628 matches
-
alt tînăr, prieten al băiatului mort, revenit din infern orb, dispus să le povestească cîte ceva despre intervalul petrecut de ei, acolo. Părinții își văd fiul ca pe un erou, mort la datorie, într-una din intervențiile periculoase, îl văd palpitînd de viață, făcînd dragoste cu femei frumoase, un tînăr pentru care moartea nu există. Prietenul său nu poate spulbera iluzii. Prietenul său, orbit în Irak, nu poate arunca în aer povestea părinților, născută după ce băiatul lor a fost ucis. Nu
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
în mintea mea răsări și generalul roman, nemulțumit că Roma nu-i acordase niște favoruri și care, înainte de a muri, spusese: "Patrie ingrată, tu nu vei avea oasele mele". Rămas singur, m-am întors din nou cu fața spre cerul palpitând de stele, și făcui un pariu. Dacă, în minutul următor, cerul îmi va trimite un semn, un tunet, ceva, înseamnă că cerul m-a înțeles și că îmi dă drumul... Am stat cu ochii închiși, numărând. Pe la cincizeci de secunde
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
ucigătoare de orice inițiativă și cu atît mai mult de orice inspirație. Cum să scriu în astfel de împrejurări?". De aceea, și greierele, și furnica stau la bloc, nu la conac. Cum se vede, însă, și la bloc viața scriitorului palpită, e plină de evenimente, cum și altădată, la țară, în bojdeucă sau în conace; mai ales cînd vecini sînt Minulescu și Rebreanu. Vor mai fi fiind și astăzi asemenea vecinătăți la bloc? Eu n-am știință; dacă, totuși, există vecini
Casele memoriale de la bloc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8856_a_10181]
-
cuprinse într-un vârtej care nu se mai termina, speranța într-un noi inseparabil îmi sfâșia mintea. Toate lucrurile, toate ideile se îndepărtau și rămâneau în urmă numai viziunile, obsedant... chinuitor! Atunci, am intuit că te aflai deja în interiorul meu palpitând, strecurându-ți tulburător inerția în arome tremurânde cu regina nopții, împletind domol inimile noastre. Mai suferi, draga mea?
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
o coamă de păr negru și des. —Vai, domnișoară Walsh, frumoasă mai ești, i-a zis mama acru. Piaptănă-te! Piaptănă-te! Și zâmbește mult. Chestia era că Rachel deja radia. De obicei. Emana ceva, un fel de liniște care palpita, care părea să ascundă o umbră subtilă, tainică, de perversitate. Apoi mama a dat cu ochii de inel. Cum de nu-l observase până acum? Și plimbă-i chestia aia prin față ori de câte ori ai ocazia. —’țeles. —Bun, să-l vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-s de-ajuns cutia și un ac. Nevertebratele, de exemplu, trebuie tratate cu formalină“. Simțeam În nări un miros de morgă. „Trebuie să fie o muncă pasionantă“, am spus. Și În acest timp mă gândeam la lucrul acela viu care palpita În vintrele Liei. M-a străbătut un gând rece ca gheața: dacă acel Ceva ar muri, mi-am spus eu, vreau să-l Înmormântez eu Însumi, să hrănească toți viermii subsolului și să Îngrașe pământul. Numai așa aș mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru a face aluzie la secretul șarpelui Kundalini. Și geomanția chineză căuta În pământ urmele dragonului, dar șarpele teluric era menit doar să semnifice șarpele inițiatic. Zeița se odihnește În formă de șarpe Încolăcit și-și doarme letargia eternă. Kundalini palpită dulce, palpită cu un șuier ușor și leagă corpurile grele de corpurile subtile. Ca o rotire, sau ca un vârtej În apă, ca jumătatea silabei OM“. „Dar la ce secret face aluzie șarpele?“ „La curenții telurici. Dar la cei adevărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
face aluzie la secretul șarpelui Kundalini. Și geomanția chineză căuta În pământ urmele dragonului, dar șarpele teluric era menit doar să semnifice șarpele inițiatic. Zeița se odihnește În formă de șarpe Încolăcit și-și doarme letargia eternă. Kundalini palpită dulce, palpită cu un șuier ușor și leagă corpurile grele de corpurile subtile. Ca o rotire, sau ca un vârtej În apă, ca jumătatea silabei OM“. „Dar la ce secret face aluzie șarpele?“ „La curenții telurici. Dar la cei adevărați.“ „Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
