467 matches
-
pe care l-am văzut studiind simbolul androgin. Pentru artă, paradisul creștin reprezintă icoana perfectă spiritualmente, transpusă în veșnicie, a lumii noastre devastate de durere și de moarte. Geniul nu se mai trudește acum să inventeze această imagine, ca în păgânism, căci e dată în revelația credinței ca un triumf final al vieții în nemurire. Aderând la revelație, artistul devine un comentator al lui Iisus Hristos în ordinea frumuseții. Biblia și cultul bisericesc sunt acum izvoarele marilor plăsmuiri, spre deosebire de poemele homerice
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Cetăți; totuși li s-a dat tiltlul: «Despre Cetatea lui Dumnezeu», pentru ca să poarte, de preferință, titlul celei mai bune”. Lucrarea cuprinde două părți: primele zece cărți combat acuzele pe care le aduc păgânii Bisericii, iar Biserica, la rândul ei, atacă păgânismul cu politeismul său. Celelalte douăsprezece cărți expun originea, dezvoltarea și sfârșitul celor două cetăți. Fericitul Augustin analizează cu o deosebită atenție situația omului în Raiul pământesc, căderea lui în păcat și urmările ei. Dumnezeu știa că omul va cădea în
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
El povestește mituri despre dispariția „Marelui Pan” (419), legendă care se referă la evanescența treptată a divinităților păgâne În favoarea monoteismului, mediatizată În secolul I d.Hr. Eusebiu din Cezareea (secolele III-IV d.Hr.) considera acest mit ca fiind punctul final al păgânismului: Praeparatio Evangelica, 5, 17. Explicațiile și interpretările care se dau fenomenului stingerii interesului pentru mantică sunt foarte controversate. Cea mai demnă de a fi luată În seamă este cea a lui Ammonios, care o pune În legătură cu descreșterea populației În ținuturile
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
iar nesupunerea însemna condamnarea la moarte sau muncă silnică pe viață 289. Constantin cel Mare a curmat aceste persecuții în 313, adică la un an de la convertirea sa la creștinism. Neognosticii au dreptate că ritualurile creștine au preluat elemente din păgânismul european sau din cel egiptean, dar asta nu atestă nicicum lipsa de "originalitate" a creștinismului. Botezul împăratului abia pe patul morții (fapt obișnuit atunci) nu atestă o falsă convertire. Această convertire a schimbat destinul Europei. La Niceea, în 325, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trimită copiii la profesorii preferați. În acest răstimp, Ioan audiază și cursurile retorului Libaniu și cele ale filosofului Andragațiu, luând parte alături de mama sa, deși nebotezat, la încercările bisericii din Antiohia. Era timpul când creștinismul nu luase peste tot locul păgânismului și când se exploata orice greșeală a adepților noii religii pentru a fi compromisă. O purtare demnă, conformă doctrinei creștine, aducea cinste, pe când o greșeală putea compromite numele de creștin. Ori Antusa se voia creștină. Dacă fusese lipsită de soț
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
și alte populații, cu același mod de viață și organizare socială din zona Baical - Altaică, populații turcice care trecuseră la creștinismul nestorian. Acești creștini asiatici, numiți în unele documente juan-juan, sunt merchiții, populație evoluată în comparație cu conglomeratul etnic care o înconjura . Păgânismul avarilor trebuie privit cu rezerve, deoarece izvoarele istorice dovedesc intenția, cel puțin a reprezentanților aristocrației militare, de a se creștina. Așa, de exemplu, patriarhul Nicephoros (806-815) scrie despre huni în legătură cu evenimentele petrecute la curtea împăratului Heraklios (610-641): „a trecut câtva
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cu care ar tăia Îndată pe oricine ar cuteza (... așa că nici nu pot fi trași la judecată, când omoară pe cineva În acest chip.” Se știa despre jocul Călușarilor că aparținea unei vechi tradiții cu Înclinație spre eres, adică spre păgânism și că reprezintă reminiscențe ale unor vechi rituri. Datina foarte veche le conferă autoritate și Îi scoate cumva de sub legea statală. Călușarii făceau parte dintr-un fel de asociație secretă, măștile pledînd și ele pentru această ipoteză, În care se
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
acestea au produs o deschidere practic către zero, către nimic” (Mayer, 1987, pp. 26-28). Au fost emise critici cu specificații clare, de exemplu, Dan Bădulescu „atacă” cultul New Age și-i aduce o serie de acuze: goana după bunăstarea materială; păgânism; fapt mai mult social, plin de diversitate, eclectism, nonierarhic, fluid; folosește modalități de recrutare înșelătoare, convingerea coercitivă, abuzurile, escrocheriile; profită de atractivitatea modei, fiind mereu în pas cu moda (Bădulescu, 2001, pp.9-25). Așadar, se apreciază că fenomenul sectar este
