KorAP: Find »[drukola/base=pacifism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...12 >

278 matches

Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386

indiferent de natura democratică sau totalitară a acestor state. Pentru Școala realistă, caracteristicile interne ale statelor, cum ar fi natura regimului politic, sunt, dacă nu complet irelevante pentru pace, cel puțin secundare pentru analiza cauzării războiului. În schimb, pentru adepții pacifismului democrat, natura regimului politic intern este, dacă nu elementul, atunci unul dintre factorii decisivi în vederea construirii zonelor de pace, iar realitatea empirică, susțin ei, le confirmă afirmațiile. În una dintre numeroasele analize statistice caracteristice literaturii pacifismului democratic se arată, de

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
În schimb, pentru adepții pacifismului democrat, natura regimului politic intern este, dacă nu elementul, atunci unul dintre factorii decisivi în vederea construirii zonelor de pace, iar realitatea empirică, susțin ei, le confirmă afirmațiile. În una dintre numeroasele analize statistice caracteristice literaturii pacifismului democratic se arată, de exemplu, cum războiul în epoca modernă tinde să se concentreze în zone caracterizate de absența sau atrofierea instituțiilor și practicilor democratice (vezi tabelul 1). Astfel, cele mai numeroase războaie ale secolului al XIX-lea au loc

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
a secolului XX, cea mai mare parte a războaielor are loc în zone caracterizate de absența democrației, precum Africa, Asia sau Orientul Mijlociu, în vreme ce concentrarea democrațiilor în America de Nord și Europa Occidentală este corelată cu absența războiului. Acceptarea acestei realități, susțin promotorii pacifismului democratic, nu echivalează cu o anulare completă a principiilor realiste, care vor continua să se aplice în exteriorul lumii democratice. Consecința practică a identificării covariației istorice dintre democrație și război ar conduce însă la o politică de răspândire treptată a

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
nu a eliminării complete a războiului ca principal instrument al politicii externe. Problematic însă este tocmai faptul că această relație cauzală nu a fost riguros demonstrată, variabile alternative de origine realistă putând fi folosite în explicarea tiparului istoric la care pacifismul democratic face referință. Tabelul 1 - Distribuția spațio-temporală a democrației și războiului Anul America de Nord Europa de Vest America Latină Europa de Est Orientul Mijlociu Asia de Est Africa Oceania 1816-1834 1835-1854 1855-1874 1875-1894 1895-1919 1920-1934 1935-1949 1950-1969 1970-1988 1989-2000 1/0 1/1 1/0 1/0

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
criticii Dată fiind natura complexului argumentativ ce constituie „teoria păcii democratice”, analiza critică acoperă numeroase dimensiuni. Fără a pretinde a epuiza întregul arsenal al criticii, principalele aspecte ale sale pot fi grupate în următoarele categorii: ambiguitatea conceptelor ce compun ecuația pacifismului democratic: „război”/ „inițierea războiului”; „democrație” sau, în ultimă instanță, „pace”; contestarea validității datelor empirice folosite în analiza statistică sau a concluziilor derivând din analiza statistică; logica pacifismului democratic: critica atât a argumentului instituțional, cât și a celui normativ/cultural; natura

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
ale sale pot fi grupate în următoarele categorii: ambiguitatea conceptelor ce compun ecuația pacifismului democratic: „război”/ „inițierea războiului”; „democrație” sau, în ultimă instanță, „pace”; contestarea validității datelor empirice folosite în analiza statistică sau a concluziilor derivând din analiza statistică; logica pacifismului democratic: critica atât a argumentului instituțional, cât și a celui normativ/cultural; natura „fasciculară” a teoriei definită ca un complex de relații cauzale, complex a cărui dezagregare analitică este dificilă; ignorarea cauzelor alternative responsabile de existența păcii sau absența războiului