care-l seduse pe Adam, trufașă și fără rușine, fecioară și prostituată, Îmbrăcată doar În puterea-ți carnală, căci femeia goală e femeia Înarmată. Klaft-ul egiptean Îți coboară de-a lungul pletelor stufoase, aproape albastre de negre ce sunt, sânul palpitându-ți sub muselina ușoară. În jurul micii frunți bombate și Încăpățânate se unduie un uraeus de aur cu ochii de smarald, țintindu-ți creștetul cu săgeata triplă a limbii de rubin. Oh, tunica ta de voal negru cu reflexe de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui să vrea și să facă. Dacă ar fi Încetat, atacând o altă notă, s-ar fi auzit un fel de smulgere, cu mult mai răsunătoare decât rafalele care Îl asurzeau În acest timp, iar ceasurile ar fi reînceput să palpite, ca de tahicardie. Jacopo dorea din tot sufletul ca omul acela de lângă el să nu comande repaus - aș putea să refuz, Își zicea el, și ar rămâne așa pentru totdeauna, ține-ți suflul cât poți. Cred că intrase În starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
local, precum și schimbarea totală la față a casei unde am trăit timp de aproape douăzeci de ani (din aceeași curte cu sinagoga) m-au întristat enorm! Și pe deasupra nu a rămas nicio urmă, nici din celelalte clădiri, unde pe vremuri palpita viața comunitară școala primară, beit hamidraș, baia rituală și sala de festivități a comunității. Astăzi Beiuș, orașul sau dacă vreți orășelul meu de odinioară, este, spre regretul unora, dar satisfacția altora, pur și simplu judenrein. Ceea ce mărește dimensiunile dezamăgirii este
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
imagini din viața japoneză. O filosofie a efemerului, a jocului de umbre și de măști, un joc de culori În perpetuă schimbare. Lampioanele, ca și subțirile shoji, nici nu ascundeau și nici nu relevau existența locuitorilor. O sugerau doar, ca palpitând dincolo de o ușă niciodată larg deschisă și niciodată ferm Închisă, dar mereu Întredeschisă. Poarta din spate a palatului se deschise În fața lui. Intră și descălecă. Păși pe dalele reci ale coridorului exterior, care mărginea clădirea principală și se deschidea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
adevăr cel ce-a încheiat-o? Acest alibi e lesne de făcut. Luni, la 30 iuniu 1875, "Romînul" a apărut cernit cu margini negre, în doliu. Ieri, 29 iuniu, s-a înfipt cuțitul până în mâner în pântecele României; corpul ei, palpitând încă, fu îmbrîncit la picioarele comitelui Andrassy. În ziua de 29 iuniu 1866, Camera a făcut cel mai mare act de autonomie, a dat țării Constituțiunea. În ziua de 29 iuniu 1875, Camera a votat actul prin care se dă
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
liberali. Din contra, a ținut-o in suspenso unsprezece luni de zile, aproape un an. Deci, al liberalilor este meritul de-a fi supus sancțiunii domnești un act prin care "s-a-nfipt cuțitul până-n mâner în pântecele României; iar corpul ei, palpitând încă, a fost îmbrîncit la picioarele contelui Andrassy"; un act, în fine, pentru care "toți românii creștini, și chiar izraeliții pământeni, au trebuit să-mbrace veșminte de doliu și să zică: Contele Andrassy este Domn, suveran absolut al robitei Romînii
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
de Iubitul Unic. Toate frumusețile se ofilesc și toate cărnurile putrezesc... Vrei ca soarele tău să nu apună niciodată? Ce e iubirea ta cu frunte velină, cu gât lung și buze de coral? Un sac de sânge, umori hormonale, organe palpitând. Se știe prea bine cum acești vor sfârși acești trandafiri. Prietene, cât timp îți vei irosi viața iubind aceste miraje? Lasă toate astea amorezaților distrați! Adevărata frumusețe e ascunsă. Caut-o în invizibil.” Convorbire (telefonică) cu Andrei (Bart) despre forma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și devastase imperiul. Până la ultimul ei act, care se desfășurase sub ochii săi, când la Florența sosiseră oameni din cele patru zări ale Pământului, numai ca să găsească masca Înghețată a morții. Iar orașul acela, orașul său, pe care Îl simțea palpitând dincolo de zidurile mânăstirii, era teatrul tuturor acestor fapte. Prin pereții care parcă se prăvăleau peste el, Închizându-i, pe Arrigo mort și pe el viu, Într-o aceeași Îmbrățișare de piatră, i se părea că vede străzile și zidurile, casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
înalță în regiuni solare, Cântând a mea dorință... să-ți iai sublimul zbor. Amice, pentru mine durerea-i infinită, Nimica nu mă 'ncîntă; de toți eu sunt uitat. Și inima mea tristă, de viscole zdrobită, Numai pentru tine, amice, a palpitat! E noaptea! afară ploaia cade-n torente Tenebru-i așa de mare încît nemica vezi. Lumea acum doarme... Nu-mi aduc aminte O noapte mai grozavă!... dar numai eu veghez! veghez cu morsa singur și lampa, împreună, Amici inseparabili în ore
