578 matches
-
linia vieții într-o ceață fără sens, împrăștiată pe un tărâm rece și respingător unde nu-mi mai găseam locul. Înțelesesem că nu puteam fi lângă Creața decât pe post de papițoi. Poate că într-o viață anterioară îi fusesem paj la curte, fiindcă mă pricepeam să nasc râsul din orice. Să nu mă întrebați de unde îmi veneau toate replicile și care era rețeta mea de succes. Aflasem că puteam să mă ascund după un zâmbet și să mângâi chiar și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sultanului. Am așteptat mai bine de două ceasuri, convins că mi se va cere să mă întorc mai târziu. Asta însemna să subestimez importanța lui Barbă Roșie și interesul pe care-l avea otomanul pentru el. Curând a apărut un paj care a venit să mă ia, împreună cu Harun și însoțitorii săi, spre a ne conduce prin Poarta din Mijloc spre curtea diwan-ului, un parc mare plin de flori unde am văzut struți alergând. În fața mea, la câțiva pași, am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
incapabil să rostesc cel mai mic cuvânt. Era oare teama? Era oboseala călătoriei? Sau doar apropierea de sultan? Trecând de zidul acela de spahii, n-am perceput decât sclipiri. Mă străduiam să păstrez un mers normal, copiat după acela al pajului care mă preceda, dar mă simțeam gata să mă poticnesc, să mă prăbușesc; mă temeam mai mult decât de orice că mă voi pomeni mut la picioarele cumplitului Selim. Acesta se afla acolo, așezat în fața mea, piramidă de mătase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pară. Odată recitat poemul, m-am aplecat deasupra mâinii auguste, pe care am sărutat-o. Selim purta pe deget un inel din argint, cu o lucrătură grosolană, dăruit, mi s-a spus, de către un astrolog. Când m-am ridicat, un paj m-a înveșmântat într-o robă lungă din păr de cămilă, apoi m-a poftit să-l urmez. Întrevederea se încheiase. Discuția putea începe, într-o altă încăpere, cu consilierii. Abia de am participat. Rolul meu era acela de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mi necontenit bani, cărți, veșminte și daruri. Guicciardini îl rugase să mă ia sub protecția sa, iar el se achitase de această sarcină cu o sârguință paternă, nelăsând niciodată să treacă o săptămână fără să-mi trimită pe unul din pajii săi ca să mă întrebe de sănătate. Acest Salviati era personajul cel mai de vază din Bologna și trăia într-un lux demn de cei mai mari dintre Medici. E adevărat că soția sa nu era alta decât sora papei Leon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vrednic să-l aibă. La aceste cuvinte, regele Circaziei și Rinaldo se repeziră unul asupra celuilalt cu toată forța, unul luptând pe jos, iar celălalt călare. Să nu vă închipuiți însă că regele circazian avea vreun avantaj prin aceasta; un paj tânăr neobișnuit cu călăria nu l-ar fi putut stăpâni pe Bayard mai puțin decât acest cavaler desăvârșit. Credinciosul animal își iubea stăpânul prea mult pentru a lăsa să fie lovit, și-și refuza atât ajutorul cât și ascultarea, în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
logosului, spontan, firesc: “Ochii? nu-i așa, Dionis — ochii!” Aș fi vrut så am puterea de a scrie, de a afirma cå nimic nu este întâmplåtor în tot acest dans temperamental al existenței. Nici måcar o singurå literå, såditå în paji¿tea albå a paginii, nu se poate închină hazardului întâlnirii celor vinovate de apariția ei. Minte, mânå, stilou, foaie, noapte, scaun, maså, cafea, țigarå, scrumierå, bec, cea¿cå, iarnå, ger, motor, câine, liniște, liniște, câine, motor, ger, noapte, cafea, stilou
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
răspuns: Le diable c’est vous! 1 M-a zburat din clasă, răzbunându-se pe ce-i făcusem. — Erai cam băiețoasă, după câte văd... — Da, însă la vârsta de unsprezece ani, la un bal mas cat, am apărut îmbrăcată ca paj și am primit Premiul I pentru frumusețe. Nu eram lipsită de feminitate. Guver nanta mi-a sugerat odată că dacă voi păși peste curcubeu voi de veni băiat, ceea ce îmi doream din tot su fle tul, așa că, de cum apărea curcubeul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