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
a argumentului instituțional, cât și a celui normativ/cultural; natura „fasciculară” a teoriei definită ca un complex de relații cauzale, complex a cărui dezagregare analitică este dificilă; ignorarea cauzelor alternative responsabile de existența păcii sau absența războiului; concentrarea exclusivă a pacifismului democratic asupra statului modern ca unic locus al activității politice la nivel internațional. Testarea ipotezei ce anunță că democrațiile nu au inițiat și nu vor iniția război între ele este o întreprindere dificilă atât pentru realiști, cât și pentru liberali

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
liberali. De aceea, în această prezentare sintetică, atenția se va concentra mai puțin asupra dimensiunii tehnice (statistice) a testării relevanței istorice, și va acorda un cadru mai amplu potențialilor factori care ar sta la baza relației cauzale dintre democrație și pacifism. Desigur, cea mai intensă, dar și cea mai tehnică și arbitrară dispută a literaturii păcii democratice se dă pe tărâmul fluctuant al definițiilor, atât în ce privește conceptul de „democrație”, cât și cel de „război”. Astfel, principala obiecție la adresa statisticilor vehiculate este

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
mai degrabă rar, astfel încât probabilitatea statistică a războiului între orice cuplu de state (cu atât mai mult între state democratice) este în sine foarte redusă (Spiro, 1996, pp. 202-239). Dincolo de aceste critici, o dimensiune relativ recentă a literaturii critice la adresa pacifismului democratic se referă atât la argumentul normativ (proiectarea în arena internațională a valorilor și atitudinilor democratice, în esență pacifiste), cât și la argumentul constrângerilor instituționale. Astfel, în ceea ce privește argumentul normativ, realitatea arată că, departe de a conduce cu necesitate la pacifism

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
pacifismului democratic se referă atât la argumentul normativ (proiectarea în arena internațională a valorilor și atitudinilor democratice, în esență pacifiste), cât și la argumentul constrângerilor instituționale. Astfel, în ceea ce privește argumentul normativ, realitatea arată că, departe de a conduce cu necesitate la pacifism, guvernarea reprezentativă republicană poate conduce la agresiune externă. Doyle, de exemplu este gata să admită că instituțiile democratice sunt perfect compatibile cu o politică externă de inspirație realistă atunci când preferințele [populare] sunt, în mod complet și integral, de orientare naționalistă

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
democratice; în sfârșit, avantajul informațional derivând din acuratețea informațiilor, transparența sistemelor democratice și capacitatea de a semnala în mod eficient determinarea de a promova un anumit plan de acțiune sunt și ele contestate (Rosato, 2005, pp. 594-599). Principala critică adresată pacifismului democratic se referă însă la eșecul liberalilor de a identifica o relație cauzală suficient de dezvoltată din punct de vedere conceptual: dincolo de veridicitatea corespondenței, aparenta corelație dintre democrație și pace nu se constituie într-o demonstrație persuasivă a existenței unei

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
vedere conceptual: dincolo de veridicitatea corespondenței, aparenta corelație dintre democrație și pace nu se constituie într-o demonstrație persuasivă a existenței unei caracteristici inerente regimurilor democratice, trăsătură ce ar diminua apetitul pentru război. Astfel, compus dintr-o serie de relații cauzale, pacifismul democratic nu este numai departe de a răspunde cerinței parcimoniei. Am văzut cum pentru Doyle, pacifismul democratic este legat de îndeplinirea simultană a condițiilor derivând din trei dimensiuni: reprezentare republicană, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și interdependență economică. Dar un

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
demonstrație persuasivă a existenței unei caracteristici inerente regimurilor democratice, trăsătură ce ar diminua apetitul pentru război. Astfel, compus dintr-o serie de relații cauzale, pacifismul democratic nu este numai departe de a răspunde cerinței parcimoniei. Am văzut cum pentru Doyle, pacifismul democratic este legat de îndeplinirea simultană a condițiilor derivând din trei dimensiuni: reprezentare republicană, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și interdependență economică. Dar un program de cercetare alcătuit dintr-o multitudine de mecanisme cauzale ridică serioase probleme legate de falsifiabilitate