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
a întărit și a crăpat în cîteva bucăți. Cine știe de cînd n-o fi trecut pe acasă !... murmură încet Aura, lăsîndu-și la întîmplare bagajul. Intră în sufragerie. Ceasul din bibliotecă stă. Are impresia că și inima ei, care a palpitat de atîtea ori la gîndul întoarcerii, se va opri. "Cum de nu-s în stare să simt ceva?! Parcă aș fi intrat într-o casă străină, pustie, cunoscută doar din poze." În fața ei, ispititoare, puțin crăpată, stă ușa barului. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
atașat de clădirea Casei, îi îmboldea pe toți, în secret, să voteze pentru zugrăveală, pentru că se temea exact de aceste procese de conștiință ale unora dintre membrii Reuniunii, care erau în căutare de scopuri mai nobile.) Dar în timp ce pieptul îi palpita de emoție și ea se înclinase în față, gata să se scoale, William Eastcote se ridică în picioare. Nesta se relaxă, satisfăcută. După William Eastcote, nimeni nu mai lua vreodată cuvântul la reuniune. Bill Șopârla se gândise la soția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zice Brandy, e de obicei mai bine să le dai barbiturice. Cred c-o să țin minte asta. Îl trag pe Manus până ce șade în portbagaj cu picioarele atârnând peste bara de protecție. Ochii lui Manus, cei de-un albastru electric, palpită, clipesc, palpită, se mijesc. Brandy se aplecă mai aproape ca să-l studieze mai bine. Fratele meu care vrea să-mi fure logodnicul. În punctul ăsta, vreau doar ca toată lumea să moară. — Trezește-te, scumpete, zice Brandy cu o mână strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
e de obicei mai bine să le dai barbiturice. Cred c-o să țin minte asta. Îl trag pe Manus până ce șade în portbagaj cu picioarele atârnând peste bara de protecție. Ochii lui Manus, cei de-un albastru electric, palpită, clipesc, palpită, se mijesc. Brandy se aplecă mai aproape ca să-l studieze mai bine. Fratele meu care vrea să-mi fure logodnicul. În punctul ăsta, vreau doar ca toată lumea să moară. — Trezește-te, scumpete, zice Brandy cu o mână strânsă căuș sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o presiune internă fantastică le-ar fi făcut să explodeze. Peste tot în pereții metalizați se căscau găuri cu marginile zdrențuite, de zece, douăzeci sau treizeci de metri diametru. Caverne întunecate care lăsau să se întrevadă, în fasciculele de lumină palpitând, un amalgam confuz de cabluri și mașinării str ălucitoare, partea exterioară a sistemului nervos al Mașinii moarte. Stând în fața ei, Gosseyn și-a imaginat-o pentru prima oară ca pe un organism superior, care trăise și acum nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
era Thorson. Giganticul dominator, cu ochi verzi, cu trăsăturile puternice ale chipului parcă cioplit ca în piatră, cu nasul acvilin ce-l făcea să semene cu un vultur cuceritor; buzele sale abia dacă puteau schița un surâs, iar nările îi palpitau vizibil în ritmul respirației. Cu o mișcare ușoară din cap îi indică lui Gosseyn un fotoliu. El, personal, nu se așeză. Întrebă cu un aer interesat: ― Te-ai rănit cumva în cădere? Gosseyn ocoli întrebarea cu o înălțare din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
cîteva clipe, plonjez din lumea mea căscată În această realitate pervertită În care sîntem ce vor acești oameni să fim: fie dușmanii țării, fie orice altceva, ceva care servește scopurilor lor scîrboase, le justifică existența. Sigur, niște dușmani cărora le palpită sfincterele și care Își lasă pe scaunul lui căcărezele mici și tari ale inocenței, la fel ca șoarecii În rumegușul din acvariul laboratorului care are pe ușă acel semn indicînd pericol de radioactivitate. Cofrajul minții mi se sfărîmă și pentru
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de o altă femeie și, ca un hiperbat 452, apar în final florile: "Mă așezasem...pe locul meu, lângă fereastră,(...) când a apărut în ușe, chemând că a găsit loc, recenta metresă (....). Am încremenit cu buzele întredeschise și inima îmi palpita ca o pasăre ce se zbate să zboare, în mâna cuiva, și nu izbutește. Era o durere pe care nu o puteam stăpâni, care îmi măcina trupul ca un voltaj prea mare...La fel mergea acum cu o altă femeie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]