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Roma, 1984. Alte opere din acei ani sînt încă îmbibate de neoplatonism; astfel este Despre adevărata religie (De vera religione), dedicată lui Romanianus, în care scriitorul vrea să prezinte religia creștină apărînd-o de interpolările maniheiste și să o confrunte cu păgînismul: în esența sa, creștinismul reprezintă adevărata concretizare a înțelepciunii păgîne. Profund neoplatonică este și opera învățătorul (De magistro), care abordează încă o dată problema sufletului și a cunoașterii. Cînd ne rugăm, urmînd preceptul divin, nu avem nevoie de cuvinte rostite, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fără încetare, intervenind tainic în toate faptele, chiar și în cele ale vieții interioare ale omului, l-a împins pe Augustin, în urma unei judecăți de nepătruns, către un scop doar de El cunoscut; îndurarea divină a trasat itinerarul scriitorului de la păgînism la creștinism, de la viața păcătoasă din trecut la viața creștină; de altfel, mărturisirea propriilor păcate nu este altceva decît repetarea fără reținere a ceea ce Dumnezeu cunoaște deja, pentru că nimic nu-i scapă, nici măcar sentimentele din inima omului, nici măcar ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acuzațiile păgînilor care vedeau în el cauza nenorocirilor din acele vremuri; trecerea în revistă în mod critic a istoriei umanității, și în primul rînd a Romei, pentru a surprinde în ea aceleași calamități ca și în epoca creștină (așadar, respingerea păgînismului în plan istoric); prezentarea violențelor și a nedreptăților de care e plină istoria și, în sfîrșit, acuzarea păgînilor din perspectivă creștină pentru idolatria lor imorală. Acest lucru fusese deja făcut de Tertulian, Minucius Felix și Arnobiu. Sigur, Augustin aduce în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
antipăgînă, antiiudaică și antiariană. Polemicii antieretice și, totodată, explicării simbolurilor credinței le sînt consacrate predica împotriva iudeilor, păgînilor și arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul împotriva celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgînismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă ținem cont de faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a produs și o adevărată convertire a sufletelor, care au rămas în esență tot păgîne. Nu numai barbarii nu sînt creștini, ci și creștinii aparenți, adică majoritatea. Și Augustin făcuse distincție între cetatea omului și cetatea lui Dumnezeu și combătuse păgînismul, care era simbolul și structura cetății omului. însă Augustin nu identificase cele două cetăți ideale cu două realități sociale și politice, deși vorbise și el de adevărați și falși creștini. Germanii, barbarii, sînt instrumentul de care se servește Dumnezeu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și Augustin? Prin urmare, problema pe care ne-o pune opera lui Boetius nu e legată de credința creștină sau de păgînism; ea privește caracterul specific și tehnic al tratatelor pe care el le compunea din cînd în cînd. Apoi, dacă ne referim la faptul că tratatele sale teologice tratează tema abordată într-un mod insolit - și tocmai de aceea cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sociale a creștinilor; de aceea, predicile sale prezintă un tablou fără doar și poate negativ, dar interesant pentru cunoașterea creștinismului popular în lumea antică (adesea covîrșit de cele mai negre superstiții și, în esență, rămas la același nivel ca și păgînismul); o astfel de caracterizare a creștinismului nu reiese aproape niciodată din textele literare, însă tocmai de aceea, recent, a atras atenția multor cercetători interesați de o nouă problematică istorică, mai puțin tradițională, și de reconstruirea realității sociale și umane din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Arles. în 572, conciliul de la Braga sublinia necesitatea de a combate superstițiile care predominau încă în satele din Galicia; mai mult chiar, așa cum au observat cercetătorii, era vorba de o superstiție deosebit de complexă, pentru că, o dată cu invazia suabilor din 420, păgînismul barbar se suprapusese păgînismului local, refractar la încercările precedente de propovăduire a creștinismului. Așadar, în cazul Galiciei putem vorbi de un fel de păgînism autohton, iar mica scriere a lui Martin e interesantă pentru că reflectă acest aspect al societății de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conciliul de la Braga sublinia necesitatea de a combate superstițiile care predominau încă în satele din Galicia; mai mult chiar, așa cum au observat cercetătorii, era vorba de o superstiție deosebit de complexă, pentru că, o dată cu invazia suabilor din 