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
arată analiști de înclinație realistă, democrațiile par a fi înclinate spre război în aceeași măsură ca și non-democrațiile, fără a fi mai pacifiste decât alte state, în ciuda „handicapului” instituțional pe care îl au în politica externă (Ray, 1995). Așa-numitul pacifism, medierea și soluționarea pașnică a conflictului nu ar reprezenta apanajul exclusiv al statelor democratice: ele sunt mijloace diplomatice universale de care toate statele se pot servi, dincolo de natura internă a regimului, în măsura în care corespund interesului național. De asemenea, dincolo de caracteristici interne

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
au cooperat și s-au abținut de la atacul reciproc într-un efort colectiv de a îngrădi și, eventual, reduce pericolul reprezentat de comunism (Thompson, 1996, pp. 141-174). Din moment ce formarea zonei „păcii democratice” a coincis cu perioada „războiului rece”, studiile dedicate pacifismului democratic s-ar baza, susțin acești autori, pe exemple construite într-o perioadă în care gravitația în jurul unuia sau altuia dintre cele două blocuri a sfidat aranjamente politice exclusiv interne. Prin urmare, pacea democratică ar fi un artefact al „războiului

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
perioadă în care gravitația în jurul unuia sau altuia dintre cele două blocuri a sfidat aranjamente politice exclusiv interne. Prin urmare, pacea democratică ar fi un artefact al „războiului rece” (Gowa și Farber, 1996, pp. 239-263; Gowa, 1999). În sfârșit, explicațiile pacifismului democrat sunt acuzate că suferă de prezentismul caracteristic optimismului determinat de sfârșitul „războiului rece”. Sesizând transformarea sistemică în comportamentul statelor la sfârșitul „războiului rece”, adepții păcii democratice au dorit să explice acest fenomen prin procese relativ noi. Democratizarea îndeplinește acest

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
nici o garanție a perpetuării regimului democratic: posibilitatea reversibilității democrației pune în discuție înseși bazele teoretice ale păcii democratice, întrucât este mult mai dificil pentru democrații să-și arate respectul reciproc dacă longevitatea democrațiilor nu este garantată. Dincolo de prăpastia ce separă pacifismul democratic de paradigma realistă există un punct comun, subliniat de criticii ambelor teorii: concentrarea exclusivă asupra unităților politice suverane definite prin teritorialitate - state. Exact limitarea la aceste unități politice particulare favorizate și de realism face obiectul uneia dintre rarele inițiative

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
prin teritorialitate - state. Exact limitarea la aceste unități politice particulare favorizate și de realism face obiectul uneia dintre rarele inițiative de a aborda fenomenul păcii democratice în contextul mai larg al globalizării și al noii fragmentări mondiale. Din coliziunea tematicii pacifismului democratic cu problematica transnațională, Barkawi și Laffey extrag concluzia că prin favorizarea statului suveran definit prin teritorialitate, teoria păcii democrate pare a fi incapabilă să considere atât efectele generale ale globalizării, cât și transformările sociale particulare, cum ar fi impactul

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
sistemului internațional (Barkawi și Laffey, 1999, pp. 403-434). În sfârșit, o critică venită prin filiera teoriei critice a fost formulată de Michael Williams, care atrage atenția asupra rolului percepției subiective și al proceselor de construire a identității în funcționarea logicii pacifismului democratic: Teoria conform căreia democrațiile nu inițiază război împotriva altor democrații este fundamentată în pretenția recunoașterii reciproce a democrațiilor ca democrații și, dincolo de aceasta, este condiționată de acțiunea ambelor părți în conformitate cu această recunoaștere (Williams, 2001, pp. 525-553). Concluzii Prima concluzie

