902 matches
-
iar tribunele au fost reconstruite în întregime din piatră și din marmură. În anul 81 d.Hr., Senatul a decis construirea unui arc de triumf triplu, în onoarea împăratului Titus. Mai târziu, Domițian a conectat noul său palat de pe "colina Palatină" cu Circul ca să poată vedea mai bine spectacolele. Împăratul Traian a adăugat mai târziu încă 5.000 de locuri și a extins spațiul de vizionare a împăratului. În 140 d.Hr. partea superioară a circului s-a prăbușit, ceea ce a
Circus Maximus () [Corola-website/Science/321912_a_323241]
-
ostilitățile. El a obținut sprijinul unor episcopi, al feudalilor mai mici și al burghezilor. În vreme ce Henric conducea o campanie împotriva maghiarilor, legații papali căutau să creeze o bază de susținere a rebelilor saxoni. În 1075, Otto de Nordheim, alături de contele palatin din Saxonia și episcopul Burchard al II-lea de Halberstadt și-au declarat în mod deschis ostilitatea, folosindu-se de violarea de către Henric a tratatului de la Gerstungen ca pretext. Ei au câștigat de partea lor mai mulți oameni liberi din
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
corp și șase prelungiri - apofize: două din ele sunt aripile mari, alte două aripile mici, toate întinse lateral, iar două apofize sunt orientate în jos, apofizele pterigoide, conține sinusul sfenoidal. Se articulează cu osul frontal, occipital, etmoid, temporal, parietal, vomer, palatin, zigomatic. Osul occipital sau occipitalul ("Os occipitale") este un os nepereche, situat median în partea posterioară și inferioară a craniului, participă la formarea bazei craniului și a bolții (calvariei) acestuia și a plafonului rinofaringelui. Este un os plat și recurbat
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
mijlocie a etmoidului. Are forma unei lamele trapezoidale răsucită ca un cornet de hârtie; de aici și numele de cornet sau conchă. Are 2 fețe (laterală și medială), și 2 margini (superioară și inferioară). Se articulează cu osul etmoid, lacrimal, palatin și maxila. Vomerul ("Vomer") este un os nepereche, situat în planul median, întins între corpul osului sfenoid și podeaua foselor nazale și formează partea postero-inferioară a septului nazal. Are forma unei lame osoase trapezoidale asemănându-se cu un fier de
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
a septului nazal. Are forma unei lame osoase trapezoidale asemănându-se cu un fier de plug. Prezintă 2 fețe (dreapta, stânga) și 4 margini (superioară, inferioară, anterioară, posterioară). Se articulează cu osul etmoid (lama perpendiculară), sfenoid, ambele maxile, ambele oase palatine și cu cartilajul septului nazal. Maxila ("Maxilla"), sau maxilarul (superior) este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din viscerocraniu. Are un corp (cu 4 fețe: anterioară, infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese (zigomatic, frontal, alveolar
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
și cu cartilajul septului nazal. Maxila ("Maxilla"), sau maxilarul (superior) este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din viscerocraniu. Are un corp (cu 4 fețe: anterioară, infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese (zigomatic, frontal, alveolar, palatin); conține sinusul maxilar și canale ce străbat maxila (canalul suborbitar, canale alveolare). Fiecare maxilă este formată din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare: maxila propriu-zisă și osul incisiv ("Os incisivum"). Uneori, cele două părți pot fi separate
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare: maxila propriu-zisă și osul incisiv ("Os incisivum"). Uneori, cele două părți pot fi separate prin sutura incisivă ("Sutura incisiva") sau pot fi complet izolate (cheiloschizis sau buza de iepure). Osul palatin ("Os palatinum") sau palatinul este un os pereche a viscerocraniului, situat în porțiunea posterioară a cavității nazale între maxilă și procesul pterigoid al osului sfenoid. Are o formă în "L", fiind alcătuit dintr-o lamă orizontală ("Lamina horisontalis") și o
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
perpendiculară ("Lamina perpendicularis"), unite între ele în unghi drept. De asemenea, acesta are și trei mici procese: orbitar ("Processus orbitalis"), sfenoidal ("Processus sphenoidalis"), piramidal ("Processus pyramidalis") și o scobitură sfenopalatină ("Incisura sphenopalatina") aflată între procesul orbitar și procesul sfenoidal. Osul palatin participă la formarea peretelui lateral și a planșeului cavității nazale, a planșeului orbitei, 1/3 posterioare a palatului dur, fosei pterigopalatine și fosei pterigoide și a fisurei orbitare inferiore. Se articulează cu osul etmoid, sfenoid, vomer, maxila, cornetul inferior, palatinul
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