420, păgînismul barbar se suprapusese păgînismului local, refractar la încercările precedente de propovăduire a creștinismului. Așadar, în cazul Galiciei putem vorbi de un fel de păgînism autohton, iar mica scriere a lui Martin e interesantă pentru că reflectă acest aspect al societății de atunci. O altă epistolă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au observat cercetătorii, era vorba de o superstiție deosebit de complexă, pentru că, o dată cu invazia suabilor din 420, păgînismul barbar se suprapusese păgînismului local, refractar la încercările precedente de propovăduire a creștinismului. Așadar, în cazul Galiciei putem vorbi de un fel de păgînism autohton, iar mica scriere a lui Martin e interesantă pentru că reflectă acest aspect al societății de atunci. O altă epistolă este dedicată întreitei cufundări din timpul botezului (Epistola ad Bonifacium episcopum de trina mersione): textul e interesant deoarece aflăm de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest devotament pentru instruirea propriului popor și pentru istoria acestuia duce la o restrîngere a orizontului cultural. Pentru Isidor nu există decît Spania; însă, în interiorul granițelor acesteia, cu sprijinul clerului local, el a reușit să creștineze în întregime țara, eliminînd păgînismul și ereziile. „Nici Italia lui Ambrozie și cu atît mai puțin, cea a lui Grigorie cel Mare, observă cu îndreptățire Cazier, nici Africa lui Augustin și nici Gallia lui Clovis n-au ajuns la un asemenea grad de integrare politică
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
întemeiaseră lîngă satul Rufiniane, aproape de Calcedon. După o altă perioadă petrecută în Tracia, în 406, la patruzeci de ani, s-a întors în mănăstire ca egumen, a adunat în jurul său numeroși monahi, a desfășurat o activitate fructuoasă și a combătut păgînismul și nestorianismul. I-a primit cu bunăvoință pe Alexandru și pe ceilalți călugări din mănăstirea Acimiților alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unde episcopul Ioan l-a hirotonit preot prin 392; în 395, la moartea lui Enea din Gaza (cf. p. 000 și urm.), a fost uns de Ioan de Cezareea episcop al acelei cetăți. Aici a dus o luptă neobosită contra păgînismului, cerînd în două rînduri sprijinul împăratului împotriva celor care se opuneau închiderii templelor păgîne; a doua oară, în 401, s-a dus personal la Constantinopol. A murit la 26 februarie 420. Marcu, de profesie caligraf, venea probabil din Asia Mică
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de atitudine a Bisericii contemporane, o nouă preocupare (chiar dacă e mult mai puțin accentuată în raport cu cea care se manifestă în Biserica occidentală): e vorba de interesul pentru misionarism, nu atît în interiorul imperiului, unde se mai găseau totuși întinse zone de păgînism, cît dincolo de granițele acestuia. Apare acum interesul pentru convertirea popoarelor barbare, cum sînt persanii, indienii, etiopienii etc.; chiar și în acele regiuni îndepărtate se găsesc sau ajung acum, în urma unor întîmplări stranii, oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
biografiile scrise de Zaharia. Și acestea s-au păstrat în traducere siriacă. Cea mai cunoscută e Viața lui Sever de Antiohia, în esență o scriere în apărarea maestrului său monofizit, acuzat de mai multe lucruri, printre care se numără și păgînismul: cu aceste acuzații Sever se va confrunta din nou la sinodul de la Constantinopol din 536. Zaharia povestește viața lui Sever pînă la numirea acestuia ca patriarh de Antiohia în 512. Opera e bogată în detalii romanești și oferă o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și de la care învățase doctrinele lui Aristotel. Opera e foarte interesantă și la nivel filozofic, dovedind că, în epocă, aveau încă loc discuții între creștini și intelectualii păgîni, în special între creștini și filozofii neoplatonici, care erau ultimii apărători ai păgînismului. Ne-au parvenit numai fragmente, în schimb, din Discuția în contradictoriu cu maniheii, scrisă în urma condamnării sectei respective, în 527, de către împăratul Iustinian. Discuția pare să fi pornit de la un episod real: doi manihei lăsaseră un manifest ce cuprindea doctrinele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se adună bucăți de fier de la nouă case etc. Și creștinismul folosește cifra trei, de la Sfânta Treime, se face cruce de trei ori, se spune „Tatăl nostru” de trei ori ș.a. Se poate vorbi despre un sincretism 1 între creștinism și păgânism, în sensul că persoanei „deocheate” când nu avea cine să o descânte i se spunea „Tatăl nostru” de trei ori. Cei ce descântau în satele menționate nu doreau să fie răsplătiți cu bani. Pentru ca descântecul să aibă leac, trebuia să-i
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]