcătui din datorie și sînt siguri că nu vor fi pedepsiți. Împotriva artificiilor acestor spioni, principii trebuie să-și ia măsurile necesare. Cînd obiectul negocierii e mai important, principii trebuie să analizeze cu atenție conduita miniștrilor lor, ca să afle dacă vreo
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
locului cel mai potrivit pentru amplasarea fîntînii satului. Cînd însă în joc sînt interesele supreme ale unui stat, atît guvernările ultrademocrate, cît și celelalte se feresc să le lase la judecata poporului. Chiar în acele regiuni confecționate de Enciclopedie care păcătuiau, prin Rousseau, printr-un exces incomensurabil de optimism conflictul subzistă, deci, imanent, între forța organizată a statului și dispersarea indivizilor și a grupărilor. Regimuri fondate exclusiv pe consimțămîntul popular n-au existat nicicînd, nu există și nu vor exista probabil
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sute de dinari, altul cu doar cincizeci, care nu-i puteau plăti înapoi. El le iartă amândurora datoriile. Cine-l va iubi mai mult? Cel mai îndatorat, firește. La fel stau lucrurile și cu femeia de față: mult va fi păcătuit, dar și mai mult iubește, pentru că ea a îndeplinit toate riturile de bună primire și dragoste frățească pe care fariseul s-ar fi cuvenit să le îndeplinească față de oaspete. În final, Isus îi iartă femeii păcatele, spunându-i că propria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
eseu strălucit, Judas Iscariot. Pentru De Quincey, Iuda nu poate fi în nici un caz socotit un trădător, dat fiind că el moare prin sinucidere, doborât de remușcări. Dar nu aici rezidă partea de inedit a interpretării sale. Iuda ar fi păcătuit prin siguranța de sine. El pretindea că-l cunoaște pe Isus și intențiile sale chiar mai bine decât Isus însuși. Problema lui Isus era aceeași ca a lui Hamlet, spune De Quincey: neputința de a depăși stadiul reflecției, al meditației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așa cum am văzut, hybris-ul este transgresiunea activă, deliberată. Hybris-ul subîntinde o noțiune tragică și juridică apropiată de aceea a „păcatului iremisibil/de neiertat”. În Noul Testament Accepția creștină a verbului este aceea juridică și morală de „a greși”, „a păcătui”. Substantivul hamartia („păcat”, „greșeală”) apare de șaizeci de ori la Pavel. Hamartia denumește păcatul universal, comun tuturor indivizilor (Rom. 3,23; 7,14; Gal. 3,22). Omul se află hyph’ hamartian („sub păcat”); în același sens, „păcatul îi stăpânește (basileuein
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
timpul, este exact „a rosti cuvinte ofensatoare la adresa zeilor sau la adresa unor realități sacre”. În Noul Testament, fac obiect de blasfemie: Dumnezeu, Cristos, Sfântul Duh, Biserica, îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior, sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect de blasfemie nu neapărat prin virulența cuvintelor, ci și prin aceea a gândului sau intenției. Iertarea Nu voi discuta pe larg
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Fiului, în schimb, nu atinge decât ființele raționale, catehumeni și păgâni, fără discriminare. Iar Duhul Sfânt nu se împărtășește decât creștinilor, adică acelor ființe raționale care s-au „înfruptat” din taina botezului. Așadar, după teoria misterică a lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați prin botezul Duhului Sfânt. Lucru de neconceput pentru creștini, adică pentru cei care au dus inițierea până la capăt, întrucât aceștia păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. În viziunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atinge decât ființele raționale, catehumeni și păgâni, fără discriminare. Iar Duhul Sfânt nu se împărtășește decât creștinilor, adică acelor ființe raționale care s-au „înfruptat” din taina botezului. Așadar, după teoria misterică a lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați prin botezul Duhului Sfânt. Lucru de neconceput pentru creștini, adică pentru cei care au dus inițierea până la capăt, întrucât aceștia păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. În viziunea lui Origen, există așadar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