Aruncaseră cordeluțele ce le stăvileau frumusețea părului lor tânăr, și-acum, căpșoarele le respirau în voie, supunând admirației noastre cele mai variate pieptănături: bretoane frumos retezate, cocuri savant aranjate, părul revărsîndu-se bogat în plete pe umeri, întors sub ceafă gen "paj", coafat în inele și bucle ce tremurau la fiece mișcare sau strâns simplu în cozi împletite cu multă artă și legate cu funde bogate de mătase, asortate la culoarea rochiei. Ne făceam de lucru mereu la cortină, ca să mai privim
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
am răspuns: Le diable c’est vous! M-a zburat din clasă, răzbunându-se pe ce-i făcusem. — Erai cam băiețoasă, după câte văd... — Da, însă la vârsta de unsprezece ani, la un bal mas cat, am apărut îmbrăcată ca paj și am primit Premiul I pentru frumusețe. Nu eram lipsită de feminitate. Guver nanta mi-a sugerat odată că dacă voi păși peste curcubeu voi de veni băiat, ceea ce îmi doream din tot su fle tul, așa că, de cum apărea curcubeul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
la care, după trezire, nu mă mai gîndeam. Acuma, brusc, m-am deșteptat în mijlocul visului. Poate că pe acoperiș trecuse un motan căci, cu ochii căscați în întuneric, m-am pomenit pradă unui fel de spaime. Mă visasem întruchipînd un paj care îl înfățișa pe Cupidon, plimbînd printre bețivii de la mese o tavă de argint plină cu rodii în care, simbol al inimilor înamorate, erau înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
le vedea decât pe cele mai importante. Printre ele se afla și o scrisoare de la Sakuma Nobumori. Nobunaga o citi și o aruncă în lături, cu o expresie extrem de nemulțumită. Persoana care avea datoria de a aduna scrisorile aruncate era pajul de încredere al lui Nobunaga, Ranmaru. Crezând că ordinele lui Nobunaga fuseseră nesocotite, Ranmaru citi, pe furiș, scrisoarea. Nu conținea nimic care săl fi putut supăra pe Nobunaga. Scria astfel: Spre surprinderea mea, Hanbei încă nu a luat nici o măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
primele linii, drumul devenise tot mai dificil. În cele din urmă, ajunsese prea târziu. Pentru Hideyoshi, femeia care se pleca acum în fața lui se schimbase complet. Îi privi ținuta de călătorie și fața slăbită, iar apoi, când începu să vorbească, pajii și Kanbei ieșiră intenționat, pentru a-i lăsa singuri. La început, Oyu nu putu decât să verse lacrimi și, mult timp, nu reuși să ridice privirea spre Hideyoshi. Pe tot parcursul absenței lui din timpul îndelungatei campanii, îi fusese dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fratelui ei. Zilele treceau fără nici o veste de la Hideyoshi. Pe munți se coborâse înghețul. De fiecare dată când începeau ploile de iarnă timpurie, din copaci cădeau frunzele. Apoi, în prima noapte când luna se văzu limpede, la Oyu veni un paj și-i spuse: — Domnia Sa ar dori să vă vadă. A cerut să vă pregătiți pentru a pleca în astă seară și să urcați acum la mormântul Seniorului Hanbei de pe munte. Oyu avea puține pregătiri de făcut pentru călătorie. Porni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nagaharu, în Castelul Miki, erau inamicii cu care se lupta nemijlocit ambiția lui Nobunaga. În seara aceea, Hideyoshi hotărî, pe neașteptate, să aprindă un foc de tabără și tocmai alunga frigul nopții, când se întoarse pentru a-i vedea pe pajii tineri și nepăsători strângându-se în jurul focului. Erau pe jumătate goi, cu tot frigul din Luna Întâi, și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru! Acum ce v-a mai apucat de faceți gălăgie? întrebă Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu tot frigul din Luna Întâi, și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru! Acum ce v-a mai apucat de faceți gălăgie? întrebă Hideyoshi, aproape invidios pe veselia lor. Nimic, răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ardem, nu se vor da bătuți niciodată. — Ajunge. Încep să am și eu mâncărimi. — N-ați mai făcut baie de peste zece zile, nu-i așa, stăpâne? Sunt sigur că „inamicul“ v-a ocupat tot teritoriul, roiuri-roiuri! Destul, Sakichi! Spre încântarea pajilor, Hideyoshi se repezi spre ei, scuturându-se din tot trupul, ca dovadă că nu numai pe ei îi mâncau păduchii. Începură să râdă și să danseze cu toții. Chiar atunci, un soldat privi, din afara