313 matches
-
fapt, nimic să-i spun, în afara veștii despre telefonul domnului Ialomițeanu, pe care i-am și dat-o, poate cu o intonație neplăcută și silindu-mă să-i prind expresia feței. Sophie era teribil de palidă (de fapt, mai degrabă pământie) și m-a privit comme une bête traquée, ochii ei având însă aceeași expresie de încăpățânare ce mă înverșunează. Mă înverșuna în plus atmosfera de mister din jurul acestei boli (ce nu am niciun dubiu că este femeiască), leacurile primitive la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi scos armele dintr-o panoplie și le-ar fi folosit mereu, punându-le apoi cu grijă la loc pentru data viitoare, și data viitoare, și data viitoare... Furia desfigurând-o, arăta cu zece ani mai bătrână, fața îi era pământie și deschizând gura prea tare i se vedea dintele lateral ce-l pierduse după naștere și neglijase până acum să puie unul fals. Chiar lipsa ei de cochetărie față de mine m-a supărat în plus ; am rugat-o să înceteze
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înțeles ce-o stăpînea mai mult: ura, grija, sau dragostea pentru tine. De altfel, nici tu n-ai rămas indiferent, că, în ultima carte, personajul feminin are ceva din... Eah! pare el că se îneacă și fața i se face pămîntie. Scuip pe soarta ce ni s-a hărăzit! Unii am pierdut fericirea, alții ne-am pierdut sănătatea, cei mai mulți pe amîndouă... Iartă-mă că te rog să pleci, dar simt că-mi vine să vărs din nou... Cheamă asistenta... Sînt aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el. ... De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feței sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest țăran n-a avut o sete puternică de viață, de i s-au înscris pe față toate umilințele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrîngerile. Oricâte rezerve de viață ar dovedi el
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și uite câte pătimește sărmanul Libo pentru că un delator pizmaș ca Trio Fulcinius a pus ochii pe grădina lui. Tresare speriat. A uitat să-l înștiințeze pe împărat că Trio așteaptă în anticameră. Își îndreaptă privirea către principe. Îl vede pământiu la chip, privind țintă în față. — Trio Fulcinius are și el audiență în această dimineață, șoptește încet. Augustus clipește de câteva ori, buimac. Își recapătă stăpânirea de sine într-o clipă. — Dă-l naibii de Fulcinius, rostește în scârbă. Se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
stăpânește cu greu un zâmbet de satisfacție când îl vede foindu-se, ușor panicat. Plăcile masive de metal și încuietorile solide îl împung probabil în părțile moi. Lasă să treacă un timp, apoi spune cu severitate: — Despre ce e vorba? Pământiu la față, Ianuarius are puterea să se uite în ochii principelui: — Narcissus e un băiat liniștit și la locul lui, mărite stăpâne, așa cum îl știi... — Zi odată, omule, nu mă mai face să-mi pierd vremea, îl zorește cezarul, tamburinând
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
venit să faci apel la un verdict deja dat? Celălalt clatină din cap. Atunci ce vrei de la mine? exclamă principele. Zvârle brațele în lături. — Lasă-mă, omule, în pace și nu mă mai face să-mi irosesc timpul cu nimicuri! Pământiu la față, Fulcinius nu îndrăznește să spună nimic. Împăratul îl sfătuiește părintește: — Du-te și angajează-ți un avocat care să te învețe cum să procedezi! Își prinde fruntea între palme cu un gest teatral. Vocea-i este ostenită: — Dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lejer arcuite spre exterior. Suduie molcom, după care se con cen trează o vreme să-și aranjeze pliurile togii. Ridică în cele din urmă privirea spre Trio și mormăie gân găvit: Credeați că am să mușc o asemenea momeală ieftină? Pământiu la față, Trio Fulcinius nu îndrăznește să se uite la principe. — Indiferent de ce a mărturisit Iunius ăsta, învinuirile care i se aduc lui Libo sunt ridicole și prostești, continuă acesta cu asprime în glas. Țintuit locului, Fulcinius se zbate ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de mână: Dacă nu domnești încă nu înseamnă neapărat că ești jignită, fetițo, și nici nu-ți dă dreptul să mă insulți pe mine. Adaugă încet, printre dinți: — Mai ales în