1,142 matches
-
ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și și el sufletul după luptă. Coborî arma, nedumerit de ființa peste care dăduse. Era la fel de Înaltă ca el, de o paloare intensă, iluminată de doi ochi mari azurii. Era același chip care apăruse În biserică acoperit de un strat de machiaj lucios, pentru a imita ceara. Ridică mâna spre ea până când Îi atinse obrazul cu degetele. Nu purta nici o mască. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
siguranța dumitale. Era mai mult ca sigur că măgarul acela va da fuga la prietenii săi cu vestea, ca să se Împăuneze În fața lor. Dar, cel puțin pentru câteva ore, teama de consecințe Îl va fi oprit să cotrobăiască. Judecând după paloarea chipului său, părea să fi crezut povestea. Pentru câtva timp, plăcile aveau să fie În siguranță. Priorul se Întoarse Încă o dată spre depozit, Încercând să Își Întipărească exact În memorie rafturile unde era ascunsă Încărcătura. Apoi o apucă spre ieșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre roată. Paletele erau asigurate În structura portantă prin niște piroane lungi. Probabil că acestea Îi produseseră acele tăieturi adânci și subțiri. Continuă obsevațiile: pe un umăr, un tatuaj neobișnuit Îi atrase atenția. Trasat cu o culoare roșiatică, care peste paloarea albăstrie a pielii se detașa ca un stigmat aplicat cu fierul roșu, se găsea forma unui octogon, Înconjurat de alte semne mai mici. Dante nu mai văzuse niciodată așa ceva: doar câteva din semnele micuțe Îi aminteau de simbolurile cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintr-o pagină a Metamorfozelor. O senzație cum nu se poate mai ciudată pusese stăpânire pe poet, groază și dorință totodată. Făcu un pas Îndărăt, spre ieșire, dar se opri În prag. Ființa Își deschisese larg brațele, dezvăluindu-și Întreaga paloare a trupului. O mare pasăre fără pene. Așa trebuie să fie Îngerii care fac cunună de laude În Înaltul cerului, Își zise În sinea lui. Ființa se mișcă, Îmbiindu-l, veni spre dânsul, În nuditatea sa orbitoare, și Începu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
altfel, strămoșii tuturor, dar nimeni nu-și mai aduce aminte și oricum puțin le pasă. Am văzut un portret al fetei, din vremea căsătoriei, agățat în vestibulul Castelului. Pictorul venise de la Paris. Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a mormântului său. În parcul Castelului, un întreg regiment ar putea fi cantonat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și să ne chinuie îngrozitor timp de patru ani. Portretul lui Clălis împodobea încă vestibulul Castelului. Surâzând, privea de acolo lumea schimbându-se și alunecând în abis. Purta veșmintele unor vremuri simple care nu mai erau. De-a lungul anilor, paloarea îi dispăruse, iar vopselurile șterse îi colorau acum obrajii într-o trandafirie înflăcărare. Zi de zi, Destinat trecea pe la picioarele ei, tot mai decrepit, tot mai stins, cu gesturi încetinite și pasul mai lent. Ei doi se îndepărtau tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
divan din colț, pe omul acela, pe jumătate așezat, pe jumătate tolănit pe un morman de perne. Chipul, ca și la cafenea, parcă-i era tăiat din ceară galbenă - nu albul stins, păstos, al unui mort, ci un fel de paloare virilă, pe care nu-ți venea s-o numești nesănătoasă, săi părea culoarea unui om vînjos, care a lucrat În mină sau a muncit În schimbul de noapte, Într-un mediu umed. Amory l-a examinat cu scrupulozitate, așa Încât mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
convins că fericirea pare înscrisă dinainte . Iar bucuria simulată este asemeni sentimentului cel simte naurfagiatul pe un țărm salvator :”și cum cobor , și cum sub tălpi încerc / s-aleg de noapte pietrele țestoase , /abia-nțeleg din care parte-mi șterg /palorile pe piept alunecoase.(„Insula-Punct de sprijin”). Mircea Ciobanu se admonestează cu amintirea . Iar amintirea este aceea care leagă mereu prezentul de trecut , un trecut în care răul făcut este preponderent celorlalte fapte de viață. Se consideră un nevinovat care nu
BUCURIA SIMULATĂ ŞI FERICIREA GÂNDITĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361328_a_362657]
-
acolo zării o altă întregire de carne care îl privea cu o fixare aproape bolnăvicioasă. Trăsăturile chipului îi erau parțial înghițite-n șuvoaiele de auriu care i se scurgeau până peste umerii de un alb țipător. Și nu era acea paloare albă, ci un alb neobișnuit de respirabil, care oferea privitului o perdea de lacrimă. Simțea tristețea mută în ochii pe jumătate întredeschiși, care îl țintuiau în mijlocul lumii lui. Ochii erau dezaprobatori, acizi de atât de multă supărare cât sălășuia în