cortului, spre tinerii care râdeau veseli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar putea fi reconfortantă într-un asemenea moment. Și îl urmă pe Toshimitsu în sala de baie. Un timp, Toshimitsu ascultă plescăielile lui Mitsuhide în apa fierbinte din copaie. — Să vă spăl pe spate, stăpâne? întrebă el, prin ușă. — Trimite pajul, răspunse Mitsuhide. Nu vreau să își pun trupul bătrân la treabă. Câtuși de puțin. Toshimitsu intră în baie, luă puțină apă fierbinte într-o gălețică și trecu în spatele stăpânului său. Cu siguranță, nu mai făcuse niciodată acel lucru, dar, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rămase pe loc, privind pictura cu bâtlani albi de pe ușile glisante. Ochii păsărilor fuseseră pictați în galben și păreau să-l privească. „Cred că o să fie Kanbei,“ își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în citadela exterioară. Trimite-l aici, pe el și pe Hachisuka Hikoemon. Hideyoshi scoase scrisoarea și o mai citi odată. Nu era cu adevărat o scrisoare, ci declarația pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de refugiați civili în plus. Muneharu se decisese să reziste din acel castel talazurilor învolburate ale armatei răsăritene. Kanbei și Hikoemon fură conduși într-o încăpere goală. Fără toiag, Kanbei intră șchiopătând, cu dificultate. — Seniorul Muneharu va sosi imediat, spuse pajul. Părea să nu aibă nici douăzeci de ani și, în timp ce se retrăgea, nu se comporta altfel decât ar fi făcut în timp de pace. Generalul intră, se așeză fără protocol și spuse: — Sunt Shimizu Muneharu. Înțeleg să sunteți trimiși din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pace. Generalul intră, se așeză fără protocol și spuse: — Sunt Shimizu Muneharu. Înțeleg să sunteți trimiși din partea Seniorului Hideyoshi. Bine ați venit. Părea să aibă vreo cincizeci de ani, modest și îmbrăcat simplu. Nu-l însoțeau ajutoare, numai un paj de unsprezece-doisprezece ani, care îngenunche în spatele lui. Omul era atât de puțin ostentativ încât, în lipsa săbiei și a pajului, ar fi părut o căpetenie de sat. Kanbei, din partea lui, era extrem de curtenitor cu acel general fără fasoane. — E o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi. Bine ați venit. Părea să aibă vreo cincizeci de ani, modest și îmbrăcat simplu. Nu-l însoțeau ajutoare, numai un paj de unsprezece-doisprezece ani, care îngenunche în spatele lui. Omul era atât de puțin ostentativ încât, în lipsa săbiei și a pajului, ar fi părut o căpetenie de sat. Kanbei, din partea lui, era extrem de curtenitor cu acel general fără fasoane. — E o mare plăcere să vă cunosc. Sunt Kuroda Kanbei. În timp ce se făceau prezentările, Muneharu se înclină afabil. Emisarii se bucurau, convinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alăturată și puse lemne pe foc. Odată cu ploaia, țânțarii apăruseră și, în seara aceea, erau deosebit de supărători. Focul încălzea și mai mult atmosfera deja înecăcioasă, dar cel puțin afuma și țânțarii. Ce fum e aici, comentă Kanbei, tușind. Șonticăi pe lângă paji și intră, neanunțat, în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al ploii de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
este unul dintre vasalii mei, ci un samurai din Bitchu. Se numește Senbara Kyuemon. Chiar acum e în tabără și l-am pus să lucreze exclusiv la întocmirea de hărți ale zonei. Hideyoshi bătu din palme pentru a chema un paj, dar toți pajii și asistenții săi personali se retrăseseră la o oarecare distanță, iar plesnetul palmelor nu ajunse până la ei. Zgomotul ploii îl acoperea și mai mult. Hideyoshi se ridică și trecu el însuși în camera de alături, unde strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vasalii mei, ci un samurai din Bitchu. Se numește Senbara Kyuemon. Chiar acum e în tabără și l-am pus să lucreze exclusiv la întocmirea de hărți ale zonei. Hideyoshi bătu din palme pentru a chema un paj, dar toți pajii și asistenții săi personali se retrăseseră la o oarecare distanță, iar plesnetul palmelor nu ajunse până la ei. Zgomotul ploii îl acoperea și mai mult. Hideyoshi se ridică și trecu el însuși în camera de alături, unde strigă cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]