public... Surprinsă, tânăra gravidă își înghite reproșurile. Germanicus tace, pământiu. N-o să i ierte Agrippinei afrontul ăsta în vecii vecilor, gândește Tiberius, conducându-și mama la lectică. Bătrâna împărăteasă se întinde tacticos pe perne. Înainte să tragă perdelele, grăiește către comandantul gărzii ce o însoțește: — Trimite pe careva să-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la faza asta să fie cît se poate de deschiși, zise Helen. — HÎm, făcu bărbatul. Să-și deschidă și portofelul, aș spune. Era Îmbrăcat Într-un costum albastru de demobilizat, cu coatele și manșetele deja lustruite, iar fața Îi era pămîntie, cu un bronz tropical șters. Avea părul fantastic de bine Îngrijit, cu o cărare dreaptă și albă, ca o cicatrice, dar pe briantină erau mici cruste de mătreață, care o făceau pe Helen să nu-și dezlipească privirea de acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și-și desfăcu nasturele cămășii. Îl bătea soarele, făcîndu-l să se Încrunte, să-și Încrețească fruntea și zona de lîngă nas. Avea treizeci și șase de ani, dar de curînd Începuse să arate ceva mai În vîrstă. Avea o față pămîntie - datorită sîngelui lui italian - iar ochii căprui erau Încă frumoși, dar părul i se rărea, nu uniform, ci formînd un mic petec rotund În mijloc; Îi cădea, de fapt, lăsînd să i se vadă scalpul lucios. Dinții, drepți și foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aer, la un centimetru deasupra ei. — Ce faci? Întrebă Julia fără să deschidă ochii. — Te ghicesc, spuse Helen. Simt cum ți se ridică toată căldura trupului. Îți simt viața. Îți pot spune unde ai pielea palidă și unde-i mai pămîntie. Îți pot spune unde-i curată și unde ai pistrui. Julia Îi prinse degetele. — Ți-ai ieșit din minți, zise ea. — Mi-am ieșit din minți, răspunse Helen, din dragoste. — Sună ca Într-un roman. Unul de Elinor Glyn sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se pare că vine din altă parte, dintr-un alt element. Când dă colțul pe Falkland Road, aude un zgomot, ca o ploaie puternică ce cade peste copaci. Strada este plină de lume, care strigă și gesticulează. Peste chipurile lor pământii, ceva aruncă o lumină lividă, gălbuie. Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
le depune într-o grămadă de prost gust pe masa doctorului Noble. — A, uite-o. Scoate o fotografie de familie cam deteriorată. Un copil bucălat, cu chip de cartof, este ținut pe genunchi de o femeie tânără cu un chip pământiu, în timp ce un tânăr cu același chip de cartof se rezeamă nesigur de spătarul scaunului ei. Ochii copilului, ca niște nasturi, îl privesc acuzator din fotografie. — Erai și tu tare plăpând, zice mătușa Berthilda. Da, mormăie Jonathan, răgușit. — Știi, practic eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
său de frânghie până când putu să o cuprindă direct cu brațele și să o tragă spre mal. Bărbatul în haine sport dădu încet drumul frânghiei, până când fu întinsă cu totul în iarbă. Era foarte moale și fața căpătase o culoare pământie. Bell smulse fâșia de bandă de pe gura ei, desfăcu rapid lanțurile și începu procedura de resuscitare rapidă. Sachs se întoarse o fracțiune de secundă spre civilii care se adunaseră pe margine și întrebă: - Avem cumva un doctor pe aici? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
taina liniștii adevărate și să-i dea un leac împotriva tuturor chinurilor sufletului. Spitalul improvizat în localul școalei avea două săli cu vreo treizeci de paturi. În cea dinspre uliță, într-un colț, zăcea căpitanul Cervenko. Un doctoraș cu obrajii pământii explică lui Bologa, înainte de a-l introduce, că Cervenko e de două săptămâni aici, cu un glonte, ricoșat, în piept... "Glontele, pătrunzând de-a curmezișul, a frânt două coaste, și-a pierdut forța de penetrație și s-a oprit în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce se uită amândoi la gâtul lui? ― Și haina... și pălăria sunt din partea primarului, bâlbâi plutonierul înfricoșat, întinzîndu-i-le deodată, ca și cum n-ar mai fi îndrăznit să le ție. Apostol Bologa luă haina pământie și o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra gulerului, acoperind de tot hârtia albă, lucitoare. Urmă o tăcere în care tremurau numai privirile speriate. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sunt înmormântați membrii de mult trecuți la Dumnezeu ai anticei sale familii, mă uit cu ostilitate la câmpiile acestea bine îngrijite, ce anume am eu în comun cu locul acesta, din care nu se vede Ierusalimul. Ce ai pățit, ești pământie, mă privește cu aroganță, dar eu nu vreau decât să ajung la mașină, să o sun pe mama, am obosit, spun eu, formez numărul cu degetele încordate și iată că răspunde, am fost de dimineață la policlinică, mi-au spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ajunge acasă, Își pierde o grămadă de vreme cu spălatul mîinilor, cu gargara și alte lucruri de felul ăsta... face mare caz de ele. Te-aș ruga mult să-i dai un telefon. Vreau să vorbesc cu el. Se făcu pămîntie la față. Ba nu, s-a ridicat o cortină... Poate aceasta era culoarea ei naturală. Pentru prima dată aveam impresia că-și concentrează privirile asupra unui lucru. Cu degetele arătătoare de la ambele mîini pipăi Încet muchia mesei, se ridică tăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fi permis nici măcar din greșeală să-mi vorbească despre posibilitatea tranzacțiilor la bursa neagră. — Vă rog să mă scuzați că v-am făcut să mă așteptați, se auzi brusc o voce seacă și negustoreasca. Era o fată cu un ten pămîntiu și o bărbie proeminentă, Îmbrăcată Într-o rochie lungă, largă, de un roșu aprins și cu bordură bleumarin. Cu excepția părului lung, nimic altceva nu aducea cu fata din fotografie. E și greu să reconstitui o femeie numai din bucățele. Lăsînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
eu am avut înțelepciunea să trec peste hachițele inimii, părea să spună. Bine că toți îi dădeau bobârnace! Categoric, aerul curat și soarele, contactul zilnic cu atmosfera verii îl favoriza, avea o culoare sănătoasă în obraji, cu mult diferită de pământiul știut de ea pe vremea când omul se afla încă între zidurile tribunalului. Regretă că nu avea timp să șadă prea mult timp în natură, expunerea la soare i-ar fi schimbat cu siguranță figura. Îi spuse pensionarului să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fapt, stau În casa soacrei tale. E o familie minunată. Uluită, Rose s-a Întors din nou spre Mustafa și de data asta l-a mustrat mai tare: — Stă la familia ta. Apoi, Înainte ca Mustafa Kazanci care se făcuse pământiu și intrase În panică să poată scoate vreun cuvânt, a spus. — Venim acolo. Nu pleca nicăieri. Venim. Și să nu mai Închizi niciodată mobilul! Și cu asta a Închis. — Ce tot vorbești acolo? a Întrebat Mustafa strângând-o pe soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
în ascuns la o pasăre. la o pasăre târâtoare. subpământeană. o pasăre fără aripi și fără picioare. care nu cântă. care nu zboară. care nu știe că mai sus de pământ mai este o lume. că există afară. o pasăre pământie, cu creastă albastră. ea este pasărea aceea, măiastră. la care lucrez în ascuns. ea visează cum cântă și visează cum zboară. și din visele ei se face, uneori, primăvară. în lumea despre care nu știe nimic. în lumea de-afară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și visează cum zboară. și din visele ei se face, uneori, primăvară. în lumea despre care nu știe nimic. în lumea de-afară. cu fluturi, cu flori și cu triluri. cu dragoste, cu despărțiri, cu bibiluri. despre care pasărea mea pământie visează cum cântă, visează să știe. visează cum zboară. dar din pământ doar pământul se vede-n afară. [în țara mea... ] în țara mea e o veșnică primăvară. în țara mea înfloresc toate bubele pământului. tot aici, de mai bine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
nu-i lipsește călcâiul lui Ahile. E de-ajuns orice mână, o jumătate de duzină de degete, pentru a număra de-acum clasicii chefs - Dupont de Montpellier, Julio Cejador - capabili să reducă toată bogata gamă de comestibile la invariabilul cheag pământiu impus de canoane. În 1932 se produce miracolul. Îi dă curs un neica nimeni. Cititorul nu Îi ignoră numele: Juan Francisco Darracq. J.F.D. deschide la Geneva un restaurant ca toate celelalte; servește bucate prin nimic diferite de cele vechi: maioneza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]