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
Acasa > Stihuri > Momente > CATRENE CU MIGRENE 7 Autor: Florica Ranta Cândea Publicat în: Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului aș vrea să scriu pe un alt nor de altă culoare cu stele lucitoare părăsite de paloare dar cum să sui pe cer cu lacrimi acolo raiul desplteste patimi eu am să scobor o răzvrătire să nu ucid furtuni nici nori de ploi să pot să înfloresc o stea iar printre răsuflări de vânt să îți citesc
CATRENE CU MIGRENE 7 de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363521_a_364850]
-
Aseară... am zărit umbra pașilor tăi pe alei, Erau aceiași cu care mă obișnuisem demult. Și rătăceau.... Rătăceau în desișul propriilor umbre, undeva, prin mine. Și totuși... Nici un felinar care să-mi amintească de prezența ta, acolo, sub el.... Nici o paloare de muzică să-mi răsfețe auzul, Cu vocea ta inconfundabilă, gravă, baritonală... Doar o toamnă târzie încă mai respiră, prin frunzele ei ruginii, Bătând dincolo de cuvintele nerostite ale inimii, A plumb și-a rătăcire de noi, cu noi, în noi
TOAMNĂ TÂRZIE... de ROBERTA SANDERS în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362372_a_363701]
-
mă simt bine, îi răspunse Laura, evitând să se întoarcă astfel încât asistenta să nu-i vadă chipul. Era palidă, cu privirea pierdută în neant, privind un punct nedefinit. Se ridică încet și merse în fața oglinzii, la chiuvetă. Se sperie de paloarea ce-o avea și de ochii triști ce o fixau de dincolo de luciul oglinzii. Își stropi fața cu apă rece adunată în căușul mâinilor ei micuțe și bău un pahar de apă la fel de rece. Simțind că se înviorează, își așeză
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (12) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367707_a_369036]
-
nu era și nu avea deloc chipul clasic de călugar, vestit monah și mare duhovnic. Barba îi era puțină, rară, tunsă foarte îngrijit, scurt de tot. Pielea îi era subțire, aproape transparentă, dar un trandafiriu foarte diluat îi înviora vag paloarea obrajilor. Când l-am cunoscut, suferea deja de Parkinson. Trebuia să-și țină o mână cu cealaltă pentru a-i mai potoli tremuratul. Era tot numai fragilitate și părea în orice moment și clipă, că se va frânge în cel
DESPRE PARINTELE BENEDICT GHIUŞ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366838_a_368167]
-
arătat ea, prin ceea ce face? - Ei, nu, eu n-aș putea să fac asta... nu, niciodată! - vocea Danei, părea că se apără, însoțită de un zâmbet stingherit, pupilele i se dilataseră a uluire și pe chip i se așternuse o paloare ușoară. Și dintr-odată, ca niște mici piese de puzzle, scurtele povestiri despre viața și relația sa cu mama - pe care din când în când i le mai relatase Dana - se rearanjară în mintea Arinei într-o imagine completă, o
ARINA de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368588_a_369917]
-
ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Și-am zvârlit asupră-ți, crudo, vălul alb de poezie, Și paloarei tale raza inocenței eu i-am dat. Ți-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal, Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare, ochiu-aurorei matinal. Dar azi vălul cade, crudo! dismețit
VENERE SAU MADONA de MARIUS MIRCEA GANEA în ediţia nr. 1946 din 29 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363589_a_364918]
-
cântec popular românesc) și la sinecdoca „supraetajată“, Nichita Stănescu înlătură orice dubiu referitor la „unitatea de loc“ și la descinderea gingașei, virginalei făpturi edenice, Ea / „Eva“; doar Ea se poate ivi „dintr-o frunză verde, pală...“. Epitetul „pală“, „paliditatea“ frunzei, paloarea reverberează „păcatul originar“, păcatul de a fi mâncat din pomul din mijlocul raiului, pom al cărui rod ispititor dă știință și facilitează cunoașterea binelui și a răului. Interdicția dumnezeiască fusese limpede: «Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
Alb cearșaf dintr-un trusou... Iarna ta-i veche oroare Într-un timp cu totul nou... Unde totu-i alb și moare Pe al lumii alb platou... Iarna ta e o scrisoare Ultima, pe un-alb birou, Și tu albă de paloare; Albă nea în alb furou... La polul amăgirilor La polul amăgirilor tot voi, Iar noi tot flămânzind și goi, Tot neam de foci și pinguini La gheara urșilor haini... La polul fricii-nfrigurați Și zi de zi amenințați, Tot neam de
GRUPAL LIRIC DE IARNĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363743_a_365072]
-