cunoscut caz fiind cel al lui Iacob Heraclid care a domnit în Moldova sub numele de Despot Vodă. Astfel, în 1555, grecul Iacob Heraclid a fost primit de împăratul Carol al V-lea, care l-a investit cavaler și conte palatin, iar arborele său genealogic a fost legalizat de cancelaria aulică. De altfel, chiar presupusul Nicolae Basarab fusese adăpostit la curtea lui Despot Vodă în 1563, la recomandarea Habsburgilor, pentru a-i facilita ascensiunea pe tronul Tarii Românești, ca o etapă
Barbu Craiovescu al III-lea () [Corola-website/Science/332020_a_333349]
-
la Lucca, a primit lecții de muzică de la Alessandro Scarlatti și a studiat vioara sub îndrumarea lui Carlo Ambrogio Lonati în Milano și apoi sub îndrumarea lui Arcangelo Corelli. În 1707 a preluat locul deținut de tatăl său din Cappella Palatina din Lucca. Din 1711 a fost liderul orchestrei de operă din Napoli ca Liderul Orchestrei Operei și ca maestru de concert, poziție care i-a oferit posibilitatea să lucreze cu Scarlatti. După o revenire temporară în Lucca s-a îndreptat
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
pentru Jülich. Acesta s-a încheiat la 1614, prin tratatul de la Xanten, care a divizat ducatele între Palatinat-Neuburg și Margrafiatul Brandenburg. Jülich și Berg au revenit contelui palatin Wolfgang Wilhelm de Neuburg, iar după ce ultimul duce de Palatinat-Neuburg (de asemenea palatin elector din 1685), Carol al III-lea Filip a murit fără urmași în 1742, contele Carol Teodor de Palatinat-Sulzbach (după 1777 și elector de Bavaria) a moștenit Jülich și Berg. În 1794 Franța revoluționară a ocupat ducatul de Jülich ("Duché
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
1091). Deși Vladislav era un conducător formal în Polonia, în realitate baronii care îl expulzaseră pe fratele său au folosit această victorie pentru a-și consolida pozițiile. În scurt timp, ducele a fost nevoit să renunțe la guvernare pentru Contele Palatin, un mare nobil numit Sieciech. Nașterea viitorului Boleslav al III-lea a schimbat complet situația politică din Polonia. Mieszko Boleslawowic avea deja 17 ani la acea vreme, iar prin acordul făcut după întoarcerea sa, era primul în linia de succesiune
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
IX-lea, în încercarea împăratului Carol cel Mare de a continua și înnoi tradițiile Imperiului roman. Printre cele mai însemnate realizări ale Renașterii carolingiene se numără ilustrațiile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", păstrat la Viena, sau Capela Palatină din Aachen, care amintește de "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum și Capela Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din Roma. Prezența învățatului Alcuin (latină: "Alcuinus") la curtea imperială
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
au fost reînființate școlile publice după modelul vechi roman, încercându-se astfel să se înlăture practica germanică de educare a tânărului în familie cu ajutorul unui perceptor. Școlile nou înființate se aflau în jurul mănăstirilor. Cea mai importantă școală a fost școala palatină, locul unde au predat intelectualii sus menționați. De reținut este faptul că însuși regele Carol cel Mare a luat lecții de gramatică de la consilierul său cultural Alcuin. La începutul epocii carolingiene precizia gramaticală se pare că avea ca singur scop
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
băi romane. Reședința de la Aachen a fost ridicată în apropierea unei vechi terme romane și lângă o villa regală. A început construirea unui mare complex arhitectonic în 786, palatul fiind terminat în 798. Capela a fost sfințită în 805. Aula palatină se află în aripa nordică, în timp ce capela regală ocupă zona de sud, cele două fiind unite printr-un culoar de 120 metri, care avea de o parte și de altă un pridvor monumental. Aula era locul în care puterea regală
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
IX-lea, în încercarea împăratului Carol cel Mare de a continua și înnoi tradițiile Imperiului roman. Printre cele mai însemnate realizări ale Renașterii carolingiene se numără ilustrațiile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", păstrat la Viena, sau Capela Palatină din Aachen, care amintește de "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum și Capela Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din Roma. Prezența învățatului Alcuin (latină: "Alcuinus") la curtea imperială
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au fost reînființate școlile publice după modelul vechi roman, încercându-se astfel să se înlăture practica germanică de educare a tânărului în familie cu ajutorul unui perceptor. Școlile nou înființate se aflau în jurul mănăstirilor. Cea mai importantă școală a fost școala palatină, locul unde au predat intelectualii sus menționați. De reținut este faptul că însuși regele Carol cel Mare a luat lecții de gramatică de la consilierul său cultural Alcuin. La începutul epocii carolingiene precizia gramaticală se pare că avea ca singur scop