misterică a lui Origen, atunci când păcătuiesc, catehumenii și păgânii păcătuiesc împotriva Fiului: se subînțelege că ei pot fi oricând regenerați prin botezul Duhului Sfânt. Lucru de neconceput pentru creștini, adică pentru cei care au dus inițierea până la capăt, întrucât aceștia păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. În viziunea lui Origen, există așadar o gradație în comiterea păcatelor, ce reflectă o anumită organizare ierarhică a lumii cerești și pământești. Păcatul este cu atât mai mare cu cât distanța dintre om și cer este mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
anacronism), ci plecând de la noțiunea de „cunoaștere spirituală” (gnosis) sau de la strategia de inițiere în misterul divin. Gravitatea păcatului se probează la Origen în funcție de conștientizarea sau posibilitatea ființei de a conștientiza păcatul. O pisică, ființă animată, dar irațională, nu poate păcătui împotriva Fiului sau a Duhului, postura ei ontologică fiind foarte modestă în raport cu ființa umană. La fel, păgânul netrecut prin taina majoră a botezului nu are capacitatea „gnostică” necesară pentru a-și asuma păcatul comis față de Fiul. Numai creștinul, adică ființa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păgânul netrecut prin taina majoră a botezului nu are capacitatea „gnostică” necesară pentru a-și asuma păcatul comis față de Fiul. Numai creștinul, adică ființa umană completă, realizată spiritual, posedă conștiința și discernământul necesare perceperii păcatului său. Prin urmare, numai el, păcătuind, o face pe deplin conștient, împotriva Duhului din care s-a împărtășit, umbrind pe veci lumina primită la botez. Pentru Origen (poate părea paradoxal, dar aceasta este viziunea elitistă asupra creștinismului, specifică secolelor II-III63), numai cei desăvârșiți, numai cei perfecți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o face pe deplin conștient, împotriva Duhului din care s-a împărtășit, umbrind pe veci lumina primită la botez. Pentru Origen (poate părea paradoxal, dar aceasta este viziunea elitistă asupra creștinismului, specifică secolelor II-III63), numai cei desăvârșiți, numai cei perfecți păcătuiesc iremisibil împotriva Sfântului Duh. Fiul este condescendent față de nedesăvârșiți. În schimb, cei desăvârșiți poartă pecetea Duhului, care, odată întinată, declanșează un dezastru psihologic și ontologic. Atanasie: Scrisoarea a IV-a către Serapion a) Critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ci în perspectiva Treimii. Iată desfășurarea întregului raționament! Dacă totul a fost făcut prin Fiul (Ioan 1,3), atunci cum se poate spune că unele entități au rămas în afara Lui? Din moment ce toate persoanele Treimii sunt solidare și nedespărțite, atunci „oricine păcătuiește și blasfemiază împotriva Fiului păcătuiește și împotriva Tatălui, și împotriva Sfântului Duh”. Dar tocmai acesta e paradoxul spuselor lui Isus, și anume: cine hulește duhul nu hulește în mod implicit și pe Fiul, și pe Tatăl. Al doilea contraargument al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
desfășurarea întregului raționament! Dacă totul a fost făcut prin Fiul (Ioan 1,3), atunci cum se poate spune că unele entități au rămas în afara Lui? Din moment ce toate persoanele Treimii sunt solidare și nedespărțite, atunci „oricine păcătuiește și blasfemiază împotriva Fiului păcătuiește și împotriva Tatălui, și împotriva Sfântului Duh”. Dar tocmai acesta e paradoxul spuselor lui Isus, și anume: cine hulește duhul nu hulește în mod implicit și pe Fiul, și pe Tatăl. Al doilea contraargument al lui Atanasie este unul istoricist
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
despre Duhul iudeii aflaseră de multă vreme. Tot ce-au grăit profeții au grăit prin Duhul Sfânt. Toți cei din Vechiul Testament aveau o idee foarte clară despre Duhul Sfânt. Înțelesul cuvintelor lui Cristos este așadar acesta: Fie, spune El. Puteți păcătui față de Mine, din pricina trupului în care sunt îmbrăcat. Dar nu puteți spune și de Duhul Sfânt: Nu-L cunoaștem. De aceea blasfemia voastră nu vă este iertată și veți fi pedepsiți și aici, și dincolo” (Omilia 41,3). Nici în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]