te-am lovit! Tu nu auzi? Ce-i cu teatrul ăsta? Ridică-te! Măi..., ce-i cu tine? Niciun răspuns nu primi din partea ei. Fata zăcea ca moartă pe pavelele de piatră, fără a schița nici cel mai mic gest. Paloarea de pe fața ei frumoasă, încadrată de părul blond, răvășit, ce-i cobora pe umeri, liniștea genelor lungi și buzele întredeschise, l-au făcut pe șofer să rămână pentru o clipă nemișcat, să fie cuprins de o stare ciudată de liniște
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 5 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1908 din 22 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363733_a_365062]
-
cu șarpe Alice Drogoreanu, Fang Dinu Flămând, Umbre și faleze Petru M. Haș, Cînd au venit imaginezii Dan Cristian Iordache, abel și eu Nicolae Jinga, retorica nigra Virgil Mihaiu, Lusoromână punte de vânt Iulia Militaru, Marea pipeadă Ioan T. Morar, Paloarea Lucia Negoiță, Dincolo de Barbaria Bogdan O. Popescu, Aerobiciclete Iacob Roman, Mere în iarbă Vlad Scutelnicu, Zaruri Adrian Suciu, Viața fără urmări Petre Tănăsoaica, Femeia lui Yerutonga Floarea Țuțuianu, Mărinimia ta Vladimir Udrescu, Dolor Cartea românească Daniel Bănulescu, Ce bine e
2011 de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 52 din 21 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349603_a_350932]
-
aștept pe cine,-anume? Nu l-am văzut niciodată! Despre el mama îmi spune: - Erai mică, dulce floare, atunci când te-am logodit Cu un nobil de rang mare! ”Doamne! cu ce am greșit? Tinerețea mea se duce, și-n obraji paloare-mi simt; De-i bătrân, nu mi-l aduce! Tu ești mare, bun și sfânt: Fața-ntoarce-Ți-o la mine, ruga-ascultă-mi, Te implor! Moartea o prefer, mai bine! Adu-mi-l pe cin’ mi-e dor!" Eu ciupesc a strunei coardă, magic
T E I B Ă T R Â N de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 938 din 26 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/349640_a_350969]
-
mi-a urcat în stomac, făcându-mă să mă tem că voi leșina. „Ce-ai zis, Dannot? Ce-ai zis acum, ultima oară?!”. „Euh... je voulais dire que Dieu a compris tout cela”, rosti, oarecum derutat. (5). Mi-am ascuns paloarea feței într-un gest grăbit. Am ieșit din biserică fără să privesc înapoi. * Acasă, m-am ținut aproape de pat, temându-mă parcă să nu încep să sfidez legile gravitației. Nu se poate... Dannot, poarta mea către absolut, ultima mea șansă
ACATIST PENTRU O LUME MAI BUNĂ de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350204_a_351533]
-
Era nu numai socrul lui Snefru ci și tatăl acestuia. Poate că și frate, dar existau totuși unele limite și la ei. - Da’ ce Amon, iartă-ne, pățiși băi, Snefrică, tată, rosti marele preot, încercând să pară oarecum îngrijorat, de paloarea post combustie a bunului său ginerelui. - Bă, tatică, îmi dădu azi dimineață, muieri-mea, Hetepheres, nește zmochine și le mâncai! Da’ cum aseară beui neșe beri cu băieții, mă luară căcările de-mi sar ochii dăn cap! Du-te bre
DERANJUL FARAONULUI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349363_a_350692]
-
departe sau vă ajut până la un mijloc de transport? - Da... merg mai departe, mormăi ea încurcată de emoție. Până la Sinaia, însă mai aștept pe cineva să sosească cu alt tren. - Da? Atunci vacanță plăcută și timp frumos pentru excursii! - Mulțumesc! Paloarea Săndicăi căpătată în aerul închis din vagon se transformă într-un val de roșeață când mâna puternică a flăcăului o prinse pe a sa luându-și la revedere. Tânărul se depărtă de-a lungul peronului cu geanta în mână. Săndica
CALATORIA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349769_a_351098]
-
-ncep să cadă Și cum se-adună umbrele-n convoi. Înaintez cu greu și-mi duc târziul Povară ninsă-n pleoape de îngheț Dar nu renunț să-mprăștii argintiul Acestei ierni și să îmi fac podeț Din vise neatinse de paloare Spre malul tău, la fel de-nsingurat. Nu te-am strigat iubire... Și-acum doare Că nu ți-am spus ce vreau cu-adevărat. Referință Bibliografică: Pe nume de alint... / Aura Popa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1118, Anul IV
PE NUME DE ALINT... de AURA POPA în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347540_a_348869]
-
ce-o să pleci La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare, O insulă ciudată cu drumuri și poteci Ce nu duc nicăierea sărmana mea plimbare.”( Poem) Adesea intimitatea afectivă devine tulburătoare când iubita este asociată umbrei nemiloase a morții: „O, dacă moartea ar avea paloarea Obrajilor tăi dragi, înfiorarea Buzelor tale umede și calde M-aă învoi în unda-i să mă scalde.”( O, dacă moartea...) O altă față a poeziei lui Radu Stanca este aceea a solidarității cu idealurile colective, sau orfismul fascinant al forțele
RADU STANCA-UN CNEAZ VALAH LA PORŢILE SIBIULUI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1083 din 18 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347600_a_348929]