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
cu efecte semnificative asupra prețului petrolului pe piața mondială, sau puternicul tsunami care a afectat Asia de Sud-Est în decembrie 2004) - sunt tot atâția factori care, direct sau indirect, pot amenința câștigurile păcii democratice. O atenție specială trebuie acordată consecințelor practice ale pacifismului democratic și, mai ales, tentației de a aborda politica de promovare a democrației în întreaga lume ca principalul mijloc de evitare a războiului. O dificultate teoretică derivă din confruntarea curentului intervenționist al pacifismului democratic atât cu argumentarea kantiană potrivit căreia

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
atenție specială trebuie acordată consecințelor practice ale pacifismului democratic și, mai ales, tentației de a aborda politica de promovare a democrației în întreaga lume ca principalul mijloc de evitare a războiului. O dificultate teoretică derivă din confruntarea curentului intervenționist al pacifismului democratic atât cu argumentarea kantiană potrivit căreia o astfel de intervenție, oricât de nobil ar fi scopul, ar ataca fundamentul egalității (necondiționate) între state, cât și cu tradiția liberală a secolului al XIX-lea, opus intervenționismului. Dincolo de aspectele teoretice legate

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
sau de aspectele practice atât de vizibile în recenta intervenție pentru extinderea democrației în Irak, o altă dificultate practică se referă la pericolul instabilității procesului de democratizare sau al riscurilor democrației imature. O evaluare a virtuților analitice și practice ale pacifismului democratic nu ar fi completă fără luarea în considerare a acestor aspecte. Perspective asupra cauzelor și transformării războaielor Daniel BIRÓ Stanislav SECRIERU* Studii asupra păcii și războiului „Care sunt cauzele războaielor? Pot fi ele eliminate sau neutralizate?” - aceste întrebări au

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
a sovieticilor (Kissinger, 1998, pp. 387-389). Pentru etapizarea „războiului rece”, vezi McCauley (1999). Margaret Keck, Kathryn Sikkink, Activists Beyond Borders. Transnational Advocacy Networks în International Politics (Cornell University Press, Ithaca, 1998), apud Risse (2002, p. 255). Vezi infra, capitolul „Teza pacifismului democratic”. Vezi și capitolul „Constructivismul în relațiile internaționale” din acest volum. Pentru această temă, vezi, de exemplu, Buzan (1995, pp. 198-216), Nye (1997, pp. 29-32), Singer (1961, pp. 77-92), Ray (2001, pp. 355-388), Waltz (2001, cap. II, IV, VI). Lucrarea

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
absența războiului - dincolo de dimensiunea empirică a acestei „teorii” (Bruce Russett) se află proiectele normative ale democrației cosmopolitane (David Held, Andrew Linklater, Daniele Archibugi) și ale cosmopolitismului moral (Rawls). Moștenirea kantiană este menționată în majoritatea, dacă nu în totalitatea eseurilor dedicate pacifismului democratic în relațiile internaționale. O dată în plus, spațiul limitat nu permite analiza acestei moșteniri. Totuși, câteva articole recente au ca obiect explorarea limitelor și a distorsiunilor acestei moșteniri - vezi Cavallar (2001, pp. 229-248) sau Jahn (2005, pp. 177-207). O poziție

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
spațiul limitat nu permite analiza acestei moșteniri. Totuși, câteva articole recente au ca obiect explorarea limitelor și a distorsiunilor acestei moșteniri - vezi Cavallar (2001, pp. 229-248) sau Jahn (2005, pp. 177-207). O poziție mediană între versiunile monadice și diadice ale pacifismului democrat este ocupată de tentativa lui MacMillan de a dezvolta argumentul potrivit căruia chiar și în relație cu state non-democratice, democrațiile manifestă o preferință pentru mijloace altele decât confruntarea militară pentu rezolvarea diferendelor - vezi MacMillan (2003, pp. 233-243). De remarcat

[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]