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
devenit un centru cultural. Regele era interesat de promovarea cunoașterii, curtea fiind școală, biblioteca, loc de adunare a cărturarilor și centru de revigorare religioasă. Liderul mișcării culturale a fost Alcuin, conducătorul școlii de York, numit de Carol în fruntea Academiei Palatine din Aachen, ce și-a continuat activitatea că abate la mănăstirea Saint-Martin din Tours după 796. Carol a contribuit la fundamentarea ideii imperiale carolingiene, furnizând baza ideologică pentru preluarea coroanei. S-a implicat în dezbaterile iconoclastice. Academia Palatină de la Aachen
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
fruntea Academiei Palatine din Aachen, ce și-a continuat activitatea că abate la mănăstirea Saint-Martin din Tours după 796. Carol a contribuit la fundamentarea ideii imperiale carolingiene, furnizând baza ideologică pentru preluarea coroanei. S-a implicat în dezbaterile iconoclastice. Academia Palatină de la Aachen nu a fost o universitate, însă a fost o instituție educațională. Avea rolul de-ai instrui pe tinerii fii de nobili, dar și pe reprezentanții altor categorii susținute de Carol. Cei care încheiau parcursul formativ al școlii intrau
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
a septului nazal. Are forma unei lame osoase trapezoidale asemănându-se cu un fier de plug. Prezintă 2 fețe (dreapta, stânga) și 4 margini (superioară, inferioară, anterioară, posterioară). Se articulează cu osul etmoid (lama perpendiculară), sfenoid, ambele maxile, ambele oase palatine și cu cartilajul septului nazal. Partea cuneiformă a vomerului ("Pars cuneiformis vomeris") este porțiune anterioară a vomerului, de formă unui ic. Fețele vomerului (dreaptă, respectiv stângă) sunt netede și participă la formarea peretelui medial (septal) al foselor nazale. Pe ambele
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
concavă, subțire, și nearticulară; ea privește în jos spre faringe, este situată postero-inferiar și participă la delimitarea orificiilor posterioare ale foselor nazale (a choanelor). Marginea inferioară a vomerului se articulează cu creasta nazală ("Crista nasalis") mediană a maxilei și osului palatin de pe planșeul cavității nazale. Marginea anterioară a vomerului este cea mai lungă margine, oblică în jos și înainte, se articulează posterior cu lama perpendiculară a osului etmoid, iar anterior cu cartilajul septului nazal. Marginea superioară a vomerului este cea mai
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
mediană între marginea superioară a vomerului și ciocul sfenoidului și care este umplut cu țesut conjunctiv. Marginile libere ale aripelor vomerului se articulează cu cornetul sfenoidului ("Concha sphenoidalis"), procesele vaginale ("Processus vaginalis") ale procesului pterigoid și procesul sfenoidal al osului palatin ("Processus sphenoidalis ossis palatini"). Între procesul vaginal și fața inferioară a corpului sfenoidal se află șanțul vomerovaginal ("Sulcus vomerovaginalis"), care este transformat de către aripa vomerului în canalul vomerovaginal sau sfenovomerian lateral ("Canalis vomerovaginalis") prin care trece o ramură a arterei
Vomer () [Corola-website/Science/325314_a_326643]
-
să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Alexandra s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph al Austriei, fratele mai mic al lui Francisc al II-lea, Împărat Roman. Arhiducele Joseph a fost numit Palatin (Guvernator) al Ungariei. Nunta a avut loc la 30 octombrie 1799 la St Petersburg. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria. Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a lui
Alexandra Pavlovna a Rusiei () [Corola-website/Science/317769_a_319098]
-
de Bavaria () (18 mai 1869 - 2 august 1955) a fost ultimul Prinț Moștenitor al Bavariei. Titlul său întreg a fost "Înălțimea Sa Regală Rupprecht Maria Luitpold Ferdinand, Prinț Moștenitor de Bavaria, Duce de Bavaria, de Franconia și de Swabia, Conte Palatin de Rin". De asemenea, a fost moștenitorul iacobit la tronul Angliei, Irlandei, Scoției și Franței de la decesul mamei sale în 1919 sub numele de Robert I și IV. Rupert s-a născut la München și a fost primul copil din
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
existat planuri pentru o căsătorie între el și Charlotte Aglaé d'Orléans însă mama lui a refuzat oferta. Amalia d'Este, de asemenea, a fost o candidată, fiica lui Rinaldo d'Este, Duce de Modena. Prima soție a fost Contesa Palatină Anne Christine de Sulzbach (1704-1723), fiica lui Theodore Eustace, Conte Palatin de Sulzbach și a Mariei Eleonore de Hesse-Rotenburg. Ea a murit câteva zile mai târziu după ce a dat naștere unui fiu: A doua soție a fost Polixena de Hesse-Rotenburg
Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei () [Corola-website/Science/323271_a_324600]